1,282 matches
-
acelui an, iar apele râului Fuefuki șipoteau cântecul vieții veșnice. Dar cât de mulți soldați se întrebau dacă aveau să mai vadă vreodată acei munți? Armata nu era aceeași care ar fi fost pe vremea când Shingen trăia. Din fluturatul stindardelor în vânt și ropotul piciorelor ce mărșăluiau se putea distinge o notă tânguitoare, amintind de incertitudinea vieții. Dar cei cincisprezece mii de soldați băteau tobele războiului, își desfășurau flamurile și și treceau hotarul provinciei Kai; iar maiestuozitatea lor sereflecta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu uimire. Erau atât ușurați, cât și invidioși pe numărul de trupe și echipamente adunate de puternica provincie cu care se aliaseră. Pe când cei treizeci de mii de soldați ai clanului Oda treceau prin fața lor, cu diversele steaguri, însemne și stindarde ale comandanților, numărul unităților în care erau împărțiți ar fi fost imposibil de determinat. — Uitați-vă ce multe puști au! exclamau surprinși oamenii de pe marginea drumului. Soldații clanului Tokugawa nu-și puteau ascunde invidia: dintre cei treizeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin la miazăzi de Kiyoida. Am putut vedea că armata principală, de vreo trei mii de oameni, sub comanda lui Naito Shuri, are tabăra de la Kiyoida până la Asai. Aripa stângă, care numără tot circa trei mii de oameni, luptă sub stindardele lui Yamagata Masakage și Oyamada Nobushige. În sfârșit, aripa dreaptă e condusă de Anayama Baisetsu și Baba Nobufusa. Arată extrem de impresionant. — Cum e cu trupele care asediază Castelul Nagashino? se interesă Ieyasu. — Cam două mii de solsați au rămas în jurul castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
atacați. Nimiciți-i pe toți! Până și cartierul general al lui Katsuyori se prăbuși în acest atac. Clanul Tokugawa presa din stânga. Oda răzbi prin avangarda clanului Takeda, dezlănțuind un asalt feroce asupra armatei din centru. Prinse la mijloc, numeroasele drapele, stindarde ale comandanților, fanioane de semnalizare, cai nechezând, armuri străucitoare și lănci și spade care scânteiau ca niște constelații în jurul lui Katsuyori erau învăluite acum în sânge și panică. Numai forțele lui Baba Nobufusa, care rămăseseră la Maruyama, erau încă intacte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hideyoshi porni spre front. Trupele care părăsiră orașul castelului Azuchi în ziua aceea erau cu adevărat impresionante. Nobunaga le privi plecând. „Maimuța din Nakamura a ajuns departe,” își spuse el, cu nenumărate emoții profunde trecându-i prin piept în timp ce vedea stindardul cu tigva aurie al lui Hideyoshi dispărând în depărtare. Provincia Harima era perla de jad din acea luptă între dragonul din apus și tigrul de la răsărit. Oare avea să se alieze cu forțele recent întrunite ale clanului Oda? Sau avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
provincii de la apus, pierdute între lumină și întuneric, incapabile de a-și alege calea, se îndreptau trupele lui Hideyoshi, în ziua a douăzeci și treia din Luna a Zecea. Spre apus. Spre apus. Era o răspundere grea. În timp ce călărea sub stindardul său cu tigva de aur, chipul umbrit de vizieră al lui Hideyoshi era tulburat. Avea patruzeci și unu de ani. Gura îi stătea întinsă într-o grimasă lată și mută, pe când calul înainta neabătut. Praful adus de vânt acoperea întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și sud-vest de steiurile inaccesibile ale munților Okami și Taihei. Pur și simplu nu exista nici o cale liberă pe unde să se apropie. Nu exista decât un singur drum, care era blocat de clanul Mori. Dincolo de acel punct, fortificațiile și stindardele inamicului apăreau peste toți munții, văile și râurile. Un castel cu asemenea mjiloace defensive naturale putea fi apărat, dar prin însăși natura poziției lui întăririlor le era foarte dificil să ajungă până la el. — Nu putem face nimic, se lamentă Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
