5,099 matches
-
română există o interjecție predicativă care are două forme cu desinență verbală: "haide/haidem/haideți", considerată interjecție devenită verb. Are corespondent exact și în croată ("hajde/hajdemo/hajdete"), și în maghiară ("gyere/gyerünk/gyertek"). Interjecția poate avea și alte funcții sintactice: Unele interjecții pot fi regente, adică să aibă diverse compliniri: Ortografia limbii române prevede ca majoritatea interjecțiilor compuse și a celor repetate să se scrie cu cratimă între elemente: "haida-de", "cuțu-cuțu". Unele din cele repetate se pot scrie și cu
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
cu virgulă: "nani, nani", iar unele compuse se scriu într-un cuvânt: "iacătă". Interjecțiile propoziții independente sunt urmate de semnul exclamării ca semn de punctuație final. Dacă sunt exclamative, și cele folosite în interiorul propozițiilor, fie că au sau nu funcție sintactică, sunt urmate de semnul exclamării, fără ca acesta să fie final: "Eu atunci haț! de sumanul moșneagului"; "Vai! am greșit!" Dacă nu sunt exclamative, majoritatea interjecțiilor folosite fără funcție sintactică în propoziție sunt despărțite de restul acesteia prin virgulă/virgule sau
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
și cele folosite în interiorul propozițiilor, fie că au sau nu funcție sintactică, sunt urmate de semnul exclamării, fără ca acesta să fie final: "Eu atunci haț! de sumanul moșneagului"; "Vai! am greșit!" Dacă nu sunt exclamative, majoritatea interjecțiilor folosite fără funcție sintactică în propoziție sunt despărțite de restul acesteia prin virgulă/virgule sau cuprinse între linii de pauză: "Am greșit, vai!"; "Aici e, vai, mai rău"; Aici e - vai - mai rău". Interjecțiile de adresare nu se despart prin semn de punctuație de
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după funcțiile sale sintactice: Imperfectul exprimă cel mai adesea o acțiune trecută durativă, simultană cu altă acțiune trecută. Această valoare poate fi: Altă valoare absolută, frecventă, este cea de a exprima acțiuni repetate în trecut (imperfect iterativ): "Se certau mereu". O valoare relativă este
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia. În gramaticile tradiționale ale limbii române, unii autori iau în seamă diateza activă, diateza pasivă și diateza reflexivă, iar alții acceptă
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
a durea" etc. În mod tradițional, diateza reflexivă este considerată a fi acea formă a verbului care se distinge morfologic prin faptul că este asociată cu formele neaccentuate de dativ și de acuzativ ale pronumelui reflexiv, cu sau fără funcție sintactică. Din punctul de vedere al conținutului, se caracterizează prin opt sensuri sau valori, ceea ce face să fie contestată existența diatezei reflexive, verbele cu această formă fiind incluse în celelalte diateze. Categoriile de verbe reflexive după faptul că pronumele reflexiv are
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
vedere al conținutului, se caracterizează prin opt sensuri sau valori, ceea ce face să fie contestată existența diatezei reflexive, verbele cu această formă fiind incluse în celelalte diateze. Categoriile de verbe reflexive după faptul că pronumele reflexiv are sau nu funcție sintactică, și după sensul exprimat, sunt: Avram 1997, care nu acceptă existența diatezei reflexive, include verbele reflexive obiective, reciproce, eventive, dinamice și impersonale printre cele de diateza activă, iar pe cele cu sens pasiv printre cele de diateza pasivă, dar nu
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
suspendat / Li s-a suspendat permisul pentru șase luni”. Verbele cu pronume reflexiv sunt considerate aparte, constituind două categorii principale. Într-una din ele intră verbe numite în mod esențial reflexive sau pronominale, folosite numai cu pronume reflexiv fără funcție sintactică. Exemple: "s’absenter" „a absenta”, "s’écrier" „a striga”. Cealaltă cuprinde verbe numite în mod ocazional reflexive sau pronominale, care pot avea mai multe sensuri (valori). Cele principale sunt: Alte sensuri: În gramatici ale limbilor sârbă și croată se iau
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
5 vocale (/i/, /e/, /a/, /o/, /u/) și 12 consoane: Structura silabică în dialectul Hokkaidō este CV(C)- C=consoană; V=vocală; în dialectul din Sahalin este CV(V)(C), cu vocale identice. Accentul este final. Din punct de vedere sintactic este o limbă SOV (subiect-obiect-verb), ca și limba japoneză. Folosește multe prefixe și sufixe, încât uneori un cuvânt este la fel de lung ca și propoziții întregi în alte limbi. Substantivele limbii ainu nu au gen gramatical, caz sau număr, dar unele
Limba ainu () [Corola-website/Science/314039_a_315368]
-
