596 matches
-
Fi o convinsese că tapetul cu model i-ar face camera să pară și mai mică, așa că Ruby făcuse un compromis. Cumpărase două placaje de lemn și le acoperise cu niște tapet aubergine și oliv. Atârnase una deasupra patului În loc de tăblie, pe cealaltă o puse pe peretele față În față cu ușa pentru a fi primul lucru pe care oamenii Îl observau, ca oamenii s-o observe primul lucru când intrau În cameră. Toată lumea, inclusiv Ronnie, Îi spusese cât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
privea cu o intenție nouă. Părea fericită și rea ca o vrăjitoare căreia i-a reușit o vrajă. Pentru prima oară de când o cunosc, m-am gândit că vroiam să o las. Micul trup al amantei mele stătea aplecat peste tăblia patului, priveam punctul în care spatele slab se lărgea spre șolduri. O linsesem, limba mea călătorise de la rădăcina părului până la picioare, intrase în fiecare crăpătură, între un deget și altul. Ea simțise plăcerea și frigul, în același timp, pielea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
propriul meu corp. Vor auzi tusea. Mai dă-i codeină. Vrei să îl omori? Dacă muncitorii de jos aud tusea, suntem morți cu toții. Această temere m-a împiedicat câteva săptămâni să mă duc la doctor. Stăteam întins în pat și tăblia de fier se lovea de perete din cauza tremuratului meu. Frica îmi lua mințile, halucinam imaginându-mi alte camere urât mirositoare. Până la urmă nu am avut altă soluție. M-am dus la doctorul care ura Europa. A spus că mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ditamai fabrica în formă de cub de la capătul satului. Mobilă de duzină pentru oameni lipsiți de gust. Noi, băieții, găseam totuși pupitrele cât se poate de practice, aveau sertare pe ambele părți și ni le puteam încuia. Atâta doar că tăbliile s-au curbat în scurtă vreme, sertarele se descleiau, cărțile și creioanele alunecau înspre mijlocul pupitrelor, ceea ce ne cam deranja. Mama se resemnă, după ce la început protestase vehement împotriva felului în care ne mobilaserăm camera, fără să fi devenit însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
onorat să le pomenească. Și noi trebuia să ne imaginăm că acești comercianți distinși, ale căror portrete atârnau, ordonate după vârstă și grad de rudenie, tocmai deasupra acelei comode - atinseseră lemnul nobil, lustruit cu mâinile lor, îi mângâiaseră cu degetele tăblia pe care puseseră o ceașcă, o scrisoare. Au tras de mânerele ornamentate ale sertarelor, poate ca să scoată, la fel ca mama, una din cuverturile brodate, care se mai aflau și azi acolo. Și abia după ce conștientizam această semnificație, trebuia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o clipă pe preșul din fața ușii de la biroul fratelui său, se uită la resturile de zăpadă sticloasă și murdară care se topeau în fibrele de cocos și bătu. Tatăl lui ședea la masa destinată discuțiilor, cu bastonul rezemat de marginea tăbliei, sprijinindu-și fruntea în mâna stângă. În dreapta ținea o coală de hârtie. Îl fixă pe fiul cel mare care sta în cadrul ușii cu ochii lui reci, adânciți în orbite. Tipul ăla din ușă, bărbatul ăla înalt și subțire care purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tânăr și bogat, dar căsătorit și cu o droaie de copii. Ce repede s-a topit muntele acela de fată, cu ochii albaștri, buzele cărnoase și părul blond ca apele spicelor de grâu. Numai trei Duminici m-am așezat pe tăblia de fier a patului ei negru, împodobit cu o coroniță de tuci dată proaspătă cu bronz. În săptămâna a patra un suflet de catifea s-a desprins din fața ei, îmbunând-o, înainte de a se înălța, cu dulci făgăduieli, ca să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de contopire, fugiseră cu puțin mai înainte de sosirea noastră. Sprâncenatul nostru brigadier măsură cu privirea, ușa grea și bine zăvorită a camerei vecine. Apăsă pe mâner, o zgâlțâi, se dădu un pas înapoi și repezind cu sete patul carabinei, sfărâmă tăblia de stejar. Doi rezerviști încărunțiți îi săriră în ajutor, rupând zăvoarele, dar se opriră în pragul odăii, cu privirea încruntată spre icoana din perete, sub care candela mai ardea. Cu stânga șovăitoare, unul după altul își descoperiră capetele asudate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
