706 matches
-
scăpătare (sensul este figurat), vopseaua din camera de hotel miroase a terebentină proaspătă ceea ce provoacă o impresie deza- greabilă. Cât despre simțul tactil, atingerea copilului pro- voacă un recul dezgustat naratorului. Toate aceste senzații care au în comun disconfortul și supralicitarea nervoasă se amestecă componistic într-o uvertură a exasperării. În orice caz, efectul cocktail-ului sinestezic este deconcertant. Deși prozatorul disprețuia simbolismul, compozițiile sim- boliste în cheie parodică o dovedesc din plin, toată această concentrare perceptivă pusă sub semnul unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o deformare a percepției. Avem la finele acestei experiențe ceea ce Michael Pollack numește o „identitate rănită” Violența se insinuează prin intrarea într-un regim figu- rat al limbajului, fapt rar la Caragiale și utilizat în general pentru a sublinia ironic supralicitările retorice. Privirile devin instrumente de tortură, precum „pironul” sau „să - geata” : „Toți ochii se pironesc asupră-mi. Privirile mă săgetează”. Naratorul face obiectul unei investigații nedi- simulate, care indică într-un alt registru al limbajului, privirea focalizată, concentrată, cea care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Verbigerația bășcăliosului provine însă dintr-o iritare, care în cazul flecarului nu există, așa cum în bășcălie nu există o deplină juisanță, ci doar o perpetuă stare de excitație. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale, urmând o logică a supralicitării întru exces, generatoare de simulacre, mai flecar decât flecarul este bășcăliosul. Putem privi însă bășcălia în două feluri, ca o formă de exces a ceva ce deja este excesiv, o ducere până la ultimele consecințe a flecărelii, ca pe o deformare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dramatici, așa-numiții „trăiriști”, despre care se poate spune că la noi, în epoca respectivă, au anticipat, într-un fel, existențialismul de după război, Caragiale era un antidot incomod. Binențeles, și acuma i un antidot foarte incomod, la alt soi de supralicitări, și sunt unii acum care, dacă ar putea - da’ noroc că nu se poate - l-ar suprima din cultura noastră ! Dar în epoca respectivă, deși Caragiale nu-și putea pierde primatul său literar, era un autor, spun, incomod pentru toată
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
din Danton. Se poate discuta despre calitatea și acoperirea lucrărilor lui din perioada de după război. Un om între oameni e mai puțin conjunctural decât pare, în tot cazul balastul conjunctural nu e covârșitor, iar romanul, dacă facem abstracție de unele supralicitări, reprezintă un remarcabil efort epic, atingând chiar, ca să mă exprim în limbajul autorului, câteva momente „substanțiale”. Dar intelectualul lucid, gânditorul și omul activ, multiplu prezent în social, își încheiase menirea lăsând posterității un manuscris sigilat („închis într-o sticlă și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cum mă uimesc de regulă împlinirile poetice (nu neapărat „majore”, dar totdeauna mirabile). Șase ani mai târziu, după ce între timp apăruseră alte volume de Nichita, salutate cu elogii cvasiunanime, mi-am exprimat public niște rezerve față de ceea ce îmi părea o supralicitare. Evident, greșeam. Greșeam ̀ n esență, dar poate nu în ce privește primejdia în sine a encomiasmului și adulației, regim neprielnic unui artist oricât de mare. Poetul mi-a făcut onoarea de a nu se arăta nici supărat, nici indiferent, mărturisindu mi
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
comportament liberal, nici opțiuni democrate. El este adeptul monarhiei de drept divin, nu al celei constituționale și democratice, compatibilă totuși cu liberalismul: monarhia este singura formă de guvernământ care poate fi elitară și poate proba efectiv competențele dincolo de criteriile și supralicitarea electorală, așa cum se întâmplă la noi... un rege este unsul lui Dumnezeu și are o calitate transumană. Senatorul disprețuiește republica și democrația deopotrivă. Dacă nu credem acest lucru (vezi ideea de mai sus - n.n.) rămânem republică, adică regimul mediocrității, al
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
între poezia, proza și critica grupului, iar analizele se îndreaptă deopotrivă spre genul proxim și spre diferența specifică. În sfera prozei primul este mai frapant, aici existând o omogenitate care nu poate fi regăsită în poezia generației. Textualismul, mitologia derizoriului, supralicitarea cotidianului sunt puncte comune din programul optzeciștilor. Cât privește sensul ei grav, proza încearcă o revizuire a perspectivei literare asupra socialului, opunându-se într-un mod radical viziunii asupra lumii preconizate de canonul oficial. În aceeași direcție ar merge și
ŢEPOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290153_a_291482]
-
