506 matches
-
ejacularea. Bruno Începu să facă exerciții; era un țel, merita să i se consacre. La fiecare din ieșirile lor, era uluit să vadă bărbați, uneori mai vârstnici decât el, care penetrau mai multe femei la rând, se lăsau masturbați și supți ore În șir fără să-și piardă erecția. Era de asemeni jenat să constate că majoritatea aveau penisul mult mai mare decât al lui. Christiane Îi repeta că nu conta, că pentru ea nu avea nici o importanță. Bruno o credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În cel de-al doilea inel al toracelui, a doua pereche fiind redusă la o pereche de balanțiere (servind pentru echilibrare În zbor), implantate În cel de-al treilea inel al toracelui; aparatul bucal e specializat pentru dizolvat, Înțepat și supt. În momentul În care musca se aventură pe suprafața ochiului, Michel bănui ceva. Se apropie de Jane, fără totuși s-o atingă. „Cred c-a murit”, spuse el după un timp de gândire. Medicul confirmă rapid acest diagnostic. Îl Însoțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
citesc, se bărbieresc, dorm. Înaintea premierei mai stăruie doar silueta unei pelerine cenușii. Flutură, ca un clopot, de sub streașina unor boruri largi și negre. Se pierde în dunga unor uliți ascunse... Străinul ar putea fi recunoscut, spun cei intrigați : chipul supt, fruntea prelungită de calviție, tremurul gesturilor excesiv protocolare. Informațiile parvin greu... ciudatul personaj ar fi un mare talent, care preferă solitudinea și pitorescul. Câțiva zeloși se întorc de la librăria din centru purtând ca pe un trofeu romanul, prima operă a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și al celeilalte, până se aude scârțâitul subțire și lung al balamalelor neunse. Nu exista decât un observator ? La patru birouri distanță, ridică și Manole capul, conectat la bizareria jocului de la fereastră. Figura lui e moale, obosită. Fruntea transpirată, obrajii supți, ochii somnolenți, buzele arse. Privirea căzută, fără putere. Este rândul lui s-o privească, de la depărtare. Fraternizare ? În lumina egală a unei zile, neiertătoare, ca atâtea altele, chipul fumuriu al Verei devine de fildeș, patinat, de-o transparentă delicatețe. Amărăciunea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să-i expulzeze pe bătrânii din București. Să-i trimită la țară, să elibereze orașul de pensionari.“ Vocea precipitată a lui Grefu, ajuns și el la cafeaua Ortansei. Trebuia să izbească întâmplările, ascunzișurile, amânările ! Pași mici, la stânga, la dreapta. Burta suptă, burta umflată. Ajunse până la scaun, prietenul la nevoie se cunoaște, scaunul îl primi. Liniște, așteptare : acrobatul pregătește saltul, pantomima, tictactoc, toctoctoctoc, clovnul rotește scaunul, care rotește clovnul, care rotește scaunul, pe un singur picior. Se apleacă în carlingă, manevrează prudent
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe care nu ți-l amintești mai tîrziu. Acest chip, care, Într-adevăr, chiar și atunci cînd era În viață, purta o culoare gălbejită, bolnăvicioasă pe obrajii fleșcăiți, ușor buhăiți, avea uscăciunea tipic irlandeză - a irlandezului de la oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un depozit dărăpănat, la o clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Neîndoielnic, un astfel de om fusese cel care ședea acum mort pe banca din pasajul metroului. Iar numele acelui om Îl purta o mulțime, ființa lui se repeta Într-un infinit. Pe chipul său cenușiu, pe gura sa moartă și suptă, se zărea fantoma vieții și a vorbelor sale de-abia stinse, de parcă-l auzeam vorbind, Îi ascultam din nou glasul cu inflexiuni cunoscute, știam fiecare moment și fațetă a vieții sale cu atîta precizie, Încît parcă era Încă viu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
