483 matches
-
Dimitrie Păcurariu, "Dicționar de literatură română", București, Editura Univers, 1979. PERPESSICIUS 1924: Perpessicius, "Cavalerul negru", în „Mișcarea literară”, I, nr. 1, 15 noiembrie 1924, p.1. PERPESSICIUS 1925: Perpessicius, "Șt. Petică, Poeme: Fecioara în alb, Când vioarele tăcură, Cântecul toamnei, Serenade demonice", (Biblioteca Dimineața), 1925. (mențiuni și medalii critice), în „Mișcarea literară”, 1925, II, nr. 16, 28 februarie 1925, p. III. PERPESSICIUS 1928: Perpessicius, "Mențiuni critice", I, București, Casa Școalelor, 1928, pp. 140-141. PERPESSICIUS 1957: Perpessicius, "Ștefan Petică în lumina noilor
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
și Praga, orchestra de la Oradea fiind în perioada respectivă una dintre cele mai însemnate din Europa. La 5 ianuarie 1888 are loc primul „concert filarmonic” din Oradea, sub conducerea dirijorului Schnitzl J., orchestra interpreta Uvertura la opera Tancred de Rossini, Serenada nr. 3 de Wolkmann, Variațiuni pentru corn de Ekhard și Simfonia nr. 40 în sol minor de Mozart. În 1890 se constituie "Asociația Prietenilor Muzicii" din Oradea Mare, printre scopurile ei fiind înscrise educația în domeniul muzicii culte, organizarea de
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
istorice, "paraloghes" (balade), cântecele de dragoste, , cântecele de nuntă, cântecele de exil și bocetele exprimau viața grecilor. Există o unitate între lupta poporului grec pentru libertate, bucuriile și regretele lor și atitudinea lor față de dragoste și față de moarte. Kantádhes-urile (καντάδες 'serenade'; sing.: καντάδα) heptanezane au devenit strămoșul cântecului grec modern, influențându-i dezvoltarea. În prima parte a secolului următor, mai mulți compozitori greci au continuat să împrumute elemente din stilul heptanezan. Cele mai populare cântece din perioada 1870-1930 erau așa-numitele
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
sing.: καντάδα) heptanezane au devenit strămoșul cântecului grec modern, influențându-i dezvoltarea. În prima parte a secolului următor, mai mulți compozitori greci au continuat să împrumute elemente din stilul heptanezan. Cele mai populare cântece din perioada 1870-1930 erau așa-numitele serenade ateniene, și cântecele interpretate pe scenă (επιθεωρησιακά τραγούδια „cântece de teatru de revistă”) în teatre de revistă, operete și care dominau scena teatrelor din Atena. , la început o muzică asociată cu clasele de jos, dar apoi (și mai ales după
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
referire la contabilitate), ață (pentru moda) și linguri de lemn (pentru gătit și poftă de mâncare). La nunțile tradiționale malteze, grupul miresei merge în procesiune sub un baldachin ornat, din casa familiei miresei, la biserica parohială, cu cântăreți care intonează serenade miresei și mirelui. Cuvântul maltez pentru acest obicei este "il-ġilwa". Acest obicei împreună cu multe altele, a dispărut de mult timp din insule, în fața practicilor moderne. Noile soții purtau , un element tradițional maltez de îmbrăcăminte. Cu toate acestea, ea nu mai
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
și a tatălui lui la Viena, familia se mută într-o casă în piața Hannibal ('Hannibalplatz') - astăzi 'Makartplatz', la numărul 8. O seamă de muzicieni au fost musafiri ai familiei, iar Mozart a compus aici între 1773 și 1780 simfonii, serenade, concerte pentru vioară și pian, arii, etc. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trei sferturi din casa de pe Getreidegasse a fost distrusă de o bombă. În anul 1955, organizația internațională "Mozarteum" reușește să vândă bucata de casă rămasă. În
