791 matches
-
cu râul Moeciu, de unde apa își schimbă numele în râul "Turcul". Drumul vechi urma în general culmea dealului cu foarte mici abateri, astfel încât să poată fi parcurs normal de un atelaj tras de doi cai sau de doi boi. Ușoarele serpentine răspundeau formelor de relief, cu un simț practic vizibil și astăzi pe cele trei tronsoane mai ample, lungi de aproape câte un kilometru fiecare. Remarcabil este faptul că mai mult de jumătate din vechiul drum a putut fi modernizat fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
respectivă, ștergându-se încet-încet și această mărturie a veacurilor. Noua șosea asfaltată, modernă, intersectează, în cel puțin șapte puncte bătrâna cale de comunicație. Acolo unde cerințele mașinilor moderne, viteza impusă de deplasările actuale au reclamat pante rezonabile, s-au construit serpentine generoase, dublând distanțele între localități. Actuala șosea națională a renunțat la pantele mai abrupte, unde căruțașii erau obligați să înhame mai multe perechi de cai sau de boi pentru a putea depăși dificultățile urcușului. Ele au rămas doar o amintire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
trecători care leagă Ardealul de Muntenia. Ea avea drept scop să înlesnească drumul spre Câmpulung, numit odinioară "Langenau". Ea leagă ținutul industrial al Bârsei cu județul Muscel, trecând peste culmea muntoasă a Alpilor transilvăneni, la înălțimea de 1245 m. În serpentinele frumoase, șoseaua Branului trece printre stânci înalte, pe lângă păduri și livezi, urcă apoi pe lângă stâni și locuri unde pășunează vitele și ajunge în vârf, la fosta graniță românească, în apropiere de vama Giuvala. Trecătoarea e dominată de masivul stâncos al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
comanda Armatei a II-a fusese încredințată generalului Averescu. Batalionul 1 al Regimentului 56 avea misiunea de a înainta pe direcția Giuvala-Bran, până la sud de Moeciu de jos, adică pe Drumul Carului, până la limita inferioară a satului, acolo unde încep serpentinele de coborâre. Ordinul preciza:"Pe înălțimile de la sudul acestui sat (Moeciu) să se organizeze serviciu de siguranță, cu patrule de cercetare în direcțiile Măgura, Peștera, Sohodol, Predeal și Poarta." Am citat din cele două lucrări câteva pasaje pentru a demonstra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
trecând mereu, ba în sus, ba în jos, dar nu mai aveam curaj să ies până la poartă, le urmăream din casă, din spatele ferestrelor. În sat, se vorbea, aproape zilnic, despre camioanele rusești care se răsturnau la curbele mai mari de pe serpentinele din partea de est a localității, se zvonise chiar că la ieșirea din sat, spre Bran, fusese instalată o santinelă care oprea fiecare camion care cobora, pentru a-i avertiza, probabil, despre pericolul curbelor. Pe vremea aceea șoseaua era numai pietruită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
de natură să distrugă ceea ce Dumnezeu a dăruit acestor locuri ca o compensare a sărăciei solului este decizia autorităților rutiere de a transforma acest drum de o rară frumusețe într-o rută pentru traficul greu. Decizia este absurdă și distrugătoare. Serpentinele dintre Moeciu și Rucăr, poate și cele de pe tronsonul Mateiașului sunt improprii traficului greu: camioanele de zeci de tone au distrus deja și continuă să distrugă zilnic această șosea croită pe pante ce, în mod logic, sunt nerecomandabile trepidațiilor iscate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
în picioare alte două persoane. Cu aceste sănii se făceau plimbările de-a lungul străzii Domneasca, strada principală, din centru, de la Piața Costache Negri pînă la Grădina Publică și înapoi. În zilele de sărbătoare, ca la baluri, în loc de confeti și serpentine, bulgării de zăpadă, aruncați de la o sanie la alta, făceau distracția gălățenilor, bineînțeles, a celor avuți. Trăsurile cu un cal nu erau ținute de muscali. Orașul Galați era întins o parte pe vale, la malul Dunării, unde se aflau toate
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
pedala, eu așezat pe cadru, aveam grija ghidonului. Bănuiesc, am avut parte și de căzături, însă neamintindu-le, nu cred să fi fost serioase. Am pățit-o mai târziu, după terminarea liceului, când coboram printr-o pădure, la vale prin serpentine, fără să frânez. Urma o curbă. O fracțiune de secundă privirea mi-a fost atrasă pe cealaltă parte a drumului, unde apăruse cineva. Viteza era mare, simpla înclinare pentru a coti nu era suficientă, și scăpasem controlul direcției. Intenția de
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
