1,331 matches
-
se calma. W. se ridica, skip-ul striga: „Well done“, „good shot“, iar W. simțea o satisfacție care nu provenea numai de la piatra norocoasă: găsea în jocul ăsta o atmosferă de fairplay, era împreună cu alți oaspeți, mulți dintre ei englezi sau scoțieni, care jucau numai de dragul jocului. Se simțea eliberat, înconjurat de piscurile înzăpezite, stând pe gheața de joc și, când ridica piatra și o punea jos cu delicatețe și se lăsa mânat până în clipa când obiectul apucat scăpa din captivitatea degetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
prelung și întunecat „down, down!“, în timp ce tata încă mai plutea în spatele degetelor lui, pe urmă se tupila, urmărind piatra cu privirea, până când zgomotul înfundat spărgea tensiunea. Dar jocul devenea acum aproape războinic. Domnii englezi în pantalonii lor bufanți și șalurile scoțiene, care ridicau prietenoși mâna strigând „good shot“ sau „next time better“, n-au mai venit, poate îmbătrâniseră prea tare pentru un joc care devenise între timp un sport. Nu se mai ridicau mâini, vocile sunau puternic și noii domni aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o ocupaseră cu ocazia primei vizite, când Du Maurier Îi relatase povestea vieții sale. Nu era amplasată pe nici o Înălțime și nu avea dinainte vreo priveliște care să Îți distragă atenția, ci stătea ascunsă Într-o alveolă, mărginită de pini scoțieni, cu fața spre sud și ferită de vânt, o poziție care Îndemna la confidențe. De aceea, Henry o botezase „Banca confidențelor“. Când Își felicită prietenul pentru modul splendid În care se desfășurase nunta, Du Maurier oftă, clătinând din cap. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ce spun cei de la Harper. — Ai un titlu pentru el? Întrebă Henry. — Da, se cheamă Trilby. E numele eroinei. — Trilby, repetă Henry. E numele mic sau cel de familie? — Numele mic. Trilby O’Ferrall. — E irlandeză? — Scoțiană. Fiica unor părinți scoțieni cu o reputație destul de Îndoielnică, dar născută și crescută la Paris. Nu că ar fi fost crescută În adevăratul sens al cuvântului. Tatăl e un bețiv și nici mama nu e mult mai bună. Rămâne orfană la cincisprezece ani, biata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fată, continuă el. — Am dat peste el Într-un basm franțuzesc, când eram copil, zise Du Maurier. Trilby o chema pe zână, dar, nu știu de ce, acțiunea basmului se petrecea În Scoția. N-am idee dacă numele e franțuzesc sau scoțian, dar mi-a atras atenția și mi-a rămas În memorie. Și mi s-a părut potrivit pentru o chanteuse ca a mea. — Acum Îmi aduc aminte! exclamă Henry. Așa Îl chema pe câinele lui Eugénie Guérin! — Serios? Ca să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
urmelor, riscul de a pierde În felul acesta firul poveștii era foarte redus, dat fiind că povestea era atât de simplă. Eroii erau cei trei tineri aspiranți englezi În ale picturii, „cei trei mușchetari ai pensulei“, uriașul din Yorkshire, Taffy, scoțianul bărbos cunoscut ca Laird-ul și eroul principal, englez, Little Billee, a cărui poreclă, ca atâtea altele În carte, era Împrumutată de la Thackeray. Apoi venea Trilby, tânărul model, fata frumoasă, naturală, cu inima largă, și de obicei desculță, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fusese un cartier rezidențial exclusivist, dar mai multe corpuri de clădire fuseseră ulterior unite pentru a forma un hotel, botezat oarecum oportunist după reședința reginei de pe Insula Wight. Semiluna era ecranată și apărată În spate de copaci, În majoritate pini scoțieni, deși În colțișorul acesta cald și umed din sudul Devonului creșteau și palmieri și alte plante exotice; mai departe, În spate, dealurile abrupte, cu vegetație densă, se ridicau În Întâmpinarea cerului, cu vile cu acoperișuri roșii și drumuri șerpuite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
impersonale, dar Își aminti că Du Maurier Își realizase romanele dictându-i-le Emmei și Își spuse: eu de ce n-aș face la fel, cu o stenografă? În consecință, după ceva cercetări, Își asigură serviciile lui William MacAlpine, un tânăr scoțian pentru care epitetul „acru“ era inadecvat, sugerând un temperament vioi și energic prin comparație cu el, dar care se dovedi extrem de competent când era vorba să stenografieze după dictare și să transcrie la propria mașină de scris, acasă; nu trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
