KorAP: Find »[drukola/base=stridie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...28 >

686 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

șerpii. Astăzi, anizanta domină preriile din Canada până în Nevada, acoperind un areal de două ori cât Nebraska și răspândindu-se într-un ritm de mii de hectare pe an. Culmea ironiei e că nici vitelor nu le place anizanta, zice Stridie. Așa că și vacile mănâncă tot rarele smocuri de ierburi indigene. Ce-a mai rămas din ele. Cartea Monei se numește Artizanatul tribal pentru amatori. Când o deschid, din ea își iau zborul alte pene roz și albastre. Acum, mai nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mai nou, visul vieții mele e să găsesc un copac drept-drept, mă-nțelegeți - zice Mona, cu o pană roz prinsă în codițe - și să fac un stâlp totemic sau cam așa ceva. — Dacă te gândești din perspectiva unei plante indigene, zice Stridie, Johnny Appleseed a fost un terorist biologic de cea mai joasă speță. Johnny Appleseed, zice, ar fi putut la fel de bine să răspândească vărsatul de vânt. Stridie butonează alt număr la telefon. Lovește în spătarul banchetei din față și zice: — Mami

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
stâlp totemic sau cam așa ceva. — Dacă te gândești din perspectiva unei plante indigene, zice Stridie, Johnny Appleseed a fost un terorist biologic de cea mai joasă speță. Johnny Appleseed, zice, ar fi putut la fel de bine să răspândească vărsatul de vânt. Stridie butonează alt număr la telefon. Lovește în spătarul banchetei din față și zice: — Mami, tati, știți vreun restaurant de mari pretenții în Reno? Și Helen ridică din umeri și-mi aruncă o privire. Zice: — Desert Sky Supper Club din Tahoe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
telefon. Lovește în spătarul banchetei din față și zice: — Mami, tati, știți vreun restaurant de mari pretenții în Reno? Și Helen ridică din umeri și-mi aruncă o privire. Zice: — Desert Sky Supper Club din Tahoe e foarte ca lumea. Stridie zice la telefon: — Aș dori să plasez un anunț pe trei coloane. Zice, uitându-se pe fereastră: Aș vrea să fie de trei coloane pe cinșpe centimetri, iar titlul să sune așa: „În atenția celor care frecventează Desert Sky Supper

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Club“. Iar în text să scrie: „Ați contactat recent o infecție digestivă extrem de gravă cu Campylobacter? În acest caz, vă rugăm să apelați numărul de mai jos pentru a vă constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Apoi Stridie dă un număr de telefon. Scoate o carte de credit din săculețul de leacuri și dictează în telefon numărul și data expirării. Zice că așteaptă să-l sune responsabilul de la contabilitate după ce se culege, ca să verifice la telefon textul final

