959 matches
-
definitiv, nu asta era principala lui grijă; ba mai mult, dacă stătea să se gândească bine, nu-i păsa câtuși de puțin, după cum nu-i păsa câtuși de puțin de Waldomar, de Atila, de frecușurile lui cu Etius și de târfa aceea de neam nobil, care, de la Ravena sau de cine știe unde, stârnise totul. Se gândea, în schimb, cu îngrijorare, la gospodăria sa: la grăpatul câmpului de grâu din care trebuise să se oprească, la scroafa ce stătea să fete, la cositul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
observație pe care m-aș încumeta să o fac este că primele unsprezece versete din capitolul opt al Evangheliei după Ioan, cărora ne mărturisește Andrei Pleșu că li se conformează cuminte, ne vorbesc, totuși, despre ridicarea pietrei împotriva unei biete târfe și nu împotriva unor călăi mai mult sau mai puțin imperfecți. Chiar dacă învățătura creștină transmisă prin intermediul acestui pasaj din Sfânta Scriptură s-a generalizat, ar fi bine să nu uităm că în el nu este vorba despre crimă, ci despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
brațele doicii, care-i dădea piept și verișoarei mele primare, o stricată, viitoarea mea soție. Am fost crescut de mătușa mea, o matroană corpolentă, cu fruntea acoperită de un păr cenușiu ce atârna în dezordine. Locuiam în aceeași casă cu târfa asta, verișoara mea. Din ziua în care am avut un licăr de rațiune, am prețuit-o pe mătușa mea ca pe o mamă. Am început s-o iubesc cu atâta adorare, că, mai târziu, m-am căsătorit cu fiica ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mă prosternez. Totuși, moartea mi se părea un eveniment natural, banal. Un surâs disprețuitor înghețase în colțul buzelor dispărutei. Mă grăbeam să-i sărut mâna și să mă retrag, când, întorcând capul, o văzui intrând, spre marea mea surpriză, pe târfa asta, acum soția mea. În fața rămășițelor pământești ale mamei sale, ea se lipi de mine, și cu ce ardoare! Mă atrase spre ea și mă copleși cu săruturi pasionale. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Nu știam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ei mă făcuse să-mi pierd capul? Repulsia pe care i-o inspiram? Gesturile sale, înfățișarea? Afecțiunea pe care încă din copilărie i-o promisesem mamei sale? Sau toate la un loc? Nu, nu știu. Constat numai că femeia aceasta, târfa asta, vrăjitoarea asta, împrăștiase în toată ființa mea o otravă misterioasă care mă făcea să o doresc, ba, mai mult, făcea ca toți atomii corpului meu să aibă nevoie de atomii corpului său. Își strigau nevoia. Aspiram din tot sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dar, chiar așa să se fi întâmplat, oare n-ar fi preferat nu știu ce animal, un șarpe indian, un dragon? O noapte cu ea, apoi să murim amândoi, unul în brațele celuilalt. Pentru mine era scopul suprem al vieții. Părea că târfei începuse să-i placă să mă tortureze. Ca și când răul care mă devora nu era de-ajuns. Până la urmă, am renunțat la orice activitate. Am încetat să mai ies, cadavru ambulant. Nimeni nu știa cauza. Bătrâna doică, martorul intim al morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Ca și când răul care mă devora nu era de-ajuns. Până la urmă, am renunțat la orice activitate. Am încetat să mai ies, cadavru ambulant. Nimeni nu știa cauza. Bătrâna doică, martorul intim al morții mele treptate, mă copleșea cu reproșuri. Din cauza târfei, auzeam oamenii murmurând pe la spate: „Biata femeie! Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ei -, cu fața plină de riduri și cu părul gri, venea și se așeza la căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria mea și de a târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi spunea și povești. Ele mă reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în virtutea unei asemănări, vagi, dacă vreți, dar destul de puternice. Era intolerabil. Doar constatarea nevoilor comune pe care viața mi le provoacă mie, ca și lor, ar fi temperat surpriza pe care o încercam. Dar să-i fi plăcut tu canaliei, târfă de nevastă-mea, la fel ca mie, asta mă irita mai mult decât orice. Sunt convins că-i lipsea ceva unuia dintre noi. O numesc „târfă“ pentru că nici un alt nume nu i se potrivește așa de bine. Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fi temperat surpriza pe care o încercam. Dar să-i fi plăcut tu canaliei, târfă de nevastă-mea, la fel ca mie, asta mă irita mai mult decât orice. Sunt convins că-i lipsea ceva unuia dintre noi. O numesc „târfă“ pentru că nici un alt nume nu i se potrivește așa de bine. Nu vreau să spun „soția mea“, căci noi nu eram soț și soție; ar însemna să mă mint pe mine însumi. Dintotdeauna am numit-o „târfă“. Cuvântul acesta avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
noi. O numesc „târfă“ pentru că nici un alt nume nu i se potrivește așa de bine. Nu vreau să spun „soția mea“, căci noi nu eram soț și soție; ar însemna să mă mint pe mine însumi. Dintotdeauna am numit-o „târfă“. Cuvântul acesta avea pentru mine o atracție deosebită. Dacă m-am căsătorit cu ea a fost din cauza perfidelor ei avansuri. Nu, ea nu nutrea nici o afecțiune pentru mine. Cum ar fi putut, de altfel, să fie capabilă să iubească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
lumea lua aspectul unei case pustii și triste și eram răvășit de ideea că trebuia să străbat toate încăperile unui astfel de domiciliu. Treceam din una în alta, dar, ajuns în ultima, când m-am găsit față în față cu târfa, în spatele meu, ușile al căror prag îl trecusem se reînchiseră de la sine; singure umbrele tremurătoare ale pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că s-au animat pe neașteptate; poate că această fetiță era unul dintre anticii locuitori ai orașului Rey. Peisajul căpătă un aspect familiar: odată, în copilărie, chiar venisem aici. Era o zi de „Sizdah-be-dar“. Le însoțeam pe bunica și pe târfă. Ce alergări și ce jocuri în jurul chiparosului! Apoi, mai mulți copii au venit la noi, nu-mi amintesc prea bine. Ne jucam de-a v-ați ascunselea. Cum o urmăream pe târfă, de-a lungul malului Surenului, ea alunecă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de „Sizdah-be-dar“. Le însoțeam pe bunica și pe târfă. Ce alergări și ce jocuri în jurul chiparosului! Apoi, mai mulți copii au venit la noi, nu-mi amintesc prea bine. Ne jucam de-a v-ați ascunselea. Cum o urmăream pe târfă, de-a lungul malului Surenului, ea alunecă și căzu în apă. Au scos-o de acolo și au dus-o după chiparos, să-și schimbe hainele. Am urmat-o. Ca să o văd dezbrăcată. Zâmbea, mușcându-și în joacă degetul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
repugna la bătrân. Ai fi zis că un sărut lung și fierbinte tocmai părăsise buzele sale întredeschise. Am sărutat gura pe jumătate deschisă, ca a soției mele; buzele aveau gustul amar și acru al miezului de castravete. Fără îndoială, buzele târfei aveau același gust. În aceeași clipă, îl zării pe tatăl său, bătrânul cocoșat, cu un fular în jurul gâtului. Ieșea din casă. Trecu pe lângă de mine fără să mă privească. Râdea sacadat, oribil, ți se zbârlea părul pe cap. Râdea atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aveam nici o rușine. Oare de ce eram așa de intim cu această femeie, cu care, de fapt, n-aveam nici o legătură de rudenie? Îmi amintesc că, altădată, iarna, instalau, chiar în camera asta un tandur, deasupra recipientului metalic de încălzit. Doica, târfa și cu mine ne culcam în jurul tandurului. Când deschideam ochii, în clarobscur, motivele de pe perdeaua brodată care masca ușa, chiar în fața mea, se animau. Ce perdea stranie și înfricoșătoare era! Pe ea se vedea un bătrân cocoșat, asemenea yoghinilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se sting chiar