517 matches
-
se cunosc bine între ei, nu poți ascunde nimic și, în pofida firii mai molcome, aparent rece, a estonienilor, există, probabil, ca peste tot, o teamă de „gura lumii”, deși pofta lor de a bârfi îmi pare un adevărat „pact al taciturnilor”, dacă e să o compari cu limbuția latină. „Cei trei magnifici” - Karl Martin, Juri Ehlvest și Peeter Sauter - s-au metamorfozat în cetățeni onorabili, după fazele acelea surde de mahmureală matinală, în care îi surprinsesem de mai multe ori. Există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Mi-ar fi plăcut să am timp să citesc mai mult, să văd mai multe filme, să ascult muzică pe îndelete, dar toate astea sunt incluse în "a face literatură". Altceva nu cred că-mi doresc. Ai numele/ renumele de taciturn, de om care vorbește rar și bine. Care e relația poezie-tăcere, în viziunea ta? Cât e cuvânt, cât e tăcere într-o poezie? A spus Wittgenstein că "ceea ce se poate spune în genere se poate spune clar; iar despre ceea ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cum eram să-l cunosc cât de cât pe omul a cărui prezență, în circumstanțele amintite, mă intri gase. Era un prilej oferit chiar de el. Marea surpriză pentru mine, la acea primă întâlnire, a fost să constat volubilitatea crezutului taciturn, expansivitatea până la exploziv a celui care îmi păruse a fi încarnarea ideii de închidere în sine. Despre cartea pe care i-o recenzasem (motivul vizitei) n-am apucat să vorbim decât puțin, adică până ce Benador, iscodindu mă, a aflat că
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în sine Cezar Baltag era însă propria lui poezie din acei ani: exuberantă, vitală, decomprimând fervori romantice. Motivul liric al zborului sau cel al alergării („galopului“), mult frecventate, ca și acela al luminii, vorbesc despre pasionalitate, despre ardența unui suflet. Taciturnul, măsuratul, „recele“ Cezar Baltag din viața cea de toate zilele nu-și cenzura, în poezie, clamările patetice: Cu o prăpastie în loc de suflet mă voi ridica și voi începe să alerg tot mai repede, prăbușind o amiază, spulberând cu copitele orele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
conservator, cum Îl numește G. Panu În Figuri parlamentare, ne Întreba, scoțându-ne la tablă, mai Întâi de ocupația părinților noștri, după care Își potrivea apoi atitudinea și notele. Iar directorul liceului, Sabba (cu doi b) ștefănescu, părea un sfinx taciturn și de neajuns până la nasul lui, cu aerele lui distante de viitor profesor universitar care se simțea prost În scaunul de director al unuia dintre cele dintâi licee din țară. În vremea asta, vă puteți Închipui cum priveam cu toții uimiți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
casă, învățasem și eu nu s-aștept ca lucrurile să-mi fie spuse în cuvinte, ci să interpretez la celălalt orice tresărire cât de mică a ridurilor feței, a carotidei, nărilor sau colțului gurii, a bărbiei sau degetelor. Trăind printre taciturni, ochii noștri erau deprinși să discearnă ce simțăminte poartă fiecare cu sine prin casă. Mai mult ciuleam ochii decât urechile. Consecința fiind o agreabilă încetineală, o greutate prea mare și prelungită acordată lucrurilor pe care le purtam în cap. Vorbele
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la picior. Oricât încerc să-mi reprim acest gând de o imensă banalitate, cred că omul acesta a beneficiat de tot ceea ce era mai bun și avansat tehnologic în domeniul îngrijirii sănătății, dar moartea tot l-a "luat", după cum spun taciturnii și pesimiștii țărani de Bărăgan... Mă găsesc în acest moment în sala de lectură a Bibliotecii Publice și Universitare din Geneva (BPU, pentru cunoscători și intimi). Este vineri seară, ora 21.30, mai sunt 30 de minute până la închidere. O
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cele utilizate de copiii de grădiniță, îl reprezintă pe Comandantul Katana, brav erou kosovar mort în lupta pentru libertate. De altfel, dedesubt stă scris Katana, 1962-1999. Am aflat mai apoi că a fost fratele de arme al patronului mic și taciturn. Comandatul Katana are sprâncene stufoase și încruntate, privirea rea, supărată, de parcă ar fi tot timpul nemulțumit de clienți. Pe pereți stau agățate diferite imagini din regiune și drapelul Albaniei mari, cu acvila neagră bicefală pe fond roșu. Sâmbăta și duminica
