980 matches
-
lui de mâncare, cu rămășițele alegerilor lui, buzele lui respiră în urechea mea, nu fugi de mine, Naama, șoptește, nu îți fie teamă, dacă ai îndoieli, nu se va întâmpla nimic, nu vreau decât să te văd pe covor. Privesc stânjenită covorul, cum voi ajunge pe el, dar el se așază încetișor și mă trage după el, culcându-mi membrele unul după celălalt, cu mișcări precise, îmi împrăștie părul în jurul capului, o dorință inocentă pornește din el, ștergându-mi inhibițiile, admirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
discuție. În loc să vorbim, beam apă, ne jucam cu obiectele de pe masă și așteptam să se întoarcă Kizuki ca să urnească conversația. Naoko nu prea era vorbăreață, iar mie îmi plăcea mai degrabă să ascult decât să vorbesc, așa că întotdeauna mă simțeam stânjenit când rămâneam doar cu Naoko. Nu vreau să spun că eram incompatibili, dar pur și simplu nu aveam despre ce vorbi. Eu m-am întâlnit cu Naoko, singură, doar o dată, la două săptămâni după înmormântarea lui Kizuki. Pentru că aveam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
avea multe și variate agrafe și întotdeauna își prindea părul astfel încât urechea dreaptă îi rămânea liberă. Pentru că la vremea aceea îi vedeam mai mult spatele, el este cel pe care mi-l amintesc și acum mai bine. Ori de câte ori se simțea stânjenită, Naoko se juca cu agrafa. Când se pregătea să spună ceva, își tampona mai întâi gura cu batista. Obișnuindu-mă cu ticurile ei, a început să-mi fie dragă. Naoko urma un colegiu de fete de la periferia orașului Musashino 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ce casă și ce curte are. Am dat ocolul curții în cincisprezece minute, atât era de mare! Grădina era și ea superbă și avea doi câini imenși care se hrăneau cu carne de vacă. Cu toate acestea, fata se simțea stânjenită că locuiește în Chiba. Dacă era în întârziere, o aducea până aproape de școală un Mercedes Benz. Avea șoferul ei. Șoferul era ca scos ca din cutie și purta întotdeauna pălărie și mănuși albe. Și totuși, fata se simțea complexată. Poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și conturul dealurilor. Peste coama lor plutea o dâră de lumină palidă. Naoko și Reiko s-au întors împreună la ora cinci și jumătate. Eu și Naoko ne-am salutat frumos, de parcă nu ne mai văzusem și înainte. Părea chiar stânjenită. Reiko a văzut cartea și m-a întrebat ce citesc. I-am spus că e Muntele vrăjit al lui Thomas Mann. — Cum ai putut să-ți aduci o asemenea carte într-un loc ca \sta? m-a întrebat ea. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
că la momentul respectiv nu mi s-a aprins nici un beculeț și am continuat să-i masez spatele, ca o proastă. Ea se tot scuza că mă deranjează, cu o voce miorlăită, iar eu îi spuneam să nu se simtă stânjenită. Reiko a scuturat scrumul pe jos. M\ oprisem din mâncat struguri și eram numai urechi la povestea ei. — După o vreme, fata a început să suspine. „Ce s-a întâmplat?“ am întrebat-o eu. „Nimic“, a zis. „Cum nimic? Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vagon niște băieți cu bâte de baseball, îmbrăcați în uniformă. Mai erau fete cu fuste scurte, dar nici una ca Midori. Trăgea ea de fustă ca să o lungească, dar câțiva bărbați se uitau insistent la coapsele ei. Eu mă simțeam oarecum stânjenit, însă ei nu-i păsa. Știi ce-aș vrea să fac acum? îmi șopti Midori după vreo zece minute de mers cu trenul. — Habar n-am, dar te rog să nu vorbești prostii aici pentru că te poate auzi cineva. — Păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la ce servește subjonctivul din engleză și nimeni n-a fost în stare să-mi explice ca tine. Nici măcar profesorii de limba engleză. Fiecare a reacționat în felul lui: unii s-au eschivat, alții s-au supărat, alții au râs stânjeniți. Nimeni nu mi-a dat până acum un răspuns cât de cât rezonabil. Dacă aș fi găsit unul ca tine, care să-mi răspundă la întrebare și să-mi explice, cred că m-ar fi interesat subjonctivul și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la masă cu noi, bea un pahar de Jagermeister cu Patrick și îi repeta de fiecare dată că e un tip norocos că are o prietenă așa drăguță (vă puteți imagina ce impresionată eram eu). Iubitul meu însă devenea foarte stânjenit. I-a trebuit un an întreg până să se obișnuiască. Îl priveam ce bine se simte și ce relaxat era în preajma lui Matt. Aceste stări nu le trăia niciodată cu mine, cu excepția unei scurte perioade ce urma după partidele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
