50,569 matches
-
Știu că îi citiți cu egală plăcere pe Barthes și Jean-Pierre Richard (tematist, spre oroarea unora), ca și pe mulți alții. Sunteți cât se poate de la curent cu tot ce se scrie în critică. Atunci când deschideți un volum nou, ce sentiment aveți: bucurie, aprehensiune, curiozitate, necesitate? E.S. Aștept să citesc ceva ce mă interesează. N-am prejudecăți. Citesc chiar și pe dușmanii mei. Dacă scriu o carte bună, mă împac automat cu ei. Dacă nu, nu... Ce mă deprimă (iată, și
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
1841 ca naș de botez al unuia din fiii prietenului său, farmacistul centrului miner Oravița. Personajul, Karl Knoblaut a avut un rol deosebit în dezvoltarea interesului pentru folclor al prietenului german: el i-a atras luarea aminte asupra bogăției de sentimente și culoare a poveștilor locului și prin el, autorului-culegător, fiindu-i traduse textele auzite din gura localnicilor ( pe care îi numește în Sursele basmelor, parte din Introducerea, împărțită ca semnătură și contribuție cu fratele său). Și tot mulțumită lui, Karl
Basme valahe by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13929_a_15254]
-
marile agenții de știri occidentale. De abia aceste articole apărute în marile cotidiane franceze sau pe fluxurile de știri ale agențiilor puteau fi luate drept suport pentru știrile „Europei libere". Și nici măcar acestea în toate cazurile. Ceea ce producea un firesc sentiment de frustrare și descurajare. „Telefon de la Stroescu: îi propusesem să-i strîng presa franceză într-o ediție «Teze...». Dar îi e vizibil teamă de termenii prea tari: «paranoia» nu poate trece, spune el. - Chiar într-un editorial din Le Monde
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
pot numi așa, a gîndirii și expresiei. Tinerii sînt cîteodată abstracți ori ideologici. Ei vor să aibă idei. Dar critica e prin natura ei mai aproape de metaforă decît de idee. Se referă la opere de imaginație, nu de filosofie, la sentimente, nu la concepții. Gîndirea criticului îmbrățișează opera cu dragoste sau cu ură. Seamănă uneori cu un mulaj. Nu sînt convins că e totdeauna capabilă să se țină la distanță: se lasă deseori fascinată ori respinsă. De aceea e bine să
Posibil decalog pentru critica literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13945_a_15270]
-
tom I): "O, săracii de noi Viața noastră e atât de vană încât nu este decât o răsfrângere a memoriei noastre." (O misere de nous Notre vie est si vaine qu^elle n’est qu^un reflet de notre mémoire.) Sentimentul revine într-o largă comparație, la pagina 101 din tomul II, unde desfășurarea armonioasă a frazelor pare a îmblânzi dezolarea: "Când îți privești sau îți asculți viața trecută, îți pare că vezi pe o mare pustie urma navei care a
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
răsfrînge monstruozitatea unui segment al istoriei care i-a marcat destinul. Contactul cu o carte care-l evocă e precum atingerea unei răni nespus de dureroase: "«Stalin și stalinismul» de Medvedev. De cîte ori mă apropii de subiectul Stalin, am sentimentul că soarta mi-a fost determinată în bună parte de existența acestui monstru care a dominat un veac de crime, suferință, sărăcie". Lucrurile se agravează prin împrejurarea că factorul teratologic nu și-a încetat acțiunea, că toxinele lui continuă a
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
vremuri") îl cenzurează implacabil pe autor: "Îmi răsfoiește textul. Nemulțumit că India e «pictată» în culori prea sumbre, ar vrea (măcar) să am o încheiere luminoasă, optimistă, ce-ar fi, îmi zice, să alegeți cîteva pasaje noi? Rămîn stupid. Am sentimentul că mă răfuiesc cu tartorii cenzurii ceaușiste". Alt și mai înalt personaj se burzuluiește la... Cioran și Eliade: "Ancuța s-a întors mîhnită acasă de la serviciu. C. Pavlovici, care girează postul de șef al secției culturale, a fost chemat la
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
română ( cu excepția prozelor lui Mircea Eliade) Eliade, Cioran și Ionesco erau percepuți în țară ca pilonii de stabilitate ai unei culturi asediate de trupele atotdemolatoare ale realismului socialist. Simplul fapt că ei existau era în măsură să readucă speranța și sentimentul reconfortant că nu este totul pierdut. Ceea ce trebuia să fie o superbă evocare a unei personalități determinante pentru spiritualitatea secolului XX, făcută, chiar de persoana cea mai autorizată ( însăși fiica marelui dramaturg), s-a transformat, din necesitate, într-o carte
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
