1,275 matches
-
în manieră convențională, ca "o poveste de succes a individualismului"315, ci, mai curând, ca un moment de criză căruia, în primă instanță, indivizii au căutat să-i răspundă prin disocierea de alteritatea implicată de comuniunea socială. În aceste condiții, solitudinea primează, iar individualismul urmează, fiind posibil ca solitudinea să fi crescut gradul de autonomie individuală, iar izolarea să fi deschis calea individualismului emancipator. Fundamentală în această distincție este ideea că, în vreme ce tendința spre solitudine este "autoprotectoare", cea spre individualism este
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
a individualismului"315, ci, mai curând, ca un moment de criză căruia, în primă instanță, indivizii au căutat să-i răspundă prin disocierea de alteritatea implicată de comuniunea socială. În aceste condiții, solitudinea primează, iar individualismul urmează, fiind posibil ca solitudinea să fi crescut gradul de autonomie individuală, iar izolarea să fi deschis calea individualismului emancipator. Fundamentală în această distincție este ideea că, în vreme ce tendința spre solitudine este "autoprotectoare", cea spre individualism este "auto-asertivă"316. Situația descrisă aici, a primatului solitudinii
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
de comuniunea socială. În aceste condiții, solitudinea primează, iar individualismul urmează, fiind posibil ca solitudinea să fi crescut gradul de autonomie individuală, iar izolarea să fi deschis calea individualismului emancipator. Fundamentală în această distincție este ideea că, în vreme ce tendința spre solitudine este "autoprotectoare", cea spre individualism este "auto-asertivă"316. Situația descrisă aici, a primatului solitudinii, este regăsită la nivelul mai multor tipuri de individualism: cel religios, cel existențial, cel cognitiv și cel politic. Ca formă primară de manifestare, individualismul religios apare
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
solitudinea să fi crescut gradul de autonomie individuală, iar izolarea să fi deschis calea individualismului emancipator. Fundamentală în această distincție este ideea că, în vreme ce tendința spre solitudine este "autoprotectoare", cea spre individualism este "auto-asertivă"316. Situația descrisă aici, a primatului solitudinii, este regăsită la nivelul mai multor tipuri de individualism: cel religios, cel existențial, cel cognitiv și cel politic. Ca formă primară de manifestare, individualismul religios apare ca solitudine în sensul izolării individului într-o relație personală cu Dumnezeu. Altfel spus
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
autoprotectoare", cea spre individualism este "auto-asertivă"316. Situația descrisă aici, a primatului solitudinii, este regăsită la nivelul mai multor tipuri de individualism: cel religios, cel existențial, cel cognitiv și cel politic. Ca formă primară de manifestare, individualismul religios apare ca solitudine în sensul izolării individului într-o relație personală cu Dumnezeu. Altfel spus, odată cu modernitatea, "religia, care fusese un "univers comunitarian", devine un instrument personal de salvare, dar acest nou individualism religios nu este rezultatul unui succes în încercarea de "optimizare
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dar acest nou individualism religios nu este rezultatul unui succes în încercarea de "optimizare" a relației omului cu Dumnezeu; el este, mai curând, consecința eșecului individului de a se adapta recent emergentelor dezordini din lume. Omul modern caută refugiu în solitudinea spirituală, iar individualismul religios apare ca fiind nimic mai mult decât un instrument folosit în acest scop"317. Identificat în opera lui Montaigne, individualismul existențial este interpretat, în aceeași manieră, ca izolare de ceilalți, ideea de bază fiind aici aceea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
în acest scop"317. Identificat în opera lui Montaigne, individualismul existențial este interpretat, în aceeași manieră, ca izolare de ceilalți, ideea de bază fiind aici aceea că "(...) nevoia unei schimbări emancipatoare reiese în mod evident dintr-un nou tip de solitudine experimentat de sufletul modern, o solitudine ce inspiră încercarea de autonomizare ca pe un efort de adaptare. Ce pare a fi fundamental este noul sentiment de a nu fi capabil să suporți prezența celorlalți, presiunea preocupărilor lor, haosul și zgomotul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
opera lui Montaigne, individualismul existențial este interpretat, în aceeași manieră, ca izolare de ceilalți, ideea de bază fiind aici aceea că "(...) nevoia unei schimbări emancipatoare reiese în mod evident dintr-un nou tip de solitudine experimentat de sufletul modern, o solitudine ce inspiră încercarea de autonomizare ca pe un efort de adaptare. Ce pare a fi fundamental este noul sentiment de a nu fi capabil să suporți prezența celorlalți, presiunea preocupărilor lor, haosul și zgomotul vieții publice și incompatibilitățile dintre Sine
