629 matches
-
atitudine critică, spirit justițiar. Râsul lui Caragiale este corectiv, exprimat diferențiat în funcție de dimensiunile intrinsec specifice, cu bonomă înțelegere, cu răbufniri sarcastice, cu malițiozitate sau cruzime. Coroborând opiniile formulate de Șerban Cioculescu, Șt. Cazimir ș.a., Loredana Ilie dezvoltă ipoteza unei disponibilități "socratice" în structura psihică a scriitorului. Prin "reducerea la absurd constata Al. Paleologu -, prin maieutică și dialectică, el tinde să aducă societatea românească la o cunoaștere morală". În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu remarcase "verva sofistică". O
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un mediu social ale cărui vibrații le-a augmentat ca printr-o cutie de rezonanță, într-un cadru ce nu-i stârnea nici emoția, nici indignarea. Prezența sa în cetate, controlată, histrionică, scrutătoare, interpretativă, degajată și angajată totodată, este una "socratică"75. Autorul Momentelor nu se izolează de cercul "strâmt" în sferele înalte ale geniului resemnat, ci se integrează universului citadin, mânat de o curiozitate organică și de o conștiință pedagogică corectivă: "Prin reducerea la absurd, prin maieutică și dialectică, el
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de o conștiință pedagogică corectivă: "Prin reducerea la absurd, prin maieutică și dialectică, el tinde să aducă societatea românească la cunoașterea de sine și la o cunoaștere morală. Dialogurile lui din comedii și din momente au ceva din arta dialogului socratic"76. Această atitudine condescendentă pornește de la credința orgolioasă în propria superioritate care-i girează actul acuzator, negarea prin ridiculizare, prin demascarea făcută cu o mânie abia reținută: "Râsul său nimicitor face să explodeze ca niște baloane de săpun toate închipuirile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel încât opera sa ar echivala cu un îndreptar gnoseologic, un ghid de inițiere în cunoașterea de tip intuitiv, cea care presupune accesul la adevărul absolut prin înțelegerea adevărului concret și palpabil. Am precizat deja în partea introductivă a lucrării caracteristica "socratică" a atitudinii civice caragialiene. Reperând și definind original meteahna noastră națională moftul nenea Iancu a intuit eficacitatea homeopatică a vindecării prin doze ale aceluiași virus. Și atunci parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paginile maturității artistice devine ironia, înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare a existenței, ca viziune estetică și chiar ca filosofie. Atitudinea detașată, discret semnificativă adoptată de Caragiale este, așa cum am subliniat deja, de sorginte socratică. La maieutica de tip socratic trimite și predilecția sa pentru organizarea dialogică din textele în proză, în special din cele publicistice, în care interacționează permanent cu cititorii, flatați în aparență, însă invariabil "moșiți", ghidați să subscrie la adevărul sugerat prin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
înțeleasă nu doar ca procedeu retoric, ci și ca mod de contemplare a existenței, ca viziune estetică și chiar ca filosofie. Atitudinea detașată, discret semnificativă adoptată de Caragiale este, așa cum am subliniat deja, de sorginte socratică. La maieutica de tip socratic trimite și predilecția sa pentru organizarea dialogică din textele în proză, în special din cele publicistice, în care interacționează permanent cu cititorii, flatați în aparență, însă invariabil "moșiți", ghidați să subscrie la adevărul sugerat prin ironie. Concludent în acest sens
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bine seama, a fost numai o glumă fantastică; sunteți acasă, la d-voastră, între ai d-voastră... în București, în Țeara Românească. Priviți în jurul d-voastră; îmi pare că citiți Ghimpele.151 În celebra definiție dată de Fr. Schegel, ironia socratică este simultan disimulare, glumă, gravitate, artă, știință și filosofie, gândire liberă și gândire riguroasă, derutantă pentru mințile înguste, seducătoare pentru cele mobile 152. Recunoscut și temut ca tipic homo ironicus, Caragiale ajunsese să nu poată face o afirmație obișnuită fără
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
