770 matches
-
și al soarelui, identificat cu Hellios, din mitologia greacă, și cu Gebeleisis, din mitologia getă-dacă. Aflându-se între Sângiorz și Sâmedru, Sântilie leagă și dezleagă ploile, hotărăște grindina; stăpân al cerului, Sfântul Ilie reface, zilnic, drumul soarelui, de la echinocțiu la solstițiu și de la solstițiu la echinocțiu, plimbându-se în carul său de foc, tras de cai solari. 100 "Porțile Anului" sunt păzite de doi sfinți, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, care împart Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
identificat cu Hellios, din mitologia greacă, și cu Gebeleisis, din mitologia getă-dacă. Aflându-se între Sângiorz și Sâmedru, Sântilie leagă și dezleagă ploile, hotărăște grindina; stăpân al cerului, Sfântul Ilie reface, zilnic, drumul soarelui, de la echinocțiu la solstițiu și de la solstițiu la echinocțiu, plimbându-se în carul său de foc, tras de cai solari. 100 "Porțile Anului" sunt păzite de doi sfinți, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, care împart Anul Pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie și 26
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
focurile care se fac în dimineața de Crăciun (la slavi și la români) și colacii de Crăciun, care imită forma soarelui, amintind de nimbul lui Mithra, pun în evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Crăciun, care imită forma soarelui, amintind de nimbul lui Mithra, pun în evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul dăruit" era sărbătorit, în trecut, "pe cele mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
copil."115 Sfârșiturile și începuturile temporale sunt puse în legătură cu sacrul, prin intermediul unui ritual al morții și învierii, al nașterii și renașterii. Trecerea dintr-un timp îmbătrânit de vreme într-un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un timp arhetipal este însoțită de aprinderea ritualică a focurilor, la solstiții, echinocții, la marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-un alt spațiu temporal, purificat de puterea sacrificiului: "Măi Crăciune, măi bătrâne, / Astăzi te-ngropăm pe tine. / Haidați toți, cu mic cu mare, / Să ducem Crăciunu-n vale, / Și să-l băgăm în produc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Fapt-am casă lângă drum, / Ospătat-am flămângioșii, / Încălzit-am friguroșii. / Faceți, taică, puțurile, / Pe la câmpurile grele. Fi-vei, Doamne, undeva, / Fericit de viața ta."120 Dorința de a păstra soarele și de a-l ajuta să treacă peste momentul solstițiului este ilustrată în diferite ipostaze pământești care păstrează simbolismul astral, fără suișuri sau coborâșuri, pe veșminte: "Acolo-n jos, Doamne, mai josu, / Unde-i locu mai frumosu, / Nu știu ceață-i ori verdeață, / Ori i-o turmă de oi creațe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vârșii munților, / Pe poalele brazilor; / Și a doua rază d-unde rază? / Rază-n șes / La grâne verzi; / Ș-a tria rază unde-mi rază? / Rază-n cruce de fereastră, / La fereastră-n astă casă."132 După moartea simbolică de la solstițiul de iarnă, soarele este răscumpărat printr-un joc cosmic la care el însuși participă și prin care își recapătă libertatea răsăriturilor și apusurilor: Dar un joc cine mi-l joacă? / Soarele cu razele; / Dar un joc cine mi-l joacă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cine vi le-o dat? / Noi le-am căpătat / De la sfântul soare / Cu mare rugare."136 Fețele existențiale ale timpului, ilustrând moartea și învierea, sunt reprezentate în colindă printr-o adevărată simbolistică a "furtului", ca figurare a lumii căzute, de la solstițiul de iarnă; se poate observa mai întâi, raptul cunoașterii binelui și răului, dar și al misterului divin, cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
denumită popular "Constandinu Puilor" sau "Constantin Graur" care vestea ziua când păsările trebuiau să-și învețe puii să zboare. Această sărbătoare se ținea pentru ca holdele să nu fie distruse de păsările sălbatice.252 Hotarul dintre primăvară și vară, marcat de solstițiul de vară, este ilustrat de "amuțitul cucului". Ca orologiu pentru măsurarea timpului, cântecul cucului se face auzit de la echinocțiul de primăvară, de la Blagoviștenie, până la solstițiul de vară, la Sânziene, când, potrivit tradiției, se spune că se îneacă cu un bob
