509 matches
-
Herzl a publicat "Der Judenstaat" („Statul Evreilor”), în care a afirmat că singura soluție pentru „Problema Evreiască” din Europa, inclusiv a antisemitismului în creștere, era înființarea unui stat evreiesc. "Der Judenstaat" a fost certificatul de naștere al mișcării politice a sionismului. Un an mai târziu, Herzl a fondat Organizația Sionistă (ZO), care, la Primul Congres Sionist, a cerut fondarea în Palestina unui cămin național pentru evrei, a cărui existență să fie garantată de legile internaționale. Metodele prin care urma să fie
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
victorie”. Guvernul britanic a hotărât să adopte o abordare similară în cazul rușilor ca și în cazul americanilor. O serie de revoluționari bolșevici de prim rang, printre ei numărându-se Leon Troțki, aveau origini evreiești. Convingerea revoluționarilor ruși să sprijine sionismul le-ar fi dat un alt obiectiv de luptă. Nu în ultimul rând, britanicii erau interesați și să atragă resursele financiare importante ale evreilor. Declarația anglo-franceză din noiembrie 1918 asigura că cele două țări vor sprijini în Siria și Mesopotamia
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
amintea că britanicii, spre deosebire de comisia americană King-Crane, nu și-au propus în niciun moment să consulte populația palestiniană cu privire la viitorul regiunii. Pe de altă parte, Balfour recunoștea că cele patru mari puteri (Marea Britanie, Franța, Italia și SUA) erau sprijinitoare ale sionismului, iar sionismul era mult mai important prin tradițiile vechi față de prejudecățile celor 700.000 de palestinieni care locuiau în acel moment în zonă. În continuare, Balfour a declarat că viitoarea națiune independentă palestiniană trebuie să se bucure de controlul asupra
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
britanicii, spre deosebire de comisia americană King-Crane, nu și-au propus în niciun moment să consulte populația palestiniană cu privire la viitorul regiunii. Pe de altă parte, Balfour recunoștea că cele patru mari puteri (Marea Britanie, Franța, Italia și SUA) erau sprijinitoare ale sionismului, iar sionismul era mult mai important prin tradițiile vechi față de prejudecățile celor 700.000 de palestinieni care locuiau în acel moment în zonă. În continuare, Balfour a declarat că viitoarea națiune independentă palestiniană trebuie să se bucure de controlul asupra surselor de
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
vest de Iordan. Această extindere nu presupunea, în opinia ministrului britanic, și controlul asupra căii ferate Hadjaz, care era legată aproape exclusiv de interesele arabilor. Publicul și guvernul britanice au ajuns treptat să tot mai nefavorabile angajamentelor luate pentru susținerea sionismului. În februarie 1922, Winston Churchill i-a telegrafiat lui Herbert Samuel, Înaltul Comisar pentru Palestina, cerându-i să facă economii. Churchill afirma în telegramă că ostilitatea față de politica sionistă din Palestina este în creștere în ambele camere al parlamentului. El
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
precare, Uri Avneri a întrerupt școală la 14 ani și a început să lucreze ca funcționar, orizontul cultural lărgindu-l prin numeorase lecturi, ca autodidact. A lucrat ca secretar al lui Arie Altman, presedintele Noii Organizații Sioniste întemeiate de adepții sionismului revizionist al lui Zeev Jabotinski, care au părăsit Organizația Sionista. A participat de tânăr la înființarea câtorva grupări de orientare canaanistă. La 15 ani s-a alăturat Organizației paramilitare subterane de dreapta Étzel sau Irgun Tzvaí Leumí de sub comanda lui
Uri Avneri () [Corola-website/Science/320922_a_322251]
-
