976 matches
-
S. face acum un efort surprinzător de înnoire prin adoptarea tehnicii romanului epistolar și pluriperspectivist. Dar, deși cuprind scene izbutite, scrierile rămân mai curând mărturii asupra epocii decât creații epice, spre deosebire de Mara, care se distinge prin soliditatea compoziției și prin sobrietatea mijloacelor literare. Atât în nuvele, cât și în romane, S. utilizează o limbă lipsită de provincialisme, care țintește claritatea și exactitatea comunicării, de unde și preferința pentru cuvintele uzuale. Neologismele sunt puține și folosite cu chibzuință. Sfătoasă și fluentă numai în măsura în care
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
destine, dezvoltă reflecții de eseu politic. Numele și evenimentele sunt însă riguros exacte. Cu reușite inegale, această literaturizare „barocă” a notației relevă însă o tensiune a elevației și un reflex al discreției care dă „haină nobilă” experienței imunde. S. are sobrietatea dicției unui Ion Ioanid, nu însă și fluența lui narativă. Notabil ca literatură e registrul memorialistic al vocii narative. Într-un gen saturat de scriitură horror, S. preferă, ca și N. Steinhardt, retrospecția înseninată de spiritualizare. Așa cum titlul cărții evocă
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
scrierea lui Balzac pe care o tălmăcise în 1910, îi oferă un punct de plecare pentru cea mai reușită nuvelă a sa. Prozatorul atinge acum punctul maxim al mijloacelor narative. Drama lui Ion Frasin este trasată în linii sigure, cu sobrietate și înțelegere. Evenimentele curg fără opreliști, cu o logică a lor. Înțelepciunea protagonistului, puritatea lui sufletească îl ajută să depășească răul pe care, în egală măsură, i l-au făcut războiul și oamenii. În Miron Grindea, roman cu multe inserții
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
al oricărei societăți sănătoase”. „Clasic”, adică „sănătos” moralmente și activ - iată marota criticului. El pledează de fapt cauza unei literaturi menite să „propage” valorile întreprinzătoarei și austerei burghezii în ascensiune: „munca regulată și stăruitoare, viața liniștită de familie, «cinstea», economia, sobrietatea, hărnicia, sentimentele delicate”. Pornind de la aceste premise teoretice și programatice, criticul îi va exalta pe Vasile Alecsandri (pastelistul), Duiliu Zamfirescu (Viața la țară), I. Al. Brătescu-Voinești, iar dintre străini îi va recomanda drept exemplari pe Charles Dickens și pe George
SANIELEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
dintâi versuri, am avut intuiția unui remarcabil talent poetic. «Sburătorul» își face o cinste deschizându-și coloanele acestui nou poet, căruia i-am dat numele de Ion Barbu. Nimănui nu-i va scăpa viziunea genetică, lapidaritatea concepției și a expresiei, sobrietatea relativă a acestui tânăr”. Debutul lui Ion Barbu în S. se va dovedi fast, în același număr intrând și cel dintâi grupaj liric, alcătuit din poemele Ființă, Lava, Munții, Copacul, Banchizele, din ciclul parnasian. Urmează altele, în numărul 38/1920
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]
-
și roman, ST, 1980, 9; Marcel Pop-Corniș, „A treia zi”, TR, 1980, 50; Ungureanu, Imediata, I, 226-228; Mircea Mihăieș, Romanele mitologiei subiective, O, 1981, 20; Marcel Pop-Corniș, „Spitalul”, O, 1981, 27; Valeriu Cristea, Un roman-parabolă, RL, 1981, 30; Valentin Tașcu, Sobrietatea ca avertisment, ST, 1981, 10; Alex. Ștefănescu, Între da și nu, București, 1982, 126-129; Tudor Dumitru Savu, „Efectul P.”, TR, 1983, 32; Mircea Vasilescu, Invenția bine temperată, RL, 1984, 31; Cornel Ungureanu, „Maximele, minimele”, O, 1984, 49; Moraru, Textul, 214-216
SCHWARTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289560_a_290889]
-
