467 matches
-
bioregiunea alpină a Munților Ciucaș (grupare montană a Carpaților de Curbură, ce aparțin lanțului carpatic al Orientalilor). Situl include rezervația naturală Tigăile din Ciucaș, arie protejată de tip geomorfologic și peisagistic. Ciucașul prezintă o gamă variată de ansambluri neregulate de stâncării (cu dimensiuni și forme geomorfe diverse; turnuri: "Babele la Sfat, Mâna Dracului, Turnul lui Goliat, Turnul Roșu, Colții Bratocei, Colții Zăganu, Ciuperca, Colțul Nitrii"; ciuperci de piatră: "Tigăile Mari" și "Tigăile Mici"; sfinxuri: "Sfinxul Bratocei"; vârfuri și creste: "Vârful Ciucaș
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: În județul Brașov: În județul Prahova: Aria naturală oferă doritorilor posibilitatea practicării turismului montan, pe suprafața teritorială a acesteia aflându-se mai multe obiective de interes turistic (cabane, zone de agrement, stâncării cu forme megalitice, cheiuri, lacuri și văi), accesibile urmând unul din cele câteva trasee marcate: Reportaje Videoreportaje
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
clase de habitate constituite din păduri de conifere, păduri dacice fag, păduri dacice de stejar și carpen, păduri relictare, păduri aluviale, turbării active, turbării cu vegetație forestiera, tufărișuri alpine și boreale, tufărișuri uscate, pajiști alpine și boreale, pajiști panonice de stâncării și fânețe. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/ CE din 30 noiembrie 2009 și "Directivă 79/409/CEE" din 2 aprilie 1979 (privind conservarea păsărilor sălbatice
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 20 de hectare. Aria protejată este inclusă în situl Natura 2000 - ", Cibului și Măzii" și reprezintă o formațiune de tip chei (stâncării, abrupturi) săpate în calcare (atribuite perioadei jurasicului superior) de apele văii Ardeului (afluent de stânga al râului Geoagiu), izvoare, izbucuri, pajiști și fânețe, ce adăpostesc o gamă floristică variată, constituită din arbori, arbusti și specii ierboase. În vecinătatea rezervației naturale
Cheile Glodului () [Corola-website/Science/330010_a_331339]
-
de 544 hectare. Situl reprezintă o zonă împădurită (pădure seculară virgină de brad și fag) încadrată în bioregiune alpină aflată în bazinul superior al Văii Doftanei (păduri de foioase, păduri în amestec, tufărișuri, pajiști alpine și subalpine, ape curgătoare, cheiuri, stâncării); ce conservă habitate naturale de tip: "Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)", "Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum" și "Tufărișuri alpine și boreale". La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice și floristice enumerate în anexa I-a a
Pădurea Glodeasa () [Corola-website/Science/330465_a_331794]
-
reprezintă o zonă deluroasă (dealurile "Streheanu" constituite pe calcare sarmatice, pajiști, păduri de foioase) încadrată în bioregiune continentală aflată la poalele Subcarpaților de Curbură; ce conservă habitate naturale de tip: "Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase", "Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco Brometalia)", "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și protejază o gamă variată de plante, dintre care unele foarte rare sau endemice
Stânca Tohani () [Corola-website/Science/330480_a_331809]
-
comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 274 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, zone umede cu izvoare permanente, peșteri, goluri carstice, stâncării calcaroase și grohotișuri) încadrată în bioregiunea continentală a Hunedoarei, aflată la poalele Munților Metaliferi (grupă muntoasă aflată în extremitatea sudică a Apusenilor, ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor). Acesta se află în bazinul hidrografic superior al râului Căian și include
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
baltă, lac). Gușterul vărgat dobrogean populează viroagele și râpele colinelor și dealurilor dobrogene, cu sol de loess depus peste aflorimentele de rocă (calcare triasice, sarmațiene, cretacice sau șisturi verzi paleozoice) care ies la suprafață din loc în loc, formând zone de stâncărie. Poate fi întâlnit pe unele pante înierbate de pe malul micilor pâraie dobrogene (derele), sau cele ce coboară spre vreun lac, uneori chiar în plină stepă sau în culturi și vii învecinate cu biotopul principal. Ca adăposturi servesc galeriile pe care
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
cultivate, vii și livezi. Situl a fost instituit în scopul conservării unor specii de păsări aflate în migrație pe culoarul Via Pontica. Situl dispune de clase de habitate (păduri caducifoliate, tufărișuri, pajiști de stepă și silvostepă, ravene săpate în loess, stâncării, terenuri agricole, culturi cerealiere extensive) ce asigură condiții prielnice de hrană și cuibărire pentru populații de păsări cu migrație regulată, cât și pentru mai multe specii care iernează în arealul acestuia. La baza desemnării acestuia se află mai multe specii
