6,493 matches
-
acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în mine... totul era un țipăt. Țipătul neputinței. Al revoltei împotriva tuturor lucrurilor care au stat în calea noastră, atâta timp. M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte fotografii, tu vorbeai, eu te auzeam ca prin vis. Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
câțiva greieri zăpăciți îi ținuseră companie. Nu că nu i-ar fi plăcut serenada micilor trubaduri, dar nu reușise să ațipească mai deloc, istovit de aventura bruscă și neanunțată la care fusese supus. - Hei, nu e nimeni aici? Chiar nimeni? Strigătul, ușor gâtuit, i se pierdu repede printre copaci. Oftă, zgribulit în mantia lui de un roșu perfect. Cine știe câtă vreme va rămâne aici, nebăgat în seamă. - Bună dimineața! Cine te-a adus aici? Vântul cred. Tresări și privi în stânga, de unde venea
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să mai ia și de unde! Tema suicidului devine astfel un joc asumat, o moarte pe care "actorul" și-o așează ca o mască pe față, un rictus strident, singular. Dar poate fi și o dorință de dialog: "Suicidul este un strigăt de apel, o dorință de comunicare și de dialog afectiv, în care trebuie favorizată latura afectivă a dorinței de viață din ambivalența psihoconștientă a gestului suicidar. În acest demers, trebuie acționat astfel ca moar-tea să nu reprezinte un act anonim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
angoasa opțiunii. Dar, să nu uităm, prin cuvânt se evită orice exacerbare a lipsei lui, orice orgoliu al muțeniei. Cuvântul este măsura omului. Și totuși, există cuvinte lipsite de tăcere, așa cum există religii lipsite de Dumnezeu. De aici gălăgia, agitația, strigătele golite de sens. Există și absențe care nu se văd în oglindă, se caută, dar nu se găsesc. Invocarea absențelor este nu numai o figură de stil, ci un mod primar de chemare, de supraviețuire. Absențele distorsionează structura eului rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și-i clădeau în cirezi, unele mai mari, altele mai mici, după cât grâu aveau de treierat. Când începea a se lăsa seara, pe deal se auzea scârțâitul carelor încărcate cu povara snopilor aurii de grâu. Până noaptea târziu se auzeau strigăte la boi și pocnituri din bici. Abia spre miezul nopții se mai linișteau gospodarii pentru a o putea lua de la început a doua zi de dimineață. După ce se aduna grâul la arie, mai mulți gospodari din sat, cu boi buni
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de către gospodarii care aveau de treierat grâu. Aceștia trebuiau să meargă cu 16 perechi de boi, uneori cu 20-25 de perechi, în funcție de starea drumului și de mărimea boilor. Când începeau să urce panta cu motorul tras de boi, se auzea strigătul flăcăilor, cale de câteva poște: Hăis, Joian! Cia, Duman! Aho, Bujor, bă, pune lemn la motor. Transportul motorului dura câteva zile, funcție de distanța de la care era adus. Motorul cu aburi era o locomotivă mai mică, care nu se deplasa pe
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale Clarei, pe care tocmai a ridicat-o de subsuori până deasupra capului, îl trimit din nou în copilărie, când era „smuls în sus” de brațele vânjoase ale unui bărbat uriaș, căruia îi ajungea la genunchi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Într-adevăr așa era. La cîțiva metri în fața lui Napoleon abia mai putea alerga de oboseală un biet ied. Săriți să salvăm iedul! strigă Virgil. Marș, Napoleon! urlă cît putu Tomiță. Lasă iedul! Dar Napoleon nu se lăsă intimidat de strigătele lui și continuă să alerge neînfricat după pradă. Într-o clipă toată ceata coborî și ieși în calea iedului. Biata ființă era aproape sfîrșită de atîta goană și nici nu mai vedea pe unde merge. Napoleon îl fugărea mereu, simțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