actuala etapă de dezvoltare a agriculturii. Față de aceste semne palpabile de noutate, mă îngrijorează sincer maniera unora, intelectuali, de a se «țărăni» la modul vechi, afectînd o atitudine neaoșă, mimînd adică un limbaj inexistent azi, sau, pe de altă parte, supralicitarea elementului folcloric și etnografic în acțiunea educativă și în manifestările culturale ale țăranilor. Într-un moment în care munca în agricultură tinde să devină o «variantă a muncii industriale», fapt ce pretinde policalificarea, țăranul se profesionalizează, asimilează o terminologie adecvată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
balet... concentrat cu totul nu era decât În lucrul la un nou manuscris, despre care vorbea victorios, cu evidentă plăcere. Ceva În adâncul său se cerea protejat doar prin literatură. Exista, probabil, În nerăbdarea, În aviditatea, În excesul său o supralicitare care să devieze, să amâne contactul abrupt și fatal, tăișul unui adevăr imposibil de Înfruntat. Dilata clipa cea repede, să nu se mai termine, parcă. Mereu venea sau tocmai pleca de undeva. Ca și cum ar fi fost prea periculos să rămână
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
RMB, 1983, 12 029; Dan C. Mihăilescu, „Profitabila condiție”, T, 1983, 8; Mircea Muthu, Literatură și viziune memorială, ST, 1983, 12; Nicolae Manolescu, Anii de ucenicie, RL, 1985, 18; Ion Vlad, Interviul, dialogul, confesiunea, TR, 1985, 19, 20; Dan Stanca, Supralicitarea fanteziei, RL, 1991, 38; Gheorghe Grigurcu, Idealismul istoriei literare, F, 1992, 2; Dan Petrașincu, În preajma unor „itinerarii mirabile”, RL, 1993, 3; Pavel Chihaia, Receptarea textelor medievale, RL, 1996, 26; Gheorghe Grigurcu, Despre literatura veche, RL, 1998, 21; Dicț. scriit. rom
FLORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287031_a_288360]
-
nevoiașă, văduvită de binefacerile edilitar-urbanistice moderne. Observația pătrunzătoare a prozatorului vizează limbajul micii lumi investigate, mentalități și comportamente caracteristice, recuzita curentă și practicile obișnuite ale traiului zilnic al umanității periferiilor. Onomastica e de un pitoresc plauzibil, uneori poate șarjat prin supralicitare: personajele se numesc Duduveică, Falaștoacă, Bambulete, Gâjâitu, Tăchiță Cărăbiță, Iliuță Pufulete (numele-poreclă real al bunicului prozatorului), Năvârlie, Nenciu Penciu ș.a.m.d., rareori purtând nume „neutre” stilistic. Dintre scenele reconstituite cu vervă nu lipsesc nunta de mahala („cu dar”, bineînțeles
DANIEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286684_a_288013]
-
din Cuvintele și lucrurile, unde literatura modernă este considerată o invenție epistemică concomitentă cu biologia, istoria, hermeneutica și economia (Înlocuind Literele, istoria naturală, teologia și, respectiv, știința bogățiilor). În toate cazurile, ceea ce contează ca explicație a declinului instituției literare este supralicitarea literaturii după modelul supralicitării umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unde literatura modernă este considerată o invenție epistemică concomitentă cu biologia, istoria, hermeneutica și economia (Înlocuind Literele, istoria naturală, teologia și, respectiv, știința bogățiilor). În toate cazurile, ceea ce contează ca explicație a declinului instituției literare este supralicitarea literaturii după modelul supralicitării umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de transcendență (aici se mai lucrează Încă). În fiecare dintre aceste ferpare făcute literaturii, se revine la originile romantismului ca la originea acestei supralicitări, atunci cînd literatura s-a pliat pe o estetică a libertății care a dus-o la autarhie și a ridicat-o deasupra cotidianului, societății, vieții, la fel cum sufletul se Înalță din corp, părăsindu-l. E drept, declinul literaturii este
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
față de Barthes, New Criticism, formalismul rus sau hermeneutica germană (aici Gadamer este preferatul lui Compagnon). Dintre toți criticii excesivi aduși În ring Barthes este, În lumina textului lui Compagnon, singurul care scapără scîntei de luciditate și acceptă punctual efemeritatea oricărei supralicitări. Barthes ilustrează prototipil teoreticianului visat de Compagnon: unul care-și dă seama de condiția lui primă de scriitor și a operei sale, autolegitimată ca document experiențial iar nu științific. Numai că această “moralitate” vine de bunăseamă dintr-o nostalgie manifestată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