în clipa morții, încet, liniștit, ca lămpile în care s-a terminat uleiul. La prânz, doica îmi adusese masa. Am răsturnat castronașul cu supă: am strigat din toate puterile. Toată casa se adună la ușă. Veni și târfa, dar făcu repede cale-ntoarsă. I-am privit pântecul: se îngroșase. Deci nu născuse încă. Se duseră să cheme doctorul. Mă bucuram în sinea mea că am reușit măcar să-i deranjez pe imbecilii ăștia. Doctorul sosi, cu trei fire de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aceiași ochi ca atunci când mă ținea pe oliță. Cine știe? Poate se excita în prezența mea, cum fac femeile cu pretinsele lor surori adoptive. Și acum chiar, cu câtă curiozitate mă pipăie, „îmi face părul creț“, cum zice ea. Dacă târfa de nevastă-mea s-ar fi interesat de mine, n-aș fi tolerat deloc o astfel de familiaritate din partea doicii. Aveam, într-adevăr, convingerea intimă că orizontul gândirii și simțul frumosului atinseseră o mai mare dezvoltare la soția mea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
distra, doica îmi povestea despre miracolele Profeților, dar îi deplângeam spiritul rudimentar și prostia. Alteori, mă punea la curent cu noutățile, de exemplu, cu câteva zile în urmă mi-a spus cu ipocrizie: „Am văzut-o pe fiică-mea (adică târfa) cosând, pentru ora fastă, cămașa resurecției, pentru copil, copilul ei.“ Apoi, ca și cum ar fi știut, și ea, mă consolă. De multe ori se ducea să-mi caute leacuri la vecini. Îl vizita pe vrăjitor, pe prezicător și pe ghicitorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că totul e gol și provizoriu. Cerul, negru ca smoala, semăna cu un vechi ciador străpuns de nenumărate stele strălucitoare. Se auzi cântecul muezinului. Chemarea necuviincioasă care te făcea să te gândești la țipătul unei femei în chinurile facerii - poate târfa era gata să nască. Geamătul unui câine se amesteca în sunetele chemării la rugăciunea de dimineață. Dacă este adevărat ca fiecare are steaua lui în cer, mi-a trecut prin minte, a mea trebuie să fie îndepărtată, obscură, neînsemnată. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de frică, încât am luat-o la fugă. Alergam pe străzi, toate personajele pe care le vedeam se uscau pe loc. Nu îndrăzneam să mă uit în urmă. Ajuns în fața casei socrului meu, îl găsii pe fratele mai mic al târfei stând pe bancă. Am băgat mâna în buzunar și am scos două prăjituri; am vrut să i le dau, dar, când l-am atins, capul i se desprinse de trup și se rostogoli pe pământ. Mă trezii în țipete. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
spre pământ. Atmosfera asta îmi dădea mereu idei de moarte. Dar, acum că moartea îmi arăta fața ei sângeroasă și că mâinile ei osoase mă apucaseră de gât, de-abia acum mă hotărâi. Eram obligat să o implic și pe târfă în treaba asta, doar pentru a o împiedica să spună după ce voi fi murit: „Dumnezeu să aibă milă de el, acum s-a liniștit!“ Chiar în acest moment, trecură oameni pe sub lucarnă. Purtau un sicriu îmbrăcat în negru, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp în urmă, cursul reflecțiilor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul de la gât.“ Asta depășește orice închipuire. Acum două sau trei zile, când am țipat și soția mea a venit până la ușă, am văzut cu ochii mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mei, pe buzele ei, semnul dinților lui murdari, galbeni și stricați, al colților de măsea prin care ieșeau versete din Coran. Și apoi, de ce se instalase individul ăsta în preajma casei noastre? Și asta imediat după ce ne căsătorisem. Era curtezan? Amorezul târfei? Îmi amintesc că în ziua aceea m-am apropiat de mărunțișurile sale și l-am întrebat cât costă vasul. Buzele întredeschise lăsară să i se vadă doi dinți putrezi prin pliul fularului. Începu să râsă: era un râs uscat, teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]