Salzburg () [Corola-website/Science/296754_a_298083]
-
revistele "Scînteia", "Muzica", "Flacăra". Mircea Chiriac a compus și muzică de teatru și film. Două loturi (1957), Râpa dracului (1957), D-ale carnavalului (1959), Telegrame (1960), Lumină de iulie (1963) sunt filme a căror muzică este semnată de compozitorul Chiriac. Serenada pentru vioară și pian" a fost compusă în anii de studenție (1937; când era în clasa profesorului Ion Nonna Otescu) pentru colega lui de bancă, Arșaluis Calaigian - viitoarea doamnă Elisabeta Chiriac. Elisabeta Chiriac a fost profesoară de pian la Conservatorul
Mircea Chiriac () [Corola-website/Science/318111_a_319440]
-
Elisabeta Chiriac. Elisabeta Chiriac a fost profesoară de pian la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Mircea și Elisabeta Chiriac s-au căsătorit în 1946, iar în 1949 le-a venit pe lume unicul lor copil, viitoarea solistă de muzică ușoară Corina Chiriac. "Serenada" este cântată în prezent de majoritatea violoniștilor, mici și mari. La sfârșitul anilor '40, maestrul Ion Voicu a realizat prima înregistrare radio a acestei lucrări. 40 de ani mai târziu, fiica lor, Corina Chiriac, a realizat o variantă vocală a
Mircea Chiriac () [Corola-website/Science/318111_a_319440]
-
cântată în prezent de majoritatea violoniștilor, mici și mari. La sfârșitul anilor '40, maestrul Ion Voicu a realizat prima înregistrare radio a acestei lucrări. 40 de ani mai târziu, fiica lor, Corina Chiriac, a realizat o variantă vocală a acestei serenade, în orchestrația autorului, exact în tonalitatea în care a fost compusă "Serenanda". Anii afirmării componistice, când a activat în calitate de cercetător la Institutul de Folclor, apoi consilier muzical al Ansamblului „Ciocârlia”, i-au întărit convingerile privitoare la valențele izvorului artistic popular
Mircea Chiriac () [Corola-website/Science/318111_a_319440]
-
Enumerarea este lacunară, selecția riscantă; câteva titluri sunt cunoscute și recunoscute: "Bucureștii de altădată, Sonatina pentru vioară și pian, Simfonieta, Concertele și divertismentul pentru orchestră de coarde, Simfonia de cameră", amintitele balete, "Terra Daciae, Ars poetica", poemul simfonic "Thalassa". De la "Serenada pentru vioară și pian" (1937), în care elementul romantic domină autoritar, până la ultimele lucrări - "Concert pentru orchestră", "Simfonia de cameră" -, mărturii ale asimilării elementelor de folclor în esența lor și într-o structură modernă, drumul său creator a fost mereu
Mircea Chiriac () [Corola-website/Science/318111_a_319440]
-
Spiritul infecțios lui Billy și talentul galvanizat a făcut trupa într-o unitate performanță, făcând turnee în SUA și Canada și care figurează pe spectacole de muzică populară a zilei. Joel a rămas în Los Angeles pentru a scrie Streetlife Serenade, al doilea album pe etichetă Columbia. Acesta a fost în timpul lui Jon Troy, un vechi prieten de cartier din New York din Bedford-Stuyvesant, si a acționat ca managerul lui Joel, curând înlocuit de Elizabeth soția lui Joel. Piesa de pe album este
Billy Joel () [Corola-website/Science/321958_a_323287]
-
un rezultat pozitiv, ce trebuie să faci pentru a se potrivi, așa că l-au tăiat până la 03:05 ", făcând aluzie la scurtarea de single-uri pentru a cânta la radio, în comparație cu versiunile mai lungi care apar pe albume. Deși Streetlife Serenade este adesea considerat unul din albumele slabe ale lui Joel (Joel a confirmat dezgustul sau pentru album), aceasta conține totuși unele piese notabile, inclusiv piesă de titlu, "Los Angelenos" și instrumental "Root Beer Rag", care a fost un discontinu în
Billy Joel () [Corola-website/Science/321958_a_323287]
-
