628 matches
-
Dimi nu l-ai vrut. Iartă-mă că am spus asta. N-am vrut. Mi-a scăpat. Iar pe Dimi eu Îl vreau și Îl iubesc mai mult decât viața mea. Stătea aplecată asupra lui Fima, care se strânsese pe taburetul său, Îmbrăcată În pantalonii uzați din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați, strălucitori, iar chipul ridat, Îmbătrânit, de parcă nu Yael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ei umplea camera cu minarete și palate în dosul zidurilor înalte. De cele mai multe ori rămâneam și eu exclus, o priveam, fără să fiu observat de ea, din hol sau din sufragerie, pe acea străină care era mama mea, stând pe taburetul îmbrăcat în catifea, înconjurată de toate cutiile cu comorile trecutului ei, împrăștiate pe jos. Mâna ei mângâia duios penele colorate din atelierul vienez al lui Onkel Alfred, aluneca peste altița brodată cu motive românești, netezea pânza țesută din bumbac, „pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fotoliu, își va lua pălăria și se va urca în Studebaker-ul său. Dar el stătea aici fără să se urnească din fotoliu, fără să ne adreseze un salut sau o vorbă și, când plecam de acasă, mama se așeza pe taburetul verde alături de el, asculta propozițiile tatei, pe care le cunoștea fiindcă le auzise încă de pe vremuri de la tatăl ei, după ce poarta de fier s-a trântit la pupa vaporului și mama a simțit că iar a ajuns la punctul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
programelor matinale duminicale de schi și fotbal, până la serialele americane în care tata era cel mai bun și mama super bună - ne făceau să lenevim în fotolii, sau să stăm tolăniți pe pernele canapelei, tata își întindea picioarele sus pe taburet și abia de mai priveam pe fereastră, din moment ce acolo nu puteai vedea decât blocurile din „Frohdörfchen“, un chioșc și strada pe care se îmbulzeau permanent mașinile între arbuștii de tuia și piața din fața halelor de depozitare, unde stăteau înșirate camioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
melodie dintr-un muzical cunoscut: „De unde-ai pălăria? De unde oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe un taburet Înalt, În spatele unei tejghele Înghesuite, le lua șilingii. Mormăind, schimbând glume și Împingându-se, suiră cele patru etaje pe scările fără mochete, până „la cucurigu“, grăbindu-se să apuce locurile cele mai bune.] Se cercetă În oglinda montată pe peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
e destul de potolit. Sper că nu vrei să-ți vocalizez notele la fel ca ea? Găsi partitura și cântă bucata, foarte frumos, după părerea lui Henry. — Bravo! zise el când Du Maurier termină. Acesta clătină din cap, ridicându-se de pe taburetul din fața pianului, și se instală Într-un fotoliu. — Am făcut câteva greșeli. — Eu, unul, n-am observat. Mai ții minte ziua aceea, demult, când mi-ai oferit povestea lui Trilby? — Desigur... cum aș putea uita? Conversația aceea a fost punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
servitor Îi duceam În blidu dă lut, și clondirile În coș dă Chianti, care Monsenioru le sustrăgea unu după altu din sutană, au dezarmat-o dă juma pă Locarno, care ne-a Învitat În bucătărie. Nimeni n-a rămas fără taburet, iar fața dă masă dân papură s-a umplut pă loc cu pete dă tuco și vin. Ne-am pus cot la cot nainte dă unu și-am rămas lipiți până-n cinci. Tăcerea Împunătoare, care făcea pregnant mestecatu lu ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Stomacul Îi chiorăia și Își simțea gîtul ca de iască. Sticlele de la bar Îi făceau cu ochiul. Plictiseala asta nesuferită! La ora 4 o să se ducă la Leo’s Hideaway. Ora 3.53: În bar intră Bobby Inge. Luă un taburet. Barmanul Îi turnă ceva de băut. Jack merse spre el. Barmanul nervos: uitături speriate, mîini tremurînde. Inge se răsuci, iar Jack spuse: — Poliția. MÎinile la ceafă. Inge aruncă băutura spre el. Jack simți gustul de whisky. Whisky-ul Îi arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Un interior dreptunghiular, prelung. Pe dreapta un șir de mese cu cîte patru scaune. Peretele lateral - tapetat: bufnițe care făceau cu ochiul, cocoțate pe indicatoare stradale. Podea acoperită cu linoleum În pătrățele. La stînga o tejghea și o duzină de taburete. În spatele lor - ghișeul pentru servire, cu bucătăria În spate. Alături - teritoriul bucătarului: tigăi, spatule agățate, o platformă pentru farfurii. În partea din față stînga, casieria. Deschisă și goală - monede pe covorașul de pe podea, lîngă casă. Trei mese În neorînduială: mîncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
