1,658 matches
-
domnule, peste fundalul istoric, aidoma unui peisaj arid pe care se va proiecta existența noastră; cînd Îl rememorez, acesta se comprimă Într-un șir de imagini care se derulează halucinant, interminabile zile ploioase cu drumuri desfundate și acel „iremediabil frig tăios“. Aș vrea Însă să vă Încredințez, domnule, că Mendel Osipovici nu avea deloc o Înfățișare austeră, cum ar putea să transpară din proza sa ascetică, scrisorile adresate mie fiind scrise În manieră flaubertiană, În care relatează aceleași lucruri narate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va intra cineva, el se va omorî pe loc, tăindu-și beregata cu un ciob de sticlă. — Nu chemați poliția, vă rog. Venim chiar acum. Am ieșit În goană În strada Joaquín Costa. Era o noapte rece, cu un vînt tăios și cu un cer de smoală. Am trecut În fugă pe dinaintea Casei Mizericordiei și a Casei Milosteniei, nebăgînd În seamă privirile și murmurele ce șuierau dinspre portalurile Întunecate, mirosind a balegă și a cărbune. Am ajuns la colțul cu strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tată al lui Julián și, cu timpul, se deprinse să-l urască și să deteste tot ce reprezenta el, ceea ce era de fapt tot ce Își dorea ea. În lipsă de conversații, cuplul Începu să schimbe strigăte. Ocări și Învinuiri tăioase zburau prin apartament ca niște cuțite, ciuruind pe oricine cuteza să se interpună pe traiectorie, Îndeobște pe Julián. Mai tîrziu, pălărierul nu-și mai amintea niciodată exact de ce Își bătuse nevasta. Își amintea doar focul și rușinea. Se jura atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Mi-am ridicat ochii la vreme pentru a-i surprinde pe Fermín și pe tata schimbînd o privire complice. — Halal mijlocitoare, am zis eu. Încă mai rîdeau de mine cînd am ieșit pe ușă scoțînd scîntei. O adiere rece și tăioasă mătura străzile, semănînd În cale tușe de abur. Un soare oțelit smulgea ecouri de aramă din orizontul de acoperișuri și clopotnițe ale cartierului gotic. Mai erau cîteva ore pînă la Întîlnirea mea cu Bea din claustrul universității și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dintre aceștia îl vede și-și informează șeful direct despre ce a văzut, și dacă acesta transmite informația superiorului imediat, iar acesta, directorului poliției, și acesta ministrului de interne, e sigur și știut că albatrosul va cârâi cu cel mai tăios ton al glasului său, N-are rost să veniți să-mi povestiți ceva ce știu deja, spuneți-mi ce trebuie să știu, adică, ce pune la cale nemernicul ăla de comisar. Strada e mai plină de lume decât de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
printre versurile din cântul al șaselea. Starea de rău sporea, În timp ce simțea cum Îl lasă puterile. Ferecă scrierea În cufăr și se aruncă epuizat pe pat, lunecând În sfârșit În somn. 2 7 august, dimineața târziu Îl trezi o lumină tăioasă, care Îi bătea În ochi. Soarele urcase deja sus pe cer, Însă nici măcar clopotul de ora a treia nu reușise să Învingă oboseala pe care o Încerca el. Își petrecuse toată ziua dinainte pradă unei febre populate cu vise. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni. Și am reconstituit unul din angrenajele stricate. Privește. Îi Întinse un cerc lucitor din metal aurit, pe ai cărui dinți tăioși Încă se mai simțea mușcătura pilei. Dante examină rapid perfecțiunea conturului În lumina ferestrei. - Se pare că opera dumitale nu are de ce s-o Învidieze pe cea a păgânilor. Însă acum, Îndărătul perfecțiunii formei trebuie să surprinzi sufletul obiectului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sugrumată. - Așteaptă până să faci ceva, e un ordin. Și ține-mă la curent cu totul. Îți voi comunica eu dacă și când să acționezi. Acestea fiind zise, Dante Îi Întoarse spatele și se Îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea tăioasă a căpeteniei. Ceva mai târziu, la Palatul Nunțiaturii Șeful gărzilor intrase În camera cardinalului aproape târându-se pe genunchi. Ajuns lângă masivul Acquasparta, se aplecă să Îi sărute cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
înseamnă deja mult, mai ales când nu lași deoparte nici un detaliu. Cel mai adesea, raportul medicului îi servea ca breviar. Se ținea de el. Îi era de-ajuns să-l citească, și vocea lui se oprea asupra cuvintelor celor mai tăioase. Nu uita nici o rană, nici o tăietură, nici cel mai mic detaliu al unui gât tăiat sau al unei burți spintecate. Publicul și jurații vedeau adesea în fața lor imagini ce veneau de foarte departe, din ceea ce era mai sumbru, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