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sau mana castanului, în 1904. Mai este și o ciupercă patogenă care rade vegetația plajelor de pe Coasta de Est. Gândacul asiatic cu corn, introdus în New York în 1996, o să extermine, probabil, toți arțarii din America de Nord. Ca să le controleze populațiile, zice Stridie, fermierii au introdus ciuma bubonică în coloniile de câini de prerie, și, în 1930, dispăruseră în proporție de aproximativ nouăzeci și opt la sută. Ciuma s-a răspândit și a distrus alte treizeci și patru de specii indigene de rozătoare, dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cartea înapoi, îmi plac tradițiile străvechi. Îmi pun speranța că, nu știu cum să spun, călătoria asta va fi pentru mine ca o căutare de sine. Și că o să mă aleg cu un nume indian și, zice, că o să sufăr o transformare. Stridie scoate o țigară din săculețul Hopi și zice: — Vă deranjează? Și-i zic că da. Și Helen zice: — Nu, deloc. Și doar e mașina ei. Și încep să număr: 1, 2, 3... Lucrul pe care noi îl numim „natură“, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scoate o țigară din săculețul Hopi și zice: — Vă deranjează? Și-i zic că da. Și Helen zice: — Nu, deloc. Și doar e mașina ei. Și încep să număr: 1, 2, 3... Lucrul pe care noi îl numim „natură“, zice Stridie, nu se referă decât la felul în care distrugem lumea pe zi ce trece. Fiecare fir de rapiță nu-i decât o bombă atomică cu ceas. Poluare biologică. Un dezastru gălbior. Tot așa cum, oriunde te-ai duce, la Paris sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
decât la felul în care distrugem lumea pe zi ce trece. Fiecare fir de rapiță nu-i decât o bombă atomică cu ceas. Poluare biologică. Un dezastru gălbior. Tot așa cum, oriunde te-ai duce, la Paris sau la Beijing, zice Stridie, nu ai cum să nu găsești hamburgeri de la McDonald’s, aici avem de-a face cu echivalentul unor forme de viață francizate, la nivelul ecosistemului. Toate locurile au devenit unul și-același. Iedera japoneză. Scoica tărcată. Zambila de apă. Sturzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
tărcată. Zambila de apă. Sturzii. Burger King. Tot ce este local, tot ce este indigen, tot ce este unic e alungat, expulzat. — Singura dovadă a biodiversității care-o să ne mai rămână o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
este unic e alungat, expulzat. — Singura dovadă a biodiversității care-o să ne mai rămână o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scoate o brichetă de plastic din săculețul de mărgele. Scutură bricheta, lovind-o în palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el rost de bani, zice Mona. Descurcă firele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
palmă. O pană roz din carte. O duc la nas și-mi închipui că părul Monei are același miros. Răsucind pana între degete, îl întreb pe Stridie, care vorbește acum la telefon - a sunat la ziar -, ce face de fapt. Stridie își aprinde țigara. Își vâră bricheta și telefonul la loc, în săculeț. — În felul ăsta își face el rost de bani, zice Mona. Descurcă firele și nodurile din plasa de vise. Dintre brațe, de sub bluza portocalie, i se ițesc sânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nodurile din plasa de vise. Dintre brațe, de sub bluza portocalie, i se ițesc sânii cu sfârcuri roz. Și număr: 4, 5, 6... În timp ce-și încheie cămașa, cu buzele lipite de țigară și ochii mijiți dincolo de norul de fum, Stridie zice: — Vă mai aduceți aminte de Johnny Appleseed? Helen dă drumul mai tare la aerul condiționat. Și, încheindu-și gulerul, Stridie zice: — Stai liniștit, tati. Îmi sădesc și eu semințele. Privind cu ochii galbeni la oceanul cel galben, zice: — Uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
6... În timp ce-și încheie cămașa, cu buzele lipite de țigară și ochii mijiți dincolo de norul de fum, Stridie zice: — Vă mai aduceți aminte de Johnny Appleseed? Helen dă drumul mai tare la aerul condiționat. Și, încheindu-și gulerul, Stridie zice: — Stai liniștit, tati. Îmi sădesc și eu semințele. Privind cu ochii galbeni la oceanul cel galben, zice: — Uite-așa încearcă generația mea să distrugă cultura din zilele noastre, răspândindu-și propria molimă. Capitolul 20 Femeia deschide ușa; eu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i atârnă pe frunte. Puișorii țin în cioc tacâmuri - polonice și linguri. Femeia se uită la noi prin ușa ruginită din plasă metalică și ne întreabă: Da, vă rog? Helen își întoarce privirea spre mine. Se uită spre Mona și Stridie, care stau pitiți în mașina parcată lângă bordură. Stridie șoptește în telefon: — Spuneți-mi, mâncărimile sunt permanente sau intermitente? Helen Hoover Boyle își împreunează degetele în dreptul pieptului; ghemul de pietre rozalii și perle îi acoperă cu totul bluza de mătase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