printr-o ingenioasă invenție terminologică Vasile Gogea, pentru că "ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce a văzut el cu ochiul liber."143 Atitudinea caragialiană ambivalentă, ludică și serioasă, detașată și angajată totodată, în esență de factură socratică, se manifesta prin acest efort pedagogic indirect, de inițiere gnoseologică și de îndreptare morală. Reperând și definind original meteahna noastră națională, moftul, nenea Iancu a intuit eficiența homeopatică a vindecării prin doze ale aceleiași bacterii. Ca urmare, parodiază, adică desacralizează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca manifestare a liberului arbitru. Socrate vrea să desființeze ierarhizarea socială impusă de religia puterii și să probeze democrația gândirii. Omul e o ființă gânditoare și trebuie să se manifeste mai ales prin această facultate a sa specifică. Relativismul metodei socratice devine cel mai periculos atentat la absolutismul instanței dictatoriale; Socrate strică desigur moravurile pentru că Îi Învață pe tineri să gândească, Îi Învață că ei sunt liberi, Îi Învață că necesitatea Înțeleasă nu poate fi mai presus de liberul lor arbitru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nici oamenii (ca deținători ai puterii) nu au cum să se opună facultății gânditoare a indivizilor. Religia lui Socrate a fost cel mai Înalt gest de orgoliu pe care l-a comis ontogenetic filogeneza. Toate revoluțiile Încearcă să refacă religia socratică, trădând-o. Astfel, În istorie, se mai elimină din când În când câte o sosie a lui Socrate. Dar nu toți au forța să moară pentru o idee, acceptând să piardă liberul arbitru natural. De aici Începe dictatura, care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și Îndrăznesc să sugerez că nici nu-mi va uita, generoasa hotărâre de a nu mai accepta să fac, În nici un prolog, o propagandă, atât de legitimă, de altfel, pentru irecuzabila prietenie sau pentru meritoria valoare. Dar să recunoaștem că socraticul „Urâtania Isteață“ e irezistibil. Dat naibii! Mă dezarmează, hohotind de râs și admițându-mi perfecta validitate a argumentelor; râsul său molipsitor, Îmi repetă persuasiv și tenace că tomul său și vechea noastră camaraderie pretind de la mine să scriu un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o lună sau un an, la fel sau și mai rău. Ba chiar te puteai căsători cu ea și să se întâmple după aceea și ar fi fost o tragedie. E ca și cum te-ai fi aflat sub influența unui daimonion socratic, vocea aceea interioară care îi spune omului ce nu trebuie să facă, dar nu și ce ar trebui să facă. Dar să zicem că tu n-ai avea nici o vină. Să zicem deocamdată asta. Ai făcut cutare lucruri, vă înțelegeați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
militar, iar Înainte de război Îi văzuse În acțiune pe majoritatea marilor avocați ai epocii edwardiene și știa cum să intimideze un martor nesigur. Argumentele filosofice puteau să ia la el amploarea chinuitoare a unui interogatoriu Încrucișat, mai mult judiciar decât socratic, și de atunci am evitat logicul. Se știe că toți copiii sunt orbi când e vorba de părinții lor și mai Înclinați ca niciodată să nu vadă latura copilărească din ei - condiționarea inevitabilă a trecutului. La Început Încercăm cu toții să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
acolo că, cu prilejul unei jertfe aduse lui Ercule, un câne alb, răpind o bucată din cărnurile de jertfă, a dus-o în gură pe acel deal. Iată originea cuvântului "cinic". Însemnarea originară a cuvântului este deci: discipol al filozofului socratic Antistene. Școala cinică e totodată muma școalei stoice. Mai târziu, și mai ales de pilda lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea. Cinismul a degenerat în trufie și lipsă de pudoare. În suta întîia după Christos
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
eu, că au fost grupuri de filozofi care au tratat cam aceleași idei. Spune tu singur un mare filozof și dacă ești sincer o să-mi numeri o grămadă care l-au urmat. Poftim, Socrate!" Da, așa este, zisei, putem numi socratici o grămadă de filozofi, așa în general, dar fiecare a întemeiat școli proprii de filozofie, nu s-au mulțumit să reia papagalicește conceptele lui. Așa a fost școala megarică, școala cirenaică, școala cinică, fără să mai vorbim de giganți ai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a întemeiat școli proprii de filozofie, nu s-au mulțumit să reia papagalicește conceptele lui. Așa a fost școala megarică, școala cirenaică, școala cinică, fără să mai vorbim de giganți ai gândirii filozofice ca Xenofon și Aristotel. Dar Euclide? Da, socratici, dar, ăhă! gândirea lor nu se târa pe burtă în fața gândirii lui, cu toate că Euclide, de pildă, în timpul tensiunii dintre Megara și Atena, părăsea Megara în haine femeiești și se furișa în Atena să-l asculte pe Socrate. Ei și? La
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care, după ce și-a bătut averea la tălpi, a ajuns a scrie cuplete pentru păsările călătoare ale cafenelelor și a vinde bilete pentru ele în orașe de provincie; un altul, cântăreț de biserică, își udase glasul său frumos cu atâta socratică statornicie încît începuse să sune a clopot dogit, spre marea scandalizare a enoriei, a trebuit deci să-și schimbe cariera; un al treilea își făcuse din jocul de cărți o profesie, în fine alții îmbrățișaseră profesiuni cari se feresc și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