găseam, ne lingeau sarea din mână, după mijlocirea realizată de editoarea mea americană Helen Wolff, am dat curs ocaziei de a-l vizita pe scriitorul Remarque în vila lui înțesată de antichități de pe Lago Maggiore. I-am povestit despre dușul scoțian al lecturilor mele opuse: pe de o parte mă fascinase celebrarea, de către Ernst Jünger, a războiului ca aventură și ca afirmare a bărbăției; pe de altă parte, verdictul lui Remarque cum că războiul îl transforma pe fiecare soldat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În seara aceea, În mahalaua Castellammare, orele de după cină au fost dialectice. Dau din nou cuvântul bătrânului meu prieten, maestrul Correas - a spus erudit Bonfanti, care Însuflețea o haină cu țesătură bob de orez, o vestă dublă Huracán, o cravată scoțiană, o sobră cămașă de culoarea cărămizii, un set creion și stilou de dimensiuni colosale și un cronometru de buzunar de referee. Ne-am dus să tundem oile și ne-am Întors tunși. Ageamiii care ciocoiesc prin Pathé-Baby Club ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se circumscriu unui imprimatur al Bisericii, ștampilei ecleziastice. Domnul Commendatore a lovit cu pumnul În masă. — Bonfanti, nu voi să te jicnesc, da te fofilezi dăgeaba: beton că ești catolic. Tre să știi că noi, În Marele Orient dă Rit Scoțian, ne Îmbrăcăm ca popii și n-avem nimic dă pizmuit la nime. Zboară sângele dân mine când aud spunându-se că neam dă neamu omului nu poa să facă ce-i vine pă chelie. A urmat o tăcere stânjenitoare. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
convorbit tainic și Îndelung. Aceleași epitete trebuie aplicate și discuției pe care don Isidro a avut-o În acele zile cu contabilul Giovanni Croce. VI Vineri, 17 iulie 1942, Mario Bonfanti - parpalac decolorat și lung până la genunchi, pălărie ponosită, cravată scoțiană În culori șterse și sweater Racing strălucitor - a dat buzna buimac În celula 273. Îl stânjenea un blid uriaș, Învelit Într-un ștergar imaculat. — Mizilicuri de băgat la raft, a strigat. Cât ați clipi din ochi, vă veți și linge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
acest citat (deviză) genial: „Ia totul În tragic și nimic În serios”. Ca acum zece ani, cînd cu ochiul pe potriva numelui și aripa streașină, Ana Vulturescu distingea În cărțile editate de Editura Humanitas maleficele intenții ale masoneriei franceze. Și portul scoțian. În freudianul său articol din Săptămîna, această Hecubă Înaripată era penetrată de spăimoase obsesii legate de-un clasic animal domestic erbivor, cu copita nedespicată: „Cu Îngrijorarea anticilor, ori de cîte ori este vorba de daruri ghedesiste, mă tem ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Cum zice În cea mai bună revistă pornografică din țară, din lumea lui natală, și domnul Coandă, cu reacție; dînsul creează modele literare inedit animaliere acuzînd oarecum metaforic „șerpii care-ar trebui băgați În cămăși de forță și sub duș scoțian, deoarece au gărgăuni În cap”. Se știe cine-s șerpii, dar dacă fac duș scoțian să li se ia cimpoaiele, că gărgăunii se scot cu apă. Frumoasă, În acest sens, imaginea domnului Iliescu cuvîntînd la Întîlnirea cu reprezentanții Forumului Român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
domnul Coandă, cu reacție; dînsul creează modele literare inedit animaliere acuzînd oarecum metaforic „șerpii care-ar trebui băgați În cămăși de forță și sub duș scoțian, deoarece au gărgăuni În cap”. Se știe cine-s șerpii, dar dacă fac duș scoțian să li se ia cimpoaiele, că gărgăunii se scot cu apă. Frumoasă, În acest sens, imaginea domnului Iliescu cuvîntînd la Întîlnirea cu reprezentanții Forumului Român. DÎnsul ținea În mînă un pahar. CÎnd a ajuns Împotriva voinței sale la cuvintele Alianță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
chiar și în America. Elemente tehnice spectaculoase, multe filmări în locație. Și o regie dinamică. E cam superficial, după gustul meu, dar nu e de lepădat. Hilary căscă. La șapte și douăzeci și cinci s-au uitat la ceva cu un medic scoțian și menajera lui, care ei i se părea foarte lent și provincial. Alan o informă că era unul dintre cele mai populare seriale de televiziune. Hilary n-auzise de el. — Mâine vor comenta episodul în toate cârciumile, birourile și fabricile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
