519 matches
-
afară, În proximitatea imediată a geamului mașinii care-și continua lupta inegală cu potopul și aglomerația. Am renunțat: monotonia peisajului se accentua pe măsură ce Înserarea ne Învăluia treptat, dar rapid, făcând inutil orice efort de identificare a traseului. Oricum, În pofida strădaniei taciturnului, În mai puțin de o oră n-aveam nici o șansă să ajungem la hotel. M-am rezemat confortabil pe bancheta din spate și am Închis ochii. Ce-o fi vrut să spună logoreica Elvira cu văzutul nostru În zilele următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oră! Am strivit Între dinți un neacademic ei, drăcia dracului și am respirat adânc, silindu-mă să mă desprind din moleșeala nefirească pe care nici măcar revelația perplexă că dormisem buștean peste patru ceasuri nu izbutea s-o risipească pe deplin. Taciturnul conducea impasibil, dar Îmi supraveghea atent, cu ochii lui ca o imensitate verde, fiecare mișcare În oglinda retrovizoare din interior. Ploaia Încetase. Ne aflam În plin câmp, șoseaua era pustie, iar acul vitezometrului oscila Îngrijorător În jurul gradației 160. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gradației 160. Cel mai blând eufemism În măsură să-mi definească starea ar fi neliniște. M-am stăpânit cât am putut și am pus, cu indiferență mimată, Întrebarea perfect stupidă: - N-am ajuns Încă? - După cum se vede, a răspuns sec taciturnul. - Totuși, patru ore nu sunt cam multe pentru treizeci de kilometri? am continuat pe acelasi ton ca si când mi s-ar fi deschis apetitul pentru o conversație obișnuită la drum lung. - Pentru treizeci de kilometri e mult, Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întâmpla, de fapt? Eram victima unei răpiri? Mi-am dat seama că nu de la companionul meu laconic trebuie să aștept răspuns la Întrebări, drept pentru care m-am mulțumit să le frământ fără rezultat În gând. Nu prea mult timp. Taciturnul anticipase corect: În mai puțin de un sfert de oră, mașina se afla În fața unei porți metalice care s-a deschis, lăsându-ne să pătrundem În curtea pietruită cu grijă. Am coborât fără un cuvânt și l-am urmat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În Întuneric. În momentul când am ajuns În fața intrării, tipul a bombănit ceva, n-am Înțeles ce, iar ușa s-a dat În lături, dar n-aș băga mâna-n foc că faptul s-a produs datorită vreunui gest al taciturnului. La fel de misterios, după ce am pășit Înăuntru, holul s-a luminat brusc. Ne-am oprit În fața liftului. Eram contrariat: văzută din afară, chiar așa, pe Întuneric, casa nu părea să aibă mai mult de un nivel, maximum două; la ce putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Atunci am Înțeles: coboram. Cum apetitul meu pentru subterane, catacombe, peșteri și alte forme de underground este extrem de limitat, În sensul că lipsește cu desăvârșire, Într-o fracțiune de secundă mi-a trecut prin minte să-l pocnesc intempestiv pe taciturn și să fug. Făcusem ceva sport la viața mea, inclusiv judo de oarecare performanță, dar nu eram deloc convins că, Într-o eventuală confruntare bilaterală, dețineam șanse reale, mai ales dacă aveam ghinionul să ratez prima lovitură. Troppo pericoloso, vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
apăsat butonul plantat pe perete și, pentru prima oară, a schițat un vag zâmbet politicos În direcția mea: - Poftiți, sunteți așteptat. Așteptat? De cine, mă rog frumos? Dacă m-am mulțumit să Întreb doar În gând, a fost numai pentru că taciturnul mă călca pe nervi inclusiv când se chinuia să pară cât de cât amabil. Am intrat Într-o Încăpere spațioasă, ceva Între salon de primire și birou de companie I.T. last generation. Prima imagine care mi-a izbit retina dilatată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că mă aflam departe de Paris? N-aveam nici o dovadă că, pe timpul cât mă găseam sub efectul substanței morfeice administrate după plecarea de la aeroport, autoturismul rulase, Într-adevăr, Îndepărtându-se de metropola franceză și nu stătuse pe loc. Faptul că taciturnul vorbise de nu știu câte sute de kilometri parcurși nu Însemna nimic. Poate aruncase cuvintele respective tocmai ca să mă deruteze, să mă trimită pe o pistă falsă - mă puteam aștepta absolut la orice, mai puțin să apară cineva care să-și ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tinere, dacă auzul meu Își conservase acuratețea; În orice caz, avea un timbru plăcut și odihnitor. Of course, mister Adam dorea micul dejun cel puțin la fel de mult cât dorea să mai vadă și o fizionomie umană prin preajmă, nu doar taciturni