1,274 matches
-
motivele (de altfel, tradiționale), unul dintre prilejurile constituirii grupului, și ale evoluției timide spre comunitate, este moartea. Doar că, aici, la barăci, moartea survine ca urmare a unei crime, iar grupul, debusolat, se risipește numaidecât, componenții reintrând în izolare și solitudine: “Milan împietrise, lângă ușă, fără să mai facă vreun pas. Mai mult cu gândul înspre afară...El clacase primul, chiar dacă la-nceput brava. Mai ales când Ivan se ridică, greoi, și copleși cu statura lui întreaga încăpere. Când a ajuns
EUGEN DORCESCU “VIAŢA ÎNTRE ZERO ŞI UNU”. NOTE DE LECTURĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372915_a_374244]
-
a II-a, întregul efort necesar aparține editurii Singur și colaboratorilor săi. Aceste două volume (unul pentru proză, altul pentru poezie) sunt o surpriză plăcută în condiții grafice deosebit de îngrijite, prin care editura Singur nu se dezminte, în ciuda sugestiei de solitudine a numelui său. Editorul Ștefan Doru Dăncuș - alături de Grigore Timoceanu, Eugen Evu și de GRUP MEDIA SINGUR - reușește să atragă, asemenea unui veritabil „magnet” literar, personalități dintre cele mai diferite din punct de vedere stilistic, al generației căreia le aparțin
(PROZĂ-POEZIE) de CONSTANTIN P. POPESCU în ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/345827_a_347156]
-
uscate Ca sosită din rămurișuri celeste, frunză veștedă, cazi pe pămîntul splendorii și al durerii, pentru a ne arăta săvîrșirea, extincția, așteptarea? Noi de asemenea, smulși, uscați, cădem pe pămîntul nesfîrșit, precum o floare a negării cădem de la stele la solitudine. Și tu cazi mută, fără a ști. Cazi, în tăcere, asemenea nouă. Aidoma unui trup nimicit cazi pe verticala aerului lipsit de vedere. Cititorii lui Eugen Dorcescu pot simți, fără îndoială, aerul de familie dintre cei doi scriitori, fapt care
ILINCA ILIAN, EUGEN DORCESCU ÎN SPAŢIUL POEZIEI HISPANICE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347308_a_348637]
-
depista plăcutele/neplăcutele. Creația sa se plasează undeva la mijloc, între tendința academizantă și cea dintr-o bucată, partinică, fără nuanțe, sarcastică, nu ironică. Imaginea singurătății absolute, față în față cu Dumnezeu, este emblema mistică a acestei poezii abonată la solitudine și care solicit o bogată viață interioară, așa cum cerea Meister Eckhart în scrierile sale. Vasile BURLUI pare că ‘'învață'' perpetuu ‘'să scrie'', poemele sale sunt renovate și reorchestrează în variațiuni ale aceleiași voci ce se caută pe sine: (Am bătut
VASILE BURLUI ESTE, CA TOŢI POEŢII MARI ŞI ADEVĂRAŢI, UN VECHI CARE STĂ PRINTRE NOI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 470 din 14 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348325_a_349654]
-
ale elegiei, exprimând nu numai lăuntrul unui elegiac ’’scrijelind un vers’’ pe ușa melancoliei, ci și o marcată poetică a departelui, așa cum excelent intuia scriitorul Ioan HOLBAN, un apropiat al autorului. Poemele sale încifrează, ca întotdeauna, realul proiectat într-o solitudine temporală și creează momente de unicitate existențială cu o însemnată încărcătură apolinică. Vasile BURLUI ’’căutând în suflete cristaline,/am dat peste-ntuneric necuprins’’, pare un fel de Pegas sceptic, mereu încercat de o ideatică panteistică cu valențe impresioniste. Sunt texte
VASILE BURLUI-UN POET ADEVARAT de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 653 din 14 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345042_a_346371]
-
lumina un foșnet de frunze moarte se coboară din tălpi în sus către genunchi *** câteodată tremurul frunzei îl port cu mine în sânge până-n jos la glezne acolo unde iarba și roua se unesc sub tălpile goale într-o părtașă solitudine prin anotimpuri-rugi *** câteodată tremurul frunzei îl simt rostogolit până la umerii mei până la buzele tale acolo unde nimeni nu calcă lacrăma firului de iarbă un cântec gângurit lăsat-am ca pe un rug înflorit să se-audă în tremurul frunzei Referință