companie de pompieri ar fi plecat istovită de brava generozitate a olandezei, capabilă să activeze până la cel din urmă camarad. Dar atunci mă cuprinse un acces de gelozie. Somațiunile, mereu mai răspicate, precum și loviturile din mâini și din picioare, în tăbliile de lemn, erau un spectacol care mă putea compromite. Mă miram chiar că nu s-au deschis încă ușile din coridor, ca lumina orbitoare a becurilor aprinse în toate camerele pensiunii să inunde ungherele cele mai întunecate. Așteptam ca dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
front, dar acum, când și când, Îl numește „Burgess James“, ca și cum, În mintea lui, l-ar fi adoptat ca pe un fel de fiu. Nu se neliniștește decât când Burgess lipsește perioade mai Îndelungate de timp. Uneori, mișcă mâna pe tăblia patului, parcă trasând cuvinte cu scrisul acela extravagant, mare și lăbărțat, pe care familia i-l cunoaște atât de bine din scrisori. Zilele trec atât de calm și obiceiurile casei Își găsesc un ritm atât de regulat și de liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
norme ocupă un teren rectangular, măsurând șase metri În față și ceva mai puțin de optsprezece În fund. Fiecare dintre cele șase uși care epuizează fațada parterului comunică, după nouăzeci de centimetri, cu altă ușă identică, confecționată dintr-o unică tăblie, și tot așa, până când, după șaptesprezece uși, se ajunge la zidul din fund. Niște pereți despărțitori laterali, sobri și subțiri separă cele șase sisteme paralele, care dispun de un total de o sută două uși. Din balcoanele casei de vizavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Și în acest fel s-ar putea începe: Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea bătrâna doamnă așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea vedea că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care îi sporeau în orele nopții aproape nedormite, a doua zi o lua de capăt, bătând la alte uși. Fiecare femeie e un fir de nisip - îi spunea lui Andrei Vlădescu, așezată între pernele patului, cu spatele drept lipit de tăblie, tot scoțându-și și punându-și ochelarii vechi, cu ramă foarte subțire, gălbuie, atât de sigură de ce anume spune, încât nu se putea crede că-i emoționată decât din ușoara tulburare a glasului care i se pierdea după câteva vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar putea afla, bucurându-se, și îi mai spune că, în timp ce ea stă aici și zace, afară toate continuă. Iar orice efort să nu se mai gândească e inutil. Mâinile îi sunt umede de o transpirație rece, stă rezemată de tăblia patului, privind spre fereastră, întocmai cum stătea rezemată acasă, nu cu mult timp în urmă, când îi povestea lui Andrei Vlădescu întâmplări pe care nici nu credea că le mai ține minte ori că ar avea curajul să le istorisească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de ceva semănând cu panica, o stare pe care n-o putea mărturisi nimănui, înainte de toate pentru că nici ea n-o înțelegea. Apoi fiorul se risipea și lăsa în loc un gol insuportabil. O vreme rămânea rezemată de pernele sprijinite de tăblia patului, privind lucrurile din jur, pe îndelete și îndelung, de parcă le-ar fi văzut prima oară sau trebuia să-și reamintească rostul lor. Neapărat cobora după aceea din pat, își vâra picioarele în papucii de pâslă vișinie, târându-i încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
preferă să stea în pijama la biroul masiv de stejar încrustat, din camera cealaltă. De la fereastra din fața biroului se poate uita în stradă prin fruzișul acum rărit al arborilor, stând pe scaun, fără nici un efort, numai puțin aplecat înainte peste tăblia lustruită, pe care și-a pus telefonul, fără să sune pe nimeni. Clădirea de peste drum, cu mortarul ros de vreme și găurit ca de alice și ferestrele cu giurgiuvele vopsite în verde negricios, îi sare în ochi, dar se preface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că orice ar face oricine e cu gând rău și că ar fi un complot și că... Naiba să mă ia!