672 matches
-
solare a existenței. Ce dovedește, În fond, sinucigașul? Cum se transformă sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act În sine, rupt de personalitatea celui care-l comite. „Persoana globală”29 a sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a confesiunii practicate cu obstinație. Ea Își dezvoltă o nouă personalitate și ia un chip cu totul nou tocmai În procesul zbaterii, al luptei acerbe pe marginea prăpastiei care desparte viața de moarte. Teatralitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dorește s-o confere acestei tragedii. Chiar și inconștient, el acționează asemeni unui regizor, trecând Înspre simbol și construcție mentală, ceva ce nu e, În fond, decât reziduul unei existențe destinată sacrificiului. Ordonându-se În jurul temei sinuciderii, jurnalul intim al sinucigașului reduce actul mecanic și continuu al mărturisirii la o simbolistică ale cărei sensuri pot să scape chiar și autorului. Personaj al propriei sale drame, scriitorul Încarcă de sensuri un univers pe care, paradoxal, Îl visează diminuat la elementaritatea gesturilor primordiale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
foarte multe ori, drumul urmat de cadavru din clipa morții până ajunge În faza finală, a scheletului descărnat, imagine supremă a ceea ce medievaliștii numeau la morte secca 31. Nu e greu să descoperim un traseu identic În jurnalul intim al sinucigașilor. Desigur, nu la descompunerea fizicului uman asistăm În confesiunea jurnalieră, ci la o repetiție generală, o trăire paroxistică, dar rămasă, printr-un miracol... meschin, la stadiul mental al lui ca și cum. Degradarea are loc la nivelul intelectului, Într-un paralelism strict
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai găsească o motivare a existenței, Înstrăinat de propriile determinații psihologice și fiziologice. S-a scris enorm despre ultimele cuvinte ale oamenilor celebri aflați pe patul de moarte. Însă n-au fost luate În seamă, decât arareori, ultimele cuvinte ale sinucigașilor. Mai puțin frecventate decât ale celor dintâi - banalizate prin supra-uz și chiar printr-un prisos de Înțelepciune parcă desprinsă din neștiute tratate pedagogice - ultimele cuvinte ale sinucigașilor limitează, mai ales prin voința formulării, orice Încercare de a le transforma În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
moarte. Însă n-au fost luate În seamă, decât arareori, ultimele cuvinte ale sinucigașilor. Mai puțin frecventate decât ale celor dintâi - banalizate prin supra-uz și chiar printr-un prisos de Înțelepciune parcă desprinsă din neștiute tratate pedagogice - ultimele cuvinte ale sinucigașilor limitează, mai ales prin voința formulării, orice Încercare de a le transforma În passe-partout-uri sapiențiale. Ele pun, de obicei, În discuție două domenii care copleșesc prin gravitate: nefericirea și libertatea 32. Viziunea de coșmar Îmblânzit sugerată de Nerval În ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
decât capacitatea scriitorului de a o controla (Hemingway: tatăl său se sinucisese, iar mama lui Îi trimite arma, un Smith and Wesson, Însoțită de o prăjitură cu ciocolată!). Fiecare din aceste motivații, mai mult sau mai puțin conștiente În mintea sinucigașului, Își găsește imediat apologeții. «Jupiter nu putea să vadă nimic mai frumos pe pământ decât sinuciderea lui Cato», scrie cuprins de-o frenetică admirație Seneca. Și totuși, această moarte voluntară, cea mai glorioasă din istoria Occidentului, s-a alterat de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
apoi, folosit de către Voltaire, să facă o carieră fulminantă 35.) E greu, totuși, de admis că filozofii luminiști sunt campionii teoriei sinuciderii. Ei fac, În schimb, ceva mult mai important: o scot din zona penalității și a abuzului judiciar (cadavrul sinucigașului era batjocorit În niște ritualuri păgâne, iar moștenirea acestuia confiscată de către stat). Pentru a face mai credibilă demonstrația, un d’Holbach nu s-a sfiit să arate că acceptând să meargă la moarte, Iisus Însuși a fost un sinucigaș. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cadavrul sinucigașului era batjocorit În niște ritualuri păgâne, iar moștenirea acestuia confiscată de către stat). Pentru a face mai credibilă demonstrația, un d’Holbach nu s-a sfiit să arate că acceptând să meargă la moarte, Iisus Însuși a fost un sinucigaș. Un manual Întreg de martirologie n-ar fi suficient pentru a-i denunța pe toți cei care au aprobat supliciul, după cum penitenții nu fac decât să experimenteze, Într-un ritm mai lent, experiența auto-distrucției. Prin intrarea a doi titani iluminiști