echilibru înalt, echilibru emanat prin toți porii operei, prin textura materiei pe care o alcătuiește, degajând astfel mesajul. Nu este de mirare că toată aglomerația de imagini disparate, care n-au nici o legătură unele cu altele, deconcertează, produc un profund sentiment de haos, de indispoziție, de repulsie. Artistul în general respinge haosul din el și din afară, îl ordonează prin operă, îi dă un sens major punându-l în slujba unor sensuri superioare care îl depășesc ca persoană. Doctorul Dumitresco nu
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
în exclusivitate efortul și viața artei, dar aceștia nu ies în față, nu insistă, au conștiința propriei lor valori și știu că nu cu prezentul au ei de-a face. Ei se raportează la o scară valorică vastă, universală și sentimentul care rezultă îi asigură și reconfortează în condiția lor. Aceștia au conștiința superiorității artei asupra politicului efemer și nu acceptă compromisuri de nici o natură. Artistul mare privește spectacolul vieții de la înălțimea propriei personalități, înălțimi atinse cu greu de omul de
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
am și amintit. Romanul său ultim, Voința de putere (Dacia, 2001), a fost puțin comentat, iar cineva dintre cei care au făcut-o au văzut în el o expresie a epuizării literare a scriitorului. Nu am avut, citind romanul, același sentiment, chiar dacă și pe mine m-au nemulțumit repetările, discursivitatea, rarefierea substanței epice, resimțită pe alocuri. Sunt păcate în care Breban cădea și mai înainte, dar se răscumpăra de fiecare dată, cum o face și acum, prin forța de a-și
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
am depășit chiar vârsta ei de-atunci, dacă era în cuvintele acestea din urmă uluirea bucuroasă a redescoperirii unui loc demult îndrăgit, unde lucrurile blânde au rămas aceleași, neschimbate, sau poate, dimpotrivă, constatarea statorniciei celor de odinioară trezea într-însa sentimentul acela dureros al lui "niciodată-nu-se-mai-întoarce", pe care tocmai reîntâlnirea târzie a unor locuri sau lucruri ce ne-au fost altădată dragi îl stârnește în noi. Nu o dată, în ziua aceea, aveam să o aud pe Matata, cum o numeam pe
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind "caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că tradiția nu e sufocată, prin eclectism și reluare/sinteza ( în cheie ironică și parodică) a tuturor formelor/ manierelor anterioare". De asemenea în 1986, un număr al Caietelor critice e închinat postmodernismului, primind o replică tematică a aceleiași reviste, în
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
în Jurnalul din 1915, publicat de Editura Compania ( posesoare a unei părți a acestui documentar, încă aflat în țară și benefic recuperat, în timp, de la niște vânzători mai mult sau mai puțin ocazionali). Pentru a-mi susține afirmația privitoare la sentimentele Marthei Bibescu, reproduc însemnarea, datată 4 august, despre granița de la Predeal: "O piatră mare albă. Piatra de hotar. Limita țarinei, a proprietății. Înțelegem asta. Piatra din care se face altarul, căminul și hotarul. Uneori și mormântul pentru cei care pot
“Jurnal” din anii neutralității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13982_a_15307]
-
ei. La noi nu. În concluzie, cred că I.M.V. a reușit să stea trei ani de zile fără acte de identitate în Israel ( înseamnă că am subapreciat-o nostra culpa); cred că și-a hotărât întoarcerea după crunte și crude sentimente de remușcare și fără vreun interes anume; cred cu toată convingerea că înseși imaginile spectaculoasei plecări de la aeroport transmise de canalele tv nu ascund vreo nouă încercare de prostire a oamenilor... Poate vom afla mai târziu, sau cu ajutorul Star Trek
Întoarcerea fiicei risipitoare by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14024_a_15349]
-
dominantă în poezia acelor ani. De atunci, omul public și poetul au mers fiecare pe drumul său, astfel încît cititorii de azi retrăiesc întreaga uimire a confraților lor de acum cincisprezece ani. Cum este posibil ca un om care dă sentimentul că trăiește 24 de ore din 24 în umor și bună dispoziție să scrie o poezie elevată ( intertextualitatea este unul dintre procedeele preferate ale autorului) cu accente religioase și elegiace? Lucrurile nu sînt chiar atît de surprinzătoare cum ar putea
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]
-
farsorii, înțelepții și ignarii, credincioșii și cei care nu cred, bogații și săracii. Omul este dezarmat în fața acestei fatalități. De aceea, poate, o vagă perspectivă pascaliană reprezintă nota distinctivă a liricii lui Ioan Morar. La capătul fiecărei emoții, al fiecărui sentiment, al fiecărei bucurii și speranțe se află chipul nemilos al morții. Chiar dacă ideea nu este foarte originală, aplicațiile lui Morar sînt mereu surprinzătoare. Un gest dintre cele mai banale, plata curentului electric, poate dobîndi conotații cinice ( un cinism al vieții
