544 matches
-
stăpînul lui, precum și teama, netrebnicia, platitudinea așa-zisului conducător care ajunge să înregistreze ca decrete toate ordinele inferiorilor săi. Există aici un acord logic, căci teama și neîncrederea implică și o judecată asupra slăbiciunii șefului, dar există și un acord teleologic, în sensul că neîncrederea potențează teama, dacă nu cumva și invers. Dar aflăm din păcate și un dezacord, anume într-un cu totul alt sens: această nebunie, și această lașitate duce popoare întregi în prăpastie"273. Cu alte cuvinte, necesitatea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fără ea, odată cu apariția lui homo sapiens sapiens. Ca și neanderthalienii, acesta poate deveni unul dintre acei "oameni fără viitor", ca să preluăm titlul seriei lui Pierre Pelot, care pune în scenă apariția unui homo superior (1981). Această descentrare a perspectivei teleologice ancorate într-o dimensiune teologică, în care omul era socotit o creație divină, e ilustrată de câteva texte literare și filozofice din secolul al XIX-lea. Să ne amintim, de exemplu, de prima versiune din Horla (1886)122 de Maupassant
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
1”Textul lui Z. Ornea, Junimea și Junimismul, publicat a doua oară în 1975 la Editura Eminescu, rămâne un reper central în economia receptării postbelice a fenomenului junimist.</footnote> În definitiv, în această formă radicalizată ideologic și influențată de lectura teleologică marxistă, receptarea junimismului din anii de după 1964 duce mai departe sugestiile de lectură ale primului E. Lovinescu, cel din Istoria civilizației române moderne. Plasând junimismul în tabăra „reacționară“, E. Lovinescu deschidea o linie de interpretare extrem de influentă în posteritate. În pofida
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
s-au conturat și consecințe asupra problematicii acțiunii educative, a praxisului efectiv educațional. Anumite referințe (Baudouin și Friedrich, 2001, pp. 27-28) sugerează chiar analize, perspective din care poate fi abordată educația în raport cu câteva paradigme și modele interpretative ale acțiunii: cea teleologică, cea multidisciplinară, cea praxiologică, cea a câmpului real, cea a cercetării-acțiune. Potrivit acestora, acțiunea este un concept cheie în filosofie și științele umane (și în pedagogie) astăzi, iar știința acțiunii eficiente (praxiologia) a devenit un centru de reflecție asupra practicii
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Pe acest teren, este util să ne raportăm și la (micro)paradigmele, cu modelele derivate, precizate mai sus, de interpretare ale acțiunii (Baudouin și Friedrich, 2001, pp. 11-14), pentru a identifica și consecințele asupra abordării metodologiei educației: ► Paradigma și modelul teleologic sprijină înțelegerea sensului acțiunilor educative, dacă sunt orientate spre scopuri și obiective, au o funcționalitate dată de sistematizarea, corelarea și coordonarea lor. De unde și raportarea evaluării lor la anumite criterii prioritare: respectarea obiectivității și a eficacității în îndeplinire, respectarea justeței
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
seminar 6/6). • Scopuri și obiective specifice, prin prelucrarea mentală, acțională, situațională a conținutului dat (1.Cunoștințe:.....2 . Capacități cognitive:..... 3. Competențe :..... 4. Atitudini :..... 5. Alte.....) Cunoștințe teoretice generale, cercetări actuale în temă. Fundamentare • Nevoia de finalități în educație • Funcția teleologică a educației • Relația finalități-așteptări-rezultate • Factori determinanți • Categorii de finalități și caracteristicile lor. Funcții • Cercetări actuale și consecințe • Surse de informare esențiale, inclusiv TIC • Educatorul în fața precizării obiectivelor activității Cunoștințe teoretice declarative, concepte-cheie pentru acțiunea științifică • Finalitățile principal element al curriculumului
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
îngropate, acoperite sau scăpate din vedere în procesul de scriere și concepere a istoriei. Într-un anumit sens, se poate spune că genealogia se ocupă cu scrierea de contraistorii care demască procesele de excludere și mușamalizare ce fac posibilă imaginea teleologică a istoriei ca un tot unitar, cu un început, mijloc și sfârșit bine definite. Istoria, dintr-o perspectivă genealogică, nu prezintă o dezvăluire graduală a adevărului și semnificației. Ea este, mai degrabă, scena unui "joc de dominații repetat la nesfârșit
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel, aceste strategii derizorii de a te crede personajul unic al unui scenariu original nu mai pot salva libertatea individuală" semnifică tocmai Încercarea subiectului enunțător, sortită eșecului, desigur, În termeni teleologici, de a gîndi și juisa diferit. Obligați rațiunii și supuși dorinței sîntem cu toții. Or, dacă Întotdeauna diferența se realizează pe verticală, de la Platon Încoace (fie și dacă ne gîndim doar la diferența de altitudine dintre solul peșterii și cel exterior
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