CÂTEODATĂ... de MARIA OPREA în ediţia nr. 766 din 04 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345275_a_346604]
-
neliniște insidioasă îi pătrunse toată ființa. Era surprins, căci se știa obișnuit cu singurătatea. Aproape o savura, dacă s-ar fi putut spune așa ceva, îi simțea gustul coclit, binecunoscut... Dar muntele de moloz, altoit cu ceva fier, parcă îi știrbea solitudinea care-i devenise element de siguranță. Noul, schimbarea puteau fi primejdioase, nu?! Și pentru prima dată după multă vreme se apostrofă cu voce tare: Periculos?! Mai periculos decât moartea asta care mă-nconjoară din toate părțile?! Simți impulsul. Avea să
CĂLĂTORIA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2144 din 13 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376950_a_378279]
-
în: Ediția nr. 1612 din 31 mai 2015 Toate Articolele Autorului La tinerețe, schimbi lumea; la maturitate, îi schimbi pe cei din jur; la senectute, te gândești doar la... tine! erau vorbe, idei care îi scurtcircuitau în răstimpuri minutele de solitudine și meditație. Regreta nespus că nu știa cui să le atribuie, deoarece îi păreau atât de adevărate! Cel puțin, în ceea ce-l privea, vorbele astea îi veneau mănușă, cum altfel?! Așa își spunea în dimineața aceea de Făurar primăvăratic Americanul
CAP.1 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377823_a_379152]
-
mult ar fi vrut fiecare să fie audiat de toți în același timp, scăpând amănuntul că toți erau de-un leat și se considerau învățați de experiențele vieții... Mai tăcute erau fetele. Având copiii la casele lor, trăiau în tihna solitudinii, fiecare văduvind de ceva vreme și oricum neînstare a ține piept strigătelor domnilor colegi. Doar Papa vorbea sotto voce, căci spunea bancuri, iar declamarea lor cerea respectuoasă liniște pentru rezultatul scontat, dar nu întotdeauna avut... Verva era la maximum! Și
CAP.1 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377823_a_379152]
-
suflet aflat perpetuu în căutarea idealului. Adeseori nebănuitele meandre ivite pe parcursul vieții aduc și patina obscurității, sublimată estetic în poezii ce exacerbează sensibilitatea, adeseori pe fondul unor neîmpliniri reamintite constant. Întregul ambient natural consonează cu frământările interiorului poetic. Amenințarea spectrului solitudinii apasă asupra fiecărui poem, aparentele detașări nefăcând, paradoxal, altceva decât să nască noi și noi inchietudini: "Te-am căutat/ ca să umplu pustiul cu iubirea mea,/ dar nu te-am găsit.// Am plâns de dor/ și te-am chemat/ ca să cobori
PARADIGMA NELINIȘTII CREATOARE DE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1988 din 10 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378082_a_379411]
-
se filtra neputincioasă prin țesutul infailibil. Carlos veghea somnul iubitei de ceva vreme și îi asculta respirația ușoară, ca pe o muzică celestă. Observa cu atenție și răbdare fiecare amănunt al dormitorului în care Lea își petrecuse atâtea nopți de solitudine și insomnii, asaltată de îndoielile, spaimele și fantasmele unei minți tulburate. Îi tremura inima când și-o imagina așteptând moartea, în calea bolidului de oțel și înnebunea la gândul, că alesese asemenea soluție, ca să se elibereze de povara unei vieți
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
se filtra neputincioasă prin țesutul infailibil. Carlos veghea somnul iubitei de ceva vreme și îi asculta respirația ușoară, ca pe o muzică celestă. Observa cu atenție și răbdare fiecare amănunt al dormitorului în care Lea își petrecuse atâtea nopți de solitudine și insomnii, asaltată de îndoielile, spaimele și fantasmele unei minți tulburate.Îi tremura inima când și-o imagina așteptând moartea, în calea bolidului de oțel și înnebunea la gândul, că alesese asemenea soluție, ca să se elibereze de povara unei vieți
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
