864 matches
-
devine de prisos...“ Pentru înălțimea de un metru a garniturii de calorifer, un sin gur crac va fi prea de-ajuns. De altfel, asta simplifica lucrurile: smulgi cracul din cusătură, iar apoi îl sfâșii în fâșii longitudinale, cu grijă - fiecare sfâșiere să corespundă expirației lungi și ample a unui om care doarme adânc, pentru a nu stârni bănuiala auditivă a paznicului... Apoi împletești fâșiile obținute trei câte trei, așa cum își împletea Nonina părul, pentru a fi sigur că nu se vor
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
putea să fiu eu mama mamei mele. Era cardiacă și privațiunile războiului, bombardamentele, spaima provocată de ceea ce urma să se întâmple cu noi, mutarea din casă au dat-o gata. Fiecare lucru din casă pe care-l vindea era o sfâșiere. Și-mi spunea de fiecare dată: „Dacă înving nemții, ne omoară pe toți și-atunci nu ne mai trebuie nimic. Dacă înving aliații, începem o viață nouă și cumpărăm totul la loc.“ O a treia posibilitate nu întrevedea. După război
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
armoniei miraculoase a materiei cu spiritul unității naturii umane. Propagarea neamului omenesc se împlinește în iubirea care creează unitatea: «Și amândoi vor fi un singur trup» (Mt 19,5). Familia umană este una în strămoșul unic: Adam. Păcatul a marcat sfâșierea acestui plan dumnezeiesc de unitate a lucrurilor și a omului cu Dumnezeu prin har, iar pentru a se elibera de păcat trebuia restabilită unitatea în noul Adam, Isus Cristos. «Da, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
ca să pot intra în posesia esenței mele autentice, recuperabile doar printr-o astfel de experiență individuală. Trebuie să ajung neapărat la mine însumi; cu toată rătăcirea asta, cu toate chinurile de zi cu zi, cu toate neplăcerile vârstei și cu sfâșierile ce nu-mi dau pace. Toate astea fac parte din inițiere. De rerum natura Doctrina cosmică a lui Zalmoxis e foarte apropiată de filozofia școlii epicureice, așa de bine rezumată de Lucrețiu în De rerum natura, poem deosebit de drag mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cele mai vii. Acum sunt în stare să ating acele reziduuri ale ființei mele care, treptat, se transformă în partea trăită a actului meu poetic. Nu mai simt aceeași ușurință, și fiecare rând scris reprezintă o sforțare teribilă, ca o sfâșiere pe viu a trupului. Scriu cu carnea mea, cu sângele meu, cu limfa, și această acțiune mă slăbește pe zi ce trece, mă consumă, mă reduce doar la mâna care scrie. Când mâna mea nu mai poate să țină pana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de a ști să asculți. Aici am învățat să devin taciturn, să-mi înăbuș elocința neînfrânată pe care o arătam la Roma. Cum pot oare să mai vorbesc fără să mă rușinez dinaintea murmurului acvatic, a foșnetului silvestru, când aud sfâșierea adâncă ce se ridică din mare, gângăniile ce zumzăie în iarbă, sau când captez speriat glasurile aștrilor? Nu găsesc cuvinte potrivite dinaintea tăcerilor elocvente ale Aiei, căreia-i place să vorbească doar cu ochii. E comunicarea cea mai pură. Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
soarele care răsare, valurile mării, arborii, păsările ce zboară împrejur, mulsul oilor, balega pe care calc. Și ce să mai spun de câinele Imperator, de pisică și de obsesia mea zalmoxiană? Toate astea nu sunt decât semnale ce vorbesc de sfâșierea și slăbiciunea unui om singur. Totuși, a existat o rază de lumină în monotonia existenței mele: Aia. Fără ea aș fi dispărut imediat în neant. Prietenia și iubirea pe care mi le-a dăruit zilnic m-au făcut să înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
o situație de neînchipuit la începutul căsătoriei, Costache cade într-o boală irecuperabilă la vremea respectivă, fără doctori și medicamente adecvate, el nevrând să vândă « nici o palmă de pământ », după cum spunea, paralizat fiind; Costache și toți ai săi află vestea sfâșierii țării cu multe lacrimi în ochi. Generalul Ion Antonescu a încercat să îndrepte unele greșeli politice, să recupereze teritoriile pierdute și marile valori materiale și spirituale ale românilor pierdute de către fosta conducere a țării. Familia Georghiu are de înfruntat și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
sunt ca niște păsări exotice ce învață să zboare printre valurile mării și ies apoi în libertatea văzduhului. Capricioasele stări sufletești nu izbutesc să estompeze lumina muzicii. Talentul transfigurează graiul sonor într-o nouă viziune, colorată cu fraze melodioase până la sfâșiere. Emoțiile sunt irepetabile. Nici un accent în plus, nicio respirație. Și oare cum ne mai putem imagina suplețea muzicii? Poate fi scrisă într-o carte, reluând o formă inexprimabilă și complexă într-una de curcubeie sonore, înșirate parcă pe fir de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
