3,463 matches
-
trezește din starea asta o Înjurătură neaoșă, de mitocan și mai neaoș, care este atât de puternică, Încât acoperă zgomotul străzii. Bărbatul cu mutră de gorilă, stă cu picioarele depărtate și cu mâinile În buzunarele pantalonilor, aproape de intrarea metroului și scuipă printre dinți, Între două Înjurături, amenințând cu pumnii lui noduroși o biată femeie cu figură de gospodină chinuită. Femeia, concubină sau nefericită soție, nu scoate nici un cuvânt, se face din ce În ce mai mică și, are câteva tentative de a se pierde prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de pantaloni, o cămașă și un sacou. -Vă rog să-l Îmbrăcați cu ele. Roșcovanul nu-i răspunde, dar apucă totuși hainele și le aruncă În mașină. -Unde va fi Îngropat? -Mâine la Străulești, ora treisprezece, răspunde printre dinți roșcovanul, scuipând cu sete pe un morman de gunoaie. Mașina poliției Își face intrarea În ghetou, cu alarma pusă la maximum. Polițistul și medicul au un scurt schimb de cuvinte, după care alarma e pusă din nou În funcțiune și mașina pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
liniște de frumusețea tulburătoare a picturii. În târgul ăla infect, plin de gură-cască și de borfași, e greu să nu fii jefuit și, rareori poți da cu adevărat o,, lovitură,,,. Țiganii mișună ca gândacii negri de bucătărie, buzunăresc și Înjură, scuipă și spurcă... Dar am avut noroc. M-au ajutat Însă, recunosc, sutele de albume de pictură pe care le-am studiat până acum, și zecile de muzee pe care le-am vizitat. S-a făcut miezul nopții și liniștea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sec cu care bulgărele se izbește de capacul din lemn al coșciugului, Îl Înfricoșează. Funcționarul și preotul au pleacat, semn că ritualul de Înmormântare al ultimului ,, Neidentificat,, ,a fost Împlinit. Trece un timp ce i se pare nesfârșit, până când groparii, scuipându-și În palme și mânuind cazmalele umplu la loc pământul. Crucea pe care e scris ,, Neidentificat,, este Înfiptă și ea În pământ, la căpătâiul lui Kawabata. Groparii pleacă, Însfârșit.. Pe movilița care s-a format, deasupra mormântului, Antoniu pune cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe care tocmai l-au văzut, și călcând peste ele, până când se vor face una cu zăpada moale și murdară ce acoperă orașul. -Ca și cel de azi dimineață, pare mort de frig. Mascatul ridică pentru o secundă cagula și scuipă Într-o parte, cu sete. Legistul aprobă dând din cap și se urcă În dubă. Mașina se pune În mișcare, cu un scrâșnet lugubru, de motor.. Cei trei mascați rămân să cotrobăie În continuare prin măruntaiele orașului, În căutarea evadatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
medic... Hei, uită-te aici! Înveselindu-se, Anton luă sticla de pe masă de parcă i-ar fi aparținut. Când l-am Întrebat a treia sau a patra oară dacă a găsit ce căuta, a scos dopul cu dinții și și-a scuipat În palme. Mândru de el, arătă cu sticla spre geanta sa. — Ba bine că nu! E totul acolo. Luând o dușcă sau două, Își uscă buzele, apoi privi În jur. Ah, doamna Pandora. Se duse la bibliotecă. Mi-ar prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
postă În fața unei chiuvete răblăgite, cu genunchii Îndoiți și bărbia Întinsă - de parcă s-ar fi uitat Înspre o realitate foarte Îndepărtată. În fața lui atârna o oglindă mică În care, din perspectiva mea ignorantă, se vedea o bucată de cer senin. Scuipându-și În palme cu delicatețe, Își trecu degetele prin păr, se scărpină pe spate și căscă din nou. — Și unde zici că mi-e haina, Sascha? În timp ce Îl așteptam pe Anton să se spele pe dinți, i-am povestit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
povestește-mi despre dinți, care-i treaba cu ei? Și o suge sau suflă-n ea sau, cumva, face și una, și alta? O, Doamne, ai terminat în gura ei, Ba-ba-lu? Doamne, Dumnezeule! Și ți-a înghițit frișca sau a scuipat-o sau s-a înfuriat - povestește-mi! Ce-a făcut cu frișca ta fierbinte? Ai prevenit-o că ești pe terminate sau, pur și simplu, ai terminat și ți-ai zis las’ să-și bată ea capul? Și cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