După o clipă de gândire îi dădui dreptate, apoi m-am răzgândit: acolo n-aveam la cine trage, în caz de oboseală excesivă. Încurajat de cei 40 kilometri prinsesem curaj, și colindam împrejurimile orașului. Un traseu cu relief variat, cu serpentine deluroase prin pădure spre Ion Creangă, și mai departe la Valea Ursului, era preferatul meu (vreo 50-60 km dus întors). Treceam podul, după vreo 10 kilometri ajungeam la confluența Siretului cu Moldova (ascunsă de perdele de copaci), pe drum drept
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
o pictură de asemenea valoare n-avea unde să mai găsească. De la Agapia am revenit la șoseaua principală, cu destinația Piatra Neamț. Surprins plăcut de aspectul de stațiune modestă, totuși balneoclimaterică a Bălțăteștilor, am coborât de pe bicicletă pentru a înfrunta serpentinele lungi, spetaculoase (cel puțin, așa le vedeam eu atunci). Pedalam mereu, trecând pe lângă drumul care ducea la Horaița, lăsându-l în urmă pe cel spre la Roman și Săvinești, pe care dacă îl alegeam, scurtam mult drumul. Dar îmi propusesem
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
cu un șofer de autobuz, care prin vocabular și-a reprezentat cu cinste tagma (oare?). Ne-am reproșat că nu studiasem bine harta la plecare, fiindcă ne-a surprins apariția indicatoarelor spre Cacica, după coborârea în mare viteză a unor serpentine spectaculoase. În partea de sus, după trecerea lui Mircea, un câine ciobănesc s-a luat după mine. Eram indignat, fiindcă ciobanul privea liniștit, fără să intervină. M-am oprit eu, conștient că o căzătură la viteza aceea, ar fi fost
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
a valorii turistice a zonei și a grijii maicilor de a păstra specificul), de la mănăstirea îngrijită, așa cum se cuvine unei mănăstiri de maici. Mai pe biciclete, mai pe lângă ele, am intrat în munte. Parcurgeam una dintre vestitele Obcini ale Bucovinei. Serpentine și iar serpentine obositoare, sau poate prea multe și prea pieptiș în sus! Totuși, starea vremii rămăsese principalul pericol, soarele nu voia să iasă, cerul rămânea cenușiu. Mereu speram ca după următoarea curbă, apoi după următoarea, să înceapă coborâșul. Nici
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
a zonei și a grijii maicilor de a păstra specificul), de la mănăstirea îngrijită, așa cum se cuvine unei mănăstiri de maici. Mai pe biciclete, mai pe lângă ele, am intrat în munte. Parcurgeam una dintre vestitele Obcini ale Bucovinei. Serpentine și iar serpentine obositoare, sau poate prea multe și prea pieptiș în sus! Totuși, starea vremii rămăsese principalul pericol, soarele nu voia să iasă, cerul rămânea cenușiu. Mereu speram ca după următoarea curbă, apoi după următoarea, să înceapă coborâșul. Nici o șansă până la
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în sus! Totuși, starea vremii rămăsese principalul pericol, soarele nu voia să iasă, cerul rămânea cenușiu. Mereu speram ca după următoarea curbă, apoi după următoarea, să înceapă coborâșul. Nici o șansă până la "Palmă”!. De sus, firesc, am admirat priveliștea, (analizând serpentinele pe care urma să le coborâm), după care ne-am dat drumul la vale. Trebuie spus că pe amândoi ne îngrijorase (fără s-o recunoaștem nici unul), dificultatea traseului de urmat. La vale, mergeam ca din pușcă, până când panta începu să
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
bere. Acasă stabilisem ca traseul acelei zile să fie cel mai lung, neștiind că va fi atât de mult de urcat. Trecând prin fața Liceului militar, ne-am sfătuit din mers să pedalăm până la Broșteni (repet, așa planificasem). Iar pădure, iar serpentine și urcuș printre copaci (nu mai erau brazi ci foioase). Ne-a ajuns un camion; surpriză, același care ne ajutase mai înainte! Nu mai știu cât ne-a transportat, însă odată coborâți, am sesizat aspectul specific localităților miniere - munți retezați
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
imaginea munților mutați dintr-o parte într-alta, sub formă de steril. Rămăsese piatră goală, dispăruseră mii de copaci datorită (sau, mai bine spus, din cauza) puterii omului. După câțiva kilometri pe loc relativ drept prin pădure, începu iar urcușul prin serpentine. A fost cred, cel mai frumos drum pe care-l parcursesem vreodată, cu copaci deși de-o parte și de cealaltă și cu semne că vremea se îmbunătățea. Ajunși în sfârșit la punctul cel mai înalt, de unde se zăreau serpentinele
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
serpentine. A fost cred, cel mai frumos drum pe care-l parcursesem vreodată, cu copaci deși de-o parte și de cealaltă și cu semne că vremea se îmbunătățea. Ajunși în sfârșit la punctul cel mai înalt, de unde se zăreau serpentinele (la care aveam să ajungem mai repede decît credeam), ne-am odihnit la o cabană în construcție, sau abandonată. Era soare, frumos, se încălzise. Cei șase-șapte kilometri la vale, i-am coborât neînchipuit de repede, în compensație cu ce parcursesem