complet legăturile cu Mori și se alie cu Oda. Peste nici șapte zile, însă, fie printr-o coincidență, fie din motive de operativitate militară, unul dintre generalii lui Nobunaga, Araki Murashige, își trădă seniorul și trecu în tabăra inamică, ridicând stindardul rebeliunii drept la picioarele lui Nobunaga. TRĂDAREA LUI MURASHIGE — E o minciună! Trebuie să fie o minciună! La început, lui Nobunaga nu-i veni să creadă. Când vestea revoltei lui Murashige ajunse la el, în Azuchi, prima reacție a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
că e vasal al lui Odera Masamoto. Iar tatăl lui este de asemenea un vasal superior al lui Masamoto. Din partea lui, Masamoto conspiră cu Araki Murashige, comunicând cu clanul Mori și trădându-ne. Acționează conjugat cu Murashige, în timp ce a ridicat stindardul rebeliunii în provinciile apusene. Cum l-a putut alege Hideyoshi pe Kanbei pentru o misiune atât de importantă? Hideyoshi era criticat pentru lipsa lui de prevedere, iar unii mergeau chiar până la a-l suspecta de negocieri cu clanul Mori. Începurăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau mai presus de orice altceva atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastră închisă: Iute ca vântul Tăcut ca o pădure Arzător ca focul Neclintit ca un munte. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, preotul șef al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
culoare albastră închisă: Iute ca vântul Tăcut ca o pădure Arzător ca focul Neclintit ca un munte. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, preotul șef al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui stindard părăsește astăzi Castelul Tsutsujugasaki și se mută cu locul. Toți oamenii din vechea capitală păreau întristați. De fiecare dată când drapelul cu cuvintele lui Sun Tzu și flamura cu cele treisprezece ideograme chinezești erau desfășurate și luate în luptă, vitejii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în luptă, vitejii soldați se întorseseră cu ele. În acele vremuri, ei și orășenii răgușiseră strigând din toată inima victoria împărtășită de toți. Asemenea evenimente avuseseră loc pe vremea lui Shingen și, acum, cu toții duceau dorul acelor zile. Și cu toate că stindardul înscris cu cuvintele lui Sun Tzu era unul și același, oamenii nu-și puteau alunga simțământul că, într-un fel, era diferit de cel pe care-l priviseră în trecut. Dar, când oamenii din Kai priveau enormul tezaur și rezervele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
până la capăt. Întotdeauna manifesta rezerve chiar și față de servitorii săi și se punea întrebarea dacă aceasta era o calitate sau un defect. Toshimitsu nu era de o părere prea favorabilă. Haideți, haideți. Când acest bătrân războinic luptă sub onoratul dumneavoastră stindard, este Saito Toshimitsu din clanul Akechi. Dar Toshimitsu însuși nu e un Akechi. Astfel stând lucrurile, va fi o amintire plăcută pentru mine, cât timp voi mai fi în viață și vă voi servi, să vă fi spălat măcar o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
a cerului dinspre miazănoapte, dar soarele care apunea încet continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
coboare prin despărțitura din Oinosuka, spre răsărit. Nici un soldat nu coti pe drumul către apus. Îndoiala se reflecta în toți ochii. Însă chiar și aceia care aveau bănuieli înaintau grăbiți. Oamenii din spate nu făceau decât să ridice privirea spre stindardele care fluturau în fața lor; nu încăpea nici o îndoială că acela era drumul pe care avansau drapelele. Copitele cailor tropăiau pe pantele abrupte. Din când în când, zgomotul bolovanilor rostogoliți devenea aproape asurzitor. Armata semăna cu o cascadă ce nu îngăduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
