748 matches
-
rolului semnificațiilor imaginarului în construcția socială a realității au mers chiar mai departe, subliniind că "ceea ce este prezentat ca raționalitate a societății moderne reprezintă pur și simplu o problemă de formă, conexiuni externe necesare, perpetua dominație a silogismului. Dar în silogismul vieții moderne, premisele își împrumută conținutul din imaginar; iar prevalența silogismului ca atare, obsesia "raționalității" neconectate la altceva constituie un imaginar secundar. Pseudoraționalitatea modernă este una dintre formele istorice ale imaginarului (...)"214. O astfel de plasare a raționalității în planul
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
mai departe, subliniind că "ceea ce este prezentat ca raționalitate a societății moderne reprezintă pur și simplu o problemă de formă, conexiuni externe necesare, perpetua dominație a silogismului. Dar în silogismul vieții moderne, premisele își împrumută conținutul din imaginar; iar prevalența silogismului ca atare, obsesia "raționalității" neconectate la altceva constituie un imaginar secundar. Pseudoraționalitatea modernă este una dintre formele istorice ale imaginarului (...)"214. O astfel de plasare a raționalității în planul secund, în raport cu imaginarul social, poate fi regăsită, așa cum am văzut pe parcursul
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
un organ determinat în corp, anume partea din mijlocul capului. Judecată universală a minții privitoare la ceea ce trebuie făcut nu se poate aplica unui act particular decât prin medierea unei puteri care percepe singularele. În felul acesta este format un silogism a cărui [premisa] majoră este universală, care este judecată minții, premisa minoră este percepția rațiunii particulare, iar concluzia este alegerea unei acțiuni singulare, cum re iese din De anima III. În cunoașterea de tip practic puterea cogitativa joacă un rol
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
judecați ce privesc obiectele individuale a acțiunile ce se formează plecând de la sau în jurul lor. Intelectul nu poate cunoaște singularele în mod direct, în lipsa unui mijlocitor pe care îl găsește în puterea cogitativa. De aici rezultă necesi tatea formării unui silogism, pe care Toma din Aquino, trădând apartenența să la o întreagă tradiție care își are originea în scrierile aristotelice, îl numește silogism practic, în care majoră este rezultatul intelectului, deci va fi o propoziție universală, iar minoră este consecința puterii
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
direct, în lipsa unui mijlocitor pe care îl găsește în puterea cogitativa. De aici rezultă necesi tatea formării unui silogism, pe care Toma din Aquino, trădând apartenența să la o întreagă tradiție care își are originea în scrierile aristotelice, îl numește silogism practic, în care majoră este rezultatul intelectului, deci va fi o propoziție universală, iar minoră este consecința puterii cogitative, cea mai înaltă putere sensibilă. Un astfel de silogism poate lua următoarea formă: Concluzia unui astfel de silogism este un act
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
o întreagă tradiție care își are originea în scrierile aristotelice, îl numește silogism practic, în care majoră este rezultatul intelectului, deci va fi o propoziție universală, iar minoră este consecința puterii cogitative, cea mai înaltă putere sensibilă. Un astfel de silogism poate lua următoarea formă: Concluzia unui astfel de silogism este un act al alegerii ce poate fi pus în practică și este rezultatul direct al conlucrării dintre intelect și puterea cogitativa (rațiunea practică). Rolul acesteia din urmă este, pe lângă acela
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
aristotelice, îl numește silogism practic, în care majoră este rezultatul intelectului, deci va fi o propoziție universală, iar minoră este consecința puterii cogitative, cea mai înaltă putere sensibilă. Un astfel de silogism poate lua următoarea formă: Concluzia unui astfel de silogism este un act al alegerii ce poate fi pus în practică și este rezultatul direct al conlucrării dintre intelect și puterea cogitativa (rațiunea practică). Rolul acesteia din urmă este, pe lângă acela de a furniza informații despre obiecte singulare, de a
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