confirmat dezgustul sau pentru album), aceasta conține totuși unele piese notabile, inclusiv piesă de titlu, "Los Angelenos" și instrumental "Root Beer Rag", care a fost un discontinu în anii '70 și a fost înviat frecvent în 2007 și 2008. Streetlife Serenade, de asemenea, marchează începutul unui stil vocal mai încrezător pe partea lui Joel. La sfârșitul anului 1975, el a cântat la pian și orgă multe piese pe Bo Diddley, la cea de-a 20-a aniversare a albumului Rock 'n
Billy Joel () [Corola-website/Science/321958_a_323287]
-
continuat orientarea estetică a lui Iacob Mureșianu, fixând astfel reperele unui clasicism al istoriei muzicii ardelene. Prima sa compoziție care a rezistat timpului, a fost „Romanța pentru vioară și pian”, lansată în anul 1899. În aceeași perioadă a compus și „Serenada pentru cor bărbătesc”. În anii următori a compus cântecele „Ciobanul” pentru cor mixt, „Mândruța” pentru orchestră și cor mixt, „Flori de nufăr” pentru cor mixt pe versuri de Alecsandri, „Imn religios” pentru cor bărbatesc. Toate aceste compoziții au fost incluse
Augustin Bena () [Corola-website/Science/321405_a_322734]
-
Stein, Alexandru Leon, Theodor Sibiceanu, George Corologos, Ion Postupa, Walter Vogel, Iosif Paschiil, Martin Vereșan sau Bosinceanu. Tot din repertoriul său nu lipsea romanța din secolul al XIX-lea de George Cavadia, Iancu Filip, Dimitrie Florescu sau piesele clasice precum "Serenada" de Toselli, "Ideale" de Tosti, "Serenada" de Drdla, "Balada" de Ciprian Porumbescu etc. Dar și repertoriul popular era prezent în toate transmisiile sale radiofonice. Programele se încheiau totdeauna cu "Romanțe și arii naționale" sau "Jocuri din toate ținuturile României Mari
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
Corologos, Ion Postupa, Walter Vogel, Iosif Paschiil, Martin Vereșan sau Bosinceanu. Tot din repertoriul său nu lipsea romanța din secolul al XIX-lea de George Cavadia, Iancu Filip, Dimitrie Florescu sau piesele clasice precum "Serenada" de Toselli, "Ideale" de Tosti, "Serenada" de Drdla, "Balada" de Ciprian Porumbescu etc. Dar și repertoriul popular era prezent în toate transmisiile sale radiofonice. Programele se încheiau totdeauna cu "Romanțe și arii naționale" sau "Jocuri din toate ținuturile României Mari". Repertoriul său nu a cunoscut granițe
Petrică Moțoi () [Corola-website/Science/325367_a_326696]
-
sub numele de Școală de Balet Premium Americană și teren propice pentru dezvoltarea “New York City Ballet”, la care Balanchine și Kirstein se vor stabili 14 ani mai tarziu, în 1948. Primul balet a lui Balanchine, în această țară a fost "Serenada", la muzică luiCeaikovski, care a avut premiera în aer liber pe moșia unui prieten lângă White Plains, New York, ca un atelier de performanță de către elevi ai școlii. În 1935, Balanchine și Kirstein au înființat o companie de turism de dansatori
George Balanchine () [Corola-website/Science/326486_a_327815]
-
balet Met. La 11 octombrie 1948, Morton Baum, președinte al comitetului de finanțe City Center, a văzut “Ballet Society”, realizat cu doi ani mai devreme, de Balanchine și Kirstein, într-un program al teatrului “City Center”, care a inclus "Orfeu", "Serenada" și "Simfonia în C "(un balet Balanchine a pentru Opera din Paris sub titlul" Le Palais de Cristal "în anul precedent). Baum a fost impresionat de faptul că el a negociat pentru a avea companie să se alăture complexul municipal
George Balanchine () [Corola-website/Science/326486_a_327815]
-