adierea răcoroasă a râului, întreaga armată se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar în briza din vale cele nouă stindarde cu campanulele lor albastre se unduiau ca niște prăjini lungi îndoite în chip de arc. Amano Genemon, care comanda capătul aripii drepte a armatei, fu chemat de Mitsuhide. Sări de pe cal și alergă spre comandantul său. Mitsuhide stătea într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aflat ce se întâmplase la Kyoto. Hideyoshi rareori lipsea de la rondul său zilnic al taberei, cu o suită între cincizeci și o sută de ajutoare. Ocazional, pajii îi însoțeau anturajul. Duceau o umbrelă mare, cu coada lungă, și defilau cu stindardul viu colorat al comandantului. Soldații care asistau la această „paradă regală” ridicau privirile și-și spuneau: „Trece Stăpânul nostru.” În zilele când nu-l vedeau, aveau senzația că parcă le-ar fi lipsit ceva. Din mers, Hideyoshi privea soldații din stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
venirea din răsărit a lui Nobunaga. Pe Muntele Hizasi, cei treizeci de mii de ostași ai clanului Mori, sub comanda lui Kikkawa și a lui Kobatakawa, așteptau să salveze castelul izolat. În perioadele cu vreme frumoasă, umbrela lui Hideyoshi și stindardul comandantului puteau fi văzute limpede de inamic. În seara aceea, tocmai când Hideyoshi se întorcea la bivuacul său, sosi un mesager pe Drumul Okayama și fu imediat înconjurat de gărzi. Drumul ducea la tabăra lui Hideyoshi de pe Muntele Ishii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dimineață. De cum mănânc, voi face un rond al taberei. Aduceți-mi calul ca de obicei și vedeți ca ajutoarele mele să stea preăgtite, ordonă el, în timp ce se ștergea pe față. Hideyoshi porni călare, sub o umbrelă mare și roșie, cu stindardul înainte. Legănându-se ușor în șa, trecea pe sub frunzele proaspete ale cireșilor înfloriți care creșteau pe drumul dintre poarta templului și poalele muntelui. Hideyoshi nu-și făcea niciodată rondul zilnic al taberei la oră fixă, dar rareori pornea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre flutură spre răsărit. Știu că soarta omului e nesigură. Nu știm dacă vom apuca să vedem zorii zilei de mâine, dar cerul ne arată calea înainte. Să scoatem un mare strigăt de război și să anunțăm cerul că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi care alerga spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tidgve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
erupseseră de-a dreptul din pământ. Nu mai avea cale de retragere, își dădu Dengo seama pe loc, dar nici timp pentru a-și corecta formația. Războinicii lui Hori îi izolară oamenii iute ca vântul și începură să-i încercuiască. Stindardul lui Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele său mai mic, porni prompt ca un nor negru, galopând fără teamă spre inamic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scaunul de campanie în fața templului principal. Nu peste mult, se așeză împreună cu ceilalți generali și privi în tăcere capul lui Mitsuhide. După aceea, capul fu expus pe ruinele Templului Honno. Nu trecuse decât o jumătate de lună de când se înălțase stindardul cu floarea de campanulă, în mijlocul strigătelor de război ale armatei clanului Akechi. Capul lui Mitsuhide fusese etalat pentru a fi văzut de cetățenii capitalei, care se înghesuiră să-l vadă de dimineață până noaptea. Chiar și cei care denunțaseră trădarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de astă dată pornind spre miazănoapte. Hideyoshi își ducea armata principală la castelul său de domiciliu din Nagahama. Castelul era în siguranță. Nu se zărea nici urmă de inamic, iar trupele aliate intrau deja în curtea castelului. Când fu înălțat stindardul comandantului, cu tigvele aurite, oamenii din orașul castelului nu-și mai încăpură în piele de bucurie. Umplură străzile pe unde trecea Hideyoshi, în drum de la corabie spre castel. Femei, copii și bătrâni se prosternau în țărână ca să-l salute. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]