4. este conștientă de individuale; 5. compară intențiile individuale și face inferențe în plan practic; 6. asociază forme particulare unor premise universale; 7. percepe gradul de operabilitate al individualelor; 8. furnizează premisa minoră și ajută la extragerea con cluziei în cadrul silogismelor practice. Cum se pot traduce toate aceste informații noi despre pu terea cogitativa în exemplul cu băutorul de cafea? Îl lașasem în punctul în care percepea un lichid închis la cu loare, cu un gust amărui, cu o aroma specifică
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
celor trecute în acord cu intențiile individuale. A spune că memoria are puterea de a investiga experiențele personale referitoare la obiecte individuale într-o manieră cvasi-silogistica ridică cel putin o întrebare: cum și ce ar trebui înțeles prin „manieră cvasi-silogistica“? Silogismul este un tip de argument logic în care, din două premise, este extrasa o concluzie. Nimic neclar până acum, doar că, în cazul memoriei, suntem la nivelul simțurilor, iar pentru Toma din Aquino doar la nivelul intelectiv există puteri înzestrate
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
doar că, în cazul memoriei, suntem la nivelul simțurilor, iar pentru Toma din Aquino doar la nivelul intelectiv există puteri înzestrate cu capacitatea de a face inferențe. E drept că atunci când am discutat despre puterea cogitativa am adus în discuție silogismul de tip practic în compoziția că ruia intra și un simț intern, dar în respectivul caz intelectul era cel care furniza premisa majoră; ba mai mult, intelectul era cel care ajută puterea cogitativa să se comporte aseme nea unei rațiuni
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
exterioare pe care eroul le descoperă (un tablou, de exemplu), fie plecând de la un lucru care îi este povestit. Atunci scena este înzestrată cu o puternică încărcătură emoțională. Când recunoașterea decurge dintr-un raționament, forma sa derivă din cea a silogismului. Astfel în Hoeforele, Eschil îi oferă Electrei ocazia să țină următorul discurs: "A venit cineva care-mi seamănă. Or, nimeni nu-mi seamănă decât Oreste. Asta înseamnă că a venit el." În fine, ultima formă de recunoaștere este cea care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
generatoare a absurdului, în edificiul logicii, în aserțiunea logică și în universul discursivității în general"117. Recursul frecvent de raționamente se face în sens parodic, cu scopul subminării prestigiului logicii ca mijloc de a accede la un adevăr absolut. Falsitatea silogismelor, relativismul deducțiilor logice, limita gândirii umane mascate printr-o rețea de teorii pe cât de inutile și de ineficiente, pe atât de complicate, sunt ilustrate parodic prin raționamentul de tip Sherlock Holmes al servitoarei: "pot să vă dezvălui o taină. Elisabeth
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și ochiul roșu în stânga, copilul Elisabethei are ochiul roșu în dreapta și ochiul alb în stânga. Astfel tot sistemul de argumentare al lui Donald se prăbușește, împiedicându-se de acest ultim obstacol care-i spulberă întreaga teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici" sau, mai edificator: "Alt silogism: Toate pisicile sunt muritoare. Socrate este muritor. Deci, Socrate este pisică" (Rinocerii). Uneori, lipsa de logică este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici" sau, mai edificator: "Alt silogism: Toate pisicile sunt muritoare. Socrate este muritor. Deci, Socrate este pisică" (Rinocerii). Uneori, lipsa de logică este semnalată printr-un fals nonsens: "D-l Smith: Nu pricep un lucru. De ce la rubrica stării civile, în ziar, se dă întotdeauna vârsta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Fără îndoială, Mitică și miticismul constituie emblemele evidente ale caragialismului. Dacă Negruzzi a descris Fiziologia provințialului, Caragiale conturează fiziologia bucureșteanului spiritual și volubil. În schița monografică Mitică, delimitarea arealului și a provenienței tipului studiat se face prin recursul la un silogism de tip "ionescian": "Mitică e bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian"29. De descendență populară și livrescă totodată, Mitică e un personaj-sinteză de esență balcanică,30 dar și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simboluri (plastic denumite "flori ale Abisului").176 Astfel explică și diferența dintre Filosofie, care "înaintează geometric", prin artificii abstracte, și Inițiere, care se apropie de mit în mod organic, cu entuziasm, prin metamorfoză, misterul învăluit în mit nerezolvându-se prin silogism și calcule, necesitând adeziune și transfigurare (nu e suficient să înțelegi simbolul, trebuie să-l "încarnezi").177 Dar fiind ontologic, misterul ține și de intelect, solicitând și o studiere logică.178 Pentru astfel de încercări, Vasile Lovinescu disecă mitul în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a te omorî este, ca și În melodramă, a mărturisi. Mărturisești că ești depășit de viață sau că nu o mai Înțelegi.