1,592 matches
-
pregătit, în calda atmosferă familială a încăperilor pline de parfum de lucruri vechi și de dulci arome, casa dormea în întunerec, ca o ființă trudită. Nici un scrupul, de bună seamă, n-ar fi trebuit să mă oprească de apăsa butonul soneriei. Casa bătrână s-ar fi trezit numaidecât; s-ar fi umplut de lumină, de mișcare, de vorbe; m-ar fi primit ca-ntotdeauna cu sinceră, cordială bucurie. N-am făcut însă gestul natural și simplu. Și în fond, nici nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Apăreau chipuri și ochi, buze întredeschise, sprâncene ridicate amenințător. Telefoanele mobile, până atunci silențioase, începeau să sune-n toate felurile: pe muzică populară, manele, rap, tehno. Dintr-unul se-auzea vocea răgușită a lui Nicolae Ceaușescu: „Á-lo! Á-lo!“; altul declanșa soneria cu „Atențiune, domnilor! S-a furat mireasa!“, după care miorlăia un acordeon. Își vroiau drepturile. Iar eu îi acopeream pe toți, le dominam energia meschină, izbucnind câteva fracțiuni de secundă la fiecare două ore, ca o salvare primitivă și necesară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rinichiul sau mai știu eu ce, oricum ceva important, care nu suferea amânare. Te baricadai în bloc și-așteptai week-end-ul ca într-o cazemată. La parter, putrezea o doamnă cu vârstă incertă: genul de văduvă perpetuă, care nu răspunde la sonerie și studiază lumea pe geam din spatele perdelei. Vecina purta un capot universal, decolorat, din care nu se dezlipea nici iarna, nici vara și niște papuci muștar, decupați la degete: pe-acolo țâșnea șoseta, mototolită ca un căluș. Ansamblul strâmt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
demonstrații anti-war. Un "pacifist" (așa cum s-au autointitulat cei ce susțin acest curent) se întoarce acasă de la demonstrație, pe bicicletă, așa cum este de așteptat. Întregul este foarte regulamentar și perfect semnalizat: lumini față-spate, cască, vestă reflectorizantă, presiune optimă în pneuri, sonerie. Omul circulă atent și respectuos. Flori de plastic galbene sunt prinse cu bandă scotch pe ghidon. Vârstă nedefinită, profesiune idem. Profesor? Bancher? Animator social? Actor? Pe porbagaj, o pancartă din placaj pe care scrie "No War!", bine atașată, eventual refolosibilă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mașina propriului ei băiat. De obicei, mergea în fiecare zi cu mașina Secției, cu Bițu. Acum era o situație specială. S-a îmbrăcat. A învârtit cheia în ușă. Și abia a început să coboare primele scări, când s-a auzit soneria jos, la scări, la intrare. Florinel o aștepta deja. De fapt, mașina era aproape plină: Fabyola cu încă două colege, în spate, iar în față, lângă el, care era la volan, locul liber pentru Corina. Mămico, să nu te superi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
declarat”... Eu am stat În colțul ăla cu fața la perete, el o stat aici, În colțul ăsta, cu fața la perete. Nu ne-am văzut unul pe celălalt. Am terminat cu confruntarea și iaca anchetatoru’ ăla zice: „Tu poți pleca”. Apasă pă o sonerie, vine gardianul și-l ia și-l duce. „Ce v-am spus, domn’le locotenent? Dumneavoastră credeți că eu mint?” Și vine la mine și-mi trage două palme și zice către mine: „Mă, ce... aia a mă-tii, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
trebui să mănînci ceva consistent. Vezi dacă nu m-asculți? I-a făcut un ceai pentru burtă. Pe cînd zăcea pe pat, sorbind din ceai, care n-avea alt efect decît faptul că-l frigea la limbă, s-a auzit soneria. Nu putea fi decît Marcu. Cornel prefera ca Marcu să sune pînă să se plictisească, apoi să plece în treaba lui. Mama era la bucătărie, spălînd vase, și a strigat, acoperind zgomotul apei menajere: Sună cineva la ușă, vezi cine
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cu alergatul, că am obosit. S-a prăbușit pe un fotoliu, făcîndu-și vînt cu pumnalul. Totuși, privea cu îngrijorare suvenirul din mîna lui Marcu. Aruncă-mi-l, aruncă-mi-l, i-a strigat Radu lui Marcu. 18 S-a auzit soneria de la intrare. Cine-o fi? l-a întrebat Marcu pe Alin. Aștepți pe cineva? Nu. Poate-o fi venit la ai mei. Și nu deschizi? Nu. Ce treabă am eu?! Eu cu ai mei, ei cu ai lor. Soneria nu
