KorAP: Find »[drukola/base=sublocotenent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...93 >

2,306 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812

se petreacă cât mai târziu. Când cei doi intră în beciul unde se amenajase PC-ul companiei, căpitanul Apostol, așezat direct pe pământ, studiază o hartă la lumina firav albăstruie a unui felinar, în compania a doi ofițeri, Felix și sublocotenentul Popa, cel care-l înlocuise pe Jigodeanu la aprovizionare, îmbolnăvit subit de hepatită chiar cu câteva zile înainte ca regimentul să plece pe front. În spate, lângă zidul din piatră, un transmisionist subțiratic la trup și fața spână, își supraveghează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
nopții. Crezi că trei ore îți sunt suficiente pentru îndeplinirea misiunii? Da, domnule căpitan. Foarte bine. Între timp, mergeți la subunitățile voastre. Verificați muniția și echipamentul fiecărui soldat. Să se debaraseze de tot ceea ce le poate stânjeni mișcările. Privește spre sublocotenentul Popa, cel cu aprovizionarea. Mâncarea a fost servită? Cu foarte mare întârziere domnule căpitan. Azi, rușii erau cât pe ce să sechestreze caii trenului regimentar. Pentru care motiv? Pur și simplu...pentru că așa au vrut ei. Și maiorul Oancea, comandantul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
așteptam până mâine, dar acum, înainte să plec, am văzut din nou mașina lui în fața comandamentului. Înseamnă ceva în mod special asta? Aparițiile inopinate ale rusului produceau întotdeauna frisoane reci. Nimeni nu uitase cum la una din aceste vizite neanunțate, sublocotenentul Tudor Răducu, un băiat simpatic și vesel de la corpul tehnic, fusese ridicat în miez de noapte de N.K.V.D. Motivul, o presupusă intenție de dezertare la inamic. Nevinovat fiind, se întorsese după câteva săptămâni. Dar nu mai era același. Cu ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
demersurile privitoare la garniturile alea plecate din țară cu muniție și hrană pe care tovarășii le-au blocat în Ungaria. Nu ar fi rău. Că am ajuns la fundul sacului de mult. Dar pentru asta nu ar fi trebuit chemat sublocotenentul Popa? Mda...Ei, nu are rost să ne mai batem capul. Oricum vom afla când ajungem. De undeva, din întuneric, se aude un slab clinchet metalic, dar pentru nervii lor întinși bubuie ca o lovitură de tun în liniștea sectorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
agenți de legătură care aleargă grăbiți să își îndeplinească misiunile încredințate. Ofițeri în uniforme kaki studiază atent hărțile prinse în pioneze direct pe perete sau dau ordine grăbite, notate rapid de către telefoniști pentru a fi comunicate către subunități. Un tânăr sublocotenent de transmisiuni, slab și cu părul castaniu tuns scurt, aplecat deasupra unei stații de emisie-recepție își îndreaptă silueta înaltă și pornește în întâmpinarea lui Marius și a căpitanului Apostol. Pe chipul marcat de oboseală nu se citește nimic. Domnilor, vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Plutoane stau cu fața la pământ, împrăștiate peste povârnișurile parcă nesfârșite. Cu o sonoritate aproape apocaliptică, nenumărate fulgere taie cerul. Acolo unde se prăbușesc, zăpadă murdară, stânci sparte și crengi retezate răbufnesc, gemând. Un mal uriaș de pământ îngroapă cu totul pe sublocotenentul Novăceanu. O mitralieră bate într-o cadență leneșă, dar precisă și nu dă voie companiilor să înainteze. Gloanțele mătură totul. Un vânător de munte răsare dintr-un morman de cadavre, la nici câțiva metri de cazemată. Aruncă o grenadă înspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
de ele. Nu pricep de ce au abandonat-o, pare în perfectă stare. Dă ordin lui Bocioagă, transmisionistul, să cheme pe cei de la întreținere să vadă ce-i cu ea. Odată cu amurgul, își face apariția un grup de mecanici sub comanda sublocotenentului Răducu. Nu peste mult timp, furișată pe potecile înghețate, noaptea inundă munții cu mantia ei rece. Nicky duce o sticlă de rom găsit într-o cazemată celor care se chinuie să repare mașina blindată, mânjiți de unsoare până mai sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
suflă în mâini pentru a le încălzi. Dar cu frigul ăsta nu știu cât mai pot fi folosite. Vezi ce și cum faci, dar am nevoie de stația asta încă trei, chiar patru zile. Cheamă comandanții de plutoane la mine. Primul apare sublocotenentul Novăceanu. Pe trupul lung și slab mantaua flutură largă și lălâie. Are umerii adunați, spatele încovoiat, iar ochii ce privesc către el, cu toată prudența impusă, manifestă semnele unei stări interioare de agitație din ce în ce mai mare. În timpul ofensivei, explozia unui obuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
își îndreaptă umerii și cuvintele se derulează cu intensitate categorică: O spun direct, eșecul trebuie exclus total ca variantă. Sunt întrebări? Când plecăm? Imediat, Mâțule. Soldații au mai prins ceva putere și cum ne așteaptă drum lung, fiecare minut contează. Sublocotenent Novăceanu, pregătește oamenii. Formația de marș este aceeași. Dă-i bice, iute! Iovuț se ridică fără chef de pe trunchiul prăbușit al unui copac unde stătuse până atunci, scuturându-și turul pantalonilor de zăpadă. Scuipă chiștocul țigării și înjură cu năduf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Neamțul toacă mărunt din picioare, semn că îi este frig. În spatele lui apare umbra gheboșată a lui Mâțu. Un scurt balans al mânii și cuțitul pătrunde adânc în coaste. Santinela cade fără cel mai mic geamăt. Marius se întoarce către sublocotenentul Novăceanu, aflat lângă el. Dă-i drumul. Mergi în spate și pătrunzi în clădire pe acolo. Nu prea îmi place liniștea asta. Sper să nu avem parte de cine știe ce surpriză. Cred că mare parte din efectiv a fost evacuat odată cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
la fel de norocos? Undeva se aude un strigăt de durere: Ajutooooor! Infirmier! Ajutooooor! Darie se oprește lângă rănitului care se zbate și țipă. Îi spune ceva care se pierde în vacarmul luptei. Un braț înarmat cu un pumnal se ridică deasupra sublocotenentului. De sus, Klein trage cu automatul către Novăceanu. Rafala mușcă din tencuiala pereților și se oprește în trupul atacatorului. Darie se aruncă pe o parte. Chircit la podea, clipește speriat și confuz. Vede trupul neamțului căzut lângă el. Pumnul strânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
vorba. Morții mai pot aștepta. Prin holul întunecat al parterului se încrucișează mereu cu soldați care aleargă către posturile unde fuseseră desemnați. Unii dintre ei șchiopătează, alții sunt bandajați la o mână, sau cap. "Oh, Doamne, ce puțini am rămas!". Sublocotenentul Novăceanu se apropie alergând. Domnule locotenent, aparatul lui Bocioagă a fost atins de schije în timpul atacului. Nu mai este bun de nimic. Asta nu e bine de loc, mormăie Marius. Rămâne pe gânduri câteva clipe, cu privirea pierdută în beznă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
tot ce pot face în condițiile date. Sper ca următoarea noastră întâlnire să se desfășoare în circumstanțe mai fericite. Îl privește cu ironie lugubră pe von Streinitz: doar dacă nu intervine doamna cu coasa. * * * Aplecat deasupra aparatului de emisie-recepție, tânărul sublocotenent de transmisiuni manevrează atent butoanele pentru o nouă verificare. Printre paraziți se aud tot felul de semnale sonore dar nici unul nu este cel pe care-l așteptă. Chipul palid, cu ochii somnoroși, dezvăluia concentrare dar și foarte multă încordare. Stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
nebuniei generale. Și ca o ironie crudă a situațiilor, locul recuperării lui ca om se dovedește a fi tocmai acolo unde trebuie să ucidă alți semeni de-ai lui. Pe scări se aud pași obosiți. Întorc amândoi capul chiar când sublocotenentul Novăceanu pune piciorul pe ultima treaptă. Domnule locotenent, pe clădire sunt doi observatori. Câte două ore de gardă. La mitraliere, am aranjat în așa fel încât să fie tot timpul servanți. Am organizat la subsol un punct medical. Sanitarul nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
mi-a raportat că a găsit ceva medicamente la infirmeria nemților care vor putea fi folosite pentru cei răniți. Foarte bine. Asta e o veste bună. Brusc, își aduce aminte de ce mai trebuia să facă. Înainte să plece, se adresează sublocotenentului Novăceanu: Mai trimite o santinelă pe clădire. Avem nevoie de cât mai mulți ochi acolo sus. Am înțeles. Marius pășește pe hol cu senzația că pierde câte puțin din puterea trupului suprasolicitat la fiecare expirație. Dar dacă se așează jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
drumul. Bieții băieți, bieții copii nevinovați din toată lumea asta! Cu două biberoane în mâini tocmai se apropie de cei doi copii când ușa deschisă brusc o face să tresară violent. Domnule locotenent! Ce s-a întâmplat, Novăcene? În fața scenei neașteptate, sublocotenentul dă uimit un pas înapoi. Mă scuzați... Spune. Vin. Așteptăm ordinele dumneavoastră. Toți oamenii la posturile lor. Novăceanu se răsucește pe călcâie și iese, închizând ușa în urma lui. Pașii lui repezi bocănesc pe pardoseală, reverberându-se cu ecouri lungi. Fräulein,157