Unit a recunoscut independența Transiordaniei pe 15 mai 1923 și a cedat controlul asupra țării treptat către noile autorități, păstrând însă dreptul de supraveghere a problemelor financiare, militare și politicii externe. Proclamarea independenței Transiordaniei a avut un impact important asupra sionismului revizionist, care avea ca obiectiv formarea unui stat pe ambele maluri ale Iordaniei. Prin recunoașterea independenței Transiordaniei, teritoriul Palestinei și implicit cel destinat viitorului cămin național evreiesc a fost redus foarte mult. Departamentul de Stat al SUA a considerat că
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
a și redactat buletinul lunar al clubului. După ce a fost închis în 1920 de către Evsekția, forul oficial evreiesc al dictaturii comuniste, clubul funcționa în clandestinitate. Persecuțiile din partea noului regim l-au apropiat pe tânăr și mai mult de iudaism și sionism. A învățat în acea perioadă pe de rost numeroase texte din Biblie, din versurile poeților ebraici Bialik și Zalman Shneur. În anul 1926 Penn a fost arestat din cauza activității sale sioniste și deportat în Asia centrală sovietică. Ekaterina Peșkova, soția
Alexander Penn () [Corola-website/Science/321386_a_322715]
-
Histadrut) poezii politice pe teme actuale sub pseudonimul Tanu Rabanan (Cum ziceau învățații). În anul 1935 Alexander Penn a scris versurile din primul film vorbit în ebraică, "Zot hi haaretz",("Aceasta e țara") a regizorului Baruch Agadati, care descria realizările sionismului în Palestina. Sub impresia Războiului civil din Spania, Penn a scris poemul "Spania pe rug" ("Sefarad al hamoked)". În anii 1930 Penn a devenit membru în comisia de repertoriu a teatrului național ebraic Habima. Aceasta i-a prilejuit întâlnirea cu
Alexander Penn () [Corola-website/Science/321386_a_322715]
-
Austria, țară antisemită, Herzl alesese să se mute în Franța tocmai pentru imaginea umanistă pe care aceasta și-o crease înainte de excesele extremiste. Începând cu 1897, el a organizat primul congres sionist la Basel și este considerat ca „inventator al sionismului” ca veritabilă mișcare politică. Afacerea Dreyfus a marcat și o mare schimbare în viața a numeroși evrei din Europa de Vest și Centrală, așa cum făcuseră și pogromurile din 1881-1882 pentru evreii din Europa de Est. Afacerea Dreyfus se distinge prin numărul important de opere
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
evreilor în Palestina, Petah Tikva, a fost fondată în 1878, urmată de Rishon LeZion (1882). Alte așezări au fost fondate de membri ai Miscărilor Bilu și Hovevei Zion (Iubirea Sionului). Acest lucru a făcut posibilă o reînviere a limbii ebraice. Sionismul atrăgea evrei de toate tipurile: religiosi, seculari, nationalisti și socialiști. În istoria sionistă, diferitele valuri de așezări evreiești sunt cunoscute ca „aliyah”. Pe parcursul primului aliyas, între 1882 si 1903, aproximativ 35,000 de evrei s-au mutat în Palestina. În
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
creșterii antisemitismului în Europa (așa-numita „Problemă evreiască”) înființarea unui stat evreu. În 1897, Organizația Sionistă era fondată iar Primul Congres Sionist si-a proclamat scopul „a stabili o casă pentru poporul evreu în Palestina securizată sub legea civilă”. Totuși, sionismul a fost privit cu suspiciune de către conducătorii otomani și nu s-a putut realiza un progres major. Între 1904 și 1914, aproximativ 40.000 de evrei sau stabilit în Palestina (al doilea aliyah). În 1908, Organizația Sionistă a stabilit Biroul
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
și tranzacții de pământuri. Unchiul ei din partea mamei, dr. Max Mandelstamm , a fost cel dintâi evreu care a studiat medicina în Rusia, a devenit directorul spitalului oftalmologic din Kiev, a fost prieten al lui Binyamin Zeev Herzl și conducător al sionismului teritorialist din Rusia. Un frate al ei, Yaakov Bluwstein, lingvist cunoscător a 16 limbi ,a fost activ în organizația sionistă din Poltava, în Ucraina, iar apoi în Palestina a întemeiat rețeaua de cămine culturale ebraice „Beit Haam” (Casa Poporului). Ulterior