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
a nu fi capabil să suporți prezența celorlalți, presiunea preocupărilor lor, haosul și zgomotul vieții publice și incompatibilitățile dintre Sine și Celălalt"318. Cât privește individualismul cognitiv, așa cum apare în scrierile lui Descartes, acesta este interpretat ca o expresie a solitudinii intelectuale, din moment ce gânditorul își exprimă credința de a nu-și putea împărtăși convingerile cu ceilalți și refuză, ca atare, orice formă de cooperare 319. În fine, și individualismul politic, așa cum apare în gândirea contractualistă, și mai ales în gândirea lui
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nu-și putea împărtăși convingerile cu ceilalți și refuză, ca atare, orice formă de cooperare 319. În fine, și individualismul politic, așa cum apare în gândirea contractualistă, și mai ales în gândirea lui Hobbes, nu este altceva decât o expresie a solitudinii naturale a omului, întrucât fiecare individ este, din natură, izolat 320. O asemenea imagine asupra individualismului ne arată că acesta este un produs secundar al gândirii moderne și nu, în mod necesar, așa cum promovează abordarea convențională, marca fundamentală a acesteia
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Adrian-Paul Iliescu, op. cit., p. 141). 313 Adrian-Paul Iliescu, Solitude and the Birth of Modernity, New Europe College, București, 1999, p. 7. 314 Idem, pp. 15-16. 315 Idem, p. 17. 316 Adrian-Paul Iliescu exprimă cu maximă claritate faptul că, "atunci când elementul solitudinii prevalează, punctul de start este cel al separării de toți ceilalți. Solitarul e înclinat să se disocieze de ceilalți, fizic, moral și intelectual, și să îi țină la distanță; el țintește spre autoizolare, cu toate că izolarea îi permite de asemenea să
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
sale un fel de pudoare a ființei retractile Împinse Într-un „joc” care-o fascinează nu atît În măsura În care ar putea-o promova ca „arbitru”, conducător al jocului, manipulator lucid al regulilor sale, ci Întrucît promite comuniunea, un antidot al fundamentalei solitudini, o - fie și temporară - solidaritate umană. CÎnd crede a o fi găsit, jubilează, Își manifestă febril bucuria și Încrederea, bravează chiar, iar În momentul decepției, descoperindu-se exclus și trădat, sau numai bănuindu-se ca atare, se lamentează patetic, Înfășurat
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Împreună cu acea mască a clovnului rîzÎnd „pentru reprezentația de sfîrșit”, astfel de versuri relevă cealaltă latură a lirismului lui Ilarie Voronca, În linia unei ambiguități moderne a atitudinii, asociind jubilația În fața spectacolului mundan Înnoit, cu un sentiment de distanțare, de solitudine și angoasă. Asemenea aspecte nu trebuie neglijate, oricît de interesați am fi de inovațiile formale, de inițiativele textualizante atît de indiferente În aparență față de Înscrierea În discurs a unui „sens”. Acesta se mai exprimă În Invitație la bal și la
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
intermitent, În acest volum ea devine centrul ordonator al viziunii. Voronca Își structurează de fapt acum, pentru prima oară, Întregul discurs liric În funcție de problematica scrisului, asumat ca dimensiune existențială majoră, angajînd un destin uman dramatic, prins Între conștiința amară a solitudinii și voința generoasă a afirmării a ceea ce poetul va numi mai tîrziu „frumusețea acestei lumi”. „În frunte un stigmat, la dreapta echinoxul” - sună, emblematic, primul vers al cărții, numind cele două mari deschideri ale viziunii: spre o subiectivitate puternic marcată
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
va izbi un buzdugan invizibil ...................................... Vei fi deodată vuiet și liniște. Revelația, miracolul, misterul, despre care vorbește poetul În atîtea rînduri, stau tocmai În acest sentiment al comunicării / comuniunii, afirmat În contrast radical cu „această-ntemnițare a omului Într-Însul”, cu solitudinea În stagnare și inerție. De unde și proiectul ideal al misiunii ce și-o Încredințează, mesajul generos-umanitarist fixat poemului său: Să vă scutur din somnul vostru oameni Îngrășați de tenebre Să vă arunc În sîngele cărnii tăciunii sfîrÎitori ai stelelor Să
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mîinile lor se umpleau de tuci, ca o premergere a nopții”, „borfași de rînd, cerșetori și prostituate”, „telali ofticoși, mîncați de rugina lentă a păduchilor”, „căruțele cu zdrențe, cu toate rămășițele civilizației”, „bordeiele pline de Înecăciunea udă a funeraliilor În solitudine”, prietenii din „judecătoriile de ocoale”, cu „respirația scrisă dinainte pe cadranele de ceasornic”, care „Încuiau În dosarele voluminoase cheia unei existențe ca o ușă cu țîțÎnile bine unse”; apoi, „colegul de bancă” cu „fața parcă mai limitată În spațiu”, „rostind
