1,429 matches
-
nobile, un terasament pentru a sta goi la soare, sau o surpătură cu dâmburi, ca material de studiu muncitorilor mai tineri. Din ei se ridică dorințe viu colorate... dar timpul le uniformizează cu ale noastre, apoi le depozităm ca să mărim taluzurile vieții. Privim absorbiți... peisajele sălbatice ale râpei: din văgăuna mea preferată se ridică vapori, fugind de responsabilități; copiii se joacă de-a prinsa, în simulatorul de pantă. Bătrânii tușesc în același ritm, pe trei glasuri. De ieri, putem să ne
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376365_a_377694]
-
nobile,un terasament pentru a sta goi la soare,sau o surpătură cu dâmburi,ca material de studiu muncitorilor mai tineri.Din ei se ridică dorințe viu colorate...dar timpul le uniformizează cu ale noastre,apoi le depozităm ca să mărim taluzurile vieții.Privim absorbiți...peisajele sălbatice ale râpei:din văgăuna mea preferatăse ridică vapori, fugind de responsabilități;copiii se joacă de-a prinsa, în simulatorul de pantă.Bătrânii tușesc în același ritm, pe trei glasuri.De ieri, putem să ne vopsim
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/376365_a_377694]
-
probabil, și din regatele veșnice ale lumii. Să vadă, oare, că România a fost și ea o țară civilizată și nobilă? Sau să constate comerțul cu acea Românie, deocamdată, dispărută? O știre, la BBC, în liniștea camerei cu ferestrele în taluzul mereu crud al castelului: pod peste Dunăre, împreună cu bulgarii. Totul merge bine pînă la fixarea locului: bulgarii (pînă și ei!) îl vor mai spre vest; o consultanță britanică în chestiune e de aceeași părere, românii nu ei îl vor mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
rămas așa, nepictată, cu albul grundului, în care se vede textura pînzei. Și surpriza: o etichetă cu anul 1979, indicînd că lucrarea a figurat într-o expoziție la Paris. Fac o schiță sumară după capodoperă și ies. După-amiază neratată. Pe taluzul de lîngă Palat, două biciclete în odihnă, pe dreapta. Un tranzistor deschis: vorbește Clinton. Din cînd în cînd, băiatul, un elf cu părul în coadă, se-apleacă peste blondă și-o sărută lung, lung. Cu vîrful piciorului gol, fata îi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și al luminii sub crengi. O clipă unică, inimitabilă, în șirul uniform al zilelor, al anilor, al vremurilor... O clipă care se oprise pe loc... Descopeream frumusețea Charlottei. Și, aproape în același moment, singurătatea ei. În ziua aceea, culcat pe taluz, o ascultam vorbind despre cartea pe care o aducea cu ea în plimbările noastre. De când avusesem acel lapsus, nu mă mai puteam opri să observ, tot urmărind conversația, felul în care mânuia bunica franceza. Comparam limba ei cu a autorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ca și cum vântul nu ar fi încetat, nici o clipă, să bată. Dimineața, descopeream că era zumzetul oceanului. În ajun, obosit, mă oprisem, fără să știu, la hotarul unde pădurea se împotmolea în dunele bătute de valuri. Am petrecut toată dimineața pe taluzul acela pustiu, urmărind imperceptibila creștere a apelor. Când marea și-a reînceput refluxul, mi-am reluat drumul. Cu picioarele goale pe nisipul ud, tare, aveam să cobor acum spre sud. Mergeam și mă gândeam la poșeta pe care sora mea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foc, care ardea la câțiva pași de șine, lângă terasament. De departe nu i se vedea decât strălucirea. Calea ferată trecea printr-un luminiș, și focul ardea pe o pajiște care se pierdea apoi În pădure. Nick coborî cu grijă taluzul și porni prin pădure, ca să vină spre foc dintre copaci. Era o pădure de fagi și mergând printre ei, călca pe jir. Focul lucea vesel chiar la marginea pădurii. Lângă foc stătea un om. Nick Îl pândi de după un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Îl auzea pe bărbatul mititel numărând Încet: unu, doi trei, patru, cinci și așa mai departe. — Șaizeci, spuse Ad. Un minut. Tu unde-ai ajuns? — Patruzeci, spuse Nick. — E bine, spuse Ad mulțumit. Nu