1,497 matches
-
are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-ar fi cu putință. P.S. Septembrie 2005. Uite că au trecut alți zece ani de la rândurile de mai sus și nu știu cum se face dar amândoi împricinații parcă ne simțim mai tineri, dacă nu cumva ne re-copilărim către... mintea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
indignării revoluționare erau ușor de găsit: preoții catolici, călugării, seminariile, mănăstirile. Campania anticreștină dura, în Portugalia, de pe timpul Marchizului de Pombal. Și acum erau greu de convins mulțimile revoluționare, care străbăteau Capitala cântând Portuguesa, că mănăstirile nu sunt prevăzute cu subterane, că seminariile iezuiților nu au fost transformate în arsenale ale monarhiei, că preoții nu sunt înarmați și nu trag cu carabina asupra republicanilor. Oamenii cereau să se convingă ei înșiși de tot ce li se spusese, - mai ales în ultimii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp și a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivnița ființei noastre. Căci omul cu etaje știe foarte bine că, fără subterane, acoperișul n-ar fi cu putință. P.S. Septembrie 2005. Uite că au trecut alți zece ani de la rândurile de mai sus și nu știu cum se face dar amândoi împricinații parcă ne simțim mai tineri, dacă nu cumva ne re-copilărim către... mintea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
semnificativ (realitatea "depășind" ficțiunea pe chiar terenul acesteia, în Imaginar). Faptul se datorează calității esențiale a amintirii, care o deosebește de imaginea obișnuită și care constă în imposibilitatea comunicării ei directe, nemijlocite. Amintirea este o imagine autistă, definitiv închisă în subteranele ființei. Cel care-și amintește, cel care povestește amintiri dîndu-le o înfățișare verbală, nu face decât să ofere echivalențe, noi imagini, inevitabil trucate, ale imaginilor originare: repetiția nu e posibilă decât într-o altă formă, impune o metamorfoză. Oricât de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
depărtare. Ei bine, Elya murise. Era deprivat de Încă un lucru, i se mai furase o ființă. Încă un motiv pentru a trăi i se scursese printre degete. Își pierdu răsuflarea. Atunci apăru femeia. Alte sute de metri În această subterană șerpuitoare mirosind a ser, a supă organică, a funguși, a plămădeală de celulă. Asistenta Îi luă lui Sammler pălăria, spunându-i: „Acolo Înăuntru“. Pe ușă scria P.M. Adică post-mortem. Erau gata să Îi facă autopsia imediat ce Angela semna actele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai merg... Se mai oprește cîte un autobuz... Se mai aud pași răzleți... figuri aproape imperceptibile. Dar nu numai chipurile nu le disting... nici urmă de vreo greșeală, o fisură cît de mică, vreun cerc vrăjit, vreo intrare secretă În subterană. Nu am În față decît perspectiva Întunecată și deșartă a așteptării la infinit... precum gerul mușcător al nopților de februarie. Ce să mai vorbesc de ora 7.30 dimineața? Cea mai sumbră dintre ore, cînd nu se Întîmplă absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Era solidaritate și igrasie. Iarna iubeam mai mult, fiindcă altfel ne pierdeam mințile. Ce am făcut cu intelectul nostru la vremea aceea? La o altă scară, cam ce au făcut și Jowida și Walizada în Kabul. L-am folosit în subterane. Comunismul nu avea un deadline. Îmi amintesc programele de activități de pe vremuri: „Se va reface propagandă vizuală. Termen-limită: octombrie (în noiembrie erau congrese). Răspunde BOB”. Nimeni nu făcuse un program: „Se va prăbuși comunismul. Termen-limită: decembrie, 1989. Răspunde...”. Eh, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în noiembrie erau congrese). Răspunde BOB”. Nimeni nu făcuse un program: „Se va prăbuși comunismul. Termen-limită: decembrie, 1989. Răspunde...”. Eh, aici e aici! Gorbi? Honeker? Iliescu? Tot CC-urile? ............................................................................................................ Curriculum Vitae a început să se construiască o dată cu ieșirea intelectului din subterane. Nu, nu știam nimic în decembrie 1989, nici măcar că vom scăpa de comunism. Apoi a început pariul simplu: nu ești nici prea tânără să o iei doar pe traseul studiilor în Occident, nici prea bătrână să ignori cultura occidentală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și ușor înviorat. Afară bătea schimbătorul vânt de aprilie. 