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să nu fie distruse de păsările sălbatice.252 Hotarul dintre primăvară și vară, marcat de solstițiul de vară, este ilustrat de "amuțitul cucului". Ca orologiu pentru măsurarea timpului, cântecul cucului se face auzit de la echinocțiul de primăvară, de la Blagoviștenie, până la solstițiul de vară, la Sânziene, când, potrivit tradiției, se spune că se îneacă cu un bob de orz și nu mai poate cânta. În unele zone, "amuțitul cucului" vestește vremea cositului, iar dacă amuțește înainte de Sânziene se spune că vara va
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe loc și 100 de ani putrezește, și când e stejarul putred, ea merge de se scaldă în colbul lui."281 Una dintre păsările cele mai iubite este cucul care face pact cu timpul, cântând între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară, între Blagoviștenie și Sânziene când se îneacă cu orz sau mănâncă cireșe și răgușește, nemaiputând cânta: "Legea ta de cuc balan, / Te-am nămit să-mi cânți un an, / Tu ai simțit a Sânziene / Și ți-ai vârât
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
înflorit."316 Metamorfoză a timpului diurn sau nocturn, pasărea prevestește începutul și sfârșitul ritualurilor de trecere care consfințesc hotarele dintre anotimpuri. Astfel, cucul, care prevestește primăvara, la Blagoviștenie, imediat după echinocțiul de primăvară, se transformă în uliu, de Sânziene, la solstițiul de vară: "Cucule cu gura sfântă, / Mergi la puica mea și cântă / Și îi cântă pe părău, / Spune-i că te-a trimes eu. Puica afară ieșea: / Hâș, uliule, de-acolo, / Nu cânta-n livada mea! / Da te du de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spală și încing o horă, cântând: "Bună dimineața, apă rece, / V-am adus puțin grâu, / Pentru pasărea care roagă pe Dumnezeu, / Care roagă pe Dumnezeu să rodească grâul, / Să fie spicul ca brâul preotului / Și snopul ca preotul."319 În preajma solstițiului de iarnă, pasărea-suflet din colinde este reprezentată ca simbol al comuniunii dintre pământesc și ceresc: "Voi, sfinților, stați aici, / Eu mă duc cu îngerii / Pe cărarea-ntr-aurită. Unde raiul îi gâcit, / Este-un pom în drum înflorit / Tăt cu mere și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de poeme în care Zamolxe este soare, lună și humă; procedeul cel mai des întâlnit este exclamația retorică: "O, coamele lui Osiris!/ O, tăcerea mărilor de apă!". Ochiul lui ZamoIxe se confundă cu era primară, cu începuturile efervescente din vremea solstițiilor. Privirea lui Zamolxe se plimbă peste ostroave și cetăți și ele se pleacă supuse ca în fața zeului Pan: "Puieții sunetelor se aplecau/ la trecerea Ochiului, la trecerea/ lui prin ostroave." Deși ciclul care dă titlul volumului ("Ochiul lui Zamolxe") încheagă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dispărea, firește, decât cu timpul, în cadrul unui proces de asanare ce nu trebuie să ignore elementele unei continuități relevante. Dialog, XXI, 136 (ian. 1990), 1 (ed. sp. 3) TABUURI DESUETE În efortul său de a se legitima, regimul dinaintea trecutului solstițiu a pus nu o dată la lucru o strategie diversionistă, cea a pericolului extern, în raport cu care el devenea un factor de putere indispensabil, sau măcar a invocat, tacit, presiunile diplomatice pentru a impune măsuri preventive pe tărâm intern. Cultura, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în spațiul istoriei vii, ale cărei trasee diacronice trebuie să le degajeze din mulțimea informă a faptelor. Poate nici un eveniment nu e atât de semnificativ din acest punct de vedere ca acela pe care îl trăim, ca națiune, de la trecutul solstițiu încoace. El ne obligă nu numai la asumarea unei atitudini, dar și la o înțelegere mai adâncă a istoriei. Participarea la un asemenea eveniment, de proporții mult mai restrânse, l-a făcut pe Bălcescu să scrie Mersul revoluției în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
