709 matches
-
forța ofițerii de poliție pro-chișinăuieni să plece din Transnistria . La data de 3 decembrie 1991, Armata a 14-a sovietică a ocupat orașele Grigoriopol, Dubăsari, Slobozia, Tiraspol și Rîbnița, din Transnistria . Ca urmare a presiunilor crescânde între Chișinău și regiunea separatistă, în primăvara anului 1992 au sosit în Transnistria voluntari din Brigada de cazaci de la Marea Neagră și din alte părți ale Uniunii Sovietice . Statul rus a continuat să-i remunereze pe cazaci și pe ceilalți voluntari cu 3.000 de ruble
Igor Smirnov () [Corola-website/Science/298621_a_299950]
-
același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști (Ghenadii Iabloctcin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială. În esență, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic
Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/299739_a_301068]
-
anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate. După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În cele
Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/299739_a_301068]
-
afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei, guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării
Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/299739_a_301068]
-
RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi. Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non-guvernamentale, susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă drepturile omului și a acuzat regimul separatist de arestări nejustificate și tortură. Alegerile legislative din 2005 nu au
Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/299739_a_301068]
-
patru persoane în Tiraspol la începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism împotriva RMN. Se crede că motivul real al reținerii este asocierea politică sau sprijinul oferit împotriva autorităților separatiste.
Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/299739_a_301068]
-
sau "Noxçiyn Respublika") este o regiune a Federației Ruse cu statut de republică. Republica Cecenă Icikeria (în cecenă: "Нохчийн Республика Нохчийн-чоь" sau "Noxçiyn Respublika Noxçiyn-çoī", în rusă "Чече́нская Респу́блика Ичкерия") este denumirea folosită de autoritățile cecene separatiste, care luptă pentru independența Ceceniei. Se învecinează în cadrul Federației Ruse cu Ținutul Stavropol la nord-vest, cu Republica Daghestan la nord și est, cu Republicile Ingușetia și Osetia de Nord la vest, iar în afara Federației Ruse se invecinează cu Georgia la
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
Sadulaiev a fost omorât de o grenadă rusă într-o casă din orașul Argun și a fost înlocuit de Doku Umarov, fost vice-președinte separatist, iar anterior comandant al Frontului de Sud-Vest. El îndeplinește funcția de președinte și în prezent. Autoritatea separatistă este organizată în jurul "Consiliului de Stat al Apărării", condus de președintele în exercițiu, care activează în Cecenia. El coordonează și dirijează planurile activităților de pe teren, având în subordine directă 10 comandanți de câmp și un număr de unități mai mici
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
în 1994-1996 și 1999-2000. Asasinările lui Mashadov și Sadulaiev au fost rezultatul unor verificări de rutină a persoanelor considerate suspecte de a fi simpatizanți separatiști, fără a cunoaște că la locuințele acestora se aflau persoane de rang înalt în conducerea separatistă. Asasinarea lui Iandarbiev a fost planificată, însă asasinii n-au reușit să-și mențină identitatea ascunsă, fiind arestați și provocând un grav incident diplomatic între Rusia și Qatar. Asasinarea lui Dudaev a fost posibilă datorită participării în triangularea poziției telefonului
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
1992 o versiune parțial modificată a alfabetului latin a fost reintrodusă, dar din cauza nivelului precar al sistemului educațional numai populația mai educată a făcut trecerea. Autoritățile cecene pro-ruse utilizează exclusiv alfabetul chirilic, ca și o mare parte din rezistența cecenă separatistă, deoarece majoritatea absolută a populației mai educate se află în prezent în diasporă: la Moscova, în Turcia, în unele țări europene (Anglia, Germania, Franța, Danemarca, Finlanda, Polonia, Lituania), cât și în măsură mai mică în unele țări din Golful Persic
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
drept scuturi umane. Ramzan Kadîrov, fiul lui Ahmad Kadîrov, este conform Human Rights Watch capul unei armate private, membrii căreia sunt numiți "kadîrovțî" ("oamenii lui Kadîrov"), responsabilă cu numeroase asasinate, răpiri la comandă, extorcări de fonduri și agresiuni sexuale. Surse separatiste menționează că însuși Ramzan a participat în trecut la torturi și execuții sumare ale ostaticilor a căror rude nu au reușit să-i răscumpere.