îndepărta rivalul, îl provoacă să declare vehement că e adeptul lui Venizelos, ceea ce o umple de mânie pe frumoasa grecoaică, regalistă înfocată. Scriind despre Popi, Paul Zarifopol remarca buna „concentrare artistică”, apoi „compoziția armonică”, „echilibrul delicat între plastic și dramatic”, „sobrietatea elegantă”, pentru a conchide că textul se înscrie „la loc bun în inventarul artei narative europene”. Romanul Concina prădată are un substrat satiric, infuzat cu o perfectă artă a voalării, a disimulării, lăsând cititorul să tragă concluzii privind numeroasele personaje
SCORŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289573_a_290902]
-
al lui G. Călinescu. A publicat și sub semnăturile Mirescu și Aiax. În primele culegeri de poeme ale lui S., Solii către lumină (1940) și Echinox (1941), versurile se remarcă prin discreție și naturalețe, prin tonalitatea frecvent depresivă și prin sobrietatea mijloacelor figurative. Cu vagi irizări din G. Bacovia și Lucian Blaga, dar și din Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba sau Eugenio Montale, se propune o lirică a pustei și a așteptării. În 30 de poeme (1973) accentul se mută pe caracterul
SFETCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289658_a_290987]
-
înaltă/ Cu mădularele facle prin stingerea toată./ Prin urme ce se deșartă, plecarea te ia îndărăt - / Din tine-o fâșie încă mai văd”. Atmosfera înțesată de taină poate fi percepută și în Inventar rustic, Aventură, în inedita Șah. O anume sobrietate intelectuală se întâlnește în însemnările lui Ș. despre scriitori contemporani și despre literatură în general (Ion Barbu, N. Davidescu, Liviu Rebreanu, M. Blecher, I. Călugăru, Hortensia Papadat-Bengescu, E. Lovinescu, I. Valerian, Lucia Demetrius, Mihail Sebastian ș.a.), texte unde încearcă o
SICLOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
criticul avansează câteva definiții: bunăoară, imaginea mediului monahal (Icoane de lemn) îi apare ca una de „pandemoniu”, realizată cu „o cruzime a observației și o voluptate a dezvăluirii sordidului” neobișnuite, în Tablete din Țara de Kuty o ironică „mască de sobrietate” susține deriziunea, în timp ce amplificarea fantezistă a absurdului, „încrâncenarea voioasă” a satirei au drept ținte ordinea statală, instituții, personaje publice, toate caricate grotesc. Față de astfel de dominante ale pamfletelor, exegetul crede că o poetică a „copilăririi” auctoriale, aptă să insoliteze un
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
de altele, cu o nimfomană, o virgină, o jună distinsă, un fel de Doamna T, o acrobată. Sunt puse în pagină și amoruri ale unor amici ai protagonistului. Sumare, poveștile de dragoste par învăluite de poezia peisajelor alpine, transmisă cu sobrietate. Proză propriu-zis narativă, dar nu fără aliaje, fie de poezie, fie de eseu, conțin romanele De două mii de ani, Orașul cu salcâmi (1935) și Accidentul. Discurs asumat autobiografic (cu nume schimbate, totuși), primul e o rememorare și o confesiune dramatică
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
se ivește prilejul, unghiuri noi de vedere. „Iluminările” sale ca analist sunt o sursă de sugestii pentru punerile în scenă pe care le plănuiește. Reprimându-și o anume pornire spre frivolitate, cronicarul nu prea se abate de la o linie a sobrietății, personalitatea lui, cu atributele unui homo ludens, abia prinzând contur. Sub ușurătatea pe care eseistul, ca să se distreze, o afișează, se pitește un neașteptat simț al echilibrului și, ciudat pentru un șturlubatic, un gust al rigorii. Așa, în Mic dicționar
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
proza cronicarilor români este primul stadiu al literaturii culte. Narațiunea lui U. este simplă, lapidară, densă, fiecare propoziție fixează o informație, un adevăr istoric, devenind parcă un material cu care se construiește edificiul imaginar al istoriei neamului. Probabil influențat de sobrietatea și concizia scriitorilor latini, dar lăsându-se și în voia spontaneității orale, naturale, similară cu cea a epicii folclorice (singurul model de limbaj și tehnică narativă românească la acea dată), cronicarul relatează laconic evenimente, acțiuni, întâmplări, într-o succesiune rapidă