în „Rătăcire”), dar opoziția creatoare rămâne iubire/ură. Idealul utopic rămâne o existență ceremonială marcată de ritualul erotic, care oprește timpul și proiectează cotidianul sufocant în universul eflorescent al poveștilor. Câte un poem însă spune întreg adevărul de tristețe și solitudine: „Am întrebat stânca / în tăria-i bătând, / Am întrebat marea / revărsată pe gând / Am întrebat cerul / cu nori trecători / Am întrebat țărmul / așteptându-și noi zori / Am întrebat viața / în care mă zbat / de-al meu rost neaflat... / Și mi-
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
nori trecători / Am întrebat țărmul / așteptându-și noi zori / Am întrebat viața / în care mă zbat / de-al meu rost neaflat... / Și mi-au răspuns toate: / Nu exiști prin singurătate!” („Răspuns neaflat” sau „O părere”). Nu cred că poezia de solitudine și tristețe erotică a doamnei Veronica Maria Florescu trimite neapărat - cum s-a zis la creația eminesciană sau, la exaltările expresioniste, ci cred, se apropie, de spiritul melancoliei simboliste. (vezi textul „Culorile mării”). Chiar dacă, totuși, conceptele principale în jurul cărora se
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
a doamnei Veronica Maria Florescu trimite neapărat - cum s-a zis la creația eminesciană sau, la exaltările expresioniste, ci cred, se apropie, de spiritul melancoliei simboliste. (vezi textul „Culorile mării”). Chiar dacă, totuși, conceptele principale în jurul cărora se polarizează poezia-alinare și solitudine - sunt bine marcate, sensul principal, dominant, al textelor rămâne optimismul, o distinctivă vitalitate specifică. Cultivând, performant și simultan, romanul și poezia, povestirea și poveștile pentru toate vârstele, doamna Veronica Maria Florescu tinde să devină un nume cu greutate de care
INFLORIND CUVINTE de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376078_a_377407]
-
neputință glezna, pesemne luxată... Grăbesc pasul, atras de imperiul necesității de-a da un prim-ajutor, mai ales că un scâncet subțirel de suferință mă-ndemnase. După imobilizarea piciorului chinuit, sunt medic doar, port în spinare fata - o iubitoare de solitudine și munte - înapoi la Trei Brazi, de unde o încredințez unei Salvări pentru îngrijiri la Predeal. N-o slăbesc din ochi de-atunci, îndrăgostit nebunește de dânsa de la prima vedere... Și-mi răspunde, acceptând în scurtă vreme să-mi fie pereche
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
dragi, pe fundalul unei liniști extreme. golul dintre mine și tine/ e viața mea mărturisește poetul în poezia ca un fel de pretext, și mai există și așteptarea - un alt cuvânt-repetiție care vrea să accentueze starea de disconfort produsă de solitudine, greul pe suflet, sisific, pe care poetul se obligă și se sforțează să-l ducă până la finalul existențial. La Teodor Dume ne întâlnim cu verbul suferinței. Repetiția este strunită în sensul evidențierii stărilor de sfârșeală, de anemie sufletească, de dificultate
MOARTEA, UN FLUTURE ALB DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372614_a_373943]
-
și este distribuită în trei cicluri:"dinspre părinți...", "...prin Dumnezeu...","...spre mine" * Fiecare ciclu este precedat de câteva referințe: - Gheorghe Grigurcu, ("...un miraj interogativ...") - Gheorghe Pașa, ("...un poet monocord...") - Călin Sămărghitan, ("...partea albă a morții...") - Cristina ștefan, ("...blajinul accent al solitudinii asumate...") - Mioara Băluță, "moartea, un fluture alb", sau cum să privești cu detașare întunericul...") - Stelian Vasilescu, (spicuiri- "avem nevoie de sfială, emoție și singurătate") - Veronica Pavel Lerner, ("...o mare gamă de sentimente...") - Viorel Horj, (spicuiri- "...un adevăr nesofisticat...") - Teodor Dume
MOARTEA, UN FLUTURE ALB, AUTOR TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1665 din 23 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373172_a_374501]
-
Aceasta e într-adevăr marea metaforă (edenul) a lui Kavafis. Spre deosebire de poetul grec, Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioadă a secolului XX, căruia Unamuno îi cere poetului să găsească sufletul dincolo de carne, pentru care autorul Solitudinilor se declară simpatizant al Meditiaciones rurales, unde regăsește edenul. La poeții europeni, inclusiv cei din spațiul carpato-danubiano-pontic, descoperim dimensiunea rațională al sublimului, cum spunea Kant, dar și jocul de fugă către teritorii sublime. La Eugenio Montale, poetul italian, ale cărui