Rahel Bluwstein () [Corola-website/Science/327502_a_328831]
-
începutul secolului al XX-lea a fost construită o sinagogă mai mică pe strada Luceafărul. Conducătorul spiritual al comunității a fost rabinul Fraenkel, urmat de rabinii Margosches (tată și fiu). În cele două sinagogi se dezbăteau ocazional subiecte legate de sionism sau de alte probleme naționale evreiești. De asemenea, mai existau și două mici case de rugăciune: “Wiznitzerschul” și “Handwerkerschul”. În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea ""Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty
Sinagoga de pe strada Luceafărul (Vatra Dornei) () [Corola-website/Science/323620_a_324949]
-
începutul secolului al XX-lea a fost construită o sinagogă mai mică pe strada Luceafărul. Conducătorul spiritual al comunității a fost rabinul Fraenkel, urmat de rabinii Margosches (tată și fiu). În cele două sinagogi se dezbăteau ocazional subiecte legate de sionism sau de alte probleme naționale evreiești. De asemenea, mai existau și două mici case de rugăciune: “Wiznitzerschul” și “Handwerkerschul”. În perioada deportării evreilor din octombrie 1941, în templu s-au ascuns câțiva evrei, care au fost scoși cu forța de
Templul Mare din Vatra Dornei () [Corola-website/Science/323623_a_324952]
-
Damascului a fost martoră la numeroase evenimente din istoria orașului.De pildă, vizita în 1898 a kaiserului Wilhelm al II-lea, care și-a instalat tabăra în apropierea ei, și l-a primit in audiență, între alții, și pe întemeietorul sionismului, Theodor Herzl. Mai târziu ea a fost scena execuției publice, prin spânzurare, a unor soldați arabi acuzați de spionaj, în vremea guvernatorului turc Ahmet Camal Pașa din zilele Primului Război Mondial. O vreme, în timpul mandatului britanic, în apropierea Porții Damascului au locuit
Poarta Damascului () [Corola-website/Science/323655_a_324984]
-
construit în stil neoclasic, cu elemente maure (prin aspectul părții superioare a golurilor elansate). Conducătorii spirituali ai comunității au fost rabinii Rafael Hammer, dr. Wolf Mischel (1907-1921) și Moses Josef Rubin (1922-1940). În sinagogi se dezbăteau ocazional subiecte legate de sionism sau de alte probleme naționale evreiești. În anul 2007, ca urmare a strategiei privind păstrarea moștenirii iudaice, care face parte din patrimoniul național al României, Ministerul Culturii și Cultelor a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului
Templul Havre Gah din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323665_a_324994]
-
Sinagogii vechi, demolată în timpul regimului comunist), Sinagoga din Sâhla și Sinagoga din Capul Satului. Conducătorii spirituali ai comunității au fost rabinii Rafael Hammer, dr. Wolf Mischel (1907-1921) și Moses Josef Rubin (1922-1940). În sinagogi se dezbăteau ocazional subiecte legate de sionism sau de alte probleme naționale evreiești. În anii '30 ai secolului al XX-lea, Sinagoga veche a fost mărită, iar în prezent aici se află sediul Comunității Evreilor din Câmpulung. În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea ""Seventy years
Sinagoga veche din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323666_a_324995]
-
care a apărut în secolul al XIX-lea în plin proces de dezvoltare a antisemitismului și asimilării a evreilor. Emanciparea evreilor în Europa a deschis direcția pentru două idei ideologice pentru „Problema evreiască”: asimilarea culturală, așa cum preconiza Moses Mendelssohn, și sionismul, promovat de Theodor Herzl La sfârșitul secolului al XIX-lea, Herzl și-a expus punctul de vedere cu privire la un stat evreiesc și o patrie pentru poporul evreu în cartea lui "Der Judenstaat". Herzl a fost mai târziu considerat părintele fondator