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În această querelle des suicidés - Montesquieu cu Scrisorile persane și Rousseau cu Julie sau Noua Eloiză -, balanța se Înclină În favoarea celor care scot sinuciderea din categoria gesturilor reprobabile. Cuvintele lui Saint-Preux, amantul dezamăgit, au devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
devenit un fel de deviză a sinucigașului: „De ce este Îngăduit să te Însănătoșești de gută, dar nu și de viață?”. Indiferent de epocă, moartea voluntară e o formă paroxistică a trăirii sentimentului tragic al vieții, după cum ar putea spune Unamuno. Sinucigașul e predispus la mărturisire, iar actul fatal a Însemnat epuizarea ultimei posibilități de a găsi canalele comunicării. Articolul din Enciclopedia iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe. În Anglia, susțin enciclopediștii, se sinucid mai ales cei din clasele de sus, din plictiseală și din capriciu. În Franța, sinucigașii sunt membri ai păturii celei mai defavorizate, iar crima nu e decât soluția cea mai la Îndemână În fața mizeriei. Nici albedo, nici nigredo Cum se raportează scriitorul la astfel de considerații? Sunt, măcar parțial, valabile În cazul său regulile stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
persoanei, ci și o modificare continuă și ireversibilă a datelor inițiale. Fie că e perceput ca o modalitate terapeutică, fie că pornește ca un exercițiu literar, confesiunea accentuează criza și modifică termenii conflictului eu - creativitate. În toate textele intime ale sinucigașilor există o bucurie a revoltei, o jubilație perversă În fața imperfecțiunii lumii. Cu puține excepții, punctele de plecare sunt incerte, iar drumul mărturisirii avansează printr-o ceață densă, tărâm al tuturor incertitudinilor - cu excepția uneia: a timpului ireversibil. Scriitorul știe că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
orice preț sub ascultarea creatorului-demiurg. Gloria de a-ți decide În orice clipă destinul nu putea să nu Înfierbânte sângele unor artiști pentru care scrisul se confunda cu o nouă activitate divină. Există ceva definitiv copilăros și imatur În hotărârea sinucigașilor de a-și duce până la capăt decizia. Un orgoliu absurd, care nu vrea să recunoască incapacitatea de adaptare a creatorului. Epocile de mari transformări, trecerile de la un segment istoric la altul sunt presărate Întotdeauna de sinucigași. Scriitorul trăiește adesea doar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și imatur În hotărârea sinucigașilor de a-și duce până la capăt decizia. Un orgoliu absurd, care nu vrea să recunoască incapacitatea de adaptare a creatorului. Epocile de mari transformări, trecerile de la un segment istoric la altul sunt presărate Întotdeauna de sinucigași. Scriitorul trăiește adesea doar prin extazul față de propria stare de grație, Însă la fel de bine poate să și dispară dintr-o simetrică fascinație. Frenezia sinuciderii, cunoscută În anumite epoci, e dublată de o frenezie a creației - așa cum s-a Întâmplat În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
două sau trei decenii ale secolului al XIX-lea. Categoria neadaptatului, din care literatura absurdului a făcut un erou central, nu e o invenție a epocii industriale. În alte vremuri, el purta un nume mai puțin nobil, Însă la fel de excentric: sinucigașul. Pentru acela, singura alternativă era autodistrucția, fie că era percepută ca o supraviețuire cenușie, cu dinții strânși, Între disperare și revoltă, fie că era pusă În practică și asumată integral. Scrisul și sinuciderea se Întâlnesc Într-un punct: ambele cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
că era pusă În practică și asumată integral. Scrisul și sinuciderea se Întâlnesc Într-un punct: ambele cu motivații diferite, vorbesc despre dorința Împinsă până la irațional, de a scăpa de moarte. Luându-și viața În clipa În care dorește el, sinucigașul dobândește credința că nu mai are de ce să fie terorizat de moarte. Același calcul și-l face - chiar inconștient - scriitorul. Urma scrisă, pagina de carte trăiesc până la sfârșitul timpurilor. Nici sinucigașul, nici scriitorul nu au complexul bibliotecii din Alexandria, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Luându-și viața În clipa În care dorește el, sinucigașul dobândește credința că nu mai are de ce să fie terorizat de moarte. Același calcul și-l face - chiar inconștient - scriitorul. Urma scrisă, pagina de carte trăiesc până la sfârșitul timpurilor. Nici sinucigașul, nici scriitorul nu au complexul bibliotecii din Alexandria, pentru că nici unul dintre ei nu ia În considerare posibilitatea accidentului: accidentul sunt ei Înșiși. În această perspectivă, șansele scriitorului sinucigaș se dublează. El poate rămâne În istoria literaturii fie ca autor de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Deshaies, La psychologie du suicide, P.U.F., Paris, 1947. (16) Lev Șestov, Revelațiile morții, Institutul European, Iași, 1993. Traducere de Smaranda Cosmin. (17) „Comportamentul suicidar presupune un rol și un personaj, publicul este adesea anturajul din care face parte sinucigașul Însuși care astfel este și actor și spectator. Această «paradă a morții», aceste tendințe se observă În mod frecvent la copil, la femeie și la adolescent.” (Pierre Moron, op. cit., p. 77). (18) Émile Durkheim, Despre sinucidere, Institutul European, Iași, 1993
