KorAP: Find »[drukola/base=surprins & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...150 >

3,733 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836

sfârși, poetul își roti privirea peste capetele ascultătorilor și, fixând-o pe studenta care îl tachinase mai devreme, vru să știe ce părere avea ea despre poezie. Studenta, o blondă micuță cu ochelari și cu fața plină de pistrui, păru surprinsă că tocmai ei i se punea acea întrebare și nu răspunse. Dar din jurul ei se auziră din nou chicoteli și un student negricios și îndesat îngână cu o voce groasă și behăită, ca un ecou: Daaaaaa.... -Taci, măi, că tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
acea oră. Iar eu vă spun tot așa, pe bune, îi dădu de veste fata, amuzându-se să folosească și ea același stil verbal, dar cu o intonație mai ironică, că aici trebuie să ne despărțim. A, da?! exclamă Victor surprins. Credeam că mai avem de mers! La revedere! îi spuse fata, întinzându-i mâna cu un gest colegial. El rămase o clipă nedumerit, apoi se grăbi să-i întindă la rându-i mâna. Ea avea o mână catifelată și caldă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
un grup întreg de la filologie... Victor avu o tresărire abia perceptibilă. Zise calm: De acord, veniți mai mulți. Sper că domnului Barbilian o să-i facă plăcere... Poți să-l aduci și pe prietenul tău, dacă vrei... Felicia îl privi vădit surprinsă, apoi izbucni într-un râs cu hohote: Știi că ai haz!... Care prieten?! Mă rog, eu așa îmi închipuiam... Dar știi că ai o imaginație de poet! râse iar Felicia. Își încheie un nasture la capot și-l privi drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
drumul. Felicia îl privi nedumerită și mirată. Aș vrea să te însoțesc până acasă și, dacă se poate, să mă prezinți părinților tăi! îi ceru el în mod imperativ, așa cum nu mai făcuse până atunci. Fata se arătă și mai surprinsă, pradă unei tulburări evidente. O, nu cred că se poate, veni grăbit și parcă panicat răspunsul ei. Acum nu e momentul. Și de ce nu?! se miră el, căutându-i privirea și continuând să o țină strâns de mână lângă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Bianca, vechea prietenă a Feliciei, care, fără să stea pe gânduri, veni drept la el și-i arse în spate un ghiont prietenesc. Salutare, umbră veche! i se adresă ea cu tupeu. Ce mai faci? Ai uitat că suntem vecini?... Surprins, scăpă țigara din mână și se răsuci spre fată, părându-i-se o clipă că era Felicia. Bună, dragă! îi răspunse el de sus. Bineînțeles că n-am uitat că suntem vecini... Eu am memorie! Atunci să-ți fie rușine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
în urmă, când se împăcaseră, și sălciile plângătoare, cu crengile lor lungi, atingând pământul, se clătinau încet în bătaia vântului. Fata rosti aceste vorbe într-un anumit fel, îl privi în ochi și tăcu, așteptând. Victor rămase câteva clipe nemișcat, surprins s-o audă că dorea să plece. De ce nu mai rămâi încă o săptămână-două? vorbi el precipitat, strângând-o la piept și sărutând-o. O să-mi lipsești foarte mult! Atunci vino și tu cu mine! îl invită deodată fata, rostindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

