580 matches
-
MURIT Salut din nou. Mă aflu în sala Sfântului Andrei, a Marelui Palat din Kremlin, așa cum m-a surprins, într-o frescă, mai puțin cunoscutul pictor Oukhtomski. Nu sunt înfățișat într-una din cele mai frumoase ipostaze, de vreme ce tocmai mă scobeam în nas, dar, chiar și-așa, semăn, nu mă pot plânge. Artistul, care picta cu o frecvență de patruzeci de mii de pensule mici pe secundă, a așteptat îndelung acest moment, m-a văzut, clipă în care, datorită tehnicii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
e însă favorabil, clar, pentru că omul ăsta așteaptă un răspuns de la mine, așa că nu știu cum să fac să fiu cât mai teatral și mai penibil, să dau greutate uneia din rarele clipe când sunt important pentru cineva. Fără să vreau, mă scobesc din nou în nas, așa cum îmi este obiceiul. Ăsta e singurul mod în care reușesc să fiu interesant, iar eu încă nu mă obișnuiesc cu ideea asta. Tăcerea e însă prea grea, omul e într-o stare avansată de demență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o problemă. În LA nu poți face nimic dacă nu șofezi. Iar eu nu pot face nimic dacă nu beau. Și nici combinația băut-șofat nu e posibilă. E suficient să-ți slăbești centura sau să scuturi scrumul sau să te scobești în nas, că mai întâi ți se face o percheziție ca la Alcatraz, după care vine și interogatoriul. Cum li se pare că ai mișcat în front, la cea mai mică schimbare, imediat apare un megafon, un binoclu și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sale fusese strâns la spate de niște mâini distrate, fără cărarea și cele două onduleuri elegante de o parte și de alta a feței, datorită cărora chipul ei marmorean avea să fie imediat recunoscut de-a lungul secolelor. Obrajii erau scobiți, o umbră întunecată îi înconjura ochii, afundați de la natură în orbite, ca aceia ai fiului său. Dar era puternică, stăpână pe sine chiar și în cele mai mărunte gesturi, părea să nu simtă nici o emoție. La fiecare zgomot, din orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
portrete. Strămoșul său Julius Caesar este reprezentat, poate în cea mai autentică expresie a sa, în marmură moale, la Muzeul Pio Clementino. Nu a împlinit încă cincizeci de ani? Sau, poate, a întâlnit-o deja pe Cleopatra? Orajii îi sunt scobiți parcă de oboseala acumulată în război, celebra chelie e aproape inexistentă. Gura îi este închisă, maxilarele puternice. Buzele sunt în schimb bine conturate, expresive și senzuale. Pare să privească spre cineva aflat mai jos de el, poate spre tânăra Cleopatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care s-o ajute să traducă ceaslovul. Folosind blestemul ca pe un fel de cheie a cifrului, ca pe o stelă de la Rosetta, o să reușească să le traducă pe toate. Și telefonul lui Helen sună. În oglinda retrovizoare, Mona se scobește în nas și rulează mucul pe cracul blugilor până obține o biluță tare și neagră. Își ridică privirea din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
propuseră lui Virgil, mai în glumă mai în serios, să-l detașeze la regiune pentru vreun an-doi. Doar un grăsan cu mutră porcină, care o făcea pe zmeul pe-acolo, îl luă de sus zicându-i, în timp ce râgâia și se scobea în dinți cu un fir de mătură, după un mic dejun îmbelșugat pe bază de șuncă, debrețini, brânză și praz, la care nu poftise pe nimeni, ascultă aici la mine, bă, să vă băgați mințile-n cap și să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
care nu prea avea figură de profesor și căruia i s-ar fi potrivit mai bine o uniformă albastră cu epoleți înstelați. Individul era numai ochi și urechi și își ținea mâna dreaptă vârâtă în buzunar, în timp ce cu cealaltă se scobea încet în nas. Pe-aia cu căprioara nu v-o zic, că mai trebuie s-o perii și s-o descânt oleacă, vesti tânărul poet, cuprinzându-și cu privirea ceata de admiratori. Brusc, el începu să se caute prin buzunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai poate depune mărturie, aminti Fersen Întrerupînd-o brutal pe fiica Yvonnei. - Acuzați-mă de moartea lui, dacă tot am ajuns aici! - Loïc s-a sinucis, Gwen, spuse Încetișor Marie. Vestea o lovi parcă În moalele capului. Trăsăturile chipului i se scobiră, umerii i se gîrboviră, ochii i se Închiseră. O imagine Îmbătrînită ca acelea retușate