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 577 hectare. Aria protejată reprezintă o zonă naturală (stâncării, grohotișuri, păduri de foioase, păduri în tranziție, pășuni, terenuri arabile, vii și livezi) aflată la interferența nord-estică a Câmpiei Române cu Dealul Istrița încadrată în bioregiunea continentală Subcarpaților de Curbură (subdiviziune geomorfologică ce aparține lanțului carpatic al Orientalilor). Aria protejată
Dealul Istrița (sit SCI) () [Corola-website/Science/334073_a_335402]
-
a IUCN. Situl dispune de mai multe tipuri de habitate (păduri de conifere, păduri dacice fag, păduri dacice de stejar și carpen, păduri relictare, păduri relictare pe substrat calcaros, tufărișuri alpine și boreale, pajiști panonice și boreale, pajiști panonice de stâncării, pajiști calcifile alpine și subalpine, grohotișuri calcaroase) care adăpostesc o gamă floristică diversificată și faună sălbatică (mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, insecte) caracteristică Apusenilor. La baza desemnării sitului se află câteva specii de păsări enumerate în anexa I-a a
Munții Trascăului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333640_a_334969]
-
specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura hrană în lunile de iarnă, când frunzele proaspete sunt rare. Lemingii se hrănesc în mare măsură cu mușchi și licheni, mai ales lemingii de pădure ("Myopus schisticolor"), care sunt aproape în întregime dependenți de una sau două
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
carpen de tip Galio-Carpinetum"; "Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum"; "Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum"; "Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion"; "Vegetație forestieră panonică cu Quercus pubescens"; "Tufărișuri alpine și boreale"; "Pajiști calcifile alpine și subalpine"; "Pajiști panonice de stâncărie"; "Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin" și "Grohotișuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar și montan". La baza desemnării sitului se află mai multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești și insecte (enumerate în
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
libere și gheara degetului anterior mijlociu mai mare decât cea a degetului posterior. Penele sunt dure și nu prea dese, culcate pe corp. Ambele sexe sunt viu colorate. Sunt bune zburătoare. Populează coroanele arborilor. Cuibul și-l fac în scorburi, stâncării, găuri în maluri, termitiere sau cuiburile părăsite ale ciocănitorilor. Se hrănesc cu broaște, șopârle, mici rozătoare, precum și cu lăcuste, gândaci sau alte insecte pe care le prind după ce le urmăresc dintr-un loc de pândă. Ouăle sunt albe. Puii ies
Coraciide () [Corola-website/Science/332384_a_333713]
-
altitudine de 2000 metri deasupra nivelului mării. În Caucaz se întâlnește la înălțimi de până la 1500-1600 m. În România șarpele rău trăiește în silvostepă în locuri uscate și călduroase. Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele sau viroagele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă. Ca adăposturi servesc galeriile rozătoarele (popândăilor și gerbililor), fisurile solului, golurile din grămezile de pietre, grohotișurile pietroase din vâlcelele de stepă, tufișurile, golurile de lângă rădăcini și scorburile joase. De obicei, acești șerpi sunt
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
Muntenegru, Macedonia, Serbia, România, Bulgaria, Albania, nordul Greciei, nordul Turciei, Republica Moldova, Ucraina, sud-vestul Rusiei, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, vestul Kazahstanului și nord-vestul Iranului. Preferă solurile uscate și însorite de la margini de pădure, în luminișuri și de lângă drumuri cu tufe, zone de stâncărie cu vegetație arborescentă, buruienișuri, bolovănișuri, de la pădurile de șes până la 1500 m altitudine. În zonele umede este foarte rar. Are o activitatea diurnă. Se mișcă relativ lent, se poate cățăra pe arbuști, pe ramurile cărora se sorește. Devine foarte agresiv
Șarpele de alun () [Corola-website/Science/333954_a_335283]
-
specie montană, întâlnindu-se în munți în zona fagului, este frecventă în pădurile de conifere și destul de răspîndită peste 2000 m, în zona pășunilor alpine. Se întâlnește uneori și pe văile situate la altitudine mai mare, adesea în biotopuri de stâncărie. Este semnalată și în turbării. Preferă pădurile și locurile umede. Rezistă bine la temperaturi scăzute; intră târziu în hibernare, spre sfârșitul lui septembrie sau în octombrie, și iese din amorțire uneori chiar în februarie. Iernează între rădăcini, sub scoarță, în
Șopârlă de munte () [Corola-website/Science/334006_a_335335]