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
în cartea sa "Der Judenstaat".. Tot el este cel care a fost membru fondator al Organizației Sioniste Mondiale. Schițele obiectivelor mișcării sioniste mondiale au fost prezentate Primului Congres Sionist al Organizației Sioniste în 1897. Printre acestea se afla și fraza „Sionismul caută să stabilească un cămin pentru poporul evreu în Palestina, apărat de dreptul public”. Numeroși delegați au încercat să modifice „dreptul public” cu „dreptul internațional”, dar au existat numeroși alți delegați care s-au opus. În cele din urmă a
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
în Palestina, apărat de dreptul public”. Numeroși delegați au încercat să modifice „dreptul public” cu „dreptul internațional”, dar au existat numeroși alți delegați care s-au opus. În cele din urmă a fost găsit un compromis, cunoscut ca „programul Basel”: „Sionismul urmărește să stabilească pentru poporul evreu un cămin în Palestina garantat public și legal” Acordul Sykes-Picot din 16 mai 1916 a prevăzut ca regiunea cunoscută ca Palestina să fie pusă sub „administrație internațională” și control britanic. Formula „cămin național pentru
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
cabinetului britanic. Schița inițială a declarației se referea la principiul conform căreia „Palestina ar trebui fi reconstituită drept cămin național al poporului evreu” . În 1919, secretarul general (și viitorul președinte) al Organizației Sioniste, Nahum Sokolow, a publicat o istorie a sionismului (1600-1918). El a fost de asemenea reprezentantul Organizației Sioniste la Paris, la Conferința de Pace. El avea să explice că: Regatul Unit a răspuns dezideratelor mișcării sioniste prin Declarația Balfour. Mai apoi, prin asumarea Mandatului pentru Palestina, aprobat oficial de
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
faza de proiect. În Israel există o mai lungă dezbatere cu privire la caracterul statului, cu privire la accentul care trebui pus pe cultura evreiască, încurajarea iudaismului în școli, sau accentul pus pe legile Kașrut și respectarea Șabatului. Această dezbatere reflectă separația istorică în cadrul sionismului, ca și între cetățenii israelieni de etnie evreiască, dintre evreii cu tradiții seculariste și cei tradiționaliști sau ortodocși. Sionismul secular, linia dominantă din punct de vedere istoric, are ca bază ideea conform căreia evreii sunt în primul rând un popor
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
cultura evreiască, încurajarea iudaismului în școli, sau accentul pus pe legile Kașrut și respectarea Șabatului. Această dezbatere reflectă separația istorică în cadrul sionismului, ca și între cetățenii israelieni de etnie evreiască, dintre evreii cu tradiții seculariste și cei tradiționaliști sau ortodocși. Sionismul secular, linia dominantă din punct de vedere istoric, are ca bază ideea conform căreia evreii sunt în primul rând un popor care are dreptul la autodeterminare. Un alt motiv al acestei abordări este acela conform căruia un stat secular i-
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]
-
propria cultură în mod voluntar sau forțat, sioniștii religioși au susținut că fondarea unui stat secular israelinan este echivalentă cu fondarea unui stat în care evreii sunt asimilați în masă ca o națiune, un adevărat atac împotriva aspirațiilor naționale evreiești. Sionismul este ancorat într-un concept al evreimii ca națiune, iar sioniștii cred că Israelul are un mandat pentru promovarea iudaismului, a culturii și, poate, este singurul reprezentant legitim al evreilor de pretutindeni. Partizanii viziunii laice a statului au majoritatea, printre
Cămin național al poporului evreu () [Corola-website/Science/323753_a_325082]