tenebroși ori chelioși aseptici, clone ale lui Ben Kingsley În rolul lui Mahatma Gandhi. Din păcate, subteranii aveau, pare-se, apucături misogine: peste câteva minute, În ușă apăru, Împingând un cărucior metalic, Încărcat cu gustări, un fel de manechin ambulant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tentativele mele de a le surmonta prin deducții și presupuneri nu le clintiseră o iotă. Cu această concluzie deprimantă În minte, pășeam puțin mai târziu În sala Consiliului, situată, așa cum bănuisem, la un etaj inferior. Mă Însoțea, cine crezi? Dezagreabilul taciturn care mă interceptase la aeroport. Începusem să cred că e un soi de băiat de serviciu, folosit, după Împrejurări, ca șofer, bodyguard, curier și alte asemenea. Personal, pentru astfel de atribuții aș fi ales pe cineva cu o fizionomie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
modelul inițial al universului și legile lui de evoluție, visul nebun al tuturor gânditorilor, pentru că o reușită ar echivala cu șansa de penetrare a rațiunii divine și de descifrare a proiectului pe care Dumnezeu l-a așezat la temelia Creației. Taciturnul nu era singurul personaj de asemenea calibru de pe-acolo; Centrul era Înțesat de biologi, filozofi, fizicieni, sociologi, politologi - nume grele ale științei mondiale, supercreiere, un veritabil conclav academic de elită. Pe măsură ce derulam lista pe monitor, mă afundam tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă priveau Încordați și Întrebători. Așteptau, dar nu o continuare. Vreau să spun, nu orice continuare, ci parcă una anume, pe care o adulmecau, o pândeau, o anticipau, Însă o doreau neapărat auzită din gura mea. În cele din urmă, taciturnul a risipit liniștea devenită stânjenitoare. Lapidar și eliptic, ca de obicei: - Mai departe! - După cum știți, probabil, studiul se oprește aici pentru că, din acest punct, nu mai e vorba despre știință și despre istorie, ci... - Ci...? - V-am spus: despre altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
răspunsul cuvenit? Îmi ceruseră să-mi exemplific teoria privitoare la repetabila fracturare a cursului istoriei, alesesem cazul lui Alexandru cel Mare fiind un personaj mai cunoscut, inclusiv de profani, ce voiau acum de la mine? M-a scos din Încurcătură fizicianul taciturn și prezident, pe care, Întâia oară, cred, l-am văzut surâzând destins, cu ochii lui neverosimil de verzi luminați: - Mister Adam, aveți răspunsul la cea mai importantă Întrebare care vă frământă. Ne aflăm aici toți, inclusiv dumneavoastră, din cauza - sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stă la dispoziție cu lămuririle necesare. Desigur, În anumite limite, deocamdată. 15 - Nu-mi era deloc clar dacă subteranii aflaseră sau nu de la mine ce voiau să afle. Schimbul de priviri dintre ei, care a urmat finalului dialogului meu cu taciturnul - Howard se numea, Roger Howard -, lăsa să se Înțeleagă că anterior angajaseră o controversă În ceea ce mă privește și că unii se considerau, mai mult decât ceilalți, Îndreptățiți să creadă că avuseseră dreptate. Se pare că infirmasem o supoziție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
totul rămânea impenetrabil, fără vreun sens evident. Am renunțat. Ce rost avea să mă mai chinui, de vreme ce mi se promiseseră toate lămuririle pe care le doream? Aproape toate, În anumite limite, după cum precizase dublul nominalizat la Premiul Nobel pentru fizică, taciturnul, adăugând că mă pot adresa fără rezerve oricui din Centru În acest scop. Ca să fiu sincer, singura persoană la care aș fi apelat era Eveline, și nu neapărat din motive de conaționalitate sau pentru că Îmi inspira mai multă Încredere, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
zis, cu condiția ca paiul să mai existe și În afara imaginației tale. Ceea ce nu era cazul: aveam de-a face cu o simplă rețea internă, utilă, În cel mai bun caz, pentru a-i expedia Evelinei un mesaj duios sau taciturnului setul cuvenit de salutări amicale. Recunosc, nutream sincere resentimente la adresa domnului Howard, deși eram conștient că, la rigoare, nu prea aveam ce să-i reproșez. Omul Își jucase perfect rolul În mișculația de la aeroport, iar ulterior se comportase chiar rezonabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
devine logic: dacă există „primul secret”, trebuie să existe și al doilea sau următoarele. Nu aștept felicitări pentru perspicacitate... Brusc, pe fizionomia lui Roger Howard, luminată de ochii aceia neverosimil de verzi, a reapărut expresia distantă și refractară a șoferului taciturn care mă așteptase la aeroport. - Cu riscul de a-ți părea lipsit de parolism, mă văd silit să-ți spun că pe aici funcționează totuși un minimum de reguli (nu spun interdicții, fiindcă s-ar putea să te crispezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