se grăbește niciodată. Un om coborî taluzul și, traversând poiana, se apropie de foc. Salut, Bugs, spuse Ad. — Salut, răspunse Bugs. Avea voce de negru. Nick Își dăduse seama că e negru după cum mergea. Stătea cu spatele la ei, aplecat deasupra focului. Se Îndreptă. — El e prietenul meu, Bugs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o lumină și, o clipă mai târziu, santinela își îndeplini în întuneric ritualul, întrebând, fără să strige, dar cu siguranță nu în șoaptă: — Cine e acolo? Răspunzând pe același ton, Sebastianus se identifică, spunând că este purtătorul unui mesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
animale, Sebastianus recunoscu mulți alani. între războinicii aceia, descoperi, însă, și câteva femei și numeroși tineri, care le aduceau hrană și apă și îi însoțeau pe răniți până în piață, unde puteau primi ajutor. era un moment de odihnă, dar de pe taluzuri se auzeau strigăte prin care soldații comentau la distanță, iar între ele, după tonul de comandă, puteau fi recunoscute cele ale ofițerilor. Zidul, în ciuda grosimii sale considerabile, pe o distanță lungă prezenta umflături, fisuri și chiar crăpături adânci; în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus și tovarășii săi reușiră să o ocolească, făcându-și loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din acea după-amiază și continuând în următoarele două zile, Sebastianus și tovarășii săi inspectară dispozitivele de apărare din Aureliana, discutând cu comandanții de post galo-romani pentru a vedea dacă observaseră, printre oamenii care, până în acel moment, făcuseră cu schimbul pe taluzuri, pe vreunul care să corespundă semnalmentelor lui Eudoxiu și punându-i în gardă în privința pericolului pe care acesta l-ar prezenta pentru cetate. — E o muncă inutilă, îl preveni Dubritius. De acum, știe că suntem la curent cu prezența lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o idee nicidecum încurajatoare în privința stării sistemului de apărare a cetății. Parcurgând zidul de centură, care fusese atacat pe trei din cele patru laturi îcea de a patra se afla chiar pe malul râuluiă, constatase că în câteva puncte doar taluzurile ridicate în interior pentru susținerea bastioanelor împiedicaseră prăbușirea completă a acestora sub loviturile repetate ale berbecilor. Era adevărat că bastioanele erau bine păzite, însă mulți dintre apărători dispuneau de arme improvizate, iar catapultele, folosite adesea de oameni neinstruiți și reparate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în viitură, găsi bastionul deja ticsit de o mulțime ce nu-l mai încăpea și care se înghesuia până și pe scările de acces al traseului de rond. Erau mulți care, încercând să ajungă sus, se cățărau până și pe taluzul ce fusese ridicat pentru susținerea zidului. Totuși, într-o strălucitoare intuiție, Maliban le sugeră să plece de acolo și să se ducă spre turnul ce veghea la poarta din miazăzi. Nu erau, firește, singurii cărora le venise această idee, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care înainta mereu. Forțele ce acopereau retragerea păreau, în mod evident, inferioare ca număr avangărzii armatei lui Etius; și totuși, angajară cu ea, în fața zidurilor Aurelianei, o luptă confuză, al cărei rezultat putea fi doar intuit de către cei aflați pe taluzuri, fie din cauza distanței, fie pentru că, foarte curând, norul de praf ridicat de combatanți îi ascunse în mare parte vederii spectatorilor. Ochiului încercat al lui Sebastianus nu-i scăpă însă ce se întâmpla, în același timp, pe latura de nord-est a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din pământuri. Întăritoare, izvoditoare de noi chemări, de noi dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