rafina și sublima „argoticele“, capacitate datându-se din orizontul zilei de «joi, 12 mai 1955», trece într-un admirabil „text liric-burlesc-baladesc“: Un fenomen actual este că în chat nu se dă importanță utilizării unei limbi corecte din punct de vedere sintactic sau ortografic. Greșelile de tastare și gramaticale sunt frecvente. Caracteristic la chaturi este folosirea extensivă a anacolutelor, aposiopezelor, abrevierilor, elipselor, interjecțiilor precum și a expresiilor tipice de argou (slang). Semnele de punctuație și majusculele lipsesc deseori. În schimb se recurge des
Argou () [Corola-website/Science/302505_a_303834]
-
ramificație”) sau adjective: "front" „frunte” > effronté „nerușinat”. În franceză, compunerea este mai puțin frecventă decât, de exemplu, în germană. Elementele cuvântului compus pot fi din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din clase diferite, iar în unele se poate distinge natura raportului sintactic care a existat între elemente. Exemple: După cum se vede, cuvintele compuse franceze pot fi scrise în trei feluri: într-un singur cuvânt ("portefeuille"), cu cratimă ("porte-bagages") sau cu spații între elemente ("pomme de terre"), fără să existe reguli precise în
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
mai dinainte prezentase "o foarte întunecată și încurcată așezare și întocmire a graiului românesc". Ca și Simion Ștefan, în "Predoslovia" Noului Testament de la Bălgrad (1648), cărturarul blăjean arată dificultatea unei traduceri fidele și canonice, pentru că fiecare limbă are o fizionomie sintactică proprie: Foarte anevoie iaste, luminat și cu chiar înțeles despre o limbă a tălmăci pre altă limbă, nici un cuvânt adăugind și țiind idiotismii limbii cei dintâi, că fieștecare limbă are osibiții săi idiotismi". Traducerea unei Biblii este un moment important
Ediția jubiliară a Bibliei de la Blaj (1795) by Ion Buzași () [Corola-journal/Memoirs/15908_a_17233]
-
și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării sau diaspora română, datorat, în cea mai mare parte, emigrărilor ardelenești la est de Carpați. Fonetic, din punct de vedere lexical, precum și din punct de vedere morfologic sau sintactic, Moldova nu are un grai unitar. Astfel, graiurile din Bucovina au un aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor centrale, bucovinene și în unele localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un specific aparte (dar
Moldova () [Corola-website/Science/334107_a_335436]
-
accentul pe specificitățile structurii propoziției și frazei franceze în raport cu cea din limba română. Într-o unitate lingvistică mai mică decât propoziția, dar mai mare decât un cuvânt, adică într-o sintagma sau grup de cuvinte între care există o relație sintactica, dacă acesta este un grup substantival, caracteristic pentru limba franceză este faptul că în acestă poate fi folosit un singur determinant abstract dintre articole (nehotărât, hotărât, partitiv) sau dintre adjectivele posesiv, demonstrativ și interogativ. Numai determinantul numeral și anumite adjective
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
de asemenea o chestiune complexă cea a locului atributului adjectival față de substantiv și a atributelor subordonate unui același substantiv față de acesta, și al unui atribut față de celălalt/celelalte. În ceea ce privește propoziția, nu sunt diferențe esențiale între franceză și română în analiza sintactica, deși sunt diferențe de interpretare a părților de propoziție între gramaticile celor două limbi. În schimb sunt diferențe esențiale în procedeele (topica, prozodie, construcții) prin care se exprimă rolul de tema și de remă al diferitelor părți ale propoziției și
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
sensul „care?”, „ce?”, deci țintind numai identificarea (vezi mai sus întrebarea referitoare la numele predicativ inanimat, cănd subiectul întrebării este exprimat prin substantiv). Cuvântul interogativ care cere numai identificarea este pronumele "lequel/laquelle/lesquels/lequelles" care poate avea aceleași funcții sintactice că pronumele în general, iar întrebarea pe care o introduce poate avea și ea mai multe variante. Exemple: Întrebarea referitoare la cantitate este introdusă prin cuvântul "combien" „cât, -ta, -ți, -te”, considerat adverb. Cand funcționează că pronume interogativ, sintactic poate
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
funcții sintactice că pronumele în general, iar întrebarea pe care o introduce poate avea și ea mai multe variante. Exemple: Întrebarea referitoare la cantitate este introdusă prin cuvântul "combien" „cât, -ta, -ți, -te”, considerat adverb. Cand funcționează că pronume interogativ, sintactic poate fi: "Combien + de" funcționează că determinant interogativ. Grupul substantival pe care il formează cu substantivul pe care il precede poate avea toate funcțiile pe care le are pronumele. Exemple: Propoziția negativă canonica se construiește cu două cuvinte de negație
