484 matches
-
de hidrogen cît și cel de heliu. În alte privințe mecanismele care stau în spatele formării supernovelor de tip Ib și Ic sunt similare cu cele de tip ÎI, plasînd astfel tip Ib/c între Ia și ÎI. Datorită acestor similarități supernovele de tip Ib/c sunt numite colectiv supernove de tip Ibc. Există dovezi că un mic procent de supernove de tip Ic pot fi cauzate de către explozii de raze gamă, deși există ipoteza că orice supernovă de tip Ib sau
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
alte privințe mecanismele care stau în spatele formării supernovelor de tip Ib și Ic sunt similare cu cele de tip ÎI, plasînd astfel tip Ib/c între Ia și ÎI. Datorită acestor similarități supernovele de tip Ib/c sunt numite colectiv supernove de tip Ibc. Există dovezi că un mic procent de supernove de tip Ic pot fi cauzate de către explozii de raze gamă, deși există ipoteza că orice supernovă de tip Ib sau Ic poate fi o explozie de raze gamă
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
și Ic sunt similare cu cele de tip ÎI, plasînd astfel tip Ib/c între Ia și ÎI. Datorită acestor similarități supernovele de tip Ib/c sunt numite colectiv supernove de tip Ibc. Există dovezi că un mic procent de supernove de tip Ic pot fi cauzate de către explozii de raze gamă, deși există ipoteza că orice supernovă de tip Ib sau Ic poate fi o explozie de raze gamă în funcție de geometria exploziei. În orice caz, astronomii cred că majoritatea celor
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
ÎI. Datorită acestor similarități supernovele de tip Ib/c sunt numite colectiv supernove de tip Ibc. Există dovezi că un mic procent de supernove de tip Ic pot fi cauzate de către explozii de raze gamă, deși există ipoteza că orice supernovă de tip Ib sau Ic poate fi o explozie de raze gamă în funcție de geometria exploziei. În orice caz, astronomii cred că majoritatea celor de tip Ib, si probabil cele de tip Ic, rezultă din colapsul nucleului unor stele masive lipsite
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
celor de tip Ib, si probabil cele de tip Ic, rezultă din colapsul nucleului unor stele masive lipsite de straturile externe, si nu prin scurgeri termonucleare ale piticelor albe. Datorită faptului că se formează din stele rare, foarte masive, frecvență supernovelor de tip Ib și Ic este mult mai mică decît a celor de tip ÎI. În mod normal apar în regiuni în care se formează stele noi și nu au fost niciodată observate în galaxii eliptice. The light curves (a
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
some cases can be nearly identical to those of Type Ia supernovae. However, Type Ib light curves may peak at lower luminosity and may be redder. În the infrared portion of the spectrum, the light curve of a Type Ib supernovă is similar to a Type II-L light curve. (See Supernovă.) Type Ib supernovae usually have slower decline rateș for the spectral curves than Ic. Type Ia supernovae light curves are useful for measuring distances on a cosmological scale. That
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
supernovae. However, Type Ib light curves may peak at lower luminosity and may be redder. În the infrared portion of the spectrum, the light curve of a Type Ib supernovă is similar to a Type II-L light curve. (See Supernovă.) Type Ib supernovae usually have slower decline rateș for the spectral curves than Ic. Type Ia supernovae light curves are useful for measuring distances on a cosmological scale. That is, they serve aș standard candles. However, due to the similarity
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
curves are useful for measuring distances on a cosmological scale. That is, they serve aș standard candles. However, due to the similarity of the spectra of Type Ib and Ic supernovae, the latter can form a source of contamination of supernovă surveys and must be carefully removed from the observed samples before making distance estimates.
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
și la începutul secolului al XX-lea, nu existau decât puține idei despre natura „extragalactică” a obiectelor cerești. Așa astronomii puteau să se gândească că au detectat, în 1885, prezența unei „nove” (adică: „stea nouă”, în realitate era vorba de „supernova SN1885A” !) în regiunea centrală a Messier 31, celebra Nebuloasă Andromeda, despre care se credea că face parte din Calea Lactee. Cercetările Ms. Henrietta Leavitt, Shapley, Slipher, Hubble ș.a. constau în punerea în evidență că aceste îndepărtate nebuloase erau în realitate „universuri-insule
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
se găsește înafara luminii vizibile. Totuși, dacă se consideră emisiunile în infraroșu, Y CVn are o luminozitate de de ori luminozitatea Soarelui. Raza sa are aproape 2 u.a. La Superba ar putea să-și ejecteze stratul extern printr-o supernovă, după care să se prăbușească, pentru a deveni o pitică albă.