orizontului luminat încă de apusul de soare. Vocea lui Victor care îi întâmpină este gâtuită de o emoție pe care nu și-o poate stăpâni : Domnule profesor ! Doamna doctor Bosch ! Ce surpriză ! Intrați vă rog ! Intrați ! Dora este și ea surprinsă, surprinsă în mod plăcut, de această neașteptată vizită. Odată cu plăcerea surprizei se strecoară în ea și un fel de neliniște tulburătoare. Se simte cam pierdută în fața unor oaspeți atât de importanți, nu prididește să îi invite să ia loc în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
exclus să mă găsesc în altă viață în care locul acesta, în care m-a adus Atanasie, să nu-mi fi fost străin." Ochii, care orbiți de soare se închiseseră involuntar câteva clipe, se redeschid și mai mari, și mai surprinși. "Oare visez sau e adevărat ?" Se freacă de câteva ori la ochi, și privirea îi confirmă că se găsește casa cu adevărat în fața casei cu acoperiș ascuțit din fotografia veche care o înfățișa pe Teo cu o fetiță de mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
femeile, i-am întâmpinat cu capetele plecate ca și cum am fi așteptat ca cine știe ce reproșuri sau pedepse să cadă asupra noastră. Motive nu erau, dar oare trebuiau motive ca un deținut să fie înjurat, bătut, călcat în picioare, ucis ? Am fost surprinsă auzind câteva cuvinte de laudă "Harașo ! Crasivaia capusta !" Apoi cel care părea șef mi s-a adresat direct mie întrebându-mă dacă eu eram numita "Vracika". L-am privit drept în ochi pe când prin cap îmi trecea gândul că voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
în sfârșit : "Aș dori, dar nu cred că am pregătirea necesară." Cel ce părea a fi comandant a spus doar "Harașo ! Harașo !"și au plecat după ce le-am dat pomadă ; bobițele de vâsc ajunseseră la maturitate. Dora nu mai este surprinsă; se aștepta parcă ca după prenu-mele Alindora să urmeze, pe parcursul povestirii Teodorei, și numele Bosch. Și totuși, înainte ca Teodora să continue, o întrebare logică care o intrigă îi trece prin minte : Oare doctorul ăsta neamț, oare el a violat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Teodorei pare un medalion pe care s-a concentrat o lumină cu mult mai intensă decât cea care poate proveni de la lampă. Dora, care până acum a văzut-o pe gazda ei doar înfășurată în berta fără culoare, este plăcut surprinsă să vadă o cascadă de păr alb cu reflexe de argint căzându-i pe umeri, iluminând fruntea înaltă și bombată. În orbitele cernite de vârstă, ochii neobișnuit de mari, peste care cad obloanele pleoapelor, par în așteptarea un semnal pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

aruncarea de pe piedestal... Atunci, în așteptarea aceea încremenită de cocor cu ghearele pregătite de o luptă pe care n-aș fi putut-o angaja, am auzit de lângă fiorosul Scarface vocea speriată a unui locotenent de-al său: "E Marele Alb!" Surprins, am rămas tot de teamă, în aceeași poziție amenințătoare. Deodată, ca prin minune, mafioții rivali, în frunte cu marele Scarface, au tulit-o atât de repede, încât chiar am crezut că au simțit că vine sfârșitul lumii. Când am revenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
m-a surprins. Știa să stea grav, cu mâna dreaptă așezată teatral, frunte-bărbie, de credeai că din clipă în clipă va slobozi o înțelepciune ultimă, de guru sanctificat, aidoma profului nostru de matematici... Cum a fost cu hârtiuțele alea?... Eu, surprins; foarte surprins. Dau liber la moacă să joace rolul marii mirări. Care hârtiuțe?... Indivizii erau croiți, recunosc iar, puțin altfel decât Burtă Multă. De pildă, cugetătorul cu o parte din palmă așezată savant pe frunte a zâmbit ceva în genul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
surprins. Știa să stea grav, cu mâna dreaptă așezată teatral, frunte-bărbie, de credeai că din clipă în clipă va slobozi o înțelepciune ultimă, de guru sanctificat, aidoma profului nostru de matematici... Cum a fost cu hârtiuțele alea?... Eu, surprins; foarte surprins. Dau liber la moacă să joace rolul marii mirări. Care hârtiuțe?... Indivizii erau croiți, recunosc iar, puțin altfel decât Burtă Multă. De pildă, cugetătorul cu o parte din palmă așezată savant pe frunte a zâmbit ceva în genul "auzi, puștiule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