între părți, buna judecată se întunecă. Cum să nu te gândești la terifianta imagine din tabloul lui Goya? Opinia, II (26 martie 1990) p. 1, 2 PRO MEMORIA Ne-a fost dat să regăsim ritmul lumii la un ceas de solstițiu, care era totodată și unul crepuscular, de inevitabilă scadență a regimului adus cu forța și menținut, decenii în șir, prin teroare. Impresia de miracol era aproape unanimă, deși atâtea semne prevestiseră o iminentă schimbare. Se va ști, în timp, că
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ne părăsesc; între ei și noi se așează nu numai moartea ci și viața. Să nu-i lăsăm prin urmare să ne părăsească! Să nu lăsăm morții noștri să moară! Cei mai puri și mai generoși sunt morții tragicului nostru solstițiu, "decembriștii" acestui veac care, iată, apune fără glorie. Să nu-i osândim, prin uitare, la o nouă moarte! "Chipurile, vorbele, gândurile morților trăiesc în noi, iar pământ e numai lutul", spunea N. Iorga, preocupat de aceeași idee a continuității de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fenomen stăruia și la cei mai lucizi analiști. E atât de straniu acest lucru? Decenii în șir, un neam oprimat, umilit, redus la condiția de sclav fără nădejde, a strâns în el obida. Și obida a răbufnit spectaculos la trecutul solstițiu hibernal, în forme ce au surprins oarecum lumea. Se părea însă că odată cu lichidarea vârfului dictaturii, simbolizând ce era mai aberant în vechiul regim, viața îți va relua cursul, purificată, ca după un ritual expiator. Numai că acel vârf era
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
confuzia se instalează, atotputernică, etichete absurde vin să prezinte realitățile altfel decât sunt. S-a vorbit, de exemplu, de "rebeliunea legionară", fără a se numi la modul serios un vinovat, fără a se indica dovezi, legionarii fiind, la acest nou solstițiu intempestiv, niște figuri încă mai puțin consistente documentar decât teroriștii din decembrie. Socotind, probabil, pe seama unei lungi tradiții paternaliste, că poporul e încă prea infantil, i se administrează știrile, explicațiile, "istoriile" fără prea multe precauții. De ce s-ar osteni? Românul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Pașcani (1986-1990). Asistent universitar (din 1993), apoi lector la Catedra de limbă și literatură engleză de la Facultatea de Litere din Iași. Debutează cu versuri în revista "Convorbiri literare" (1977), iar editorial cu un poem în proză publicat în volumul colectiv Solstiții (1985). Colaborează cu poeme și articole la reviste din țară ("Convorbiri literare", "România literară", "Luceafărul", "Cronica", "Poesis", "Contrafort", "Timpul", "Interval", "Dacia literară", "Art Panorama", "Dilema", "Echinox", "Hyperion", "Amphytrion", "Fracturi") și din străinătate ("Cider Press Review", "Exquisite Corpse/Cyber Corpse", "Hunger
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
salută și se bat. Sau se pun la plug și ară În jurul satului și atâtea fete mari Îl duc, râd și cântă.” Acest joc se ține la date fixe, a treia joi după Paște, de „Sângeorge”, de Rusalii și la solstițiul de vară. Ritualul se prezintă astfel: o ceată de fete Între doisprezece și paisprezece ani dezbrăcate și acoperite cu salcă, cu picioarele goale, cu părul fluturând pe spate, colindă prin sat și merg pe la gospodari să joace paparuda pentru ploaie
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
care imită mersul soarelui pe cer. Participau doar bărbații care purtau toiege mascoide ce simbolizau razele solare transformate În mascoide de cai solari. Moștenirea acestui ritual s-a transmis la daci, iar apoi la români, atât În dansul Căiuților la solstițiul de iarnă, cât și În dansul Călușarilor la solstițiul de vară. Cultul cailor solari este o reminiscență a vechiului cult celtic solar care s-a extins În aproape Întreaga Europă, acolo unde celții au pătruns imprimând formele lor de cultură
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]