primul face haz de ceilalți cu un glas batjocoritor. Și, Într-adevăr, așa cum ședea pe bancă, cu pălăria căzută pe frunte, cu un picior Îndoit țeapăn spre spate, cu mîna dreaptă spînzurată peste marginea băncii, cu buzele subțiri, de irlandez, supte și crispate Într-un zîmbet ușor, cam slobod și bețiv, atitudinea și aspectul mortului aduceau atît de mult cu Înfățișarea omului căzut În năuceala beției, Încît, În clipa cînd Îi vedeau fața cenușie oribilă, oamenii exclamau, cuprinși parcă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de mult pe față, Încît i se sprijinea pe nas, iar aceasta, Împreună cu zîmbetul vag și supt ce-i stăruia pe buze, accentuau asemănarea grotescă și oribilă cu un om beat. Ceea ce mai rămăsese din el - materia intrată În descompunere care fusese cîndva trupul său - se Împuținase și se strînsese dispărînd aproape cu totul. Nu-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
singuratic. Un chip fără urme de răutate, de vicii, de dușmănie: chipul omului de aproape cincizeci de ani, trăit la oraș - trăsături de personaj de desen animat - slab, ridat, cu nas mare și cute adînci pe față, cu obrajii puțin supți, un chip de efigie metalică, Înțelept și priceput, de un cinism fără șovăire, cu nervii amorțiți, glasul strident - clar și răspicat, un fiu al orașului. Fiul orașului (zîmbind cu amabilitate, cerîndu-și scuze parcă, coborîndu-și glasul și vorbind cu buzele Încordate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trag zăvoarele. Era pe la cântatul cocoșilor. Eu tresar și îmi îndrept privirea către ușă. Ușa se deschide! În prag îmi apare un sfânt aureolat de contrastul luminii de pe sală și întunericul dinlăuntru. Fața lui palidă, fruntea brăzdată ușor și obrajii supți, zăbovind în prag pentru a se orienta, părea o icoană vie. Se apropie apoi de mine șimi ia o mână, iar cu cealaltă mă prinde de umăr: „Sunt preotul Nil Dorobanțu”, „Petru Baciu din Bacău”, răspund eu. Simțeam nevoia unui
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru a pune în mișcare, pe vremuri, roțile a două mori și o piuă sau pentru a fi utilizată toamna la cazanele de făcut rachiu. Ulița principală e paralelă cu "valea". Coboară dinspre munți și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
încercarea grea prin care trecea Gruia îi storcea de vlagă... În acea zi de toamnă, odată cu zâmbetul soarelui scăpătat spre chindie, a intrat pe poartă și Gruia, cu ochii arzând în orbite și cu o undă de bucurie pe obrazul supt... Maică-sa și taică-său au ieșit din casă ca vântul, cu ochii dilatați de curiozitate. Gruia a desfăcut brațele și i-a cuprins pe cei doi. Au rămas așa câteva clipe. Primul care și-a revenit a fost Toaibă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi convinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
parfumate, cum niciodată n-aș fi crezut că îmi va fi dat să sărut. În cea dintâi clipă se strînsera sub gura mea, încercînd să se apere, dar era atât de slabă, încît le deschise și le lăsă sărutate, mușcate, supte. Îi simțeam sânii, o simțeam toată, și se abandonase atât de decisiv trupului meu, încît avusei chiar o urmă de melancolie că mi se dăruise atât de repede. Nu știu cât a durat această primă îmbrățișare. Am ghicit că se sufocă, se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că pot acum ofta în voie și plânge. Mă străbătu deodată gândul că am îmbătrînit și că părul mi-e alb de supărare, și sării în sus, ca să mă uit în oglindă. De-abia mă recunoscui. Fața îmi era palidă, suptă, uscată, și sprînceneîe răvășite, parcă le smulsesem; nu știu ce dungă se adâncise la colțul buzelor, care mă schimba cu desăvârșire, dîndu-mi un aer de aprigă voință. Mă minunai descoperind pe fața mea o hotărâre virilă și putere de a acționa, însușiri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o dată cu răsăritul stelelor," lângă un mango uriaș, crescut singuratec la capătul unui