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
infirmiera își pune mișcată palma pe brațul lui. Îmi pare rău. Știu asta. Puteți să vă reîntoarceți în cameră. Un moment, vă rog. Nici măcar nu m-am prezentat. Locotenent Marius Rădulescu. Andrea. Andrea Kampa, Herr leutnant.158 Sus, pe clădire, sublocotenentul Novăceanu, în compania lui Mâțu și Nicky, scrutează atent depărtările. Priviți! spune el cu voce emoționată, în timp ce întinde binoclul lui Marius. Un lung șir de siluete întunecate se ivesc in ritm alert de după creastă. În câmpul vizual al lentilelor intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
crengile copacilor. Nenumărate binocluri ale ofițerilor nemți sunt ațintite asupra clădirii. Încearcă să pipăie ceva concret din forța celor ce urmează să-i atace, dar nu reperează nimic deosebit. Doar zidurile tăcute care se ridică în fața lor. Rezemat de perete sublocotenentul Novăceanu citește dintr-o broșură tehnică găsită pe jos. Se pare că este foarte interesat de ceea ce scrie acolo, deoarece nu ridică ochii nici când Carol trece pe lângă el, purtând în brațe o cutie metalică plină cu benzi de mitralieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
tăiate, nemți și români căzuți de-a valma. Ceva, sau mai degrabă cineva, se ridică din mormanul de trupuri. Fără cască, pe alocuri cu uniforma carbonizată din care încă mai iese fum, cu greu poți recunoaște în arătarea aceea pe sublocotenentul Novăceanu. Dintr-o rană de pe frunte, sângele curge din abundență peste fața neagră. Se uită la ei cu ochi inexpresivi și dârdâie ca prins de friguri. Chemați sanitarul să facă ceva pentru el, ordonă Marius din fugă. La cabinetul medical