puțin dezamăgită. Așadar, Jake nu le știe pe toate, chiar și el poate fi dus de nas uneori. Realizez că e doar o ființă umană, nu un robot în căutarea adevărului. —Noapte bună, îmi urează el. —Noapte bună! Părem puțin stânjeniți. Dacă am fi fost pe cale să devenim iubiți, ne-am fi apropiat mai mult unul de celălalt și am fi așteptat inevitabilul sărut. O strângere de mână ar fi prea formală, o îmbrățișare, prea intimă, așa că Jake se mulțumește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mai corecți, cu mult timp în urmă. Tensiunea dintre Vanessa și Daisy atinge cote alarmante. Până și Vijay și Stewart, care nu excelează în sensibilitate, o sesizează; după câteva gesturi de nervozitate și nerăbdare și după un schimb de priviri stânjenite, încep să mormăie ceva în legătură cu niște băutură care ar trebui adusă, apoi pleacă spre bar. —Finn nu mi-a zis nimic despre tine, obraznicul! se înfierbântă Vanessa. A, contraatacă Daisy, fără să pară impresionată, i-am dat prea mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de kilometri, și nu se știe dacă au dreptate modernii. Baza Împărțită la lățimea uneia dintre pietre dă 365. Perimetrul bazei este de 931 de metri. Împărțim la dublul Înălțimii și avem 3,14, numărul π. Splendid, nu?” Belbo zâmbea stânjenit. „Imposibil! Spuneți-mi cum faceți de...” „Lasă-l pe profesorul Agliè să vorbească, Jacopo”, zise ațâțat Diotallevi. Agliè Îi mulțumi printr-un surâs amabil. Vorbea lăsându-și privirea să rătăcească pe tavan, dar mi se păru că această inspectare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
își dorește ea. Pe 29 decembrie, când i-am telefonat iar Ginei, cum făceam în fiecare seară, bunicul ei mi-a spus că plecase din București la niște rude care o invitaseră să petreacă împreună Anul Nou. Bătrânul părea ușor stânjenit și era clar că nu mințea cu plăcere. Știam că nu are rude în provincie, așa că ori rămăsese în oraș, ori plecase la munte, în orice caz cu cineva. Gina avea să ciocnească paharul de șampanie și să se sărute
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-mi convine, iarăși, că Nana s-a cam prins, sau așa pare, or mie nu-mi trebuie complicații. Totuși, are ceva interesant, cred că în primul rând vârsta, care mă face ca în relațiile cu ea să mă simt ușor stânjenit,. vinovat, să roșesc puțin, ceea ce-mi place. Să aibă parte de o femeie matură trebuie să fie visul oricărui puști. Dar cu mine e altceva. Ea mă interesează mai puțin ca inițiatoare în erotism, cât pur și simplu ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și cum simțeam nevoia, m-am purtat cu ea distant, cumva neglijent. Nu eram în stare să fac altfel, ceva în mine mă împiedica să fiu naturală, și asta mă întrista. Și ea părea să mă evite, era poate la fel de stânjenită ca și mine, totuși ochii noștri se căutau și, întîlnindu-se, se întorceau repede în altă parte. Eu și gemenele eram singurele care mai veniseră cu păpuși. Păpușile lor se numeau tot Ada și Carmina, dar Ada cea de cârpă era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de neînțeles. Calvarul ăsta a durat însă doar vreo cinci minute, până am ajuns la gardul verde, cu flori argintii de tablă, culmea eleganței pe-atunci, în spatele căruia se afla o casă ciudată, cu verandă de sticlă. Am sunat cam stânjenite, căci cunoșteam prea bine obiceiurile maică-sii. Dar de data asta femeia aceea făcută numai din curbe era îmbrăcată relativ decent, într-un capot lucios, albăstrui, ornat cu flori sucite de crizantemă. Era de fapt un kimono, dar pe atunci
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