polonice și linguri. Femeia se uită la noi prin ușa ruginită din plasă metalică și ne întreabă: Da, vă rog? Helen își întoarce privirea spre mine. Se uită spre Mona și Stridie, care stau pitiți în mașina parcată lângă bordură. Stridie șoptește în telefon: — Spuneți-mi, mâncărimile sunt permanente sau intermitente? Helen Hoover Boyle își împreunează degetele în dreptul pieptului; ghemul de pietre rozalii și perle îi acoperă cu totul bluza de mătase. — Doamna Pelson? Venim din partea companiei Transformări Miraculoase. În timp ce vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
așa ne gândeam că o să meargă. La primele două biblioteci - nici o problemă. La următoarea, cartea nu e pe raft. În bibliotecă se aud șoapte. Eu și Mona ne ducem la pupitrul bibliotecarului și întrebăm. Helen ne așteaptă în mașină, cu Stridie. Bibliotecarul e un tip cu plete linse, prinse în coadă. Are cercei în ambele urechi, cercei mari și rotunzi, de pirat, și e îmbrăcat cu un sacou de lână în carouri; zice că volumul - se uită în monitor, derulând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe toată lumea din bibliotecă și să mă uit eu în calculator după adresă. Helen vine la mașină cu o foaie de hârtie în mână. Bagă capul pe geamul șoferului și zice: — Am și vești bune, și vești proaste. Mona și Stridie stau tolăniți pe banchetă. Se ridică în capul oaselor. Eu stau pe locul mortului și număr. Și Mona zice: — Au trei exemplare, dar sunt împrumutate toate. Și Helen se așază la volan și zice: — Știu o mie de metode ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ridică în capul oaselor. Eu stau pe locul mortului și număr. Și Mona zice: — Au trei exemplare, dar sunt împrumutate toate. Și Helen se așază la volan și zice: — Știu o mie de metode ca să fac rost de ce vreau. Și Stridie își dă părul din ochi și zice: — Bine lucrat, mami. La prima adresă a mers destul de ușor. Și la a doua. În mașină, între vizite, Helen umblă prin tuburile aurii și cutiuțele sclipitoare, prin rujuri și farduri, cu trusa cosmetică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
întreabă Mona de pe banchetă. Mda, îi răspund. Nu că ar mai ajuta-o cu ceva pe femeia asta. De la noi nu s-a ales decât cu o coafură umflată. Și, poate, și cu o eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și noi la ce-am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
am pornit în călătoria asta. Și-i zic: Să fii tu sănătos. Îmi îndes pagina împăturită în gură și mestec, și mestec. Mă doare piciorul; îmi scot pantoful. Mestec și nu mă opresc. Mona adoarme. Mestec și nu mă opresc. Stridie se uită pe geam la niște buruieni dintr-un șanț. Înghit pagina și adorm. Ceva mai târziu, când mă trezesc, sunt tot în mașină, în drum spre următorul oraș, spre următoarea bibliotecă, poate spre următoarea ședință de machiaj; Helen e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mașină sunt la fel. Oriunde ne-am afla. În întunericul nopții, toate locurile sunt la fel. — Fiul meu, Patrick, nu e mort, zice Helen Hoover Boyle. În scriptele medicale este mort, dar nu zic nimic. Helen conduce, iar Mona și Stridie dorm pe bancheta din spate. Dorm sau ascultă. Eu stau pe locul din dreapta. Sprijinit de portieră, cât pot de departe de Helen. Îmi odihnesc capul pe braț, astfel încât să o pot asculta fără să mă uit la ea. Și Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ani, Patrick tot în spital e, zice. Chiar dacă sună absurd, nu zic nimic. Nu pot să-mi închipui cum ar arăta un copil după douăzeci de ani în comă sau la reanimare. N-aveți decât să vi-l închipuiți pe Stridie trăind toată viața cu perfuzii și cateter. Celor dragi poți să le faci lucruri mai rele decât să-i omori. Pe bancheta din spate, Mona se ridică și-și întinde brațele. Zice: — În Grecia antică, cele mai puternice blesteme erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bărbatului se întrerupe și ea. Mona izbește din toate puterile în spătarul scaunului meu, zicând: — Nu e deloc amuzant! Predicatorii de la radio sunt oameni în carne și oase. Și eu îi zic că n-am făcut nimic. Iar Helen și Stridie chicotesc. Mona își încrucișează brațele pe piept și se trântește pe canapea. Zice: — Nu aveți nici un pic de respect. Nici un pic! Vă bateți joc de un milion de ani de puteri ale vrăjii. Mona îl împinge pe Stridie cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]