e așa de mic încât drumurile ajung întotdeauna să se intersecteze. De fiecare dată, îmi scoateam pălăria. Iar ea îmi răspundea la salut plecând puțin capul și zâmbind. Totuși, într-o zi am văzut ceva diferit în ochii ei, ceva tăios, ascuțit, care semăna cu o rafală de pușcă. Era într-o duminică, în frumoasele ore dinainte de lăsarea serii, în primăvara lui 1915. Aerul mirosea a flori de măr și salcâm. Știam că micuța învățătoare își făcea duminica plimbarea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unde se și află în momentul de față. Nu știu cum să‑l ia pe Hans ăsta, pare atât de sigur pe el, însă e evident că l‑au atras alții și‑l pun la treabă în folosul lor. Afară, un vânt tăios mână rafalele reci de ploaie pe străzi, copacii se îndoaie și se apleacă unii peste alții, ca niște cârpe ude. Asta e violența naturii. Multe mâini invizibile se ridică din rândurile mișcării muncitorești și‑i împing pe cei doi băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tăticului - viața. Acum părinții, puși la țol festiv, tata, ca de obicei, ca scos din cutie (își cumpără în fiecare săptămână o cravată nouă, iar cămășile, scrobite din belșug și călcate la marea artă, se transformă în niște cumplite arme tăioase - că doar omul e un crai și are și reputație de așa ceva), iar mami ca scoasă din gunoi, cu lucruri distonante, care nu se asortează de nici o culoare și nu s‑au asortat nici în tinerețea lor, părinții, deci, merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Aa, da! Când ne-am Întâlnit data trecută țineai În mână un reflector. Faci videoclipuri? — Da, dar de obicei mă ocup cu vânzarea de produse video, am Început eu să-i explic, dar m-a Întrerupt brutal, cu o voce tăioasă: — Ce-mi pasă mie? Am Înghețat. Când m-a văzut așa Încordat, mi-a zis: — Relaxează-te, nu-ți face griji! Apoi a dat pe gât ce-i mai rămăsese din paharul de Frank Sinatra. — Nu-ți place să ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
această stare de spirit ca pe ceva intim ființei mele. De cealaltă parte a străzii erau aliniate unul după altul adăposturi primitive pentru vagabonzii dependenți de alcool din zonă. Cerșetorii care se zăreau din loc În loc păreau slăbiți din cauza vântului tăios. Cu tot frigul, un miros specific plutea pe străzi, printre clădiri. Era un miros de gunoi intrat În putrefacție În plină vară, prin care roiau viermii. Am traversat strada de-abia ținându-mă pe picioare și m-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în blocul meu se aflau două magazine de haine, unde am văzut o urmă argintie, lungă, de melc, ridicându-se până deasupra unui manechin de croitorie, în timp ce pânza gigantică a unui păianjen amenința să înfășoare un altul într-o țesătură tăioasă ca o lamă. Mai încolo, la colțul lui Kurfürstendamm, am dat de o oglindă enormă care zăcea pe jos spartă într-o sută de bucăți, oferind imagini împrăștiate cu mine însumi, care se sfărâmau și trosneau sub picior pe măsură ce îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nici măcar bucuria răutăcioasă, ci construirea de sine ca o cetate, o fortăreață de necucerit. Lucrețiu utilizează metafora castelului construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri: locul bătut de vântul tăios al lucidității nu suportă aglomerația și, din înaltul acestei fortărețe intelectuale, poți vedea jos, asemeni unui zeu epicurian, ceea ce-i preocupă pe oamenii împotmoliți în eroare: polemicile verbale, revendicarea nobleții, căutarea cu orice preț a onorurilor, patima înavuțirii, tot atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Făurar Elena Marin Alexe Mă strecor anevoie printre troiene, în pas cu amiaza care calcă strâmb, peste muțenia albă din jur. Simt în spate răsuflarea tăioasă ca de stilet, a vântului zămislit de Făurar în tainița văzduhului alb. Câteva dâre răzlețe și timide promit zile senine, descărcate din desagii încăpători, țesuți la stative străvechi, în tinda înflorită a primăverii. Cine știe, dacă vor rămane doar promisiuni
F?urar by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83353_a_84678]
-
unei poezii nu sunt cuvintele, ci versurile. Dacă domnul Arghezi ar fi păzit acest adevăr, n-ar fi cultivat glezna, aliterația în contrasens (tampon de vocabule) sau aliterația diluată și năclăită, comițând versuri în felul următoarelor: "Mi-am împlîntat lopata Tăioasă în odaie" ( Între două nopți) " Vino-mi tot tu-n fereastră" (Vino-mi tot tu) " Și am voit atuncea Să sui și-n pisc să fiu." (Între două nopți) Cuvintele potrivite sunt pregătite, dar ca o sorcovă. Mica înșelăciune poate