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
din cântecul folcloric: „Auzit-ați de un Vlad/ Dus de mic la Țarigrad/ Să deprindă din Coran/ Suflet rău de otoman?” (Balada Vladului). Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete euclidiene (1983), sobrietatea fiind nuanțată de lirism și melancolie. Deși se consideră „robul rațiunii”, V. practică și un discurs în care sensibilitatea pesimistă (bacoviană) străpunge abstractul haos barbian ( Remușcare, Debusolare, Chemări de toamnă, Melancolie). Țintind să fie poet al „adevărului crud” și al
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
suitele de comentarii cărora supunerea canonică la obiect nu le diminuează elasticitatea. O măsură justă păstrează și succintele analize propriu-zis literare, Z. îndărătnicindu-se să nu piardă din vedere, chiar și la condeierii mai mărunți, „semnele talentului”. Profesionalismul său îmbină sobrietatea și neliniștea explorării. Pentru Z. ziaristica este o pasiune, dar, mai mult decât atât, înseamnă „o lume, o istorie, o mitologie”. SCRIERI: Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900 (în colaborare), București, 1979; ed. București-Chișinău, 2002. Ediții: B. Fundoianu
ZASTROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290716_a_292045]
-
radical inferior celui tragic și epic. Această idee reprezintă una din principalele opinii estetice ale eseistului, alături de aceea a artei ca meșteșug, ilustrată în mod exemplar de opera lui Caragiale. Scriitorul e văzut ca un summum al conciziei, simplității și sobrietății, obținut în urma unui îndelungat travaliu și pe baza unei tehnici nu atât învățate, cât elaborate de artistul însuși. Nu e scutit însă de obiecții, reproșându-i-se prezența elementelor melodramatice în O făclie de Paște și în Năpasta, precum și a
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
crescută, fie indiferență totală față de copil. Este mai bine să nu se acționeze la nervi, să treacă suficient timp pentru a analiza cu atenție și cauzele care au dus la abaterile copilului; Își construiesc o falsă autoritate, bazată pe severitate, sobrietate sau moralizare exagerată amintind mereu cum erau ei la aceeași vârstă. Alți părinți folosesc sistemul de recompensă bănească pentru orice reușită a copilului sau condiționează satisfacerea unei dorințe de îndeplinirea unei cerințe școlare; Aplică, prin imitație, fără a încerca să
ATRIBUȚIILE FAMILIEI ÎN PROCESUL EDUCAȚIEI MORALE ŞI ŞCOLARE A TINEREI GENERAȚII. In: Arta de a fi părinte by Teodora Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1416]
-
Comăneșteanu, Milescu și maiorul Șonțu participă la atacul asupra redutei Grivița și își pierd viața. Moartea lui Milescu încununează un eroism funciar, impresionant prin manifestările lui autodisimulative. Relatarea întâmplărilor petrecute pe front, pe parcursul câtorva zile din august 1877, este, prin sobrietatea ei, prin concretețe și autenticitate, un reportaj palpitant. Ordinul de zi, cu precizări de ordin tehnic, antiliterare prin definiție, se încorporează în narațiune, o structurează realist. Ținta ar fi fost demonstrarea, într-o probă de foc, a vitalității și resurselor
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
redactorul N. T. Orășanu, ale cărui înclinații spre satiră se făcuseră cunoscute încă de prin 1857. Cei doi semnează cu pseudonimele Constantin Trandafirescu (Rosetti) și N. T. Cetățenescu (Orășanu). O singură dată colaborează, sub pseudonimul Iernescu, Enrich Winterhalder. O anume sobrietate în alegerea mijloacelor umoristice, neîntâlnită mai târziu la Orășanu, trebuie pusă, fără îndoială, în seama lui Rosetti. De altfel, din iunie Orășanu nu mai scrie aici, deoarece scoate gazeta „Spiriduș”, care după patru numere e suspendată, ieșind ulterior sub titlul
ŢANŢARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290059_a_291388]
-