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Provinciale) pentru propriile mele considerații. Impun respect prin caracterul lor de „învățături” și prin fermitatea formulărilor, încît pot fi citate ca aforisme. Omul pe care, ca student, într-o vacanță, l-am evitat din timiditate, avea o fire sobră, de taciturn. Sever la suprafață, era însă - fapt pe care l-am înțeles destul de tîrziu - generos prin curiozitatea față de „celălalt”, sensibil la „alteritate”. L-am prins, în acești ani ai corespondenței, într-un moment al vieții sale cînd lăsase porțile întredeschise, cu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
au fost c)s)toriți din nou de un rabin conservator. Acesta a primit reproșuri de la colegii s)i, având destule nepl)ceri din cauza asta. Este ceea ce mi-a relatat judec)torul Cohn. Este un b)rbat masiv, aparent un taciturn, Ins) constați c), de fapt, În câteva minute Îți spune o groaz) de lucruri. Un alt paradox - la cin) pare c) se gândește la lucruri sumbre, Ins) pleci cu sentimentul c) ai petrecut momente dintre cele mai pl)cute. Doamna
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Ucrainei, mai având un singur an de trăit, nu știu. De ce nu l-am întrebat niciodată, parcă în ultimii ani, pe unchiul Coca despre conținutul discuțiilor lor, din 1954, de ce nu m-am luptat cu caracterul lui puțin comunicativ, aproape taciturn - iarăși nu știu. Poate că totuși el a povestit ceva surorilor lui, atunci, imediat după întoarcerea din călătorie, sau un an mai târziu, când ne-a parvenit vestea decesului unchiului Vanea. Iar ele, la rândul lor, au comentat cele aflate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o vede un psihiatru. * Întrebări, fragmente de simțiri, povești, visuri, iată ce încerc să amestec, fără nici o rețetă, în aceste caiete. Am devenit străin față de mine însumi. Mi-ar trebui o cale de apropiere potrivită, mi-ar trebui arta oamenilor taciturni, care spun mai mult decât guralivii. Mi-ar trebui să mă despart de constrângerile la care mă supun și în care m-am închistat, mi-ar trebui o artă a conversației cu mine însumi, mi-ar trebui un cântec ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
celibatar aș fi căutat o iubită, mamă de copil din flori, să-i primesc pe amândoi în marele suflet pe care l-aș fi avut. (Ce gânduri îmi vin și mie...) * Am avut astă noapte, în holul spitalului, o întâlnire, taciturnă, cu bustul colegului dr. Alexandru Avasilcăi, care a murit tânăr (cum se spune, "la datorie"). Avasilcăi, turnat în bronz, din grija actualilor colegi care i-au succedat. Bustul sugerează forța internă și puterea fizică a lui Avasilcăi, un om tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îndrăgostiți, își trăgeau un glonț în inimă". O întreagă filosofie se întrevede în acest mic adevăr: romantism, serenade, patetism, dueluri, sinucideri... * Teodosie este un bătrân schizofren pe care îl întâlnesc zilnic de zeci de ani; este cuviincios, auster, cuminte și taciturn. Se vede că boala lui a îmbătrânit. Este unul dintre oamenii pe lângă care trăiești o viață fără a-i cunoaște alcătuirea sufletească dacă nu te ocupi special și cu o anumită îndemânare de ființa lui. Nici nu știu dacă îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
așezau la orice masă unde găseau loc, fără nici o formalitate, totul decurgea firesc, simplu. La masa mea s-a așezat într-o zi un ins între două vârste, îmbrăcat îngrijit, un om cuminte, "obișnuit". Amândoi, și eu și el, eram taciturni; am fi rămas, probabil, două prezențe tăcute de nu aș fi avut eu, pe masă, un ziar în care, pe două pagini întregi, se descria viața primului animal "clonat", oaia Dolly. Insul m-a întrebat, trăgând cu ochiul la ziar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
într-o ascunzătoare, în smârcurile Dunării, nu ucis de rechini), soarta lui Pierre Vaillant (găsit, în sfârșit, în finalul filmului, pe epava de pe care aruncase în mare mesajul cu poziția geografică), componența echipajului (câinele se numește Lăbuș, nu Negrilă, iar taciturnul Cristea Busuioc lipsește). În rest, situațiile și replicile din roman au fost păstrate, dându-le suportul persuasiv al imaginilor în mișcare, vizionate, cu aceeași plăcere, peste ani, și după căderea socialismului, când a face excursii oriunde, pe mările lumii, nu
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
într-o ascunzătoare, în smârcurile Dunării, nu ucis de rechini), soarta lui Pierre Vaillant (găsit, în sfârșit, în finalul filmului, pe epava de pe care aruncase în mare mesajul cu poziția geografică), componența echipajului (câinele se numește Lăbuș, nu Negrilă, iar taciturnul Cristea Busuioc lipsește). În rest, situațiile și replicile din roman au fost păstrate, dându-le suportul persuasiv al imaginilor în mișcare, vizionate, cu aceeași plăcere, peste ani, și după căderea socialismului, când a face excursii oriunde, pe mările lumii, nu