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trimite printr-un mesaj și datele necesare. - Ce să spun!? Infinite mulțumiri! Nu știu de ce, am impresia că ești în țară. Oare mă înșel? Ceva îmi spune că e adevărat. - Da! Sunt în țară. Vocea i-a devenit puțin mai tăioasă, determinându-mă să nu mai pun prea multe întrebări. Nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. „Doamne”,îmi repetam în gând, „ajută-mă să par detașată, ca și cum totul ar fi firesc”. - Mă întrebam... când ajungi acasă? Când mai vii... Mi-era
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
gospodăria lor. Unele își aranjau cuibul, în timp ce altele pregăteaupoate, cele necesare unei odihne liniștite. Doar aici în Deltă am avut prilejul să observ o diversitate de păsări, acăror denumirea o auzeam pronunțată doar de plutașul nostru. Un tânăr cuo privire tăioasă, de statură potrivită, dar mânuia barca cu cei șase orășenicu dexteritate, în timp ce ne povestea și ne îndruma atenția spre malurilecu foioase. Deodată a oprit strigând :suntem în Gârla Turcească și la capătul ei esteLaguna-un loc mai adânc! Acolo am
DELTA DUNĂRII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364295_a_365624]
-
cuvioasă Pe al doinei noastre plai Și nu-i jale mai sfioasă În nefericitul trai Al românului ce lasă Limbă, datini, colț de rai... Și-i ca zimții de la coasă Când separă scai de scai Și-i ca lama de tăioasă Când e bai cum azi e bai..! Inima de te apasă, N-ai tu inimă să stai Limba sfântă de acasă Să o pierzi, e tot ce ai! Hai cu mine de îți pasă, Iancu, Ștefan și Mihai, Și cu
NU E LIMBĂ MAI FRUMOASĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364333_a_365662]
-
în iarna cea slută Și ninge Tânguie codrul, departe în zare Viscolul spulberă alb pe cărare ...rece, năvalnic, pătrunde-n ființă crivățul aspru al iernii căință Și ninge Stele-nghețate sub frunte înfloresc Iar degete albe pe geam amorțesc ...rece, tăioasă, își trage cojocul iarna revarsă-n capricii tot jocul Și ninge Se-aude cum arde focu-n odaie Aruncă duios și molcom văpaie ...rece, tenace, e iarnă afară! fluturi de gheață din ceruri coboară... Tot ninge... by George ROCA Sydney, Australia
SCRIITOARE de GEORGE ROCA în ediţia nr. 101 din 11 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364445_a_365774]
-
în timpul dialogului celor două. Să fiu în locul domniei sale, n-aș mai pierde timpul cu tine nici un minut, fi-v-ar nația a dracului să vă fie! a încheiat el, bătând cu pumnul în masă. I-a aruncat Violetei o privire tăioasă, plină de răutate și dispreț, după care și-a adunat hârtiile și le-a introdus într-o mapă elegantă. A tras o robă din cuier, a așezat-o, dintr-o mișcare, pe braț și s-a îndreptat spre ușă, nervos
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
dacă expuneam o idee sau o pildă a învățătorului fără a spune că el a spus-o eram privit admirativ. Dacă însă spuneam că această idee aparține lui Iisus din Nazaret, care devenise deja cunoscut prin Ierusalim, primeam doar priviri tăioase și remarci răuvoitoare. Apoi am început încet, încet, să înțeleg ceea ce voia să spună El, căci dincolo de pildele care le rostea descopeream mereu altceva mai surprinzător și mai profund cu ajutorul explicațiilor sale. -Dă-mi un exemplu, îl îndemnă Gamaliel. -Am să
ANCHETA( FRAGMENT DIN ROMAN) FEMEIA PĂCĂTOASĂ de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 909 din 27 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363883_a_365212]
-
a Convenției de la Paris din 1858 rangurile și privilegiile boierești se desființau, de a-l înfrunta public, într-o chestiune fundamentală pentru existența însăși a clasei boierești, pe marele proprietar și finanțist Apostol Arsachi, alogen ca proveniență și deci mai “tăios” în susținerea recentelor drepturi de mare boier și proprietar de moșii. Se înfruntă aici nu numai reprezentanții a două categorii boierești, aflate în același amurg “ghepardian”, dar, mai ales, două concepții asupra evoluției viitoare a societății românești în cadrul căreia proprietatea
DR. MITE MĂNEANU, BOIERII ŞIREFORMELE DE MODERNIZARESTATULUI NAŢIONAL DIN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA(1) de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 917 din 05 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363929_a_365258]