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]
-
Intrând apoi în interiorul palatului și parcurgând una dintre cele trei expoziții de la parter, și anume cea care ilustrează dăruirea, priceperea și efortul neîntrerupt, de peste treizeci de ani, făcut de principesa Martha Bibescu pentru a reface întregul domeniu de la Mogoșoaia, ai sentimentul reconfortant că un fir nevăzut leagă momentul de atunci cu cel prezent, chiar dacă acesta din urmă este infinit mai modest ca posibilități. Zidurile Palatului de la Mogoșoaia stau mărturie pentru trei sute de ani de istorie românească. Începând de prin 1680, biv-vel-postelnicul
Martha Bibescu și restaurarea Mogoșoaiei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13990_a_15315]
-
--- Dragă revistă "România literară", Am 33 de ani; primul număr al revistei "România Literară" l-am citit în urmă cu 19 ani; inițial ferventă și absolut constantă, lectura s-a diminuat simțitor în timpul facultății (poate dintr-un ascuns sentiment de vinovăție - renunțasem la o potențială formare filologică în favoarea mult mai pragmaticei meserii de doctor). Nu am o explicație logică pentru acest fenomen, dar lipsa coerenței mi-a etichetat toate lecturile din acea perioadă. Citeam rar și cu o voluptate
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14025_a_15350]
-
de spus, brutalizez hârtia și o arunc la coș, iau o nouă coală pe care scriu titlul "Înfrângere"... De atunci au trecut 7 ani, multe lucruri s-au schimbat în viața mea, dar "România literară" a rămas constantă. Îmi plac sentimentul de așteptare ce se întinde între un număr și altul, întâlnirile săptămânale cu doamna de la chioșcul de ziare, fraternitatea cu puținii mei cunoscuți care o citesc. Aș putea face un abonament pentru a-mi câștriga siguranța oricărui număr, dar simt
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14025_a_15350]
-
fetiș a postmodernității: corporalitatea. Poemul e în fond călătoria eului poetic prin corp - dar o călătorie cu episoade-alegorii, oficieri pseudo-magice și trimiteri transparente la locurile comune ale reprezentărilor culturale tradiționale: sîngele e lichidul vieții, inima e zona iubirii și a sentimentelor "naive", în creier e frig (să ne amintim de versul lui Ion Barbu "Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire"), șamd. Reprezentările sînt în continuare abstracte (e o călătorie spirituală) dar, lipsite de vechiul lor fundament metafizic, cad în
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
optică pe măsură. Augustin simțea creștinește, dar gîndea grecește. Ochii cu care privea lumea nu erau ochii unui creștin, ci ai unui filozof. Intuițiile îi rămăseseră la stadiul reprezentărilor platonice despre lume. Augustin e cazul tipic de filozof la care sentimentul o ia înainte gîndirii. Și cum gîndirea în forma ei spontană și firească este intuitivă și nu discursivă, Augustin avea să acuze simptomele unei defazări interioare de tip ideativ: imaginea pe care o avea despre lume nu putea ține pasul
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
ia înainte gîndirii. Și cum gîndirea în forma ei spontană și firească este intuitivă și nu discursivă, Augustin avea să acuze simptomele unei defazări interioare de tip ideativ: imaginea pe care o avea despre lume nu putea ține pasul cu sentimentul din al cărui imbold se hotărîse să se lepede de ea. Altfel spus, metamorfoza sufletească devansa primejdios de mult răsturnarea de optică. Ceea ce va urma de acum încolo în viața lui Augustin va fi efortul de a-și plia viziunea
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
încălca această schemă de elemente de natură reală, psihologică, încât cititorul inteligent și atent constată sub ochii săi, în cartea respectivă, o altă lume, care seamănă ciudat, fantastic cu lumea sa, însă încărcată de simboluri și de sinteză. Augustin Buzura: Sentimentul meu după ce terminam o carte era de gară părăsită, de sfârșit de lume, de viață, nu mai aveam puterea decât să mă repet, și în aceste împrejurări, plecam aiurea prin țară, citeam enorm, ascultam foarte multă muzică, dar, din păcate
Cu Nicolae Breban și Augustin Buzura despre roman by Marian Ilea () [Corola-journal/Journalistic/10351_a_11676]
-
prefacem că am uitat. Să nu vopsim trecutul în roz. Să nu facem pe generoșii în cazuri care nu ne privesc. Să nu ne prefacem că am uitat atmosfera de suspiciune din România pînă în 1989. Să ne amintim de sentimentul de rușine și de culpabilitate pe care l-am avut foarte mulți dintre noi, fiindcă una spuneam și alta gîndeam. Să nu uităm că aceia dintre noi care aveau curajul să protesteze împotriva regimului, mulți dintre ei niște necunoscuți, au
Ce soartă vor avea informatorii din presă ? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10381_a_11706]