717 matches
-
dar nu acum. Lasă, că Felix se duce el singur la Paris, vă duceți amândoi, nu mai faceți pe misterioșii. Am știri pozitive. Chestia e studiată, hotărâtă. Abia seara târziu, Otilia scăpă de toți și, așezată după modelul ei pe sofa, în fața lui Felix, pe care-l chemase, îi povesti toate măruntele bucurii ale plimbării, mestecând, din când în când, câte o bomboană și dând și lui Felix. Acesta asculta și contempla. Otilia se rotunjise puțin la față, așa încît forma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l tutela și pe care nu-l aflase niciodată și apoi s-ar fi pus la dispoziția Otiliei. Care era însă modul de a face pe Otilia să primească asemenea ocrotire, fără să se supere? Găsi pe Otilia ghemuită pe sofaua ei, mușcând nervos din vârful unei batiste de dantelă. Felix desfăcu pachetul de ciocolată, rupse o bucată și-o întinse fetei, care o luă în tăcere și-ncepu s-o ronțăie. Mici lacrimi i se rostogoleau pe obraz. Neștiind cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
drept. Cu deosebită stimă, Leonida Pascalopol" Pascalopol făcu alt plic, sună feciorul, îi dădu întîia scrisoare s-o ducă la bancă și-i ordonă să cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi își luă flautul, se așeză turcește pe sofa, sub candelă, și cântă cu mai multă râvnă Menuetul lui Mozart. G. Călinescu O zi, două după aceasta, moșierul trecea din nou pe la bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe cu el la șosea, ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are nici o obligație față de mine, spuse rece Otilia,astea sunt invenții de-ale voastre. Am să-i vorbesc. - Ura! strigă Stănică, tu ești geniul bun al familiei. Otilia chemă, într-adevăr, pe Felix la ea, îl puse să stea pe sofa și, ghemuită după obiceiul ei, îl întrebă: - Îți place Lili, nepoata lui Stănică? Ce zici de ea?Felix răspunse cu o indiferență naturală: - Abia am văzut-o o dată, cum știi, și mi s-a părut drăguță. - Stănică pretinde că fata
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când auzi că i-a venit rău lui moș Costache, Marina
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acte, că am mâine un proces. Să-mi dai cheia de la casă, Olimpio. Și astfel Stănică plecă, spre mulțumirea Aglaei, căreia i se părea că prea scotocește multe pe cont propriu. Otilia se ascunse în odaia ei, ghemuindu-se pe sofa, cu pupilele pironite, cu o ușoară umiditate în ochii care nu puteau plânge, și Felix n-o putea scoate din muțenia ei. Aglae ocupă casa, militărește. În loc să îngrijească de mort, ordonă tuturor să nu spuie încă nimănui de cele întîmplate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căzută pe jumătate jos. Felix, observând asta și știind că morților le trebuiesc date unele îngrijiri pentru a putea fi puși în coșciug, spuse, cu toată gingășia de care fu în stare, Otiliei, cum stă cazul. Aceasta se ridică de pe sofaua ei, decisă, calmă, chemă pe Marina și, cu ajutorul ei, gătiră pe moș Costache și-l așezară cu solemnitate pe pat. Aglae se trânti întîi pe canapea și rugă lumea să facă liniște, fiindcă vrea să închidă puțin ochii. Dormi un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gîndit ca oameni de teren? — Jack Vincennes și Bud White. Lui Smith mai că-i căzu falca. Parker spuse: — Stranie echipă, dar și cazul e straniu. Domnilor, aveți douăsprezece zile. Nici un minut mai mult. CAPITOLUL 53 Jack se trezi pe sofa și-i scrise lui Karen un bilețel. Iubito, E drept, așa e, am rasolit-o cu Ellis. Dar nu e cinstit să dorm două luni pe nenorocita asta de canapea, iar dacă Departamentul mă poate ierta, ar trebui să poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