este total inutilizabil. Așa, care va să zică... Prin urmare, În noaptea aia când mă adusese la Centru, Roger Howard nu vorbea cu liftul și nici singur, de nebun, cum crezusem eu, grăbit să extrag concluzii negative din orice ar fi făcut atunci taciturnul șofer improvizat. Ăsta era primul aspect. Al doilea: am realizat cu o lipsă cronică de entuziasm că În cealaltă noapte, când vrusesem să evadez, chiar dacă aveam mai multă șansă și treceam de paznici, tot n-aș fi făcut vreo ispravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
logică, dată fiind situația. Sfîrși așadar prin a accepta invitația și, două luni mai tîrziu, se Îmbarcară În portul Guayaquil, Într-o grațioasă și elegantă goeletă albă, Iluzia, În compania primului grup de cincisprezece indieni din Otovalo, a unui căpitan taciturn și a șase mebri ai echipajului. PÎnă În acel moment, Diego Ojeda, Întotdeauna curtenitor, nu se hotărîse nici măcar să-i atingă mîna. O dorea cu Înflăcărare, Însă la fel de mult Își dorea ca ea să fie cea care hotărăște ziua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zorii trandafirii și languroși, urșii schelălăind în pădure noaptea. Vreau să îmi amintesc tot. Și, dacă asta e prea mult, atunci măcar o parte. Nu, mai mult decât o parte. Aproape tot. Aproape tot, cu spații albe pentru părțile lipsă. Taciturnul, dar amabilul Stanley Chowder, experimentat tunzător de iarbă, abil jucător de pocher și un derviș al ping-pongului, pasionat de filme americane vechi, veteran al Războiului din Coreea, părinte al unei fiice în vârstă de treizeci și doi de ani cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
urcă treptele pasajului, spre stația de birje din fața Teatrului Național. Făcu semn, se repeziră vreo trei deodată, dar doctorul se urcă la Evdoșka, nu pentru că-l știa mai sărac, ci pentru că-l știa mai vorbăreț. El însuși era mai degrabă taciturn, așa că i plăcea să asculte. — La Rosenberg, la Casa de Sănătate! Evdoșka înjura când și când îngrozitor, iar glasul lui subțirel, de scopit, nu se potrivea cu vorbele. Era caraghios să pomenești cu un asemenea glas, de copil, despre toate
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să răspundă ceva, însă Peppin se reașeză la birou. Avea caracteristica oamenilor care vorbesc mult: asculta puțin. La etaj, în biroul primului redactor, discuția se lega mai greu. Fratele lui Peppin, Pavel, fiind de mic în preajma unei persoane vorbărețe, devenise taciturn, iar Procopiu, care avea o nevastă guralivă, iubea liniștea mai presus de orice. Când nu vorbea, Pavel își imagina tot felul de scene, scria în gând. Nici nu știai câte se petrec îndărătul ochelarilor lui rotunzi. La el aveai impresia
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și celorlalți de pregătire pentru coborâre. Acum, la despărțire, Bidaru observă că profesoara nu mai era aceeași persoană pe care o știa el cândva, nici tatăl ei nu mai era acel bărbat de care se temea la începutul călătoriei: neprietenos, taciturn și aspru. Doar mama profesoarei părea la fel ca la început: la locul ei, modestă, tăcută, încă tânără și încă frumoasă ca și fiica ei, încât ușor putea fi confundată cu o soră ceva mai mare. Pe fețele mereu vesele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lor, ar fi luptat pentru fiecare pas. Acum, că nu era nimeni căruia să i se adreseze, elocvența Îi copleșea mintea, născând cuvinte care puneau la zid și cuvinte care ar fi stors lacrimi. Nu mai era omul furios și taciturn care nu reușise s-o impresioneze pe doamna Peters. — Curtea se suspendă, spuse colonelul Hartep. În scurta liniște care se lăsă, se putea auzi vântul rătăcind ca un câine de pază furios În jurul clădirilor gării. A fost un interval scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acea proprietate era perfect camuflată. În plus, nimeni n-avea în evidență contribuabilul acesta izolat. Nu avea curent, nu avea gaz, apă, telefon și nici măcar nu vota nimeni din căsuța aceea. Singurul locuitor al acestei pustietăți era Vasile Rotaru, un taciturn irecuperabil. Acolo, în căsuța lui moștenită de la părinți, Vasile meșterea nici el nu știa prea bine ce și trăia dintr-o pensie de fost miner, pusă pe card. Un sfert de secol a răscolit măruntaiele pămîntului să scoată cărbune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]