privindu-i neclintită, ședea o căprioară... Nimeni nu făcu nici cea mai mică mișcare. Doar iedul mai scoase o dată acel geamăt prelung și trist, cu ochii ațintiți spre mama lui, continuînd să se zbată tot mai tare. Îndată apoi, alt strigăt, mai puternic și mai dureros, veni din partea căprioarei. Și, fără să mai țină seama de nici un pericol, nici de faptul că era singură în fața celor cinci vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni ca o săgeată spre ei... Copiii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vrăjmași, care-i răpiseră puiul, căprioara porni ca o săgeată spre ei... Copiii îi urmăreau înfiorați salturile repezi fără să vorbească, fără să respire. Cînd căprioara ajunse la o depărtare de cîțiva metri de grupul copiilor, scoase din nou acel strigăt, privind țintă spre pui, făcu un ocol și intră în niște tufișuri. Iedul întoarse capul după ea, icnind încet. Toți copiii deveniseră, în același timp, niște iezi rătăciți de mamele lor... Ilinca se trezi prima din acea stare cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
convins însă că oricine își poate da perfect seama că știa despre ce-i vorba. Bîzzz... bîzzz... auzi el din nou. Dar nici de data asta nu întoarse capul, ci începu să fluiere și mai tare. Hei, Bărzăune, desluși un strigăt foarte cunoscut, unde te duci așa, ca un berbec, fără să te uiți nicăieri? Cel care-l strigase era Virgil Năsturel, tot elev, dar mai mare decît el cu un an. Terminase clasa a VIII-a la Liceul de construcții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
recunoscuse de la început că el bîzîie ca să-l facă atent, dar numai de-al dracului nu s-a uitat spre el. Acum însă, auzindu-se strigat pe nume, se opri și întoarse o jumătate de față spre gardul de unde venise strigătul și unde apăruse Virgil. Ce-ai zis, bre? întrebă el, deși auzise foarte bine cuvintele lui Virgil. Ia, te-am întrebat un' te duci, așa... făr' să te uiți în jur. Credeam că ți-ai pus motor la buze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil i se aprinse toată făptura de zîmbet. Rămase mut cu desăvîrșire. La o asemenea întorsătură a lucrurilor nu se așteptase. L-ar fi strîns pe Bărzăun în brațe de bucurie, dar nu fu în stare decît să scoată un strigăt prelung, apoi se înarmă și el cu două pistoale imaginare și începu o luptă cumplită cu umbrele pădurii. Bărzăunul atîta așteptase. Uită și de tritoni și de pește și se alătură lui Virgil în lupta pornită. Toată pădurea începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se înarmă și el cu două pistoale imaginare și începu o luptă cumplită cu umbrele pădurii. Bărzăunul atîta așteptase. Uită și de tritoni și de pește și se alătură lui Virgil în lupta pornită. Toată pădurea începu să răsune de strigătele lor pînă ce obosiră și-și dădură seama, amândoi deodată, că li-i grozav de foame. Porniră deci spre casă făcînd tot drumul planurile expediției extraordinare ce urma să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Și Bărzăunul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
eu... așa... persistă Bărzăunul cu tonul mai blînd. Trebuie să te superi? Nu mă s-supăr... Deh, bu-bunica zice că-s p-p-prea gras. De aia. Bărzăunul îl privi din cap pînă-n călcîie și ridică dintr-un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce intrară bine în adîncul pădurii începură cu toții să cînte, să chiuie, să se ascundă pe după copacii uriași și să rîdă cu mare poftă ori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fi dat înapoi de la asemenea greu. Dar să nu zicem vorbă mare. Oricît curaj aveau ei și oricît îi chema ținta minunată a expediției, cînd s-au văzut într-un asemenea loc și au mai auzit și-o buhă scoțînd strigăte fioroase, s-au oprit cu toții cîteva clipe pe o bucată de pămînt mai primitor. Ei, aici e-aici!... Că din acest moment a-nceput necazul cel mare. Bărzăunul, care se afla în fruntea tuturor și luase pînă atunci 14 trînte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tuturor o priveliște de basm. Piatra Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai frumoasă ca aceea nici că se putea imagina. Piatra Domniței răsărea nu numai din visul fiecăruia ca o împlinire meritată, dar în acele clipe părea mai degrabă un strigăt al pămîntului, o chemare spre albastru și veșnicie... Rămaseră cu toții încremeniți, nemaiștiind cum să se