pe computer. TÎnăra polițistă avu sub ochi o scurtă imagine a ceea ce avea să fie Gwen peste zece sau cincisprezece ani. Sinucidere. Într-o fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întinsă o față de masă largă, din pânză curată, iar limbile de foc din vasul de jeratic se oglindeau În farfuriile și În paharele din cositor, rânduite cum se cuvine. Nu se zărea nici urmă de blide grosolane din lemn, abia scobite cu dăltița, În care li se serveau bucatele celorlalți clienți, după cum nici urmă de băncuțe, Înlocuite, pentru ei, cu niște jilțulețe meșteșugite, cu spătar Înalt. Teofilo continua să Îi facă semn cu mâna, În timp ce restul rămăseseră nemișcați. Îl așteptară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
peste care atârnau trandafiri ofiliți de decembrie și, ici, colo, câte o rodie uscată și viermănoasă. În tot cartierul stăruia o mireasmă de praf și de cafea, de scoarță de copac arsă, un miros de piatră și de oaie. Dughenile, scobite în zidurile de lut, se împuținaseră; Janine simțea că n-o mai duc picioarele. Bărbatul ei, în schimb, era din ce în ce mai vesel. Începea să-și vândă marfa și de aceea se arăta mai îngăduitor. Îi spunea Janinei "micuța mea". Călătoria se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe, ce păreau a se topi una într-alta, ca și cum odinioară ar fi pornit cu toții să netezească un munte de sare, în care ar fi scobit străzile, și casele, și ferestrele, sau ca și cum, da, mai curând așa, ca și cum și-ar fi croit iadul alb și fierbinte cu o șuviță de apă clocotită, ca să arate că ei pot locui acolo unde nimeni n-ar fi fost în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
arătat insigna și i-am explicat: — Suntem polițiști, doamnă. Am venit să vă punem câteva întrebări despre Betty Short. — Eu o știam de Beth, zise bătrâna, apoi îi aruncă o privire rapidă lui Koenig, care stătea pe gazon și se scobea pe furiș în nas. — Caută indicii, am lămurit-o eu. Femeia pufni: — N-o să le găsească în trompa aia a lui. Cine a omorât-o pe Beth Short, domnule polițist? Mi-am scos carnețelul și stiloul. — De aceea suntem aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dar ea ieșise deja pe ușă. • • • Ultima adresă pe lista lui Millard era North Orange Drive, numărul 1611, un motel cu fațada de stucatură roz, plasat în umbra liceului Hollywood. Când am parcat în fața clădirii, Koenig încetă să se mai scobească visător în nas și-mi făcu semn spre doi bărbați care citeau ziarul pe treptele de la intrare. — Mă ocup eu de ei. Tu ocupă-te de muieri. Știi cum îi cheamă? — Cred că Harold Costa și Donald Leyes. Pari istovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
m-am întors am fost cumva șocată. Nimic nu mai era așa cum știam eu. Frații mei, tata și toți ceilalți bărbați deveniseră grosolani și cruzi într-un fel de neimaginat înainte. Mormăiau printre dinți în loc să vorbască. Se scărpinau și se scobeau în nas și chiar se arătau dezveliți în fața femeilor. Și ce putoare! Zgomotul care venea de pe câmp era și el mai mult decât puteam suporta. Câini care lătrau, oi care behăiau, bebeluși care plângeau și femei care țipau. Cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
altele se opriră la munții din miazăzi pentru a coborî pe țărm pe ceilalți robi. Apoi corăbiile cu soldați și slujbași regești și cu averile jefuite plutiră mai departe cotind iarăși spre miazănoapte, ca să intre în larga mare liniștită care scobea pe dinăuntru pământul țării, lărgindu-se treptat ca o creastă de cocoș. CAPITOLUL X Călare pe un asin și însoțit de un soldat pe alt asin, Auta urca drumul șerpuit al Muntelui Vulturilor, așezat în partea cea mai de miazănoapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