1932) Concurrence (1932) Balustrade (1941) Danses Concertantes (1944 and 1972) La Sonnambula (1946) Pentru “Less Ballets” 1933 The Seven Deadly Sins (1933) Errante (1933) Leș Songes (1933) Fastes (1933) Pentru baletul american Alma Mater (1934) Leș Songes (Dreams) (1934) Mozartiana (1934) Serenade (1935) Errante (1935) Reminiscence (1935) Jeu de cartes ( Card Game or The Card Party) (1937) Le Baiser de la Fée (titlu original The Fairy's Kiss) (1937) Pentru Broadway Ziegfeld Follies of 1936 On Your Toes (1936) Babeș în Arms (1937
George Balanchine () [Corola-website/Science/326486_a_327815]
-
pentru” acest cvartet ea a mai scris și „Shiro shel abba” (Cântecul lui tata). În anul 1964 Naomi Shemer a compus pentru primul show al trioului „Gesher Hayarkon” (Podul Yarkonului) „"Ahavá rishoná"” (Iubirea dintâi), „"Ahavat poaley habinyan"” )Dragostea muncitorilor constructori)„"Serenada lakh"” (Serenad[ pentru tine), „"Ayelet Ahavim”", „"Laila behof Akhziv"” (Noaptea pe litoralul de la Akhziv), acest din urmă cântec făcând parte și din bandă sonoră a filmului „"Dalia vehamalahim"” (Dalia și marinării) la care au participat membrii trioului. În anul 1954
Naomi Shemer () [Corola-website/Science/324068_a_325397]
-
împreună cu o bună parte din orchestra lui Müller se retrage și își formează propriul taraf (taraf foarte interesant ca mixtură etnică, format din doi evrei, doi țigani, un sârb și un român). În 1848 participă la revoluție, cântându-i o serenadă generalului Józef Bem (colaborator apropiat al lui Nicolae Bălcescu), sub fereastra casei comitetului din Lugoj. Ajunge, în același an, în Timișoara, în tabăra luptătorului revoluționar Lajos Kossuth, trăind în mediu unguresc 6 luni, până la întoarcerea în Lugoj. Din 1860 cântă
Nică Iancu Iancovici () [Corola-website/Science/324284_a_325613]
-
versurile includ citate ale personajului interpretat de Johnny Depp, iar melodia este folosită ca un motiv muzical pe tot parcursul filmului. În plus, piesa în sine este interpretată de trei ori, o dată cu o trupa de mariachi care cântă personajelor o serenadă în spaniolă, o dată de către Jose Hernandez și Nydia, ca muzică de fundal (din nou în spaniolă) și încă o dată de Bryan Adams, în timpul derulării genericului de final. Piesa este, de asemenea, disponibilă pe albumul care conține coloana sonoră a filmului
Don Juan DeMarco () [Corola-website/Science/325524_a_326853]
-
să ajungă pe drumul succesului. El era un compozitor prolific, compunând peste 200 de piese pentru pian, care i-au adus repede aprecierea publicului, de remarcat ar fi "Dansul Spaniol" op.12 pentru două piane. Una dintre primele sale compoziții, "Serenade" op.15, a devenit faimoasă în toată lumea. Astăzi probabil este cel mai bine cunoscut datorită "Studiilor" op.72, care au fost interpretate de pianiști precum Vladimir Horowitz și Marc-André Hamelin. Multe dintre piesele sale, de scurtă durată dar strălucitoare sunt
Moritz Moszkowski () [Corola-website/Science/329729_a_331058]
-
Serenada pentru etajul XII este un film românesc produs al casei de filme UNU în anul 1976, realizat în studiourile centrului de productie Cinematografică București, având un scenariu scris de Tudor Popescu. Filmul a fost tras în peliculă EASTMAN color și
Serenada pentru etajul XII (1976) () [Corola-website/Science/330601_a_331930]
-
lui Mozart. Există câteva simfonii nenumerotate din această perioadă care utilizează muzică din operele lui Mozart din aceeași perioadă. Și aceste simfonii au primit număr peste 41. Există și trei simfonii din această perioadă care sunt bazate pe trei dintre serenadele lui Mozart: Ultimele patru simfonii (Nr. 39-42) au fost finalizate în aproximativ trei luni în 1788. Este posibil ca Mozart să își fi dorit ca aceste lucrări să fie publicate sub un singur opus, deși au rămas nepublicate până după
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]