“). Dar ce poate „mărturisi”, prin comiterea acestui act irepetabil, un individ primitiv, incapabil să urmărească cel mai simplu silogism? Aflu Întâmplător că cutare locuitor de pe strada Văilor s-a spânzurat; era un om comun, Îndeplinea cotidian toate acele gesturi ce țin de ritmul mecanic al existenței, era mulțumit că trăiește, niciodată nu l-a auzit nimeni plângându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
deșirat, cu o coamă rebelă În care nu prea a intrat pieptenele. A fost invitat la noi la facultate cu mult tam-tam, Înconjurat de o cohortă pestriță de admiratori și admiratoare; a citit niște versuri abstracte, aproape o Înșiruire de silogisme. Nu mi-a plăcut decât poemul cu care a Încheiat recitalul, se numea Quadriga. Deodată, am simțit acel frison secret, ce mă cutremură de câte ori mă găsesc În fața a ceva extraordinar: „Șuieră o quadrigă pe câmpia/ secundelor mele./ Are patru cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
impresionat atât Apărarea lui Socrate? Ce este viu În tipul de erou modelizant propus, sunt două milenii și jumătate de atunci, de ariditatea peisajului grec? De ce Socrate? De ce acest „plebeu“ și „decadent“, cum Îl numește Nietzsche? Citind textul, nici unul dintre silogismele mele fabricate ad-hoc nu mă mai Încântă; apărarea vieții lui Socrate se reduce la o retorică goală, a cărei subtilitate În sine nimeni nu mai are răbdarea s-o urmărească. Socrate este primul modern; scrutându-se pe sine ca posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și frumos. Trebuie să se știe că și iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt. Instinctul meu de apărare Îmi spune că trebuie să mă feresc de asemenea silogisme, care nu au decât rostul de a motiva deciziile acelor naturi slabe ce nu se pot ilustra decât prin contractarea, foarte ieftină, de cele mai multe ori, a propriei lor personalități, la capriciile cuiva fără nici o ratio a lui a fi. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
moare [sau, în spaniola peninsulară, că toți dumnezeii mor] reprezintă una din cele mai mari vulgarități ce pot fi rostite, cel mai comun dintre toate locurile comune, și, ca atare, cel mai paradoxal dintre paradoxuri. Când studiam logica, exemplul de silogism care ni se înfățișa era: „Toți oamenii sunt muritori; Pedro este om, deci Pedro e muritor.“ Și mai era și un antisilogism, cel ilogic: „Cristos este nemuritor; Cristos este om, deci toți oamenii sunt nemuritori.“ [Acest antisilogism a cărui premisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spre rău. Ramón de Campoamor (1817-1901), poet spaniol care s-a bucurat în epocă de o foarte mare popularitate. Referire la un exemplu atribuit filozofului scolastic francez Jean Bouridan (1300?-1360?) pentru a-i caricaturiza concepția despre termenul mediu în silogism și în determinarea naturii libertății psihologice. Libertatea umană, după el, constă în capacitatea de a alege între două sau mai multe alternative deopotrivă de atrăgătoare. Acesta e sensul conferit expresiei de către Unamuno (Mario J. Valdés). Valdepeñas, oraș spaniol situat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se intersectează) care dezlănțuie un joc ce acceptă și impune norme și restricții severe, prin intermediul cărora povestirea și cititorul ei se Îndepărtează de literatură și se apropie de enigmistică. Ca și lui Boges, criminalilor săi le plac simetria, rigoarea, diagramele, silogismele, deducțiile logice - Într-un cuvânt, tot ce este cuantificabil pe căi matematice. Peisajul Însuși ajunge să se reducă la o faimoasă „plăcuță de faianță hexagonală care omoară“, unde nu se comit crime, ci se demonstrează teoreme. Această enigmistică a alegoriilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
că-i arătăm imagini reflectate În oglindă. — V-am spus eu că-i prost! zise Barnes. Ce facem acum? — Să Încercăm o propoziție completă, spuse Harry. Să-i dăm mai mult de lucru. 00143032 = 00143032, DA = DA 00143032 = DA. — Un silogism, spuse Ted. Foarte bine. — Un ce? zise Barnes. — O propoziție logică, răspunse Ted. Răspunsul apăru pe ecran: ,=, Asta ce dracu e? răbufni Barnes. Harry zâmbi: — Eu cred că se joacă cu noi. Se joacă cu noi? Asta Înțelegi tu prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]