el? În jurnalul său, el se pune pe sine în scenă ca monstrum și creează, pentru literatură, cazul unic al unei mulțimi cu un singur element. Îmi vine în minte exemplul unui asemenea personaj. Era, firește, scriitor. Stătea pe o sofa, alături de mama sa. Ne explica nouă, celorlalți, musafirii lui, cum un scriitor, pentru opera lui, trebuie să fie pregătit "să calce pe cadavre". Spunea "să calce pe cadavre" cu o anume inflexiune în glas și ne privea stăruitor să vadă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pas les jeter...Cest plutot môche...." Othello intervine și începe o poveste cu colegii lui care, după Revoluție, fumau în birou și... Regina dă din cap și se gândește la altceva. Ne așezăm, Regina îmi indică un loc pe o sofa lângă Rege. Sîntem șase persoane în cameră, plus doi chelneri tineri care, după ce pun în fața fiecăruia o farfurioară cu două triunghiulețe de pâine acoperite unul cu o felioară de somon și altul cu câteva icre negre și o coajă de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mă face să cred că e pe picior de plecare, ceea ce se va dovedi a nu fi deloc așa, întrucît, peste o jumătate de oră, va coborî pe scenă, păstrîndu-și paltonul, și voi lua loc lângă el pe una dintre sofalele din catifea galbenă instalate acolo anume pentru noi. Nu știu de ce suport greu, iarna, să văd într-o încăpere oameni îmbrăcați ca pentru afară. Spectacolul cuiva care, îmbrăcat de stradă, întîrzie în mijlocul casei îmi induce o neliniște crescândă. Bănuiesc că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
niciodată să aflu nici de la el, nici de la ceilalți, cărui zeu îi jertfea intervalul dintre orele 7 și 9 ale dimineții. În orice caz, în mai multe rânduri vreme de o oră, de la 4 la 5 astăzi după-amiază, stând pe sofa pe scena Teatrului din Arad, m-am pomenit proiectat, de câte ori îl vedeam cu coada ochiului lângă mine pe Sfinția Sa, în palton și cu potcap, în anii, de altminteri fericiți, ai copilăriei mele din Cotroceni. Deocamdată însă, cum spuneam, Sfinția Sa vorbește
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
până seara. În sfârșit... Ajungem pe scenă. Decorul este aici altul. În mijlocul scenei se află două fotolii din pluș galben ― în care se așază Regele și Regina ― cu o măsuță rotundă între ele. În dreapta și în stânga fotoliilor, perfect simetrice, două sofale din aceeași catifea, cu aceleași măsuțe joase și rotunde în dreptul lor. Pe sofaua din dreapta fotoliilor se așază principesa și principele, pe cea din stânga, arhiepiscopul și cu mine. Consilierul primăriei, tânăr, binecrescut și emoționat, ne salută și îi introduce pe vorbitori
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se află două fotolii din pluș galben ― în care se așază Regele și Regina ― cu o măsuță rotundă între ele. În dreapta și în stânga fotoliilor, perfect simetrice, două sofale din aceeași catifea, cu aceleași măsuțe joase și rotunde în dreptul lor. Pe sofaua din dreapta fotoliilor se așază principesa și principele, pe cea din stânga, arhiepiscopul și cu mine. Consilierul primăriei, tânăr, binecrescut și emoționat, ne salută și îi introduce pe vorbitori, făcîndu-și de fiecare dată apariția din culise. Vorbim în aceeași ordine ca și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
făcîndu-și de fiecare dată apariția din culise. Vorbim în aceeași ordine ca și la Timișoara, principele citește la fel de trist ca și ieri textul despre Majestatea Sa, principesa îi apasă din nou principelui mâna cu podul palmei când acesta revine pe sofa, Regele spune din nou cele două propoziții despre sărbătorirea în exces a aniversării sale și le adresează celor de față urările de Crăciun. Mă aplec către Sfinția Sa și îl întreb dacă nu dorește să spună ceva din partea Bisericii. Nu m-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
L-am văzut ultima oară înainte de a pleca la Heidelberg, în toamna anului trecut. Avea metastaze osoase și fusesem prevenit de către Sorel Vieru că voi avea un șoc. Dar a fost mai rău decât putusem să prevăd. Stătea întins pe sofaua din sufragerie, îmbrăcat în pantaloni de pijama și cu un tricou fără mânecă. Nu cred că avea mai mult de 30 de kg. Senzația era cumplită: aveam în față trupul unui om de 80 de ani redus la scara unui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