României, diplomația acesteia: în mod cert, una fără egal, chiar și în raport cu cea din vremea lui Nicolae Titulescu aceea care a început triumfal, pe valul Societății Națiunilor (cu Mica Înțelegere ș.a.), dar s-a încheiat, din păcate, tragic prin împărțirea (sfâșierea teritorială) și îngenuncherea țării în 1940. Putem conchide, totuși, cu un quod erat demonstrandum! * * * Dacă bilanțul activității pe jumătatea de secol descrisă, generând satisfacție și mândrie, ne descrețește fruntea și ne înseninează, quid pentru viitor? Ce ne va aduce ziua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
-se câteva aspecte esențiale despre profilul spiritual al pictorului în tinerețe: atragerea/vocația ineluctabila, aproape devoranta către artă plastică, o emoționantă dragoste filiala, semnele unei boli chinuitoare și dorul de locurile natale. Scrisorile în sine cuprind pagini dramatice despre o sfâșiere lăuntrica a artistului grijuliu, prins între două viituri: pe o cale să nu și amărască părinții, adică să studieze medicină și pe cealaltă cale să-și urmeze vocația de artist. Personal, confesiunile epistolare ale artistului Viorel Huși îmi par de
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
povestirea de lucruri mărunte, așa cum e viața. Pe hârtie mereu aș fi vrut să văd profilul tău de Nefertites (!); uneori nici nu vreau să mă gândesc cât de mult mă simt singură de când ai plecat. De obicei, în afecțiile și sfâșierile vieței, durerile se estompează cu vremea; [însă] acum fiecare zi amplifică singurătatea și vaerul ei, dezolarea crește și mă cuprinde toată, mai puternic, mai mult. Acum i se adaogă grija de frigul de acolo. Ce vei fi făcând, adevărat, adevărat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în mișcare, când o fac, doar legat de tine. Te iubesc infinit, tragic. Mă întreb cum mai pot trăi fără Tine alături. Câteodată nu-mi dau seama cum am putut să-mi închipui că despărțirea noastră se va petrece fără sfâșiere, fără smulgerea asta dureroasă, cum ai smulge un braț fără anestezie. Poate nu-mi dau seama și trăiesc [totuși] sub un anestezic: scrisorile astea. Arcul întins al așteptării, al primirii, al trimiterii lor. Câtă vreme vom mai avea parte de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
văzut cea mai frumoasă priveliște de iarnă. Cerul, văzduhul, casele sunt de un albastru minunat, acel albastru pe care mi l-aș dori pentru paradisul meu. Un peisaj selenar. [...] Draga mea, mă despart de tine cu părere de rău și sfâșiere. Aș fi vrut așa de mult să-ți mai trimit încă o pagină. Dar inima mi-e acolo, lângă tine. Se încăpățânează să bată fiindcă încă speră să te vadă, deși rațiunea, deși evenimentele subliniază că este irațional să mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi-a trecut nici acum. * Descopăr cu încîntare, în Memoriile lui Iorga, această însemnare din 29 mai 1918 despre demnitatea sucevenilor: „Țeranii de la Suceava l-au ales pe Averescu de scîrbă pentru pacea ce s-a încheiat, de mînie pentru sfîșierea județului lor. Li s a oferit pîne, și ei au întrebat dacă e de vînzare. - Nu, v-o dăm. - De pomană nu luăm”. Așa erau încă, în vremea copilăriei mele, și cei mai mulți dintre udeșteni: tari în scîrbă, tari în refuzuri
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Basarabia”, 1993, 6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 202; Popa, Ist. lit., II, 1190; In memoriam. Victor Teleucă, „Limba română” (Chișinău), 2002, 7-9 (semnează Mihai Cimpoi, Eliza Botezatu, Mihail Dolgan, Victor Prohin, Spiridon Vangheli, Victor Dumbrăveanu); Theodor Codreanu, Basarabia sau Drama sfâșierii, ed. 2, pref. Mihai Cimpoi, Galați, 2003, 290-302. M. Dg.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
iar fiul îi dăruiește din dragoste, ne spune textul, „cuvintele care-i erau pe plac”. Este identificabil aici, un cronotop specific scenelor de despărțire, în care locul este al drumurilor care se despart, iar timpul al durerii, al lacrimilor, al sfâșierii. Realitatea, artificial consimțită atât de mamă cât și de fiu, este a unor promise viitoare întâlniri, în timp ce frica de un cu totul alt scenariu care va împiedica revederea, stăpânește ambele suflete. Este ultima imagine pe care Paisie Velicikovski avea să