data asta, în mai puțin de șapte minute și jumătate. SE SPUNE că scoțienii se pricep cel mai bine la un lucru - să-și chivernisească banii. Ian McGregor, președintele Consiliului Național al Cărbunelui este mai presus de orice un bătrân scoțian șiret care are în spate o experiență de o viață în domeniu. Domnul Arthur Scargill provine însă dintr-un mediu diferit: activist sindical de-o viață, cunoscut marxist și instigator de conflicte cu o sticlire belicoasă în ochișorii ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de piele și o imensă fereastră cu vitralii care dădea spre parcul local. Cât despre tip, i-am dat între cincizeci și șaizeci de ani: avea o față de cal - poate de rasă, dar cam slăbănoagă și șireată - și în loc de accentul scoțian la care mă așteptasem, vorbi în dulcele grai tărăgănat al englezului educat la Oxbridge și în școlile publice. — Ia loc, Owen, ia loc. Era așezat în fața mea, la birou. Doamna Tonks stătea în picioare lângă fereastră. E o chestiune gravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de banii pe care-i dăduse toată viața pe impozite pe salariu; era de obicei replica după care se tăia brutal pe o mașinărie de război aparent foarte costisitoare. Filmul se termina cu celebrul discurs al premierului adresat Parditului Conservator Scoțian, în care descria războiul ca fiind o bătălie între forțele binelui și cele ale răului și declara că „trebuie să se termine“, urmat de un cadru lung care o înfățișa pe cealaltă doamnă Thatcher cărând o pungă grea cu cumpărături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
șic, oarecum masculin, sub o pălărioară. Mănușile din piele erau moi și neuzate, iar pantofii cu toc jos aveau niște limbi franjurate - genul acela pe care te-ai aștepta să-l vezi pe un teren de golf sau pe dealurile scoțiene sau Într-o zonă debordînd de lux ca asta. Nu era deloc așa cum și-o imaginase acum cîteva săptămîni. Din cum vorbea despre ea, Julia Îi dăduse impresia că femeia era mai În vîrstă și mai șleampătă. De ce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rîse și o luă la fugă. Îi rămăseseră stropi de apă pe lentilele ochelarilor de soare, și cînd le șterse, se mînjiră. Uite ce mi-ai făcut! Se Întoarseră la mașină pentru picnic, lăsînd ușile deschise. Reggie scoase un pled scoțian din portbagaj și Îl Întinseră pe iarbă. Apoi luă o sticlă de gin cu portocale și două pahare din plastic, unul roz, altul verde. Erau ale copiilor, Viv știa asta - pe limbă le simțea rugoase, În locul În care fuseseră mușcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca pulberea de sticlă dintr-un loc bombardat. Helen stătea unde o lăsase Kay, și o urmărea. Își ținea În continuare mîinile Înmănușate În buzunare, și gulerul paltonului ridicat. Pe cap avea o căciulă lejeră din lînă, ca o beretă scoțiană cu pompon, trasă bine pe frunte. Avea o expresie ciudată - un zîmbet În același timp moale dar și preocupat. Kay pescui ultima bucată de gheață pentru copii, și se Întoarse la ea. — Ce s-a-ntîmplat? o Întrebă. Helen clătină capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de parcă cineva ar fi prins-o de umeri și i-ar fi șoptit În față grăbit: Ce mai aștepți? Haide! Aruncă revista, sări În picioare, se duse la toaletă, se pieptănă, Își Împrospătă machiajul, Își puse paltonul, fularul și bereta scoțiană pe care o avusese pe cap mai devreme, și ieși. Grajdurile erau cufundate În Întuneric, piatra de asfalt luneca din cauza gheții, dar Își croi drum fără lanternă. Auzea clinchetul paharelor, bîzÎitul vocilor aburite de bere, ritmul amețit al pianului mecanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de-acolo, apoi extrase o poză și i-o dădu. Era ușor murdară și ruptă la colțuri; În poză erau o femeie și un băiețel stînd, probabil, Într-o grădină. O zi Însorită de vară. Pe pajiște era un pled scoțian. Femeia Își ținea mîna streașină la ochi, și avea fața pe jumătate ascunsă, iar părul blond era răsfirat; băiețelul Își aplecase capul și stătea Încruntat din cauza luminii. Avea o jucărie de casă În mînă, o mașină sau un tren, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
au venit la Londra Împreună ca să-i aleagă un costum: ea știa cu siguranță care va fi ocazia la care Îl va purta prima dată. Cântăm Lord of All Hopefulness, imnul ei preferat. Melodia are o anumită notă de melancolie scoțiană pe care nu am remarcat-o până acum. După ce melodia se stinge, izbucnește o repriză de tușit reprimat, iar preotul, un bărbat ca o pasăre cu o creastă de păr blond, Își roagă credincioșii să țină un moment de reculegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]