manifeste. Se temeau ca nu cumva, strigînd sau rîzînd, minunea din fața lor să dispară. Razele soarelui cuprindeau întregul perete într-un joc feeric de lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața lor răsărise, ca din basmul celor 1001 de nopți, Peștera Liliecilor. Spaimele întunericului I ntrarea în adîncul peșterii nu prea avu darul să încînte pe nimeni. Dacă pînă acolo totul păruse negrăit de frumos, acum lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a-arăt atunci cînd trebuia. Acum nu-l m-m-mai știu nici eu. Și, colac peste pupăză, chiar în clipa aceea, nu departe de ei, în locul unde pădurea era mai întunecoasă și mlaștina mai puturoasă, se auzi de două ori un strigăt sfîșietor: Ajutooor! Ajutooor! Toți tăcură înfiorați și se uitară unul la altul cu niște ochi în care puteai citi convingerea fiecăruia că se apropie sfîrșitul lumii. Ce-a fost asta? întrebă doctorul, vînăt la față. Cineva a strigat după ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vorba, deoarece în toată pădurea răsună un fioros răget de leu. Da, un răget de leu adevărat, ca-n cele mai temute întunecimi ale junglei. Și imediat după răgetul leului răsună din nou, mai aprig și mult mai înfiorător, acel strigăt de ajutor. Dar nimeni nu-și putu da bine seama de unde vine... și nu se mai auzi decît o singură dată, pentru că imediat după aceea răsună iar răgetul leului de cîteva ori, încremenindu-i pe toți și făcînd să amuțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu încăpeau decît ei doi. Nuțu porni să se cațere într-un arin mai subțire, care începu să se cam îndoaie sub greutatea lui. Matei și Răgălie rămaseră încă jos, paralizați de nedumerire. Se uitau țintă spre locul de unde răsunaseră strigătele de ajutor și răgetele leului și nu mai știau ce să creadă. Urcați-vă odată, inconștienților! șuieră din nou doctorul amenințîndu-i cu pumnul. N-auziți că se apropie de noi? Strigătul de ajutor nu se mai auzi, în schimb ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de nedumerire. Se uitau țintă spre locul de unde răsunaseră strigătele de ajutor și răgetele leului și nu mai știau ce să creadă. Urcați-vă odată, inconștienților! șuieră din nou doctorul amenințîndu-i cu pumnul. N-auziți că se apropie de noi? Strigătul de ajutor nu se mai auzi, în schimb ceva cu mult mai curios le reținu tuturor atenția îmbolnăvindu-i de groază. Pe lîngă răgetele leului se mai făceau auzite strigăte de elefanți, de maimuțe, de leoparzi și chiar de tigri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
amenințîndu-i cu pumnul. N-auziți că se apropie de noi? Strigătul de ajutor nu se mai auzi, în schimb ceva cu mult mai curios le reținu tuturor atenția îmbolnăvindu-i de groază. Pe lîngă răgetele leului se mai făceau auzite strigăte de elefanți, de maimuțe, de leoparzi și chiar de tigri. Nu mai era pentru nimeni nici o îndoială. Ceea ce spusese doctorul la început, și anume că se aflau în fața unui fenomen mai mult decît curios, era perfect adevărat. Nici nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Așa că la un moment dat vîrful se îndoi din ce în ce mai tare, pînă se rupse, iar Nuțu se prăbuși cu tot cu vîrf în bahnă. Ce-a fost răgetul leului? Fleac pe lîngă urletul lui Nuțu! Se cufundă în noroi pînă la brîu, iar strigătele sale nu mai conteneau. Urcă-te într-o răchită, prostule și nu mai zbiera! strigă la el doctorul. Nuțu se smulse cu greu din nămol și reuși, după eforturi supraomenești, să se urce într-o răchită. Așa mînjit de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Iancu Răgălie. Sssst! îl făcu atent Nicanor ducînd un deget la buze. Și numaidecît apoi, tot din acea întunecată și fioroasă parte pădurii, unde nu puteai distinge nimic din cauza ramurilor încîlcite, începu să se audă iar un freamăt surd de strigăte, țipete, urlete și zbierete, cum nu mai auzise nimeni decît la filmele turnate în junglă... Apoi iar se făcu tăcere. Într-o vreme, o pasăre uriașă, neagră, din acelea de care văzuseră membrii primei expediții la Piatra Domniței, trecu pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]