telefoane și nu i-a răspuns nimeni, a privit pe ușa-fereastră a camerei mari spre apartamentul vecinei, dar n-a zărit-o nici pe ea, s-a învârtit un timp ascultând ceasurile ticăind în contratimp. Apoi s-a așezat pe taburetul din fața oglinzii ușor tulbure a noptierei, privindu-se îndelung. S-a trezit cu un ruj în mână, și-a vopsit buzele, le-a șters, și le-a vopsit din nou, străduindu-se să le dea o formă oarecare. Cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se până la bărbie. Agitată și tristă, l-a privit cum se ridică de pe scaunul biroului, din spatele teancului de reviste, manuscrise, hârtii, rămâne un timp în picioare, se apropie de bibliotecă, se răzgândește, vine spre ea și se așază pe un taburet care sâsâie sub greutatea lui. „Ce dracu’ am să fac acum?“, îi mai zice. „Întâi să-ți revii. Nu vezi în ce hal ești?“ „Lasă asta, dă-le-ncolo de frisoane, n-o să mor.“ „Bea-ți măcar ceaiul ăla, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a mai fost? N-o să te mai întrerup. Ce-a fost mai departe?“ Adică să continui, spui, și s-a răsucit cu o singură mișcare pe partea cealaltă, iar în vis s-a ridicat și s-a așezat iarăși pe taburetul care a sâsâit, însă acum uitându-se drept în față, și să aflăm cum a continuat sarabanda sau cum a început, pentru că abia cum începea cu adevărat. Ca și cum mi-ar face vreo plăcere să văd din nou toate astea - „Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că n-a fost mai mult, cum are obiceiul, Patriciu, ăsta, să folosească neologisme și barbarisme, ar trebui să stau să-ți explic ce înseamnă vorbele alea. „Iar te dai mare?“ Vorbesc foarte serios, continuă Andrei Vlădescu, ridicându-se de pe taburetul sâsâitor și plimbându-se de colo-colo prin camera imensă, zvârcolindu-se, de fapt, pe o parte și din nou pe alta, în vis, sub privirile ei, ghemuită în fotoliul imens, cu pledul tras până sub bărbie. „Atunci a ieșit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care părea și mai absentă. „Bine, dar era musafir totuși“, zicea Andrei Vlădescu, cu ceva în voce care nu era al lui și m-a surprins și am întors capul spre el. Stăteam strânși roată în jurul unei măsuțe joase, pe taburete sau pe perne, cu picioarele adunate sub noi, ca Ileana Roman, sau întinse înainte, sub masă, ca Andrei Vlădescu. „Știam și eu ce mi-ai spus. Dar trebuia totuși“, insista Ileana Roman strângându-și halatul călduros peste bluză. „Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
patului, slăbită, cu părul negru înfoiat, cu brațele pufoase ieșind din cămașa albăstriu vaporoasă întinse în fața sa pe pături. Lumina crepusculară inunda încăperea prin ferestrele înalte larg deschise și pictura abstractă atârnată deasupra patului strălucea. Andrei Vlădescu ședea pe un taburet, rezemat de perete și fumând. „Îmi zici că totul trece și că timpul vindecă sau alină orice și știu și eu asta“, continua Rodica Dumitrescu. „Dar vreau să-ți spun că se întâmplă cu mine ceva ce nu credeam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
gură cu buze rozalii, groase și satinate. Ori de cîte ori zîmbea, dinții Îi apăreau albi și regulați contrastînd cu bronzul și pistruii de pe obraz. Acum stătea rezemat, cu mîinile la ceafă, legănîndu-se pe cele două picioare din spate ale taburetului. Se uita leneș prin Sala Lumînărilor, plimbîndu-și privirea de la un obiect la altul În căutarea unui alt lucru care să-i abată atenția. După o secundă, se aplecă de parcă ar fi fost ațîțat de ceva. Strigă spre ceilalți de la banc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