D-ta. (Îmi amintii scena, penibilă, a întîlnirii din mașină.) Mă privi o clipă, figura i se descompuse de o frică aproape carnală, buza îi tremură și fugi pe coridor, fără să-mi spună un alt cuvânt. Intrai în cameră stânjenit. Mă hotărâi să-i spui inginerului toate acestea, să-i mărturisesc cit de încurcat sunt, să-i cer să mă învețe ceva. La câteva zile după aceea, când eu mă întorsesem de în birou și stăteam trântit pe pat, obosit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi fericit decât într-o dragoste perfectă și nu găsesc asemenea dragoste decât aici, aici, în casa, în cartierul ăsta... Vorbisem aprins, sincer, revelîndu-mi mie însumi anumite gânduri, pe care nu le întregisem pînî atunci. Harold mă privea surprins, amuzat, stânjenit. Nu avea ce să-mi răspundă, pentru că nu pricepuse mai nimic din acea "moarte a continentului alb", care mă obseda pe mine de atâția ani, și apoi, nici nu avea chef de vorbă, nerăbdător fiind să plece și să soarbă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e bolnavă și că de ea are grijă un cumnat al lui, negustor în Kalighat. ― Treizeci de rupii ți-e de-ajuns? îl întrebai și, fără să mai aștept răspuns, am scris cecul și i l-am dat. Îmi mulțumi stânjenit și începu să vorbească iar de Maitreyi. L-am rugat, stins, să plece. ― Khokha, mi-e somn, mă doare capul... *** Seara, vestite de Harold, au venit fetele să mă vadă. Au pus patefonul în hall, au comandat whisky și oranjadă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai putea adăuga sau schimba. Este pur și simplu perfect. Este o capodoperă! - Mulțumesc, spuse Marina, mulțumesc foarte sincer. Dar nu cred că voi schimba ceva. Am nevoie de Zeiță, o nevoie personală, adăugă coborând ușor glasul. Manole o privea stânjenit, neștiind ce să facă cu mâinile. - Ne-am învățat cu ea, cu Zeița, spuse în cele din urmă. Ne va lipsi... - Un an trece repede, îl întrerupse Marina. Și când veți vedea ce vă aduc în loc!... Traversă repede salonul, deschise
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
strigat din urmă, și de-abia atunci își dădu seama că o pornise singur înainte, cu câinele lângă el. Cei doi așezaseră rănitul la umbra rară a unui salcâm, își scoseseră căștile si se ștergeau pe obraz. Darie se apropie stânjenit, silindu-se să zâmbească. - A bolborosit mereu pe limba lui, în rusește, făcu Iliescu. - Parcă ar fi cerut apă, îl întrerupse Zamfira dar nu mai avem. Și când i-am arătat bucățelele de zahăr, a închis ochii. Nu vrea. Luă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu știu câte luni, în țară. Și mă întreb dacă i-o fi binecuvântat și pe ei vreun Ivan care trăgea să moară... Darie îl ascultase cu încordare, privindu-l mirat, cercetător. - Nu cred că ne-am întîlnit până acum, continuă celălalt stânjenit, parcă ar fi încercat să se scuze. Numele meu este Procopie. Medic, dar am ciupit și eu ceva filozofie, pe vremuri, când eram student. Mi-a plăcut filozofia... Locotenentul îi privi pe amândoi surprins, aproape indignat. - Dar cum se poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mine ca suport. Am o jenă, nu știu cum ar trebui să mă port cu Nico, Îmi aduc aminte de serile din Praga, Îmi aduc apoi aminte de Înțelegerea noastră - s-o lăsăm mai moale. Mă simt ca dracu’, ridicol, jenat și stînjenit, un ghem de suferințe fără sens. Tragem două beri Înainte undeva lîngă piață și, cînd intrăm pe aleea care duce spre blocul ei, se aude prin fereastra deschisă Ultravox cu Dancing With Tears In My Eyes, iar cînd melodia se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În paturi; fără nici o rușine, se așază mai bine, Își ridică pernele, spectacolul poate să Înceapă. Am reușit să o sun aseară de la telefonul public din holul de la parterul spitalului, iar la prînz a intrat pe ușa salonului. Se simte stînjenită că mă port așa cu ea. Iar eu mă simt stînjenit că se poartă așa cu mine. — De ce te porți așa? mă Întreabă ea. — Dar tu de ce te porți așa? Cu ce te ajută dacă știi toate detaliile? A fost
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pernele, spectacolul poate să Înceapă. Am reușit să o sun aseară de la telefonul public din holul de la parterul spitalului, iar la prînz a intrat pe ușa salonului. Se simte stînjenită că mă port așa cu ea. Iar eu mă simt stînjenit că se poartă așa cu mine. — De ce te porți așa? mă Întreabă ea. — Dar tu de ce te porți așa? Cu ce te ajută dacă știi toate detaliile? A fost un accident. Noaptea. Pe ceață. Pe ceață! Tu ce dracu’ crezi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]