MITUL EDENULUI ÎN UNIVERSUL POETIC AL SECOLULUI XX de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373213_a_374542]
-
carte închisă pentru autor” (Între gest și cuvânt - Binecuvântarea). Ni se vorbește chiar de “un proiectat eseu despre singurătate”, într-o tonalitate ușor patetică, dar, firește, nu lipsită de sinceritatea deplină a experienței, a trăirii (să se vadă, pentru o solitudine aproape malignă, pentru depresie, Weeekend cu ferestre închise, sub pat). Pe de altă parte, abisul metafizic o fascinează (altfel spus, o atrage și, în același timp, o înspăimântă) pe prozatoare. Nu are, totuși, tăria de a-l confrunta (« Le silence
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]
-
se filtra neputincioasă prin țesutul infailibil. Carlos veghea somnul iubitei de ceva vreme și îi asculta respirația ușoară, ca pe o muzică celestă. Observa cu atenție și răbdare fiecare amănunt al dormitorului în care Lea își petrecuse atâtea nopți de solitudine și insomnii, asaltată de îndoielile, spaimele și fantasmele unei minți tulburate. Îi tremura inima când și-o imagina așteptând moartea, în calea bolidului de oțel și înnebunea la gândul, că alesese asemenea soluție, ca să se elibereze de povara unei vieți
DILEME ( FRAGMENT 35) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2295 din 13 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375663_a_376992]
-
iubești Revăd în minte îtâlnirea, Mi-e teamă că mă amăgești, Farmec prinde-nchipuirea. Sol al primăverii vieții La-ntâlnire ai venit, Sincer, totul mă incită Doamne, sunt îndrăgostită! Dorința ta mă înfioară, Simțurile-s în alertă, Lacul - Luna oglindește, Solitudinea-i incertă. False note, păsări cântă, Mierle ies de prin zăvoi ... Citește mai mult Doresc ardent să mă iubeștiRevăd în minte îtâlnirea,Mi-e teamă că mă amăgești,Farmec prinde-nchipuirea.Sol al primăverii viețiiLa-ntâlnire ai venit,Sincer, totul
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
ardent să mă iubeștiRevăd în minte îtâlnirea,Mi-e teamă că mă amăgești,Farmec prinde-nchipuirea.Sol al primăverii viețiiLa-ntâlnire ai venit,Sincer, totul mă incităDoamne, sunt îndrăgostită! Dorința ta mă înfioară,Simțurile-s în alertă,Lacul - Luna oglindește,Solitudinea-i incertă.False note, păsări cântă,Mierle ies de prin zăvoi... XXI. IUBIREA, de Cârdei Mariana , publicat în Ediția nr. 389 din 24 ianuarie 2012. Cupidon - un amoraș frumușel și drăgălaș, pus pe șotii și pe șagă alege perechea dragă
CÂRDEI MARIANA [Corola-blog/BlogPost/375626_a_376955]
-
împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.” (Viitorul metafizicii) • Din câți s-au învrednicit să-L caute pe Dumnezeu doar puțini L-am găsit, dar nu în această lume ci în pustie, în liniștea tainică a solitudinii celei mai adânci, acolo unde nu se văd decât pașii și unde nu se aud decât gândurile infinite ale lui Dumnezeu. Acei locuitori singuratici și melancolici, visători, sfinți, profeți, asceți și poeți ai pustiei, de care lumea aceasta s-a
TEOLOGUMENA – DESPRE DARUL VEDERII de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2217 din 25 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/379226_a_380555]
-
semiântunericul camerei, oftând și caut în mica bibliotecă împrovizată din rafruri suspendate pe perete un jalnic substitut, care să umple golul lăsat în sufletul meu. Albumul vechi cu fotografii și jurnalul au devenit prietenii mei de încredere în momentele de solitudine. De această dată printre lucrurile pe ordinea de zi am trecut o vizită la cimitir. Voi merge cu o lumânare și un frumos buchet de crizanteme, să mai schimb câteva impresii cu Diana cea curajoasă și optimistă, sau mai bine
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2149 din 18 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379230_a_380559]