maximum de această distracție. Acum, cîteva dintre ele se ridicară să-i vadă mai bine pe oamenii care o Însoțeau pe doamna Alexander. Duncan le urmări cum se uitau Încordate, pînă cînd curiozitatea deveni irezistibilă. Se răsuci și el pe taburet să se uite. O văzu pe doamna Alexander Îndreptîndu-se spre cea mai voluminoasă mașină de făcut lumînări, conducîndu-i pe cei doi, un ins blond și Înalt și unul mai scund și brunet. Blondul stătea cu spatele la Duncan, dînd din cap aprobator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suni? CÎndva În timpul săptămînii. Vrei? Dacă dorești? repetă Duncan. Fraser rînji. — Bine, omule. O să putem discuta ca lumea, atunci. Vreau să-mi spui tot ce-ai facut. Se depărtă, parcă Împotriva voinței lui. Totul! Duncan se aplecă să-și tragă taburetul. CÎnd Își ridică privirea, Fraser, fotograful și doamna Alexander tocmai ieșeau pe ușa care ducea spre clădirea Învecinată. Fetele Începură să rîdă din nou, după ce ușa se Închise. Winnie strigă cu vocea ei foanfă: — Ce ți-a dat, Duncan? Adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se obișnui cu Întunericul, camera i se păru În regulă, apoi Începu să vadă mai bine și merse Înainte. — O, ce păcat! Cu mobila asta frumoasă! Pentru că acolo se aflau un covor pe podea, o canapea remarcabilă și scaune, un taburet și o masă - toate acoperite de praf, și cu urme serioase de sticlă și tencuială căzută sau de mucegai - lemnul cu o Înfloritură care Începea să se umfle. Și candelabrul! strigă ea ușor, ridicîndu-și privirea. Da, ai grijă pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nuntă? Totul s-a întâmplat prea repede. Speram să nu facă un pas nesăbuit. M-am dus la ușa încuiată și am tras de clanță fără nici un rezultat. Până la urmă, am renunțat și m-am așezat lângă ușă, pe un taburet tapițat. M-am întins și mi-am pus o ureche pe gaura cheii. Am auzit vag câteva cuvinte spuse de majordom: „...spune că a rămas în pană... arată ca o țigancă... haine îngrozitor de murdare, probabil e una dintre femeile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
farfurioarele cu alune. — SÎnteți invitat, domnule? (RÎnji plin de voie bună.) Mă tem că nemembrii nu au acces În club. — Nu sînt invitat - sau nemembru, nu știu ce formă de viață ciudată o mai fi și asta, am spus, așezîndu-mă pe un taburet și luînd niște alune. SÎnt fratele lui Frank Prentice. Cred că el era director aici. — Desigur... domnule Prentice. (A ezitat Întîi, de parcă văzuse o nălucă, dar mai apoi mi-a strîns mîna cu foc.) Sonny Gardner. Fac parte din echipajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
putem. L-am urmărit cu privirea cum Împăturea delicat iahturile de hîrtie cu mîinile lui bătătorite. Vorbise pe un ton sincer, dar ciudat de distant, parcă erau replicile unei piese vechi rostite de un actor neatent. M-am răsucit cu taburetul și am privit În lungul piscinei. Pe suprafața ei sticloasă vedeam reflecția casei Hollinger, ca o navă incendiară scufundată ce părea a se odihni pe dalele de pe fundul bazinului. Ați avut vedere bună de aici, am comentat. Trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
câteva stații de autobuz, așa că domnul Neacșu pu tea ajunge oricând, cu mașina, în următoarele minute. își trase pe ea repede o pereche de jeanși și un tricou negru gros, își netezi părul și se parfumă ușor. Se așeză pe taburetul din fața măsuței de toaletă și se privi în oglindă, inspirând adânc. Arăta bine, chiar foarte bine. Avea tenul neted și catifelat, iar părul, disciplinat de atâția ani la coafor, îi stătea mereu ca lumea. Era mulțumită de sine. Da, arăta
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cafeaua cu el în bucătărie, participă la o conversație casnică și practică despre ce urma să se întâmple în acea seară. îl conduse la ușă când el plecă la serviciu, ca de obicei. Se întoarse în dormitor, se așeză pe taburet în fața oglin zii și se studie îndelung, cercetător. Apoi își trase pe ea niște haine la nimereală și ieși, ducându-se direct la hotel. își dorea să înoate în piscina rotundă. Să se rotească în cercuri nesfârșite, iar și iar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
uitase, ar fi ieșit în goană din încăpere. De-abia când ajunse la capătul sălii observă un culoar îngust care dădea într-o altă încăpere, încă și mai mică, plină și ea cu tablouri. Acolo, într-un colț, pe un taburet, ședea un băr bat. Stătea cu capul aplecat și sorbea cu paiul dintr-un suc gălbui. îl recunoscu imediat, deși se schimbase destul de mult. Trupul lui gârbovit și slab de odinioară se scuturase parcă de o mare povară, devenise musculos
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]