a fost niciodată prins“. Puse paharul jos și ascultă. Fusese un taximetru, un zgomot ce venise de la gară sau țipătul unei femei? Aruncă o privire la mesele din jur - nimeni nu auzise nimic neobișnuit. Vorbeau, beau, râdeau, iar un bărbat scuipa. Dar setea lui Josef Grünlich fu puțin atenuată În timp ce stătea și asculta. Un polițist se apropia, venind În lungul străzii. Probabil ieșise din serviciul lui de la circulație și era În drum spre casă, dar Josef ridică paharul, Își ascunse fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații? — Este domnul maior, spuse omul cu Îndoială. Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de vânt. Apoi deslușiră un bărbat care o cârmea ba Încoace, ba Încolo. Ajunse la ei cu o repeziciune surprinzătoare. Scund și grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce se Întâmplă? Îl Întrebă Myatt. Omul Împroșcă puțin cu scuipat În timp ce vorbi: — Dă-i drumul repede! Ușa se trânti, iar el se buluci Înăuntru și se prăbuși cu răsuflarea tăiată pe bancheta din spate. — Mai este cineva? Întrebă Myatt. Sunteți singur? — Da, da, singur! Îl asigură omul. Dă-i drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
iar dădaca plânge în dormitor. Scăunelul e în bucătărie. Chiuveta este plină de farfurii murdare. Când mă întorc în redacția de știri locale, Duncan, șeful departamentului meu, mă întreabă: — Chiuvetă simplă sau dublă? Un alt fapt în legătură cu Duncan e că scuipă când vorbește. Dublă, îi spun. De inox. Cu robinete separate pentru apă caldă și apă rece, tip pistol, din ceramică. Fără duză de pulverizare. Frigiderul ce marcă era? mă întreabă Duncan. Stropii de salivă sclipesc în lumina becurilor din birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cu robinete separate pentru apă caldă și apă rece, tip pistol, din ceramică. Fără duză de pulverizare. Frigiderul ce marcă era? mă întreabă Duncan. Stropii de salivă sclipesc în lumina becurilor din birou. — Amana, îi răspund. — Calendar aveau? Stropii de scuipat ai lui Duncan îmi împroașcă mâna, brațul și obrazul. Scuipatul este rece, de la aerul condiționat. Calendarul era cu o reproducere a unei mori vechi de piatră, din Noua Anglie, o moară de apă, îi spun. Oferit de un agent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pași sunt până în redacția de știri. În lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un bărbat încearcă să-și mai facă și el loc înăuntru. Iute cât ai zice pește, pe când stau storcit de peretele liftului, mintea mea scuipă descântecul cu o putere care-mi mișcă buzele la fiecare cuvânt. Omul se uită la noi toți și pare să dea înapoi cu încetinitorul. Înainte să-l vedem căzut la podea, ușile se închid și începem să urcăm. În redacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care le supraviețuiesc gazdelor lor umane. Poșeta îi cade dân mâini. Din poșetă se rostogolește pe jos piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii, zdrobite, îi sclipesc în gură, înfipte în carnea sfâșiată a gingiilor. În cerul gurii i s-au încrustat fragmente de spinele violete. În limbă i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de ghindă. Bucuroși, copiii prind biberoanele cu amîndouă mîinile, se uită atenți la culoarea aproape neagră a lichidului, înțeleg că nu e ceai, așa că ridică sticlele oftînd a ușurare, prind zdravăn între buze cauciucul tetinei, dar, numai după prima înghițitură, scuipă, opintindu-se să verse, însă alerta studentei și a tatălui, care le distrage atenția, îi face să uite de greață. Dacă nu-i zahăr... murmură țăranca. Actorul își răstoarnă servieta în speranța că va găsi pe acolo ceva dulce, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că te verific eu seara asta gîndește el, privind fix, undeva spre sală, vrînd să pară indiferent. Așa se explică înverșunarea cu care ai pledat împotriva pocherului, cînd am fost discutat. Dacă nu-ți iau eu și chiloții, să mă scuipi!" Ce-i? întreabă șoferul, simțindu-se privit fix de Lazăr. Poftim? tresare acesta. A, da, își revine voiam să știu cine-i stăpînul geamantanelor, să-i mulțumesc. Am mai spus că nu are nevoie nici de bani și nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Bănuiam face el un gest spre profesor că Vrabie m-a turnat, dar voiam să fiu sigur. L-oi întîlni vreodată acasă, în sat și, departe de puterea lui socială, țărănește, tradițional cum îi place s-o spună, l-oi scuipa între ochi. Nu pentru că Biblia îndeamnă "dinte pentru dinte", ci pentru că-și manifestă prietenia și cordialitatea de cîte ori mă vede, bucurîndu-se că sîntem consăteni. Și să mai știți, dom' profesor, apropo de... de multe: am o soție frumoasă, superbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