răspunsuri de-a gata, ajustate la ceea ce ne dorim. Altfel spus, ne fac să vedem lucrurile în felul în care ne-am dori noi ca ele să fie, aranjându-le de fapt în interesul lor. * Suntem posedați de o ordine a teleologicului: ne dorim să găsim rezolvări finale la toate problemele. Exemple: problema binelui și a răului, problema ființei etc. În cauză e însă dorința noastră de liniște și nu posibilitatea existenței unor soluții finale. Neliniștea (de altfel productivă) pe care ne-
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
educație. Cu toate aceste diferențe, Steluța Teodorescu are dreptate atunci când arată că între concepția lui S. Freud și interpretările lui C.G. Jung și A. Adler nu există deosebiri esențiale: „Ca și Freud, Adler privește dezvoltarea ți activitatea personalității ca procese teleologice, ca realizare a tendințelor înnăscute, în care motivația nu-și are locul”; iar cu privire la concepția lui C.G. Jung, afirmă: „Ca și Freud, jung a voit să explice activitatea omului, formarea personalității, pe baza unei concepții biologice asupra psihicului, neacordând atenție
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sociale, definite prin proprietatea asupra mijloacelor de producție, marxismul postulează conflictul dintre acestea. Nu există societate care să nu cunoască lupta de clasă, adevărata forță a dinamicii sociale. Lupta de clasă determină istoria unei societăți. Istoria este privită în mod teleologic, scopul ultim fiind societatea comunistă fără lupta de clasă. În perioada când Marx își scria opera, modul de producție era capitalist, clasele sociale aflate în conflict fiind burghezia de pe poziția exploatatorilor și proletariatul de pe aceea a exploataților. Marx deschide o
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1512]
-
a arăta că valorile sunt fondate pe rațiune. Este pista urmată de cognitiviști (Sylvie Mesure [coord.], La Rationalité des valeurs, PUF, Paris, 1998), al căror reprezentat este astăzi Boudon. Acesta din urmă a extins conceptul de raționalitate utilitară la dimensiunile teleologică, axiologică, tradițională și cognitivă. "Raționalitatea axiologică" a fost preluată de la Weber, care vorbește de "raționalitate în valoare": "Adeziunea la o valoare se explică prin faptul că ea are sens, adică subiectul are anumite rațiuni s-o accepte. Rațiunile sunt deci
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
este conștient. Economiștilor ca Gary Becker, Bourdieu le taxează "intelectualismul", ca și tuturor sociologilor adepți ai individualismului metodologic, în măsura în care ei ignoră necesitatea socială a negării practice a interesului. Astfel, nici interesul, nici strategia nu trebuie înțelese în sensul fatalist sau teleologic al economiei pure și al raționalității intenționale. Este vorba de o "ajustare" care depinde de predispozițiile (habitus) către un joc social (câmpul este un joc), trăit la modul "afinității elective", al iubirii, al harului. Sociologul care studiază economia bunurilor simbolice
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
preceptul agregării (de introducere a unor simplificări selective). Toate aceste caracteristici vor subîntinde modelările noastre semiotice: pertinența modulată în contextualizarea uzajului semnic, globalismul transpus în complementarizarea sistemelor semiotice într-o practică sincretică precum teatrul, filmul, televiziunea, comunicarea face-to-face, iar orientarea teleologică reformulată ca strategie de producere și receptare a semnelor. Trăsăturile fundamentale ale noii paradigme sînt: i) complexitatea (Morin vorbește chiar de "paradigma complexității") care semnifică pe de o parte depășirea linearității carteziene (noțiunea de feed-back în bucla comunicării sau imbricarea
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
procesualitatea care include ca element structurant individul uman în calitate de ființă socială, apare o problemă complicată de depășit, mai ales pentru economie, unde reflexul condiționat al omologării devenirii ca progres nelimitat ține de amprentarea originară a Iluminismului, și anume a perspectivei teleologice de inspirație materialistă. Dacă în etapa dominației paradigmei mecanice asupra configurării înțelegerii în Economie așa ceva părea natural, în situația reîncărcării metodologice și epistemologice în spectrul complexității predestinarea materialistă ar însemna catastrofa ultimă. Economia este în consecință unui adevărat ultimatum al
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
smulsă dintre fixațiile conceptului de progres. Problema distingerii diferențelor prin invadarea de către nou a conținuturilor unui context rămâne o operație logică nebuloasă sau insuficient de precisă. Aceasta ar echivala cu întoarcerea la metafizică pentru a eșua în tradiție, deoarece viziunea teleologică ar fi cadrul legitimator al schimbării. Or, schimbarea setului de valori, rejectarea unora din arsenalul de încredere pentru forța lor explicativă diminuată sau epuizată și adoptarea altui set învestit cu încredere gnoseologică și de legitimare a consecințelor ce acutizează perceperea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