n-o consideră literatură -, avem imaginea felului cum scriitorii contemporani Înțeleg să reprezinte prin intermediul scrisului - dar și a cea ce publicul așteaptă: “realiterature”. Autobiografia sau În cel mai rău caz romanul personal abundă În peisajul editorial literar de astăzi, iar supralicitările tematice (pansexualismul) ori stilistice (ingenuitatea de-la-om-la-om sau cinismul) vin să coloreze scrieri de care autorii cred că cititorul, În lipsa acestor pigmenți, s-ar plictisi repede. Acesta din urmă creează la rîndul lui frisoane scriitorului, concurat de televiziune și entertainment, cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Félix Torrès, « Post-modernisme », in Le Débat, nr. 50/1988, p. 214. Pierre Brunel, La littérature franșaise aujourd’hui, Paris, Vuibert, 1997, p. 192. Formularea sa este, pentru cazul francez, foarte corectă. Postmodernismul este o „mișcare de reflux” În condițiile unei „supralicitări” a modernismului. Este vorba Însă, În mod evident, și de constarea unui eșec, fără de care aprecierea „supralicitării” nu-și avea rostul. Astfel putem explica de ce romancierii apăruți În anii 1980, mulți publicați la Minuit, au primit eticheta de “minimaliști”. Ori
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
hui, Paris, Vuibert, 1997, p. 192. Formularea sa este, pentru cazul francez, foarte corectă. Postmodernismul este o „mișcare de reflux” În condițiile unei „supralicitări” a modernismului. Este vorba Însă, În mod evident, și de constarea unui eșec, fără de care aprecierea „supralicitării” nu-și avea rostul. Astfel putem explica de ce romancierii apăruți În anii 1980, mulți publicați la Minuit, au primit eticheta de “minimaliști”. Ori altceva se Întîmplase În cultura anglo-saxonă. John Barth, « La littérature du renouvellement », in Poétique nr. 48/1981
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la baza conceperii de către Dilthey a „științelor umane”, fiind reluată de Jaspers, Heidegger, Gadamer, Ricouer, etc.Ă. Freud scoate la suprafață această întreagă recuzită romantică și o livrează sub un ambalaj de obiectivitate științifică, prin ascultarea atentă a pacientului și supralicitarea - în teorie - a unor principii ale cauzalității. Aspectul original al tehnicii de investigare a lui Freud a fost analiza afirmațiilor spontane ale subiectului (rezultate din asociații libere prelungiteă, analiza și interpretarea viselor prin folosirea unor metode de interpretare hermeneutică. Acest
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
întâmplările lor./ Apa care,/ doar ea/ vede totul.” Poeme (1986) și Luni dimineața (1987) revin la notația individuală în poetizări și caligrafii corecte în marginea existentului abstract sau concret, uneori forțate conceptual prin vagi mimetisme de tip suprarealist sau prin supralicitări ale recuzitei tehniciste, pentru care poeta are într-o prea mică măsură vocație. SCRIERI: Vară timpurie, București, 1979; Proiect de mitologie, București, 1981; Cortina, București, 1983; Eglogă, București, 1984; Poeme, București, 1986; Luni dimineața, București, 1987; Triumful Paparudei, București, 1992
IERONIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287505_a_288834]
-
romanul interbelic, ce miza pe rafinarea analizei și boicota cu frivolă indiferență istoria, la cel postbelic, în fața căruia se deschid și porțile tragicului: distincția poate fi subtilă și pătrunzătoare, dar, ca și în alte lucrări, ea este estompată de o supralicitare a meritelor literaturii contemporane. Criticul pledează pentru inserarea tragicului în reprezentările artistice și în cea mai importantă lucrare a sa, G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului (1971). Constatând că ideile teoretice ale lui Călinescu se reflectă deseori în romanele
DAMIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286666_a_287995]
-
relevanță, că romanul Travesti (1994, Premiul ASPRO) este un „semieșec” ș.a.m.d. Adevărul e că poetul a fost poate excedat de uriașa paraliteratură și de excrescențele sociologizante, politico-teoretice prin care creația sa a ajuns manifest social ori pretext de supralicitare, de ironie bagatelizantă etc. C. nu se mai vrea de mult „liderul generației”, „stegarul”, „reprezentantul-tipic” ș.a.m.d., ci se vede pur și simplu ca o mare singurătate într-un ocean de moftologie caragialiană, o solitudine narcisiacă, dorind să-și
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
Diotimei (1975), titlurile câtorva poeme rezumă pur și simplu „mesajul” liric: „Zămislirea și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin supralicitare devin doar versificări patriotarde în manieră vetust pașoptistă. Se rețin vagi înfiorări nostalgice după Satul copilăriei, după Mama, câte o Carte către tata și una adresată lui Eminescu tânăr. Plachetele ce au urmat, Solia (1980), Portretul focului (1983), Mic tratat
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
pot să aducă venit în visterie sau dimpotrivă care sunt clasele privilegiate. Ei vor avea tendința să contabilizeze nu cifra generală a locuitorilor țării, ci cifrele mici ale unor pături sociale. Dimpotrivă, universul literelor se sprijină de la început pe o supralicitare, căutând să mărească numărul celor angajați în jocul literar. Ce reprezintă exact aceste "milioane de români"? Cititori și cumpărători de cărți, într-o reprezentare abstractă și nerealistă? Utilizatori ai gramaticilor, adică o populație educată care urmează să treacă prin școli
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]