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu mustățile de pîndar, stofa caldă din lătratul prietenos al dulăului. Între șlepurile gemînd de grîne Dunărea lucește ca un păstrăv de aluminiu. Sunt plecările spre marile capitale cu trîmbițele succesului suind În sînge. Sunt plecările spre satele depărtate ale solitudinii, unde te așteaptă trecerea unui zăgaz mort pe o plută pustie cu chiotele sfîrșind fără răspuns că fluturii Într-o cupă vidă de aer. Sunt plecările imaginate. Sunt plecările din trecut. Sunt plecările care vor veni. CÎt de mult am
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sfîrșește Pe cine căutați?; ultimele rînduri din Obrazul de cretă, elogiind „viața”, o echivalează metaforic deopotrivă cu „un luceafăr găurind toate cărțile, toate zidurile” și cu un „bici Încordat În cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; În Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează În „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; În Copacul-centaur libertatea poetului rămîne limitată la reveria dintre „pereții strîmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, În finalul Pădurilor orchestre, aceste rînduri melancolice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În genere, În datele sale concrete, Într-o notație de „reportaj” al faptului cotidian, apare modelat, Într-un prim moment, În figuri - cum am văzut - ale Închiderii, stagnării, obscurității: ziduri, odăi, curți, umbră, noapte etc., cu corespondențe În plan spiritual (solitudine, izolare, incomunicabilitate, Încremenire În convenție, inerție). Poarta, ușa, fereastra, respectiv reveria, visul alcătuiesc, la rîndul lor, o rețea - În ordinea tematicii spațiale - a deschiderilor posibile, pe care le transformă În act doar poetul și poezia, ca agenți dinamizatori. O Întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și osmozei lucrurilor și ființelor, imaginarul așa-zicînd negativ al poetului se restrînge la cîteva toposuri caracteristice amintitei obsesii a „imuabilului care ne Înconjoară”. În mod firesc, acestea comunică Între ele, realizînd un izomorfism semnificativ pentru expresia elegiacă a recluziunii, izolării, solitudinii sau alienării, ori pentru multiplele forme de inerție, nemișcare, opacitate. Aproape că nu există poem al lui Voronca (o excepție ar fi, poate, Colomba) În care să nu se manifeste, În chip explicit sau indirect, fie și doar În fugitive
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă / Oglinzi În care imaginea sufletului se adună /.../ Cărțile sunt Încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: cîte lacăte la poarta de stejar a solitudinii / Cărțile: cîte trepte spre ferestruica deschisă nevăzutului”... Urmînd imediat Brățării nopților, Zodiac indică deja - deși menținînd Încă multe „barochisme” de pînă acum, Începutul unei anumite degajări de supraîncărcarea imagistică, odată cu accentuarea notei de discursivitate ce va domina În Petre Schlemihl
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al obsesiilor pasoliniene. Carlo, expert în petrol (înțeles ca oleum petrae ca spirit, esență, sau substantia, a se vedea notele lui Giuseppe Zigaina) și inginer la firma ENI, suferă de taedium vitae, de pierderea oricărui sens al lumii. Sub teroarea solitudinii și a pierzaniei "reacționează prin sfidarea oricărei pudori și realități", "dând inimii palpitarea unei bucurii oarbe, o bucurie ce trebuie atinsă fie și cu prețul de a muri". Transgresor al oricărui tip de morală, el parcurge tot repertoriul de insanități
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ața albă a tuturor aluziilor. Orfan, crescut de o bunică la Viena, Hans are de mic copil revelația jocului de șah, ca un fel de vocație fatală. Descoperă într-o cafenea din Viena un personaj bizar, desuet în rafinamentul și solitudinea sa și care trece printre mesele jucătorilor de șah precum un medic în vizita de seară a pacienților. Umblă zvonul că fusese în tinerețe un mare jucător și că făcuse remiză cu însuși imbatabilul Casablanca. Era chiar Tabori, maestrul menit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
gratitudinea pentru "acel sordid culcuș pe care te prăbușeai în fiecare seară și zeama lungă pe care ți-o dădeau pentru a-ți potoli foamea implacabilă, foame care după săptămâni și săptămâni de chin visceral se transforma într-o sfâșietoare solitudine metafizică, de parcă toți zeii te-ar fi batjocorit, repudiindu-te pentru totdeauna fără izbăvire". De-aici și până la iertarea torționarilor nu e decât un pas spre mlaștina grotescului uman. Tabori nu-l va face, căci avea încă acel necontenit, halucinant
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
facă din el un scriitor popular. Limbajul său "simple, concentré, vrai" (Sollers), descriptiv, aproape flaubertian nu prea se potrivește cu rapiditatea derulării imaginilor tv full color sau cu bruiajul adesea polemic ale dezbaterilor video. Le Clézio este un scriitor al solitudinii și peregrinării (l'errance) pe continente invizibile, tip lumile dispărute ale Americii Latine. Decât să zugrăvească Parisul, cu răsștiutele sale străzi și cafenele sufocante, și în general Occidentul "mișunând de viață", autorul preferă să scrie despre "periferia lumii", ca de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]