personalismului energetic propusă în lucrarea de față, căci în orizontul lui de semnificații vom găsi conceptul finalității, iar din perspectiva structurii formale a acestuia va fi croită interpretarea "antropologică" a filosofii lui C. Rădulescu-Motru. În cap. "Metodologia facultății de judecare teleologice" din Critica facultății de judecare, Kant formulează un enunț potrivit căruia omul este "scop final al creației" sau "scop final al existenței lumii". Acest enunț poate fi corelat cu altul formulat în Antropologie: "omul își este propriul și ultimul său
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
unitatea de existență a omului, care cuprinde, pe lângă facultatea numită, și facultatea de a dori, ce face posibilă, prin forma sa a priori, anume libertatea, orice acțiune, și, de asemenea, sentimentul plăcerii sau neplăcerii, în legătură cu care devine posibil un "sistem teleologic" al naturii precum și aprecierea frumosului. Rămânând însă în granițele primei Critici, trebuie să constatăm că unitatea de existență a omului reprezintă mai curând o aporie decât o chestiune formulată clar și apoi soluționată. Este vorba însă de o aporie funcțională
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
persoanei), anume fericirea. Noțiunea de "scop" este fundamentală, dar nu prin ea însăși, ci prin cea de finalitate. De altfel, problema specificului "ontologic" și funcțional al celor doi "subiecți" sensibil și inteligibil este tematizată de Kant prin chiar reconstrucția sa teleologică din a treia Critică. Spuneam mai devreme, că scopul condiționat al subiectului empiric (persoana) este fericirea. La Kant, descoperim o teorie a fericirii așezată pe două niveluri, în funcție de determinarea duală a unității de existență a omului. Direct, fericirea apare în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
formal" desemnează condițiile logice minime care oferă cadrul de înțelegere pentru conceptul finalității (nu sensurile lui, acestea alcătuind împreună structura "materială", semantica sa). Susțineam mai sus că structura formală a conceptului prekantian al finalității este construită prin analogie cu atitudinea teleologică a omului, cu toate că agentul "finalizator" nu este omul. De aici două consecințe: a) accentul ei antropomorfic; b) ideea intervenției în lume a Arhitectului divin. Tocmai experiența este sursa conceptului finalității, în acest caz, deoarece prin experiență omul se înțelege pe
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
forță, o eficacitate, deci dacă ea nu s-ar servi și de o de o cauză eficientă (producătoare). Cauza eficientă este mijlocul sau ansamblul de mijloace prin care scopul, la început numai o reprezentare, devine o realitate. Raportul cauzalității finale (teleologice) este acela dintre scop (țintă) și mijloace. Urmează că nu există cauză finală fără cauză eficientă, dar există cauză eficientă fără cauză finală"90. "Existenței globale" (nediferențiată pe specii) îi este proprie causa eficiens, potrivit lui Mircea Florian; istoriei, care este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
finalității, în reconstrucție kantiană, constă în condițiile logice minime care fac inteligibilă extinderea referențialității sale asupra naturii. Nu poate fi vorba, în această extindere, de reantropomor-fizarea conceptului, deoarece operația kantiană nu semnifică un transfer de conținut de la om, ca ființă teleologică, la natură, nici nu oferă o "formă" nouă naturii. Prin conceptul finalității putem observa, cerceta, gândi fenomenele naturii, fără a le determina prin cunoaștere și, prin urmare, fără a le explica. Structura formală a conceptului kantian al finalității poate fi
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a explica finalitatea din natură, apoi o luăm pe aceasta ca temei pentru a afirma existența lui Dumnezeu. Totuși, conceptul de scop al naturii "ne interzice să amestecăm știința naturii și ocazia pe care aceasta ne-o oferă pentru aprecierea teleologică a obiectelor sale cu considerațiile despre Dumnezeu, deci cu deducția teleologică"94. De altminteri, acceptarea lui Dumnezeu ca instanță generatoare a finalității ar deschide și alte probleme, chiar dacă El ar fi conceput ca simplă subzistență, iar obiectele naturii nu ca
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
temei pentru a afirma existența lui Dumnezeu. Totuși, conceptul de scop al naturii "ne interzice să amestecăm știința naturii și ocazia pe care aceasta ne-o oferă pentru aprecierea teleologică a obiectelor sale cu considerațiile despre Dumnezeu, deci cu deducția teleologică"94. De altminteri, acceptarea lui Dumnezeu ca instanță generatoare a finalității ar deschide și alte probleme, chiar dacă El ar fi conceput ca simplă subzistență, iar obiectele naturii nu ca efecte ale unui plan, ci ca accidente ale acesteia. Astfel, ar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nu este o categorie a intelectului și, astfel, rolul ei nu este constitutiv, ci regulativ: ea nu determină cunoașterea, dar exprimă faptul că alcătuirea intelectului și a rațiunii impune conceperea obiectelor naturii prin intermediul cauzelor finale. Natura devine, astfel, un "sistem teleologic". Finalitatea este, paradoxal, "legitatea contingentului". Faptul că omul, ca ființă rațională, deține facultatea de a-și propune scopuri independent de natură (facultatea de a-și fixa în mod arbitrar scopuri, spune Kant), face ca el să fie scopul final al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]