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
auzit soneria de la intrare. Cine-o fi? l-a întrebat Marcu pe Alin. Aștepți pe cineva? Nu. Poate-o fi venit la ai mei. Și nu deschizi? Nu. Ce treabă am eu?! Eu cu ai mei, ei cu ai lor. Soneria nu s-a oprit. Insistent mai era individul! S-au dus tiptil pînă la ușa de la intrare, cu grijă să nu-i audă persoana de dincolo, și și-au lipit urechile de metalul rece al ușii. Se auzea o respirație
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Boon. Eram sigur că editorul din Amsterdam îl avertizase pe Boon despre vizita mea și că voi avea dificultăți de a fi primit. Bineînțeles, casa era goală. Nici urmă de Boon. Am sunat la poartă un sfert de oră, la soneria manuală de deasupra grilajului: nimeni n-a apărut. Vecina lui Boon a venit, întrebând ce doresc. Să-l văd pe domnul Boon! Ah, a răspuns ea, a plecat cu mașina acum câteva ore, cu soția lui! Bine, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mă tragă în piept“, m-a avertizat el. Dar când s-a convins că-s de încredere, ceea ce la început am și fost, urmându-i instrucțiunile cum să împăturesc pliantele și să le înfig în gurile de aramă de deasupra soneriilor fără să înfund cutiile poștale și să-l bag în belea cu poliția, mi-a dat un sifon și o bucată de rahat și mi-a zis că o să mă lase să rup bilete când mai cresc, sau o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pot. Dar nu mai pot sta mult în Chicago. Trebuie să pleci? Dar unde? Scumpule, îți explic eu când te văd. O să te aștept toată ziua aici. dacă nu poți să mă telefonezi să mă anunți că vii, sună la sonerie de trei ori. Am simțit emoția cum trece peste mine asemeni mângâierii unei pensule puternice, și m-am ridicat plin de ea, cu ochii închiși de plăcere, ace fierbinți în urechi și fiori coborându-mi în picioare. Muream să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o lentilă ce arde, acei oameni care strălucesc și te orbesc prin strălucirea focului lor. Nu eram deloc ceea ce ar fi trebuit să fiu. Și, în timp ce mă îndreptam în fugă spre blocul Theei și sunam de trei ori rapid la sonerie, nici măcar nu m-am uitat să văd unde mă aflam. Era un hol arătos, cu mobilă grea, pustiu, și, cum încercam să descopăr care din acele uși elegante era ușa liftului, am văzut un pătrat de lumină apărând în una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fie! Și ce dacă îi trebuie mai mult să se așeze și el? Ai pierdut vreo doi dinți, nu? mi-a spus Charlotte. Cum s-a întâmplat? Arăți ca dracu’... Ar fi continuat poate pe tonul ăsta, însă a sunat soneria și persoana primită în casă de servitoare a pășit pe hol și a intrat în sufragerie. Charlotte a tăcut. Mai târziu am privit înăuntru și am zărit o siluetă feminină uriașă șezând în întuneric. M-am dus să văd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
atîta minte șoferul să-mi lase geamantanele la bagaje. Salut! Vlad face un gest de salut și se întoarce spre sala de așteptare, în timp ce Mihai încearcă să răzbată prin urma lăsată de Radu de-a curmezișul sulurilor de zăpadă. *** Cînd soneria se aude pentru a treia oară, prelung, Paula strigă un "da" nervos și imediat se ridică din fotoliul în care a adormit ascultînd muzică. Tu erai... șoptește deschizîndu-i larg ușa lui Radu. Am degerat de-a binelea. Dă-mi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu degetul și o pornesc împreună, de braț, prin zăpada care, pe alocuri, trece cu mult de genunchi, înfruntînd amîndoi cu greu viscolul, mai mult tîrîndu-se spre blocul indicat de Muraru. Ajunși în fața unei uși, cînd Muraru înfige degetul în sonerie, Mihai vrea să-l lase, dar nu-și poate elibera brațul. Dincolo de ușă se aude o mișcare, cineva se uită pe vizor mult timp și-abia cînd Muraru înfige din nou pumnul în butonul soneriei, pentru că degetul nimerește mereu alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cînd Muraru înfige degetul în sonerie, Mihai vrea să-l lase, dar nu-și poate elibera brațul. Dincolo de ușă se aude o mișcare, cineva se uită pe vizor mult timp și-abia