zîmbească, implorîndu-l din ochi să zîmbească puțin. Atmosfera din salonul cu pian era nespus de tristă. Aprinseseră o singură lampă, cea care lumina jilțul În care stătea Susan. Cinthia, Julius, Santiaguito și Bobby, Îmbrăcați foarte elegant, stăteau toți patru pe sofaua rămasă În penumbră. Afară, pe coridor, servitorii vorbeau În șoaptă, parcă ar fi vrut să arate că și ei erau la fel de Îndurerați de cele Întîmplate; tăcură cu toții o clipă și, din pricina faptului că nu auzeau glasurile servitorimii, copiii se simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lasomie, trandafiri sau garoafe; „gata“, spunea pe urmă, căutînd privirea aprobatoare a lui Celso, care de fapt ar fi preferat să Împodobească salonul de pian cu floarea lui preferată: capuli. Era ora unsprezece dimineața, cînd Susan se instala pe o sofa orientală cu perne micuțe și aștepta să vină Daniel cu ceșcuța de cafea fierbinte, din care sorbea vreo două-trei Înghițituri, pentru a evita senzația de slăbiciune de la ora unsprezece despre care citise În fugă un afiș de publicitate plimbîndu-se prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
micuțe și aștepta să vină Daniel cu ceșcuța de cafea fierbinte, din care sorbea vreo două-trei Înghițituri, pentru a evita senzația de slăbiciune de la ora unsprezece despre care citise În fugă un afiș de publicitate plimbîndu-se prin Paris. Așezată pe sofa și răsfoind reviste de locuințe și mobile, Își omora timpul pe care Juan Lucas și-l petrecea la birou, sau la golf, sau la vreun bar unde-și dăduse Întîlnire cu Luis Martin Romero. De aceea, cînd sosea, avea Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să mănînce la club; micul dejun Însemna Susan strigînd din baie, unde făcea duș, că nu-l aude; Însemna Julius gîndindu-se s-o ia naiba de listă de cadouri, fiindcă iar o să-și petreacă după-amiaza la golf și Înfundîndu-se În sofa, Înfășurat Într-un halat subțire dar mult prea larg pentru el, urmărindu-l cu ochii pe Juan Lucas care, aplecat peste un scrin, scotea rînd pe rînd un portchei de aur, o tabacheră de aur, o brichetă de aur, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ar fi putut s-o deprime, se duse să tragă perdelele, ca să se facă noapte mai repede și să meargă mai repede la cocteil. Aprinse apoi o lampă cu picior, Într-un colț al camerei și alta de pe masă, În dreapta sofalei, obținînd o atmosferă perfectă pentru Jerez, Într-adevăr păhărelele străluceau cu reflexe brun-roșcat pe tava de argint. Arminda stătea și acum Încremenită, după cei cîțiva pași pe care-i făcuse intrînd și deodată Își dădură seama cît era de murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
acum, era extrem de nervoasă văzîndu-l pe Juan Lucas cufundat În revista lui pe care de fapt nu o citea. Stropul de Jerez de pe fundul paharului o ajută să găsească soluția: frumoasă ca Întotdeauna, puse păhărelul pe masă, se așeză pe sofa și, nervoasă la culme, o răsplăti pe Arminda cu cel mai frumos surîs al ei, Arminda se dădu un pas Înapoi și-i răspunse schimonosindu-se În chip de zîmbet și cu asta lucrurile se aflau din nou ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înaltă și cu pantaloni se răsti la el „Lipește-ți mașina de colină!“, iar el se gîndi că poate știa judo și-și aduse aminte de filmele nord-americane de spionaj, nu poți ști niciodată și se urcă sprinten, afundîndu-se În sofaua roșie a Cadillacalui, dădu drumul la motor, simți că era un avion și vru s-o sperie pe neînfricata spioană rusoaică, dar o aripă, o aripioară sau Dumnezeu știe ce parte a caroseriei Cadillacului Începu să se frece de pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
voia să plece. Juan Lucas regreta În clipa aceea că nu are o minge de golf pentru a i-o băga În gură lui Julius, care Își făcea intrarea În dolce vita cu un căscat imens. Îl găsiseră dormind pe sofaua din apartament și Susan nu putu să-și stăpînească emoția cînd văzu că-i atîrna cravata de o ureche, o glumă veche pe care o Învățase de la Vilma: Îi atîrna cravata de ureche În timp ce-i Încheia cămașa la gît. „Grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
deocamdată. Miquel abia dacă a băut o jumătate de pahar, Însă eu am dughit aproape toată sticla, pe negîndite și pe stomacul gol. Era aproape miezul nopții cînd m-a cuprins un somn de neînvins și m-am prăbușit pe sofa. Am visat că Miquel mă săruta pe frunte și mă acoperea cu o pătură. CÎnd m-am trezit, am simțit o durere de cap teribilă, În care am recunoscut preludiul unei mahmureli feroce. M-am dus să-l caut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]