La Superba () [Corola-website/Science/328629_a_329958]
-
corpuri cerești) este realizată de către Uniunea Astronomică Internațională (UAI). Multe dintre numele de stele existente în prezent au fost păstrate de pe vremea de dinainte ca UAI să fi existat. Alte denumiri, în principal pentru stelele variabile (incluzând și nove și supernovă), sunt adăugate încontinuu. Aproximativ 10 000 de stele sunt vizibile cu ochiul liber. Cataloagele și hărțile stelare premoderne listează doar cele mai luminoase dintre acestea. Hipparchus, din secolul al II-lea î.Hr. a enumerat aproximativ 850 de stele. Johann Bayer
Denumirea stelelor () [Corola-website/Science/328611_a_329940]
-
în nr. 568 din "CPSF Anticipația"', povestirea arată cum, cu ajutorul umbrelor, un copil reușește să readucă la viață diverse ființe, cu consecințe tragice pentru cei din jur. Textul a fost recompensat cu Premiul Juriului - Pozitronic 1995. Povestirea a primit premiul SuperNova în 1994. A apărut pentru prima dată în nr. 124-125 al "Jurnalului SF", fiind reeditată în 2015 în revista "Nautilus". Intriga prezintă ascensiunea unui boxer ajuns în grija unui antrenor care folosește metode stranii de lucru. În loc să-l pregătească pentru
Rămășițele viselor () [Corola-website/Science/334997_a_336326]
-
discuție o metodă revoluționară de tratare a copiilor cu dizabilități psihice folosind dresajul canin. Metoda dă rezultate extrem de bune, dar nu ia în seamă condiționările pe care le impune ierarhia unei haite. Ultimul text din perioada 1994-1995 a apărut în "SuperNova" și a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună schiță la concursul Sigma din 1995. Această nouă distopie vorbește despre un viitor în care oamenii fără câini însoțitori sunt prinși de hingheri întocmai ca și câinii fără stăpân. Secțiunea
Rămășițele viselor () [Corola-website/Science/334997_a_336326]
-
scenă în cea de-a treia seară a festivalului pentru a-și primi omagiile, s-au numărat: actorul Mitică Popescu, directorul Observatorului Vasile Urseanu, Adrian Șonka - pentru succesele din acest an ale astronomiei românești pe plan mondial, (amintim descoperirea unei supernove făcută de Ciprian Vântdevară din Bârlad), actrița Stela Popescu, care a încântat miile de spectatori cu un minirecital de excepție, Andrei Roșu - locul 6 mondial la triatlon, Corul de copii Callatis din Mangalia - laureat a numeroase concursuri internaționale, profesorul Anton
Festivalul Callatis () [Corola-website/Science/329989_a_331318]
-
deveni ulterior romanul "Atavic", sub forma unei povestiri. În 1995 debutează în "Jurnalul SF" cu povestirea "Visându-l pe Mart Senson", care-i adusese în anul precedent premiul JSF-Atlantykron. Urmează alte povestiri publicate în "Jurnalul SF", colecția "CPSF Anticipația" și "SuperNova", printre care se numără "Începutul", "Daniel", "Adevărul despre Woopy", "Mâinile lui Solomon", "Burta", "Castelul Câinilor", "Alcoolama" (în colaborare cu Ionuț Bănuță), "Îngeri și Câini" sau "Visus", multe dintre ele fiind recompensate cu premii la diverse concursuri, toate premiate la concursuri
Liviu Surugiu () [Corola-website/Science/332539_a_333868]
-
căzută într-o gaură neagră centrală. O cvasi-stea se formează când miezul unei protostele intră în colaps, dar straturile superioare au suficientă energie să absoarbă energia emisă în mod exploziv de gaura neagră (cum se întâmplă în prezent cu o supernovă). O astfel de stea are masa de o mie de ori mai mare decât cea a Soarelui. Stele suficient de mari pentru acest fenomen s-ar fi putut forma doar în primele stadii ale universului, când atomii de hidrogen și
Cvasi-stea () [Corola-website/Science/333830_a_335159]
-
Wilhelm Heinrich (n. 24 martie 1893, la Preußisch Oldendorf - m. 25 iunie 1960 la Göttingen) a fost un astronom german, care a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1931. Cu Fritz Zwicky, a avut pentru prima dată ideea că supernovele pot crea stele neutronice. În al Doilea Război Mondial, a profitat de "blackout"-ul care reducea poluarea luminoasă la observatorul Mount Wilson pentru a observa centrul galaxiei Andromeda și să o rezolve în stele. Aceate observații l-au condus la
Walter Baade () [Corola-website/Science/333065_a_334394]
-