totul dispăru pentru mine. El era Soare, eu eram Lună și străluceam pe cerul plin de stele pe care îl vedeam în spate. Tu ești Irin? veni o doamnă. Magdalena, spuse Angi. Am ținut neapărat să te cunosc. Zâmbii politicos , surprinsă, dar veselă. Jucam iar teatru. Defilam pe cer. Stelele mă priveau și trebuia să fiu frumoasă. Eu sunt sora lui Emilian, îmi întinse mâna. O strângere rece, nu și rigidă. Angi îmi puse pe umeri haina lui. Ce plăcere e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
de băutură și oftă supărat, închise barul la loc și agită lichidul în pahar, îngândurat. Înțelesei acum că probabil se certă cu soția lui. Când mă zări, coborîi natural, de parcă nici nu aș fi stat în loc din drum. Irin, rosti surprins. În voce i se citi reprimare, și un chef nebun de vorbă. Am coborât căci nu pot dormi. Înțeleg. Făcu o pauză, continuând apoi: Poate mâncarăm prea târziu. Cred că asta e. Câteva momente mai trecură până spuse: Te servesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
să înțeleagă de ce acum se simțea așa și de ce nu se ducea la servici. Nu lipsise decât de sărbători, de ani de zile. Avea nevoie de o pauză prea lungă. Tocmai își băuse cafeaua când auzi soneria. Bună, Amanda, spuse surprins. Bună ziua. O lăsă să aștepte un pic, apoi o invită înăuntru. Nu știuse de ce o examina cu privirea. Era foarte frumoasă. Purta un taior bej, pantaloni albi și bluză albă. Avea în mâini un teanc de dosare la care el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
simplu, fără un cuvânt. L-aș fi lovit, bătut, i-aș fi scos ochii și l-aș fi zgâriat cumplit, dar nu m-aș fi umilit în zadar. Avântându-mă în pădure, luând-o pe scurtătură, când m-a strigat, surprinsă, i-am spus să plece, cu disperare ( eram beată, mă înfuriasem). Dar apoi am tăcut și am continuat să mă îndepărtez de el. El nu m-a mai strigat ( și eu știam că și fără răspunsul meu, el nu s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
soarta ne-a fost dulce, pețitoare). Îmi dăduse numărul de la celular, deci pentru a veni și el când vroiam eu deși el venea și-așa exact când trebuia însă l-am aruncat. Și atunci, într-o noapte la bar, sincer surprinsă, m-am bucurat (m-am înveselit toată) când se așeză lângă mine. Can I buy you a drink? No, thank you. I insist. Fine, then. Mă tachina, fără a forța nota, și mi-am amintit cum a început totul: chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
am fi fost acei copii inocenți și zburdalnici care să zâmbească nevinovați. Care să fi fost împreună și care să fi avut binecuvântarea îngerilor, să fi vorbit cu ei. Însă eu sunt o sălbăticiune neîmblânzită. După ce îl acostez (mă privește surprins) devine curios să mă cunoască. Este o noapte extraordinară, nu? (La Veneția toate nopțile sunt) Da, am observat și eu ceva deosebit. Dansăm, și uitându-se la mine, văzându-mă în noapte, nu-și mai poate desprinde privirile de la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071

ne așezăm la masă! Matei îi simțea mâna catifelată și ar fi vrut s-o aibă în mâna lui o veșnicie, dar nu se putea că ajungând la masă, el îi trage scaunul, invitândâ-o să se așeze. Cecilia a rămas surprinsă că în timpul cât s au ținut de mână, a simțit aceeași căldură sufletească pe care ți-o trezește cineva foarte apropiat. „Ce-i cu mine? Prezența acestui băiat să-mi stârnească anumite sentimente? Să mă facă să mă îndrăgostesc de

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
fost. Și ce-i cu asta? i-a răspuns el, gata de a replica la gândul că Cecilia l-ar lua la întrebări și l-ar ironiza privind vechea legătură cu Georgeta. —Matei, te-am întrebat eu ceva? a rămas surprinsă Cecilia. —Ce vrei să știi? Îți spun eu ca să nu te mai roadă curiozitatea. Ne cunoaștem de mult timp, ne-am iubit, am făcut sex, ne-am sărutat, pe când tu niciodată n ai dat ocazia a ne săruta cu adevărat

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
cu Georgeta, că am făcut sex cu ea, că am sărutat-o când mi-a plăcut și cum mi-a plăcut, nu ca ea care nu mi-a dat posibilitatea pentru un adevărat sărut. —Ioi!ce-a zis? — A rămas surprinsă. Albastrul ochilor i s-a întunecat, zâmbetul de pe buze i-a pierit. Mi-a spus că venise pentru altceva și că regretă că iubirea pentru mine înseamnă un simplu sărut și că am uitat momentele frumoase trăite împreună, dar dacă

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
acadelele din România, la Leni, la părinți, la Matei. Observă doi băieți care o depășesc dintre care unul semănând cu Robert. Să fie el? se gândește ea. Îl strig, fie ce-o fi, își continuă gândul. —Robert! Băiatul întoarce capul surprins. Se oprește și o zărește. —Cecilia! Cecilia! alergă spre ea, o ia în brațe, o învârtește extrem de bucuros până îi cade acadeaua. — Tot nebun ai rămas, mi-a căzut acadeaua. — Lasă că-ți iau alta. Este iubita mea din România

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
verspäten.... Danke! (—Bună ziua! Vă rog să mă scuzați, acolo este locul meu. M-am grăbit, dar totuși am întârziat.... Mulțumesc!) Recunoaște vocea și se ridică brusc și în spate o vede pe Cecilia. —Cecilia, draga mea, unde mergi? este extrem de surprins. —Matei! Se reped unul la celălalt, se îmbrățișează cuprinși de o profundă emoție, se sărută prietenește de câteva ori și-și șterg lacrimile de bucurie. Pasagerii, intuind sentimentele a doi tineri care nu s-au văzut demult, îi aplaudă cu

Feţele iubirii by Victoria D. Popa (2007) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]