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
se zvârcolească. Liniștește-te, zice Romulus cu voce blândă ca a unei femei, dar Darie continuă să se agite înfrigurat. Vor să mă omoare! Nimeni n-o să se atingă de tine, ești în siguranță. Încearcă să-i imobilizeze brațele, dar sublocotenentul se zbate și mai aprig. Oare de unde mai găsește putere ființa asta pe jumătate moartă, acoperită cu bandaje? Ascultați! Ascultați! Vin peste noi! Picioarele i se contractă nervos, reușește să se ridice pe jumătate cu toate eforturile celor care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
se adunaseră rămășițele jalnice ale apărătorilor, chiar lângă treptele a ceea ce fusese subsolul. Cu un bandaj uriaș în jurul capului, Romulus trage să moară pe o pătură. O spumă sângerie se prelinge pe gât, pornind din colțurile gurii larg deschise. Alături, sublocotenentul Novăceanu continuă să zacă cu privirea pustie ațintită asupra cerului. Pare că se înviorează numai când Mâțu duce la buzele lui un mic bidon metalic. Soarbe câteva înghițituri, apoi revine la starea de dinainte. Sergentul se întoarce către Marius. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
scurt timp. Așa cum pățiseră colonelul Pietrosu și maiorul Moga, ridicați în plină noapte de la locuințele lor fără să li se aducă nici o acuzație pentru a fi înlocuiți cu "tovarăși de încredere, cinstiți și capabili, cu o morală conformă noilor timpuri". Sublocotenentul Popa fugise cu câteva minute înainte ca gărzile enkavediste să pună mâna pe el și umbla vorba că se alăturase partizanilor din munți. Cum să fie? Bine. Dă-mi hârtiile alea de care spuneai că trebuie semnate. În sfârșit singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

pe-ăla aici, și cu un deget energic arătă podeaua. Și acum să-mi spuneți: de ce credeți că l-au dat afară? Nu era elev bun? Ba era, că ajunsese pe ultimul an, atât mai avea, un an și ieșea sublocotenent. Și ar fi ajuns mare, fiindcă el pe front nu fusese, legionar n-apucase să fie (îl ținuse tat-său de rău - să vă spun eu după aia cum s-a purtat cu tat-său, care și-a jertfit viața

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

Cred și eu! răspunse imediat prințul. Acum, în afară de mine, nici nu mai există vreun prinț Mâșkin; cred că sunt ultimul. Cât privește pe părinții și pe bunicii noștri, unii dintre ei au fost răzeși. De fapt, tatăl meu a fost sublocotenent în armată, provenit din rândurile iuncherilor. Așa că, nu știu cum, și generăleasa Epancina se trage tot din prințesele Mâșkin, fiind și ea ultima în felul ei4... — He-he-he! Ultima în felul ei! He-he! Cum ați întors-o! spuse funcționarul chicotind. Râse și oacheșul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în brațe. — Zău? întrebă prințul. Tata a murit acum douăzeci de ani. — Da; douăzeci de ani; douăzeci de ani și trei luni. Am învățat împreună; eu, din școală, am intrat direct în armată... — Da, și tata a fost în armată, sublocotenent în regimentul Vasilievski. — Ba în regimentul Belomirski. Transferul în regimentul Belomirski a avut loc aproape în ajunul morții. Am stat lângă el și i-am dat binecuvântarea întru veșnicie. Mama dumneavoastră... Generalul se opri puțin ca și cum l-ar fi încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]