procreează și sfârșește după prima aversă de primăvară - sau, în cazul lui Dan, după prima aversă de Lamot. Dan era genul care-și bea mințile, un bețiv care se trântește în genunchi pe mese și care se apleacă de mijloc, scuipând porcării despre o fată din Leighton Buzzard pe care o iubise cândva. Genul de bețiv care vomită copios la mijlocul perorației. Și - atenție - genul de bețiv care nu-și amintește niciodată și sub nici o formă că nu trebuie să mănânce spaghete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
carne date prin spate, propaganda și cenzura erau ucigătoare, dar parcă niciodată n-am tresărit mai tare decât la vederea pepenelui verde despicat, în decembrie, pe masa din bucătăria reședinței din Primăverii. Cei care năvăliseră în Casa Diavolului, în loc să fi scuipat pe luxul înfiorător, înghițeau și băgau în buzunare, ducând cu ei germenul minciunii hoațe. De acolo, el a cuprins toată țara. În cei 13 ani scurși ca apa de ploaie la canal, în România s-a repetat, la toate nivelurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
profesor. Până joi seară, pe la 10 și ceva, când „traseist” a fost rostit la televizor de proaspătul peremist Pruteanu, fost pesedist, fost țărănist și viitor ist. Minute în șir privisem și ascultasem buimăcit, anesteziat, lovit cu leuca această mașinărie lătrătoare scuipând cuvintele cu o cadență de pistol-mitralieră Uzi. N-am tresărit la „PRM - un partid al oamenilor curați”, n-am tresărit la „Lista neagră a trădătorilor de țară - o minciună, o invenție!” și nici la „Cu ce-ați vrea să umble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
durere, nu i-au înțeles rigorile și limitele. De aceea, le este imposibil să accepte că un politician are noimă, dacă o are, numai un anumit număr de ani, după care e bine să se retragă singur, înainte de a-l scuipa viața în margine - singurul lucru bun pe care l-am auzit de la Băsescu de lungă vreme încoace este hotărârea de a se retrage anul viitor din fruntea partidului pentru că a venit timpul. Politicienilor de mare suprafață, care trăiesc ca să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
câteva biznisuri, își îndesa banii în buzunare. „Hai, bă, să machim ceva la geamuri multe, că m-am căcat pe mine de frig!” îi zice un hominid din branșă. Mexicanul clatină din cap: „Nu, bă, intru acuma la film!”. Hominidul scuipă nervos: „Băi, ești diliu la bilă, ce pizda mă-tii vezi acolo? Te-ai țăcănit, ai luat-o și tu pă urmele lu’ ăștia?” și a mai scuipat o dată spre coadă. „Nu, bă, ești prost, e un film mare ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
branșă. Mexicanul clatină din cap: „Nu, bă, intru acuma la film!”. Hominidul scuipă nervos: „Băi, ești diliu la bilă, ce pizda mă-tii vezi acolo? Te-ai țăcănit, ai luat-o și tu pă urmele lu’ ăștia?” și a mai scuipat o dată spre coadă. „Nu, bă, ești prost, e un film mare ăsta, l-am mai văzut de două ori, e cu patru mari actori”. Așa a zis Pancho Villa, stimați cititori ai zilei de azi, să-nțepenesc, mai ieftin n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
o seringă în trotuar. Orașul București, în viziunea Ruxandrei, începe ca un șobolan mort în lumina vânătă a asfințitului și se închide ca o uriașă floare sifilitică. La Domnica Drumea, gurile de metrou ale Capitalei sunt pâlnii care aspiră și scuipă oamenii cu răsuflarea grea a iadului. Și Ruxandra, și Domnica visează sterp la marile orașe ale lumii, la țări internaționale, unde nu vor ajunge niciodată. „O, Italia, Germania, Canada, America, minunate călătorii cu avionul, minunate țări spre care tânjim!”, invocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]