23. Pământul, cernoziomul marii câmpii aluneca prin fața geamului închis al compartimentului de tren. Inima îmi bătea din când în când cu putere, atunci îmi mutam gândul; era greu pentru că stăruia în subterane și răbufnea, nechemat, la suprafață, emoția îmi gâtuia mișcarea, și de la geamul compartimentului privirea îmi rămânea fixă de-a lungul nesfârșitei întinderi. Veneam pentru că mă rugase el, din condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vrăjite ca să nu mai fie găsite; de unde și recurgerea la serviciile unui magician care are sarcina de a dezlega vraja. Nu poți schimba două vorbe cu un kannaz fără ca el să nu se jure că a văzut deja într-o subterană munți de aur și de argint, de care nu s-a putut atinge pentru că nu știuse incantațiile potrivite sau pentru că nu avusese asupra lui parfumurile care trebuiau. Și iată-l că vine să-ți arate, fără a-ți îngădui totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
denumită și sala gotică. Construită odată cu celelalte zidiri vechi de la Cetățuia, în anul 1670, este situată în partea de sud, lipită de zidul de incintă. Edificiul are etaj și două rânduri de pivnițe suprapuse, prima la nivelul terenului, a doua subterană. Clădirea este ceva mai mică în comparație cu palatul domnesc de pe cealaltă parte a incintei. La mijlocul fațadei o scară exterioară de piatră dă într-un pridvor de zid cu coloane. Scara este lipită de una din laturile soclului de la pridvor. Sub pridvor
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
să se lase tiranizat dacă asta m-ar distra. Tiran el însuși, instabil, posesiv. Nu-mi punea la picioare decât... nimic. Adică, eventual: instituția subordonată. Micul său regat în republica nenumăratelor regate, mari și mici. Și ce instituție! ASOCIAȚIA! Asociația subteranei, subdezvoltaților, subînțelesurilor. Asociația Tăcerii, Handicapatii subordonati. Dacă n-aș ști că, de fapt, și asta nu-i decât o firmă. În spate și dedesubtul și deasupra căreia este REȚEAUA. REȚEAUA, asta e totul. Nu contează firma, scopul, structura. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plictisit în sincopele și capcanele sale. Ai fi aflat că începutul unei noi zile poate readuce același chip de ghips încrețit în fereastra zorilor: Orest Popescu. Fantoma care te așteaptă, cuminte, la fiecare alt gong al calendarului, să-ți amintească subterana în care mișuni. Timpul macerează obsesiile, știi bine, professore. Până și tovarășul Orest Popescu obosește, sub atotputernicia timpului: pasiunea se mediocrizează, ura devine mai curând o rutină, o mimică, necesară aparențelor. Întrebi de ce nu găsesc alt salariu, alt serviciu, alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
găsea răspuns. Limbajul era aidoma tuturor ziarelor accesibile de-a lungul și de-a latul țării, un model, nu se putea desluși nici cea mai vagă deosebire. Sub banalitatea perfectei adaptări la mediul din jur, functiona statutul special? Pepiniera-model a subteranei, pregătită a-și desăvârși, treptat, organizarea sectară, potențialul de intervenție? Fotografului Octavian i s-ar fi potrivit, desigur. Dar celorlalți? Cum primesc și cum înțeleg comenzile-tip? Viata amputată păstrează resurse de ambiguitate? Executanți exemplari, concentrați doar spre obiectivul imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
notase două adrese și numere de telefon. Cum or fi vorbind la telefon exemplarii membri surdomuți? Sau vorbesc copiii lor? O fi având și Octavian copii? O fi înfiat unul, să poată rafina jocul, cum cere planul de măsuri al subteranei... Intră în cabină, formează numărul. Sună, sună în gol. „O fi alt număr. M-am ramolit, oi fi notat numărul doamnei Radovici. Care nici nu mai e doamnă, e iarăși Irina. Irina, iarăși Irina.“ Peste jumătate de oră, detectivul repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înmulțiseră brusc treburile, săptămâna devenise mai mică. Să mai vorbească unii de plictiseală... televizorul tembel, radioul patriotic, barurile lipsă, pocherul interzis, bordelurile uitate, cărțile vechi, reflexele moarte, bârfa fleșcăită... dar inițiativa? Inițiativa personală! Trebuie și oarecare inițiativă, stimați handicapați ai subteranei! Auzi, să te plictisești! Prin urmare, miercuri la telefon, vineri pe teren, expediție spre Istria, așa s-o fi numind strada aia spre margine de purgatoriu. De la intersecție se coboară la Alimentara, apoi la dreapta, până la școala omului nou, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