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de bicicletă. Aveam strania impresie că fiind greutatea prea mare, se lăsa cauciucul, janta se lovea de asfalt și din cauza asta mergeam cu grijă, adică foarte încet. La Moldoveni am lăsat umbrela și niște pantofi, să-mi ușurez bagajul. După serpentinele care sunt mai jos de Hociungi, cam prin dreptul "sondei” de gaz metan, un câine s-a luat de mine, încât am sărit pe partea stângă a bicicletei ș-am mers un timp pe o singură pedală, fiind la vale
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Moinești, apoi spre Comănești am zburat, nu alta. Mi-a prins bine, la starea mea de atunci (era relativ târziu față de ora programată), faptul că spre Comănești pedalam odihnitor, la vale. Până la motelul barajului din Valea Uzului, câțiva kilometri de serpentine la deal (4-5, sau câți or fi fost), i-am mers pe jos, pe lângă bicicletă. La 19.05 eram în fața motelului. Pe terasa din spate, cu vedere spre lacul de acumulare, Mircea stătea la masă cu familia. Simțeam o mare
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
posibilele pericole viitoare, dar la o adică, nici unul n-am fi recunoscut... Fără nici o legătură cu noi, pe muntele din stânga, niște motocositoare își făceau treaba. Nu știam că va urma prima parte spectaculoasă a mersului pe bicicletă: coborârea unor serpentine spectaculoase, asemănătoare celor dintre Leșul Ursului și Broșteni, străbătute cu un an înainte. Aici însă, drumul era neasfaltat, roțile bicicletelor alunecau. La o curbă era cât pe ce să cad și de atunci am devenit mai prudent. La capătul serpentinelor
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
serpentine spectaculoase, asemănătoare celor dintre Leșul Ursului și Broșteni, străbătute cu un an înainte. Aici însă, drumul era neasfaltat, roțile bicicletelor alunecau. La o curbă era cât pe ce să cad și de atunci am devenit mai prudent. La capătul serpentinelor, mereu la vale cu frâna activată, atenționat de Mircea am verificat temperatura torpedoului. Am turnat apă să răcesc butucul, apa sfârâia ca pe o plită încinsă. Pedalând mereu, la Sânmartin (pe asfalt, altă viață!), a apărut în stânga drumului cantina CAP-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
și cad, îmi tremurau mâinile pe ghidon, dar n-am zis nimic, știindu-i pe copii mai în față. Ieșirea din tunel era momentul fericit al zilei. Așa credeam atunci, neștiind ce avea să urmeze. Priveam drumul. Cobora abrupt, cu serpentine strânse, strecurate printre stânci cioplite, șerpuia cât vedeai cu ochii. Eram îngrijorat de starea tehnică a bicicletelor. Vedeam înainte coborâșuri abrupte, serpentinele parcă nu se terminau, și eram conștient că fără frâne sigure n-aveam ce căuta pe acolo. Doamna
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
era momentul fericit al zilei. Așa credeam atunci, neștiind ce avea să urmeze. Priveam drumul. Cobora abrupt, cu serpentine strânse, strecurate printre stânci cioplite, șerpuia cât vedeai cu ochii. Eram îngrijorat de starea tehnică a bicicletelor. Vedeam înainte coborâșuri abrupte, serpentinele parcă nu se terminau, și eram conștient că fără frâne sigure n-aveam ce căuta pe acolo. Doamna și copiii rămaseră în urmă, ezitând, pe bună dreptate, cu eforturi susținute pentru reducerea vitezei. Coborâșul a fost spectaculos dar a necesitat
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
acolo, nu cred să mai fie. Nicăieri n-am văzut fântâni. Până la urmă, o femeie m-a îndrumat spre sediul CAPului, numai că am dat peste o căldare cu supapă care m-a udat tot. Eram obișnuit să urc pe serpentine, încît acea cabană știută de mine "Pasul Oituz”, a apărut neașteptat de repede. Acolo, fascinat de priveliștea sălbatică a stâncilor golașe, îndulcită de căpițele de fân și țarcurile din leațuri lungi, împrăștiate, din cauza diferențelor de altitudine, când pe culmi
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
miam odihnit ochii și mintea. Iar pe bicicletă, peste puțin timp începu coborâșul. După cum ziceam, frâna de mână era slabă, cea de picior făcea un zgomot ascuțit strident, mai exista pericolul de a-mi sări lanțul. Cu mare grijă în serpentine am ajuns în localitatea Oituz, trecând pe lângă un popas turistic. Chiar înainte de a intra în Onești, la un local, am mâncat ceva (un cârnaț de porc), după care, înainte! Prin oraș mergeam mai mult fără frână, din cauza zgomotului îngrozitor al
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]