“ Se întrerupse, trântind revistele alandala și ridicând privirea spre el, încrucișându-și brațele peste sâni, cu coapsele sprijinite de tăblia biroului. „Îți spun drept, uneori îmi pierd răbdarea, pentru că nu e nimic cum ar trebui să fie și... hai, să nu exagerez, îmi pierd răbdarea pentru că lucrurile ar putea fi altfel decât sunt și nu facem decât să despicăm firele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mesei. Privirile bărbatului au înotat câteva clipe speriate, a întins mâna cealaltă să nu se lovească, somiera a scheunat îndelung, căciula i s-a rostogolit pe preșuri. A rămas o vreme încordat, mai mult pe vine, cu pieptul proptit în tăblia mesei, cu o mână pe lângă el și cealaltă întinsă pe masă, peste ceașca cu cafeaua vărsată pe pânza de olandă. „E-te-te“, a zis. „Domnu’ ridică mâna... Ascultă, bă...“ Andrei Vlădescu se ridica de pe scaun, bărbatul se sprijinea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mesei, cu o mână pe lângă el și cealaltă întinsă pe masă, peste ceașca cu cafeaua vărsată pe pânza de olandă. „E-te-te“, a zis. „Domnu’ ridică mâna... Ascultă, bă...“ Andrei Vlădescu se ridica de pe scaun, bărbatul se sprijinea în tăblia mesei clătinând-o ușor și săltându-se în picioare, Patricia spunea repede: „Încetează, încetează! Nu s-a luat nimeni de tine. Uite ce-ai făcut, ai murdărit fața de masă curată și nouă, o să trebuiască acum s-o arunc, te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
palme butucănoase, clătinându-se nesigur pe picioare, ochii înroșiți îi sclipeau, Andrei Vlădescu i-a îndepărtat mâna, dându-se un pas înapoi. „Iar vrei să dai? Iar vrei să dai, dom’le?“, zicea bărbatul, sprijinindu-se cu o mână în tăblia mesei, cu cealaltă făcându-și avânt și ajungându-l pe Andrei Vlădescu, lovindu-l peste obraz, surprins și el de lovitură, ca și Andrei Vlădescu care gândea, de parcă s-ar fi trezit dintr-un vis rău. „N-a vrut, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pipăindu-și obrazul și buzele zdrobite, simțind un gust sărat, privindu-și degetele mânjite de o șuviță de sânge, uitându-se la bărbatul mic și îndesat și cu ochii tulburi cum îl privește prostit, cu o mână sprijinindu-se în tăblia mesei, peste pata de cafea, cu cealaltă atârnându-i inertă pe lângă trup. În acea clipă, femeia care nu încetase să strige, acoperind gâjâitul aparatului de radio și ciocăniturile vecinilor de deasupra în țeava caloriferului, prinzându-se de brațul proptit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mesei, peste pata de cafea, cu cealaltă atârnându-i inertă pe lângă trup. În acea clipă, femeia care nu încetase să strige, acoperind gâjâitul aparatului de radio și ciocăniturile vecinilor de deasupra în țeava caloriferului, prinzându-se de brațul proptit în tăblia mesei, trăgându-l spre ea și spre pat, apoi lovindu-l cu pumnii ei mici în umăr, cu fața roșie și încrâncenată. „De ce dai în el? Uite ce i-ai făcut, ticălosule! Porcule! Porcule! Ticălosule și porcule și bețivanule! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
întâmplat așa toate? Nu înțelegi că nu vreau să plâng și că fiecare vorbă d-asta de-a ta mă face să...“ S-a smuls din brațele lui, și-a aprins o altă țigară, și-a șters ochii, sprijinită de tăblia mesei. „Nu vreau. Nu vreau nici să plâng, nici să mă întorc, nici să sufăr, nici să... Nu te apropia de mine, te rog. Stai acolo pe pat. Nu vreau să mă mai atingi. Dracu s-o ia de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chin. „Asta nu înseamnă nimic pe lângă altfel de chinuri“, îi spunea Rodica Dumitrescu dintre pături. „Cel puțin știi că trăiește undeva, indiferent ce ar face, dar trăiește.“ În convalescență după o boală scurtă, Rodica Dumitrescu stătea între perne, rezemată de tăblia patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
șters praful și n-am folosit niciodată aspiratorul, pentru că praful nu e vizibil când treci întâmplător pe acolo și poți să te faci că nu-l vezi, dar nu suportam să văd pete și resturi de mâncare uscată întărite pe tăbliile mele de un alb imaculat. De aceea, când m-am retras în bucătărie și am aprins spoturile de 100 de wați ale căror fascicule de lumină pură explorau fără teamă fiecare colțișor care sclipea de curățenie, mi-am recăpătat încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]