heleșteu, părăsit. M-au chinuit multă vreme țânțarii, dar în cele din urmă oboseala m-a covârșit și nu m-am deșteptat decât târziu în zi, cu mădularele supte, aproape fără să-mi dau seama unde mă aflu... Visasem probabil ceva înspăimîntător, căci m-am deșteptat transpirat și tremurând. Am luat-o aproape la goană pe șosea, înainte. A fost o zi de umblet în neștire, din care nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acum bătrînu’ Eddy venea spre pupă: — Ce s-a-ntîmplat? Întreabă. Eddy era odată folositor pe un vas, asta Înainte să se apuce de rom, dar acum nu mai era bun la nimic. Îl priveam cum stătea acolo, Înalt și cu obrajii supți, cu gura atîrnîndu-i și cu niște chestii albe pe la colțul ochilor; avea părul decolorat de soare. Mi-am dat seama imediat că s-a trezit ahtiat după ceva de băut. — Mai bine-ai bea o bere, Îi zic. Scoate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cană de vin, te rog. M-am Întins și am luat-o. Simțeam Încă În gură gustul de alamă al primei căni. M-am uitat la extremadurian. Era Înalt și slab. Avea o față istovită, era nebărbierit și avea obrajii supți. Cuprins de furie, se ridicase În picioare și-și ținea pătura strînsă pe umeri. — Ține-ți capu’ la cutie, i-am spus. Trec multe gloanțe rătĂcite pe-aici. Nu mă tem eu de gloanțe. Și-i urăsc pe toți străinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
apucat să strige hogea? Biserica abia deschisese ochii către lumină că „Vinit-au în primblare împărăția (sultanul) de la Țuțora în Ieși și s-au scoborît pe la Nicoriță în Căcaina și s-au suitu prin târgul boilor ș-au descălecat în cîmpu, supt saivan, de la deal de tîrgul boilor. Și Duca-vodă merge cu toți boierii pre gios pe lîngă împărăție. Și s-au tinsu cîteva bucăți de atlazuri și de tăfți de îmbe părțile de uliță, pe unde merge împărăția. Iară dac-au
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
deal de tîrgul boilor. Și Duca-vodă merge cu toți boierii pre gios pe lîngă împărăție. Și s-au tinsu cîteva bucăți de atlazuri și de tăfți de îmbe părțile de uliță, pe unde merge împărăția. Iară dac-au discălecat împăratul supt saivan, Duca-vodă i-au închinat multe daruri: cîțiva cai turcești cu podoabe scumpe și leghian cu ibric de argint, și alte lucruri scumpe... Dzic atunce să fie strigat și hogea în clopotniță la Sfete Neculaiu, ș-au stat beserica pecetluită
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
urmă, după ce sărea gardul în grădina vecinului, asemeni celorlalți copii, se- nfrupta din perele, întotdeauna mai bune decît cele de acasă. Deodată încântat de revederea unui chip familiar, deși îmbătrânit, cu ochii parcă mai adânciți în orbite, cu obrajii mai supți și părul cărunt, cu duioșie și respect față de vârsta înaintată a căruțașului, involuntar îl salută ca atunci când era mic: - Săru’ mâna, nene Niculae! Săru’ mâna! - Trăiți! - Ei... Bună ziua! Nu mă mai cunoști, eu sunt Ionică a’ lui Gheorghe! - Cum
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
n-am ce zice. Dar așa mâine ai să-mi pui mîna-n beregată, că ți-e foame. Se poate? ― Apoi, da, făcu glasul ascuțit de adineaori cu un ton care putea fi și afirmativ, și negativ. Era Melente Heruvimu, înalt, supt, cu fața galbenă, parc-ar fi fost bolnav de lingoare, și cu niște ochi negri, aprinși de disperare. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă de nici nu trăia, nici nu murea. Pravilă primi răspunsul în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în față, cu gâtul plecat puțin și se uita la femeia bolnavă cu ochii îndurerați de milă. Obrajii lui galbeni și supți zvâcneau când își auzea mațele ghiorăind, parcă i-ar fi fost frică să nu audă și ea. Într-un târziu o întrebă: ― Te doare rău? Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și când glasul lui i-ar fi alinat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]