definirea populațiilor stelare. A descoperit și existența a două tipuri de cefeide. Această descoperire l-a condus la recalcularea taliei Universului cunoscut, dublând precedenta evaluare făcută de Hubble în 1929. A identificat și nebuloasa Crabului ca fiind un remanent al supernovei din 1054, căreia i-a identificat părțile optice și radio. A descoperit și 10 asteroizi, printre care 944 Hidalgo și 1566 Icarus, un asteroid cu orbită foarte excentrică punând în evidență fenomenul de precesie a periastrului, prezis de relativitatea generală
Walter Baade () [Corola-website/Science/333065_a_334394]
-
circa 175 de ori mai mare decât Soarele și de 11 ori mai masivă, aflată în ultima fază a evoluții sale stelare și poate fi, prin urmare, considerată că o stea muribunda. Nu se știe dacă va exploda într-o supernovă sau va deveni o pitica albă, întrucat masă să se află la limita dintre stelele destinate să explodeze și cele destinate să se prăvălească. Este catalogata că stea variabilă, deoarece a procedat la ejecția unei mari cantități de materie în
Epsilon Pegasi () [Corola-website/Science/333401_a_334730]
-
și lasă în jurul său, la fiecare trecere, cochilii moi concentrice de materie. În perioada de tranziție steaua trece prin tipuri spectrale intermediare, devenind, astfel, galbenă sau albă, ca și Steaua Polară în prezent. În general steaua este destinată să explodeze în supernovă, însă un număr foarte mic de stele, cu masa cuprinsă între 8 și 12 mase solare, la încheierea existenței lor, devin rare pitice albe oxigen-neon. Dat fiind faptul că stelele petrec mai mult timp în faza de supergigantă roșie, o
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
stele, cu masa cuprinsă între 8 și 12 mase solare, la încheierea existenței lor, devin rare pitice albe oxigen-neon. Dat fiind faptul că stelele petrec mai mult timp în faza de supergigantă roșie, o bună parte din stelele precursoare ale supernovelor observate au fost supergigante roșii. Până în anul 1987 se credea că supernovele au provenit exclusiv din supergigante roșii, dar explozia supernovei din 1987, din Marele Nor al lui Magellan, a doborât această părere: în fapt, imaginile din regiune, efectuate înainte de
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
existenței lor, devin rare pitice albe oxigen-neon. Dat fiind faptul că stelele petrec mai mult timp în faza de supergigantă roșie, o bună parte din stelele precursoare ale supernovelor observate au fost supergigante roșii. Până în anul 1987 se credea că supernovele au provenit exclusiv din supergigante roșii, dar explozia supernovei din 1987, din Marele Nor al lui Magellan, a doborât această părere: în fapt, imaginile din regiune, efectuate înainte de explozia stelei, au arătat că steaua precursoare a fost o supergigantă albastră
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
faptul că stelele petrec mai mult timp în faza de supergigantă roșie, o bună parte din stelele precursoare ale supernovelor observate au fost supergigante roșii. Până în anul 1987 se credea că supernovele au provenit exclusiv din supergigante roșii, dar explozia supernovei din 1987, din Marele Nor al lui Magellan, a doborât această părere: în fapt, imaginile din regiune, efectuate înainte de explozia stelei, au arătat că steaua precursoare a fost o supergigantă albastră de clasă spectrală B3, Sanduleak -69° 202. Tabelul de
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
ani-lumină, studii recente au evaluat această distanță la 900 de ani-lumină. Zeta Puppis prezintă o viteză mare de deplasare în spațiu și o foarte mare viteză de rotație și s-a speculat că este o stea fugară rezultată dintr-o supernova dintr-un sistem binar, eventual precursoare a Nebuloasei Gum,însă dovezi justificative sunt rare. În mai multe sute de mii de ani, Naos va crește în dimensiuni, iar suprafața sa se va răci în mod progresiv trecând prin tipurile spectrale
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
Oliver reușesc să se strecoare prin ventilație cu puterile lui Skylar. Anihilatorul apare mai târziu la Mighty Med din cauza dispozitivului de urmărire a introduce pe trofeele sale și îi capturează pe Kaz și Oliver. Când reactorul de la Mighty Med merge Supernova, Skylar profită de acest lucru prin păcălirea Anihilatorului într-o capcană. Într-un final, Skylar este falsificată cu puterile Anihilatorului, în scopul lui și de a controla Mighty Med. În ”Cum a scăzut Mighty Med”, Anihilatorul intenționează să obțină cu
Lista personajelor din Medici pentru eroi () [Corola-website/Science/334691_a_336020]