misterioasă pentru Zare, decât de figura profesorului ce avea să-i devină peste alți mulți și nu prea mulți ani un prieten ciudat. — Înțeleg, zise Grințu descheindu-și Încă un nasture de la veston și tolănindu-se pe iarba uscată a taluzului, rămânând apoi minute În șir cu ochii Închiși și cu fața expusă spre soarele de toamnă neobișnuit de puternic. Zare Își descheie un bocanc, scoase piciorul din el și-i examină apoi cu atenție talpa. Duse de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale, se înălțau, tot mai aproape, deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și dorințele voastre. Dacă sunt legitime, vor fi respectate. La aceste cuvinte, ieși în față un bărbat înalt, gol până la brâu și cu o expresie nesupusă. Arătând de parcă ar fi încercat să câștige simpatia turmei de oameni, urcă, agresiv, pe taluz. Văzându-l, alți trei, patru muncitori îl urmară făloși. — Aceștia sunt singurii reprezentanți? întrebă Kanbei. Apropiindu-se de scaunul lui Hideyoshi, cu toții îngenuncheară pe pământ. — Nu e necesar să stați în genunchi, le spuse Kanbei. Astăzi, Domnia Sa v-a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce hoitul tatălui plutea pe canale, dăruit vidanjorilor, la gura de vărsare, între deșeurile orașului. Dacă i-ar aduna, în noua noapte de primăvară, pe toți frații pacienți, sute, o mie, mii, înșirați cu câte o torță în mână pe taluzul care ocrotește albia colectorului până la vărsarea în râul rece și negru, să-i privească, o clipă, pe fiecare, sute, o mie, o clipă pe fiecare. I-ar privi doar o clipă, pe fiecare. Până la urmă l-ar recunoaște pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-a oprit Vasile. Să-și îndrepte pălăria! de necrezut, să-și îndrepte pălăria. Luna era aurie și netedă, domnul Vasile Musaca, albit ascuțit, ca și cum îndeplinea o misiune prea aspră pentru înaltele sale puteri vrăjitorești. Un ultim pas, până la dunga taluzului betonat, la gura de vărsare. Aliniate, coloane de torțe îl așteptau, îl primeau. Torțe subțiri lunguiețe, poate doar niște lumânări, care păreau niște torțe. Zâmbea Vasile. Când a luat torța lumânare dinmâinile primului, zâmbea. A luat-o, a suflat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
departe, pe câmpuri, sinucis sau ucis în noaptea care a fost n-a fost și tot continua,neobosită, neîncheiată. Dacă i-aș aduna pe toți pacienții lui Marga în noaptea asta, înșirați cu câte o torță în mână, pe coama taluzului, la colector, până la vărsarea în râul rece, negru... printre ei, l-aș descoperi. Da, aș recunoaște unul ca el, ca mine, ar trebui să pot atâta lucru. Anatol Dominic Vancea implicat? Fanfaronul, gogoașa, palavragiul cabotin? Tot provocând, magnetizând, doar-doar va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
marginea satului, acolo s-a oprit, de necrezut. Să-și îndrepte pălăria. Luna era aurie și netedă, domnul Dominic alb, ascuțit, misiunea prea aspră pentru puterile lui. Coloanele de torțe subțiri, poate doar niște mari lumânări lunguiețe. Aliniate în lungul taluzului, deasupra colectorului de canalizare al orașului, lângă râu, lângă gura de vărsare în râu. A luat torța lumânare din mâinile primului dinrând. Nimeni nu-l vedea, doar el se vedea. Zâmbea când a luat torța. A suflat în ea. Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
valul, ne cățărăm, prinzându-ne de ierburi; ne oprim, gâfâind, sub primii copaci ai pădurii. Ileana a ajuns Înaintea noastră - nu-i de mirare: cum e ea drăcoasă... Dar uite-o: se Întoarce din drum, ba chiar urcă pe celălalt taluz, cel dinspre sat. - Eș’ nebună, fa?!, țipă femeile. Se-ntoarce Rusu’! Acum Îl văd și pe Rusu: vine de la dreapta, dinspre Orhei. Are botul bont, teșit, de parc-ar fi căptătat un pumn În mordă. Dacă păpușoiul ar fi Înspicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
oricum, nu e Mana noastră - ceva cu alarmaerian’. Sunt bune, la trenul refugiatului, alarmaerienele: ne oprim, coborâm din vagoane, să ne mai dezmorțim picioarele, să ne mai piară zgomotul din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne ascundem de avioane prin grâiele pân-la gleznă. Dacă trenul stă și stă, atunci facem pipi-caca prin tufișuri, câte doi, câte doi - nu se face să faci În toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]