pe nerăsuflate. Aducerile-aminte năvălesc în conștiință impetuos, clipele trecute sunt retrăite cu o nouă febrilitate, o vibrație intensă, un zguduitor plâns lăuntric se zbuciumă în vorbe, încercând să le stranguleze, vânzolindu-se, cedând până la urmă sforțării de a păstra calmul, sobrietatea tonului, ceea ce duce la asociații aparent incoerente, la învălmășiri de idei, la necesitatea întreruperilor, revenirilor, precizărilor repetate. Procedeul e dictat de temperatura specială a prozei lui S. și, împreună cu alte elemente de tehnică literară, precum desele intervenții apreciative, simularea convorbirii
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
profesiunea medicală manifestată prin: curiozitatea față de „bolnavul-caz”; satisfacția reușitei vindecării; blândețea; sentimentul datoriei împlinite; dezinteres față de recompense. Pentru reușita activității medicale, se cer medicului câteva calități obligatorii reprezentate prin următoarele: 1) calități fizice: sănătate, ținută și atitudine corecte, fizionomie plăcută, sobrietate; 2) calități intelectuale: bun simț, înțelegere, răbdare în ascultarea bolnavului, judecată dreaptă, memorie bună a faptelor observate și o corectă înțelegere și interpretare a „cazurilor”, gust pentru munca intelectuală, instrucție profesională solidă, mereu reînnoită, cultură generală, spirit de observație, dexteritate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
împotriva neologismelor și a construcțiilor calchiate după modele străine, urmau să fie alături de articole similare ale lui Titu Maiorescu. Din aceeași atmosferă junimistă provin și antipatia manifestă față de literatura patriotardă sau față de fraza bombastică, precum și elogiul simplității imagistice și al sobrietății stilistice. Apreciind literatura „cu valoare în sine” și disprețuind-o pe cea „de ocazie”, criticul considera perfecțiunea artistică drept adecvarea perfectă a formei la fond. Ca scriitor, P. a debutat în „Familia” din 1866, odată cu Mihai Eminescu. A colaborat apoi
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
înfățișarea atmosferei rigide, constituită în jurul unui cod etic mai mult îngust decât ferm, pe care uneori oamenii se amuză ei înșiși să îl încalce (De la târg). La impresia de realism degajată de nuvelele lui P.-B. contribuie naturalețea dialogurilor, precum și sobrietatea stilului, proprietatea limbii, rareori tulburată de stângăcii ori de regionalisme. SCRIERI: Din viața meseriașilor, pref. Titu Maiorescu, București, [1895]; Nuvele. Din viața meseriașilor, I, București, 1909; Darul lui Christos. La fereastră, Sibiu, 1909; În lume, pref. Marin Bucur, București, 1955
POPOVICI-BANAŢEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
recent apărute în domeniu. După acest „examen”, P. își permite un moment de respiro și scrie frecvent cronică literară la revista „Transilvania”. Criticul ține sub lupă cărți diverse, dar mai cu seamă de critică și teorie literară, pronunțându-se cu sobrietate despre Mircea Zaciu, Nicolae Manolescu, Adrian Marino, Eugen Simion ș.a. Volumul care va reuni aceste însemnări este, după cum spune însuși autorul, „un jurnal de lectură”, cu un titlu metaforic, Cărți cu ieșire la mare (1980). Exercițiul critic va fi reluat
POPESCU-26. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288947_a_290276]
-
poate părea, în lipsa acestei „participări” mistice, lipsită de orice semnificații înalte. Tematica biblică a celor mai multe poezii (Ziua întâi, Facerea, Adam, Ieșirea din rai), constituite în subiecte de meditație asupra rosturilor existenței umane, îndeamnă la o lectură atentă, în consonanță cu sobrietatea manifestă a tonalității lirice. Versurile din Șoimul în iarnă (1986), cel mai realizat volum al lui R., continuă acest tip de viziune; atitudinea hieratică a poetului, oficiant al misiunii sale sacre - de martor al „trecerii zeului” -, este susținută de un
RADOF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289092_a_290421]