expansiune, cu numele absentului pe care urma să-l înlocuiască. Strainul urma sa-l inlocuiasca. Un înlocuitor, firește, atat putea fi Tolea în lumea înlocuitorilor, identificat cu numele și rolul și memoria pe care avea să le mimeze, cum cerea subterana măștilor și înlocuitorilor. Tolea era și el în genunchi, degetele lor se încleștară din nou și iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
totuși. Măcar, iritantă. Iritantă, cel puțin! Dar dacă acest Țăndărică spilcuit a fost, pur șisimplu, manipulat de Instituția Exemplară? Dacă a căzut în capcana pe care i-o întinseseră? Doar nimic nu este lăsat la voia întâmplării în haotica noastră subterană. Seară de vară. Ștefan Olaru întâlnește un fost coleg de școală. O seară care părea a fi de vară, în fața unui chioșc ce părea real, pe care scria, de necrezut, Plăcintărie, unde se vindeau, firește, înlocuitori. Bizare tartine: două felii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am devenit cu toții, te-ai gândit, spune? S-a ascuns între ei sau chiar le-a acceptat codul? O ascunzătoare bună, nu-i așa? Suspiciunea și delațiunea, hrana noastră zilnică își află coduri inedite în acest mediu, nu-i așa? Subterana maladivă, infirmă, care se tot dilată și nu-și găsește o ieșire, o ventilare. Dospește, dospește, ies doar rareori bâlbâieli chinuite. Un model extrem. O limită a ceea ce am devenit, de fapt, cu toții? Nimic din ce e real nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
băncii. Pantalonași de doc albastru, vestă tirolez. Ochi imenși și reci, degete scurte și roz. Copacii unduiau, clipocea lacul, lacul codrilor albaștri, liliacul înflorit și privighetorile Edenului în care mișunau santinele și țiuiau antenele iscoadelor și se lățea, victorioasă, puterea subteranei. Privea fermecat plicul lucios, scrisoarea. Trase plicul, trase spre sine, de la capătul băncii, plicul și scrisoarea trecutului. Le privi, o clipă, scârbit, apoi le strânsemototol, în pumn. Alergă spre movilița de nisip, se lăsă pe vine, căzu, se ridică, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o profundă înrudire, deși părea că le condamnă. Relația dintre fapt și relatare arăta că negația era doar aparentă. De fapt, complicita cu ceea ce nega. Cu ceea ce mima că neagă și combate. Adevărații combatanți vor învia cândva? Să curețe murdara subterană... Irina se ridică, enervată, își aprinde țigara. Se reazemă de balustrada de lemn a terasei. Îl privește, iritată, pe combatantul de altădată. — Spaima de primăvara asta. De lumea asta chircită, pocită, sufocată atâta vreme. Ațipită atâta vreme, anihilată atâta vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care sè te ghideze prin acest labirint fèrè ieșire care este lumea virtualè, dacè n-ar fi izbucnit cu zgomot cafeaua în recipientul de sticlè al cafetierei, Matei și-ar fi exprimat și pèrerea în legèturè cu puterea care, din subterană informaționalè, acționeazè nebènuit asupra tuturor consumatorilor de biți, toate aceste teorii fècând parte din repertoriul lui preferat de discuții atunci când se întâlnește cu Șerban, Rèsucit pe jumètate înspre ea o urmèresc cum îndeplinește cu încetinealè ritualicè turnatul cafelei și jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
retrăiască, să reconstituie marile povești din Theba, Memfis, Bizanț sau Roma, să se apropie, să înțeleagă istoria unor eroi de demult sau a propriei sale familii. Chiar și acum, după ce revenise în țară, petrecea aproape zilnic câteva ore bune în subteranele orașului. Îi plăcea să simtă, să pipăie cărămizile pereților. Pătrundea cu încredere în bezna galeriilor. Era ca o întoarcere în uterul uriaș al pământului din care apăruse el, Iancu, urmașul Văcăreștilor. Se regăsea pe sine. Stătea față în față cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stăpânul deplin. Cu adevărat liber. Răsfățat de femei. Susținut de prietenia unor oameni deosebiți, ca prințul Manuc, de pildă. Cu siguranță îi va simți lipsa. În fine, aici trăise departe de ceea ce detesta cel mai mult: țesătura invizibilă de intrigi, subteranele bârfelor, pârile mârșave, mierea și zâmbetele înșelătoare de la curtea Rusiei. Mai erau apoi și micile obiceiuri dobândite aici. Se obișnuise să-și ia micul dejun singur și gol, doar cu o manta aspră aruncată pe el. Perspectiva de a relua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]