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Yalta 17? Cine? Nici guvernul, nici regele nostru! Tristețe, dezolare și amărăciune. Alea jacta est... Începând din acest moment, sentimentele noastre au fost contradictorii, împărțite între simțul datoriei bine împlinite și realitatea în care trăiam. Ne însoțea un sentiment de sfâșiere în timp ce speranța renăștea în fiecare clipă, dezmințită în momentul imediat următor. Astfel am asistat la zdrobirea centrului de rezistență german, apoi am urmărit replierea forțelor germane peste Carpați în Transilvania, apoi în Ungaria... Noi continuam mașinal acest război. Bâzu și
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
plin de satisfacții, bucurii și succese, la amărăciunile, nedreptățile, deziluziile, pe care destinul lui, frânt odată cu destinul acestei țări, le-a cunoscut. Ostaș, aviator, bărbat. Zborul era adevărata lui identitate. Iar ruperea de avion a fost, fără îndoială, o veritabilă sfâșiere spirituală. Dar a știut să piardă cu o eleganță perfect patriciană. Eroul învingător a fost înlocuit de înțeleptul stoic, supunându-se cu demnitate și seninătate diktatului noii epoci. Trupul e cel care a receptat din plin neajunsurile sistemului, spiritul a
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
trecut. Pentru aceasta, a fost nevoie de un joc de circumstanțe excepționale, de un angrenaj de evenimente neprevăzute. Fiecare român care trăiește astăzi în Occident a cunoscut clipa declicului, în care soarta a basculat pentru el, în care a început sfâșierea - la început în el însuși, în conștiința lui, odată cu hotărârea de a pleca; apoi, în realitate, față în față cu greutățile ce trebuiau rezolvate, cu obstacolele ce trebuiau depășite. A uita încercările, a nu te mai gândi înapoi, a sfârși
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
la întoarcerea lor în România, s-a dovedit, mai târziu, un mare noroc. Norocul de a nu aparține, după Revoluția din 1989, cohortelor de proprietari dezamăgiți de faptul că nu ajungeau să-și recupereze casele expropriate. Impresia de îndepărtare, de sfâșiere, pe care o aveam instalându-ne la Damian Marinescu și care se explica, la prima vedere, prin propria noastră deplasare, corespundea, de fapt, unui lucru mai profund, unei schimbări mult mai grave pe care o trăiam atunci. Un alt fel
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
România vreme de peste patruzeci de ani. Pentru a înțelege importanța a ceea ce se petrecea împrejurul nostru, pentru a măsura amploarea și violența evenimentelor care au dus cu ele și au măturat acea Românie de oameni liberi, am avut nevoie de sfâșiere, de plecare, de distanțare. Ceea ce se întâmpla cu noi, în universul de acolo, nu a căpătat chip adevărat decât mult mai târziu, atunci când conspirația tăcerii și a fricii care, la fața locului, ne împiedica să vedem și să știm a
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
mult sau mai puțin echilibrată între cele două populații, ba avea și mijloacele de a-și impune voința (chiar dacă acest echilibru aproximativ n-a durat decât treizeci de ani). Astăzi, spun ei, trăim sub un mandat mult mai rău, avem sfâșierile reciproce, dar fără un arbitru-judecător de tușă (ONU fiind prea inform pentru a tranșa în vreo cauză anume). De fapt, nici opresorul englez însuși nu-și făcea prea multe iluzii în privința viitorului, dacă e să luăm de bună declarația din
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
au toate un model sacru fără identificarea căruia sensul ar scăpa în analiza creațiilor folclorice. Mutilarea inițiatică, simbol al lepădării de omul vechi, supus timpului, este bogat reprezentată în mitologia universală: „numeroase tradiții reflectă această imagine a morții inițiatice prin sfâșiere: Osiris sfîșiat de Set în 14 bucăți care ar corespunde celor 14 zile ale lunii în descreștere, cu valorificarea «agrară» a bucății falice pierdute; Bacchus, Orfeu, Romulus, Mani, Hristos (...), Attis (...), toți niște eroi mutilați în cursul unor patimi”. Integrarea în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a țesăturii. Desigur, țesătura, ca și firul e mai întâi o legătură, dar și o legătură liniștitoare, e simbol de continuitate, supradeterminat în inconștientul colectiv de tehnica «circulară» sau ritmică a producerii sale. Țesătura e ceea ce se opune discon¬tinuității, sfâșierii ca și rupturii”, adică acțiunii periodice a haosului vecin. Imaginea fetei purtată între coarnele unui bou sur are intensitatea unei hierofanii: „Jaim, mic, mare-a venit,/ Ler Doamne/ Și de mare margini n-are/ Și de-adânc, mi-e potrivit
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]