cînd Muraru înfige din nou pumnul în butonul soneriei, pentru că degetul nimerește mereu alături, ușa se crapă încet, cu frică. Tu n-ai ce căuta! hotărăște Muraru cînd se vede intrat, cu brațul prins de mîna femeii, care stă încă după ușă. Cum ți-ai putut închipui că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bărbatul, un flăcău înalt, îmbrăcat în haine din șiac negru, cizme negre, cu un guler mare la palton, dintr-o piele brumărie, scînteind ca argintul topit, în valuri, și o căciulă tot brumărie, înfiptă bine pe cap. La oraș există sonerie, bade îi rîde în nas femeia, recunoscînd în cel din fața sa pe elevul de la seral, tînărul cu care s-a certat zilele trecute. Ei nu, că asta-i culmea! Ce cauți la mine acasă? Am venit să-mi cer... s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Gîndiți-vă le-a hotărît bărbatul, vrînd să încheie discuția grăbit, uitîndu-se mereu la ceas. Peste două-trei zile sînt în Iași; trec să vă văd. Nemișcată în visarea ei, bătrîna își amintește că era o zi friguroasă de toamnă cînd, auzind soneria, a tresărit, rămînînd un timp locului, să-și potolească inima, căci de trei ani știe cam ce fel de oameni o caută, apoi, impunîndu-și să fie tare, a mers să deschidă: Sărut mîinile! Am învățat că la oraș sînt sonerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
soneria, a tresărit, rămînînd un timp locului, să-și potolească inima, căci de trei ani știe cam ce fel de oameni o caută, apoi, impunîndu-și să fie tare, a mers să deschidă: Sărut mîinile! Am învățat că la oraș sînt sonerii a surîs bărbatul aflat în prag -, dar latina încă nu s-a prins de mine a continuat el gluma, intrînd. Vedeți ce bine ne împăcăm a arătat spre copilul din brațele sale, mic cît o păpușă, cu ochii mari, speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu "insolența" avea să afle mult mai tîrziu, cînd soțul i-a fost reabilitat post-mortem), sau se gîndește la el numai să aibă un punct de sprijin în noaptea de coșmar, ce nu se mai sfîrșea. A treia zi, seara, soneria a țîrîit o dată, scurt, așa cum cei ce o luau la anchetă nu erau obișnuiți să o facă. În prag, cu aceeași căciulă mare și cu gulerul ridicat din cauza lapoviței, stătea Săteanu. Sărut mîna! i-a spus încet. Am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
între timp traistele, s-a retras să învețe, schimbată dintr-o dată, cu ochi răi, de dușmancă. Ea, în aceeași stare de fericire nelămurită, a continuat să se învîrtă prin casă, cu urechea ciulită mereu, în speranța că va auzi țîrîitul soneriei (telefonul le fusese ridicat), sau că geamul camerei sale va fi lovit de vîrful degetului. "Mîine îl caut!" și-a zis, dar a doua zi o așteptau necazurile, interogatoriul formal, în timpul căruia unul, fost elev al ei, la cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi făcea nici o plăcere, dar eram încredințat că voi reuși să o îmbunez destul de ușor. Totuși n-am petrecut o seară prea plăcută. Am băut mult whisky și m-am culcat. A doua zi m-am sculat târziu, trezit de soneria telefonului. Ce bine doarme omul când e necăjit. Nu era Georgie. Era Antonia. Mi-a spus că se bucură că mă găsește acolo și m-a întrebat dacă pot să mă duc eu în Pelham Crescent până-n prânz în loc să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
intrat undeva să beau o cafea și apoi m-am dus acasă. Eram îngrozitor de amărâtă și te-am sunat, dar n-ai răspuns. — Te căutam pe tine, am spus. — Ei, și în clipa când am pus receptorul jos, am auzit soneria de la intrare. Credeam că ești tu. De fapt era Honor Klein. Era palidă și întunecată ca dracu'. Am invitat-o în casă, i-am dat ceva de băut și am stat de vorbă. Apoi, pe neașteptate, m-a întrebat despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe o cameră de lucru. Apoi am văzut-o pe ea stând la birou înconjurată de cărți. Apoi m-am văzut pe mine alături de ea. M-am apropiat de ușă și m-am sprijinit de zid. Nu era decât o sonerie. Până în clipa aceea nu mă gândisem că ar putea avea chiriași. Dar, cum nu era decât o singură sonerie, am apăsat. Din interior nu s-a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]