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
luxul și fantezia. Acestea devin dominante, iar noua formă poematică se desprinde treptat de contingent. Pe măsură ce aluziile la Bucureștiul cotidian dispar, pe măsură ce detaliile materiale se estompează, valoarea muzicală devine valoare supremă și ei i se subordonează toată compunerea. Cînd muzica sintactică învinge cotidianul, cînd peisajul se delocalizează, iar biografia dispare, atunci ia naștere poemul în proză reușit: Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
un număr de limbi, dar nu în toate, diferențele putând fi foarte mari, deși aceste cuvinte sunt motivate natural. Exemple pentru glasul cocoșului: În general, onomatopeele nu se integrează în sistemul gramatical, dar sunt și excepții. Unele pot avea funcții sintactice în propoziție, rămânând onomatopee ca formă: O limbă precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
precum engleza, pe lângă că produce mai multe onomatopee decât limba franceză, de exemplu, le și integrează mai ușor din punct de vedere gramatical. Aceasta se face prin conversiune, adică prin schimbarea clasei lexico-gramaticale, cuvântul integrându-se astfel și în sistemul sintactic. Astfel "splash" „pleosc” (onomatopee) devine "splash" „împroșcare” (substantiv), "to splash" „a împroșca”; a cădea, a se bălăci” (într-un lichid) (verb). În română este cazul lui "tic-tac" devenit substantiv ("tic-tacul ceasornicului"), sau al lui "pitpalac" care este și numele păsării
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
idee clară asupra aspectelor performative și interpretative existente în Evul Mediu în Al Andalus. Tehnici și tipologii ale improvizației Lipsa unui sistem de notație și a mijloacelor de înregistrare magnetică până la începutul sec. XX face imposibilă repertorierea și analiza caracteristicilor sintactice și morfologice ale improvizațiilor practicate în cadrul muzicii arabo-andaluze în secolele precedente. Suntem deci nevoiți să ne limităm la practica improvizatorică a sec. XX, pentru care există suficient material documentar, atât la nivel de transcripții în notație muzicală occidentală, cât și
Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
varietăți consacrate. Simptomatică rămâne această aspirație, chiar obstinație a compozitorilor din epocă, de a împrospăta cât mai rapid elementele de bază ale discursului muzical. Atât de alert este procesul încât, deja la nivelul unui deceniu apar modificări tranșante în plan sintactic, morfologic, expresiv, în planul tipurilor de apelare la arhetipuri sau la anumite paradigme sonore. Astfel că, paradoxal, asistăm uneori la coexistența unor direcții opozabile. Un singur exemplu: muzica stocastică, cu aleatorismul total. De la organizarea fiecărui sunet, fiecărui parametru, la organizare
Revista MUZICA by Adrian Iorgulescu () [Corola-journal/Science/244_a_479]
-
dialectale arhaice din Câmpia Transilvaniei. Apare și trecerea de la [ɒ] la [o], ca în dialectele secuiești. Sunt însă și trăsături fonetice specifice dialectelor din Moldova: În domeniul morfologiei se remarcă o serie de arhaisme, mai ales la verb: Câteva particularități sintactice: Lexicul din Moldova se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din limba română. Lexicul ceangăiesc este greu de
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
de vedere, relatarea sa despre uciderea lui Constantin Hangerli este socotită ca "„cea mai importantă din punct de vedere literar”" dintre cele trei povestiri existente în legătură cu acest subiect. În poeziile sale, Fănuță utilizează procedee precum efectul specific paralelismului ritmic și sintactic, larg răspândit în Orientul Antic. Din perspectivă istorică opera lui Zilot Românul acoperă perioada 1796 - 1823, însă referiri sunt făcute până în epoca dacilor. În ceea ce privește problema neamului românesc, Zilot enunță fără echivoc că în vremurile vechi Dacia însemna Transilvania, Țara Românească
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
nu sunt considerate moduri, ci forme nominale ale verbului. Modurile personale se caracterizează morfologic prin faptul că verbului la aceste moduri îi sunt specifice categoriile gramaticale de persoană și număr, exprimate în general prin morfeme corespunzătoare. Din punct de vedere sintactic, verbul la aceste moduri poate îndeplini funcția de predicat. În română, moduri personale sunt indicativul, conjunctivul, condițional-optativul, prezumtivul și imperativul. Modurile nepersonale sunt infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Dintre ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]