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
nimic din ceea ce este aici gândit sau trăit întru interiorizare nefiind fără finalitate, fără un capăt spre care tinde și în care se va stinge negreșit. Astfel, ceea ce pare multora drept o pierdere de vreme, se dovedește, adesea, o ancorare taciturnă în meditații și sentimente a căror împletire depășește, uneori, ca intensitate simbioza afectiv-mentală ce ne domină atunci când acționăm corporal, când suntem angajați și într-o miș-care ce ne poartă trupul precum un accesoriu, precum o unealtă aptă de a executa
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vîrsta de cinci ani un învățător pe nume Love i-a refuzat înscrierea la școala unde tatăl său fusese dascăl. Se pare că motivul respingerii a fost extrema lipsă de inteligență, deși acasă el era mai degrabă un "omuleț grav", "taciturn", ciudat, singuratic și melancolic (Russell 1908: 16-17). Un manuscris muzical vechi franțuzesc pare să fi schimbat această stare de fapte: mama sa a povestit cum Chatterton s-a atașat foarte tare de acest manuscris, mai ales de majusculele tipărite în
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
se vorbea de imposibilitatea unei călătorii pînă la capătul lumii (adică al vieții) cu „oasele moi și cu inima mea”, poezia considerată premonitorie. N-avea însă nimic de scris la el, și nici noi. Observîndu-i intenția, un evreu pînă atunci taciturn, cu capișonul de la haina de ploaie pe cap în loc de kipă, probabil rudă, a luat de pe masă stiloul decedatului și i l-a dat. În timp ce Sergiu copia versurile, Liviu Siegler, prietenul lui Mișu, și-a amintit o vorbă de-a acestuia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pentru „stilizare”, unui pictor-scriitor (Val. Gheorghiu). Inițial, bătrînul a refuzat „colaborarea”, apoi, sfătuit de I.D.L., a acceptat-o: „Bine, bine, numai să scot (din publicarea cărții) vreo zece mii de lei pentru coșciugî” Pe ștefan Voitec (care n-a fost totdeauna taciturnul cu barbă albă, așa cum îl știm de la TV) în calitatea de președinte al secției Craiova a Partidului Socialist. „Eu nu sînt lipit de scaunul ăsta, a declarat el cu o săptămînă înainte de fuziunea din 1948. Sîntem un partid puternic. Mă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Calitatea mea de „român”, cum Îi fusesem recomandat, pentru a-i trezi simpatia, avusese, se pare, efect contrar, ceea ce nu mă mira și nici nu mă stimula să Încerc a schimba situația. Semăna, cumva, cu Arghezi. Nu doar prin aerul taciturn și replica laconică, nici doar prin mustață și chelie, ci printr-o promptă mușcătură lexicală la apropierea necunoscutului, dar și, nu o dată, a familiarului. Hirsut și hâtru, sceptic și, nu o dată, cinic, atât cât să intrige interlocutorii, Își proteja cu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cutume severe, sustrăgându-se noutăților; ageri, activi, rigizi, firești; stilul lor existențial se refuză suavităților, gingășiilor, concesiilor de orice fel. Nu atât oameni vechi, anacronici, cât arhaici, îndărătnici ca mentalități, mișcându-se într-un mediu rudimentar; nu atât misterioși (ca taciturnii lui Mihail Sadoveanu), cât refractari, netransparenți, păstrând sub măștile lor neutre gânduri ascunse. Nimic poetizat în comportamentul lor; reacțiile aspre, gestica violentă, limbajul stâncos, instinctele fruste - acestea par comentate de către un Giovanni Verga transilvan, vădit ostil idealizării, „crud” în verismul
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
drege glasul, privește la „cânele de popă”, apoi vorbește laconic; în final, emisarul își reprimă „o sudalmă cumplită” - care-i stătea în „vârful limbii” - destinată omului bisericii. Nici vorbă de sentimentul infinitului. Timpul nu dă de gândit. Toată viața lor, taciturnii din Zborul la cuib „au pus mămăliga pe cărpător de scândură de brad, așezând-o pe genunchi, au mâncat la zarea focului, să nu ardă petrolul și să facă cheltuială”. La catafalcul unui răposat, nepoate și vecine cântă și bocesc
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
un instinct de mare jucător, Vlaicu se repliază într-o indescifrabilă complezență, contrariind până și pe cei mai apropiați, care ajung să-l suspecteze de trădare; însingurarea lui îndurerată ascunde însă cheia ingenioasei manevre la care părtaș va fi doar taciturnul sfetnic Român Gruie. Cu o mască - poate prea accentuată - de smerenie și falsă umilință, de resemnare și molatecă supușenie, Vlaicu își asumă rolul ingrat al unui domnitor aparent bicisnic, temător și șovăielnic. Astfel poate urzi, la adăpost de rele, țesătura
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]