poeți obișnuiți, de toată mâna, profesori universitari, turnători, văzduhiști, chibiți, mironosițe, cuconet literar, securiști cu frunți și frizuri minuscule continuă să-și vadă netulburați de îndeletnicirile lor. Ascultând. Citind. Săgetîndu-și ocheadele. Copiindu-și crâmpeie de vers pentru viitoarele notițe informative. Scobindu-și mucoasele nazale. Agitând brațe mai subțiri decât piciorușele de bondar. Doi dintre ei, mai slabi de rinichi, ridicându- se pentru a căuta toaleta, părăsesc fotoliile și se trezesc blocați 40 DANIEL BĂNULESCU de obstacolul zidurilor transparente. Îi văd cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un soi de sălaș natural, întocmit din boscheți, trunchiuri de copaci și ciulini, șoapta unui bărbat negricios, la care, într-adevăr, se remarca doar albul ochilor, mirosul și pălăriuța semănând cu un clop. Plus superioritatea liniștită a celui ce nu scobea, ca alții prin gunoaie, ci trăia din pomenile căpătate prin bisericuțe și cimitire. - Haide! îl înhăță deșiratul pe negricios. Și înșfăcîndu-i, cu ambele mâini, guma baschetului, îl remorcă, scoțîndu-l pe spate dintre pereții foșnitori ai vizuinii, pe o alee, unde
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
metri, camioane cu turtoaie de farmece, cât căpățânile de verze. Vineții, drămuite cu otravă de viperă, slănină de înecat, scârboșenii murate, tăvălite prin făină să nu se deschege... Călca inamicul de care se ferește Nicoloaica și pentru care și-a scobit șanțurile pe vreun turtoi. O dată îi despica și puterea turtoiului, ăluia, de sus până jos, pielea burții ca pe-o surcică... Dădea inamicul răpus ochii peste cap. Nu-l ierta nici așa. O dată îi vârau și câinii boturile, prin crăpătura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă și infectată, că zici se baricadează, doar ca să nu-i înțepăm noi băutura?! D-asta o scobit-o 58 DANIEL BĂNULESCU un oraș. Și aleargă în limbă la tine până și șeful statului Guadelupa, se aruncă pe stomac înaintea ta și te ia cu miloaga: "Vinde-ni-i nouă, tovarășe Bruță. Avem noi două fete de împărat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bușilea, din pânza de ape, rece precum gheața. Se scutură ca o insectă. Țopăi pe loc pentru a-și scoate oceanul din urechi. Și, de abia după ce-și făcu ochii roată, brunețica observă că, mai denivelate decât restul și scobite într-o râpă de lut, doar ogrăzile stăpânei Nicolici și-ale rusnacului erau mai îmbelșugat acoperite de blana de valuri. În celelalte grădini se încrețeau numai tuleie de apă. Pe trotuare, când și când, te furnicau pîn' la glezne. Pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
infatigabila Cosiția înțelege că va obține, pe piața antichităților, un regat. Experții se simt siderați în fața intuițiilor tânărului meseriaș ce, aproape fără experiență și semi-invalid la capitolul cunoaștințelor de specialitate, alege varianta corectă dintre mii de variante, atașează perfect ornamentul scobit lângă ornamentul scobit, incizia lângă incizie, canelura la canelură. Afacerile cu ciobărie se întețesc în preventoriul arheologic și, dacă există șansă, Ulpiu și-o îmbunează, prin seriozitatea sa din acele zile. Destinul îi este favorizat chiar din interiorul echipei de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de așteptat de la el să compună versurile acelea nemaiauzite cu care ar fi izbutit să-i izbească până și pe neasemuiții Bacovia și Eminescu cap în cap. Dar el mai mult nu compunea. Toată ziulica lenevea, se întindea și se scobea cu degetul ales într-o nară, până și-l murdărea și, apoi, bineînțeles, nu mai putea să se înțepe tocmai la degetul ăla. Treceau suratele și funcționarii, tăbărau muieri și lucrători de la nouă străzi distanță să-i pipăie, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dacă Luca avea de gând s-o ignore tot drumul, până la gară. Dar apoi omul a tras adânc aer în piept. — Chiar vreau să avem un copil împreună, dar nu așa, cu doctori care să ne pipăie și să ne scobească, a replicat el cu o expresie dezgustată. Să creezi o viață nouă ar trebui să fie ceva natural, nu științific. Sarcina o să fie naturală. Alison era dureros de conștientă că tonul vocii îi devenise implorator. Numai că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
asculte pe mine În noua mea calitate de coordonator pe diversitate. Mă simt ca un vegetarian la abator. Chris Bunce stă lăsat pe spate În scaun, cu picioarele pe masa de conferințe. —Eu, unul, sunt pentru combinarea sexelor, spune el, scobindu-se În dinți. Putem să plecăm dracului de-aici? Întreabă Rod. Nu, răspunde Celia Harmsworth, trebuie să avem o declarație a scopurilor noastre. În timp ce sala mârâie, primesc un răspuns sub formă de vibrații de la telefonul din buzunar. SMS de la Paula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]