restrâns al acestei patologii, având În vedere raritatea bolii hemofilice, a cărei incidență este În jur de 1/10.000 locuitori. „Not life, but good life is to be chiefly valued” (nu viața ci calitatea ei contează) a fost genericul socratic sub care s-au derulat lucrările Conferinței de hematologie de la Atena, desfășurată În perioada 30 sept - 3 oct 2010, organizată de firma Bayer Shering pharma și condusă de suedezul Erik Bentorp În calitate de președinte al conferinței. Această personalitate a lumii medicale
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
Brunner, În calitatea sa de manager de proiecte al acestei fundații pentru Europa de Est, Africa și America de Sud. Cele două manifestări, În ansamblul lor s-au constituit Într-un veritabil regal științific, atât prin calitatea lucrărilor, claritatea demonstrațiilor, cât și prin auspiciile socratice și imperiale ale celor două metropole În care s-au desfășurat. Mai mult, aveau să dovedească din plin valabilitatea spuselor părintelui filosofiei „Not life, but good life is chiefly to be valued” Optimismul și speranța privind perspectivele bolnavului hemofilic În
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
ci de dragul Eului, toate acestea formeaz] Eul, Eul știe tot... Muncă nu poate spori său s]r]ci m]reția acestei cunoașteri (Upanișada Brihadaranyaka 5.5.6-7; 4.4.24). Se consider] c] virtutea este necesar] pentru cunoaștere, iar dictonul socratic „cunoașterea înseamn] virtute” r]zbate și în aceste texte. Persoană ideal] imaginat] în Upanișade trebuie s]-si dep]șeasc] emoțiile, sentimentele, inclinațiile în c]utarea unei „chem]ri” superioare, dar egocentrist]. Ins] exist] câteva reguli. Cu toate acestea, din asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
refer] la formule tipice de adresare, la ținută de doliu și chiar la comportamentul în timpul mesei. Confucius nu abordeaz] acest concept în manier] critic]; nu ridic] problemă necesit]ții de a urma tocmai aceste norme convenționale (aspect întâlnit în etică socratic]); ins] este conștient de faptul c] normele convenționale variaz] de la un domeniu la altul și de la o perioad] de timp la alta. Filosofii chinezi ai epocii și-au exprimat punctele de vedere diferite și asupra termenului i (moral]). În sens
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
subiective (cum sunt pl]cerea, fericirea sau satisfacerea dorințelor), ci unei bun]st]ri materiale, obiective. Perspectiva lui Mo Tzi în materie de etic] este mai puțin individualist] decât abord]rile tipic occidentale sub multe aspecte. Viziunea să asupra percepției socratice este mai degrab] social] decât individualist]. În timp ce Socrate se întreab] dac] ar trebui sau nu s] se supun] codurilor recunoscute la nivelul întregii societ]ți, Mo Tzi pune problema în sens invers, întrebându-se dac] societatea ar trebui s] accepte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu a scris, de fapt, nimic, dar se poate desprinde o perspectiv] general] despre ideile și metodele sale din precedentele dialoguri ale lui Platon, cum ar fi Euthyphro și Laches, al c]ror scop principal pare a fi continuarea tradiției socratice de filosofie oral] în form] scris]. În operele urm]toare, cum ar fi Republică (pentru care importantul Gorgias poate fi considerat o schit] preliminar]), Platon conținu] s] dezvolte o serie de idei care îl vor separă progresiv de Socrate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi Republică (pentru care importantul Gorgias poate fi considerat o schit] preliminar]), Platon conținu] s] dezvolte o serie de idei care îl vor separă progresiv de Socrate, cu toate c] el le-ar fi considerat extensii legitime ale abord]rii socratice: în special cea care a ajuns s] fie cunoscut] sub numele de „teoria formelor” și o teorie a guvern]rii strâns legat] de primă. Aristotel nu va avea nimic în comun cu teoria formelor a lui Platon, pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reau s] prefere interesele altora în defavoarea celor personale, constituia o problem], nu o soluție; iar orice caz de reușit] pentru justiție trebuia s] demonstreze c] totul era f]cut în interesul agentului. În acest sens trebuie s] înțelegem faimoasele paradoxuri socratice: „Arete este înțelepciune” și „nimeni nu face r]u în mod intenționat”. „Gândiți-v] bine” - spune el - și veți descoperi c] a face ceea ce trebuie este cel mai bine pentru voi” -, iar dac] alții fac r]u, o fac pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]