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
Iugoslavia" (sau Jugo-slavia în restul Europei); în 1929 a fost redenumit oficial „Regatul Iugoslaviei”. Regele Alexandru I a interzis, în 1929, partidele naționale politice, a preluat puterea executivă și a redenumit țară în Iugoslavia. El speră să reducă astfel tendințele separatiste și să atenueze pasiunile naționaliste. Totuși, politica lui Alexandru a întâmpinat, mai tarziu, opoziția unor puteri europene, ca Italia și Germania, în care fasciștii și naziștii au ajuns la putere, si Uniunea Sovietică, în care Stalin a devenit președinte absolut
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
se reîntoarcă în masă pe pământurile strămoșilor lor. Deportările au avut un efect profund asupra cetățenilor neruși din URSS și situația lor continuă să fie o problemă politică majoră - amintirea deportărilor în masă a jucat un rol major în mișcările separatiste din țările baltice, Tatarstan și Cecenia. Transferurile în lagărele de muncă, Gulag, și sistemul colonizărilor obligatorii au fost plănuite în conformitate cu cerințele politicii de populare ale zonelor îndepărtate și nelocuite din URSS. Proporția uriașă a acestor colonizări forțate a dus la
Transferuri de populație în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/299914_a_301243]
-
multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din "Republica Sovietică Socialistă Moldovenească" în "Republica Sovietică Socialistă Moldova" și declararea suveranității în aceiași lună. În august etnicii găgăuzii au proclamat o republică separatistă în sud, în jurul orașului Comrat („Republica Găgăuză”, "Gagauz-Yeri" în limba găgăuză). În septembrie populația de pe malul estic a râului Nistru (în majoritate de etnie slavă), au proclamat "Republica Moldovenească Nistreană" (în limbajul colocvial „Republica Nistreană”) în Transnistria, având capitala la
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
populația de pe malul estic a râului Nistru (în majoritate de etnie slavă), au proclamat "Republica Moldovenească Nistreană" (în limbajul colocvial „Republica Nistreană”) în Transnistria, având capitala la Tiraspol. Deși Sovietul Suprem a declarat imediat aceste proclamații nule, în ambele republici separatiste s-au desfășurat alegeri. Stepan Topal a fost ales președinte al Republicii Găgăuze în decembrie 1991, iar Igor Smirnov a fost ales președinte al Republicii Nistrene în aceeași lună. Aproximativ 50 000 de voluntari moldoveni înarmați au trecut în Transnistria
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
rapid, iar Moldova nu se putea baza decât pe forțele sale, pentru a putea preveni escalarea violențelor din „Republica Nistreană” și în restul țării. Alegerile din decembrie ale lui Stepan Topal și ale lui Igor Smirnov ca președinți a republicilor separatiste și dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice la sfârșitul anului, a condus la creșterea tensiunilor din Moldova. Flacăra violenței s-a reaprins din nou în Transnistria în 1992. Un acord de încetare a focului a fost negociat de președinții Snegur și
Istoria Republicii Moldova () [Corola-website/Science/299309_a_300638]
-
în RSS Moldovenească, iar în perioada destrămării URSS (august-decembrie 1991) a devenit parte a Republicii Moldova, provenită din RSSM, rămânând însă o parte a Uniunii sovietice iar după desființarea acesteia, o parte a Rusiei. Cauzele principalele, care au determinat liderii mișcării separatiste din regiunea de est a Republicii Moldova să opună rezistență, inclusiv militară, autorităților legale ale Republicii Moldova sînt următoarele: În 1989, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba moldovenească. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
ale Republicii Moldova sînt următoarele: În 1989, moldovenii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba moldovenească. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației moldovenești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cât și a unei
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
în jurul orașului Tighina. În războiul din 1992 au murit peste 1.000 de persoane, și au fost rănite circa 1.500. După semnarea unui acord, rușii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru a menține republica separatistă, astfel că guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 sate din raionul Dubăsari. Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
raionul Dubăsari. Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă și nu a fost urmat de nicio retragere. La 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat un referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea internațională. Transnistria din Republica Moldova
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
anul 2013: Populația regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori (fără orașul Tighina și celelalte localități basarabene controlate de separatiștii transnistreni). Ca urmare a situației economice și politice din zonă, recensământul din 2004 făcut de autoritățile separatiste din Tiraspol a arătat o scădere a populației cu aproximativ 150.000 de persoane (pe întreg teritoriul separatist, inclusiv zona Tighinei). Populația regiunii la recensământul din 2004 era de 555.347 locuitori (incluzând municipiul Tighina): Din punct de vedere administrativ
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
stînga Nistrului "de jure" și „Republicii Moldovenești Nistrene” "de facto" nu corespund integral, deoarece șase comune la est de Nistru (Cocieri, Molovata Nouă, Corjova, Coșnița, Pîrîta și Doroțcaia) au preferat să fie controlate de guvernul legal de la Chișinău, în timp ce autoritățile separatiste de la Tiraspol controlează municipiul Tighina (Bender) (cu satul Proteagailovca inclus) și comunele Gîsca și Chițcani, situate la vest de Nistru; raionul Dubăsari este astfel împărțit în două unități, una legalistă, cealaltă separatistă. Exporturile regiunii sunt practic dominate de 3 ramuri
Transnistria () [Corola-website/Science/297748_a_299077]
-
drept de autoguvernare în lucrările publice, protecția mediului și dezvoltarea economică. Procesul de tranziție către democrație a fost amenințat de acte de violență și atentate teroriste sau atentatul din 1968 din care a rezultat 800 de morți, comis de gruparea separatistă basca ETA care luptă pentru suveranitatea absolută a regiunii basce prin asasinate și sechestrări. Pe 11 martie 2004 a avut loc atentatul comis de al -Qaida în care zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri în Madrid
Istoria Spaniei () [Corola-website/Science/298458_a_299787]
-
moldoveni au început să se distanțeze două grupări: una promoscovită, condusă de arhiepiscopul Vladimir Cantarean și episcopul Vichentie Moraru de Tighina și alta românească, în frunte cu episcopul Petru Păduraru de Bălți. În lupta dintre cele două grupări, intervin forțele separatiste ale cazacilor transnistreni și ale Armatei a 14-a ruse, pentru a-l scoate din reședința episcopală din Bălți pe episcopul Petru. Temându-se să nu piardă jurisdicția asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia, Patriarhul Alexei al II-lea a cerut
Petru Păduraru () [Corola-website/Science/308650_a_309979]
-
de 3 aprilie 2001, Sf. Sinod al Patriarhiei Moscovei l-a numit pe PS Iustinian ca rector al Seminarului Teologic, care funcționa în cadrul Mănăstirii, ceea ce practic a însemnat trecerea mănăstirii sub jurisdicția Tiraspolului. Bine-cunoscut ca un suporter deschis al administrației separatiste din Transnistria și al președintelui auto-proclamatei Republici Moldovenești Transnistrene Igor Smirnov, episcopul Iustinian a început să folosească unități ale Armatei a XIV-a ruse din Transnistria cu scopul de a-i subordona pe călugării și profesorii de la Seminarul monahal , care
Iustinian Ovcinicov () [Corola-website/Science/308685_a_310014]