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Și totuși, există un element care ne obligă să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle cu multă precauție: sinuciderea lui. Ea rearanjează și redimensionează dramatic cuvintele Jurnalului și, implicit, ale existenței sale. Ca În cazurile multora dintre sinucigași, Drieu e un melancolic. Asemeni lui Jean-Jacques, singurătatea și melancolia Îi provoacă indescriptibile bucurii. Element de primă importanță În constituirea precarului său echilibru mental, melancolia Îi dă senzația „nesfârșită și delicioasă, alcătuită din regretul a ceea ce nu aveam, necontenit anulată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de la Început, n-ar modifica nimic În proiectul tulburatei sale biografii. Cu alte cuvinte, ar fi și antisemit, și la fel de fascinat de Germania. Așadar, nimic de făcut: predeterminarea culturală e mai puternică decât orice rațiune. Există, atunci, o fatalitate a sinucigașului? Există un scenariu misterios care-i călăuzește acțiunile? E greu de spus, din moment ce Drieu mărturisește cu nonșalanță că nu-l interesează decât „pictura, casele și grădinile Parisului, politica mondială, corpul femeilor, religia primitivă”. Adică mondenitatea, fie ea și una politică
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să vină. Pentru că ea face parte din educația de dreapta. O educație aspră, Învățată de la magiștrii păgâni, cei care au atras primii atenția că „moartea dă târcoale vieții”, Învârtind În mână inevitabilul laț. Lumea se Împarte, desigur, În grupuri de sinucigași și grupuri cărora eroismul sinuciderii le rămâne străin. E diferența dintre atenieni, care au știut s-o sfârșească glorios, și mizerabilii de stânga, care-au sfârșit-o prost: „fără vreun gest frumos, fără un cuvânt bun și chiar fără vreo
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În Egipt sau În Grecia, așa cum și-a Închipuit-o, ci un ritual mult mai plăcut. Un ritual prin care se poate răzbuna În liniște. Impulsurile suicidare nu se manifestă doar În momentele de criză. Drieu e unul dintre acei sinucigași care se pot sinucide și din plictiseală: „Am uneori poftă să mă sinucid pe loc. Parisul e atât de posomorât și atât de mort, oamenii niște muribunzi năuciți”. Pe acest fundal, sinuciderea poate fi și o reglare de conturi, despărțirea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Plath are, de fapt, revelația că aparține unui teritoriu al certitudinilor. Ea descoperă, altfel spus, că nu e singură Într-o lume dominată de prozaismul celor care se zbat să supraviețuiască! Funestele certitudini sunt confirmate. Perfect și inutil manual al sinucigașului, freudianul Doliu și melancolie Îi furnizează liniștea metafizică a celui care se știe protejat de autoritatea imprescriptibilă a Cuvântului. Nimic mistic, totuși, În liniștitul ei drum spre moarte. Imaginile captate de jurnal se succed Într-o agitată monotonie, variante din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ratat obiectivul vizat prin destituirea lui Antonescu, care a constituit însăși rațiunea acțiunii lor, și anume - în termenii dulci ai epistolarului - „șansa rezonabilă de libertate”. Este categoric că, mizând pe șansă, complotiștii au acționat într-un fel în postura de sinucigași, de vreme ce, se cunoaște mult prea bine, în locul unui regim de libertate așteptat și râvnit, la București s-a instalat regimul comunist, fabricat, exportat și patronat de Moscova. Se adevereau, în acest fel, cuvintele lui I. V. Stalin către I. B.
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
cu minuție naturalistă ("furnicile și începură să se urce pe picioare și pe pântece; câteva făcuseră din buric un mușuroi; una cerca să pătrundă sub pleoapa trasă, iar alta și pătrunsese în nara plină de noroi"), îl înspăimântă pe virtualul sinucigaș, care ajunge să-și regrete intenția necugetată și să-și plângă de milă. Plimbându-se apoi printr-un cimitir, Bizu aude cum groparii glumesc pe seama unui craniu cu dantura intactă și e nevoit să constate că moartea nu-i o
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]