1,062 matches
-
care pune în conexiune proiecțiile religioase cu cerințele imediate ale categoriilor sociale vizate (precum la husiți și anabaptiști), exprimat în dubla posteritate activă și azi, religioasă (cultele neoprotestante) și secularizată (ideologiile revoluționare). Milenarismul este catalizat de două mari mituri ale temporalității, miturile originii și cele escatologice, iar paralela dintre structura milenarismului originar religios (starea de perfecțiune inițială, edenul primitiv al Vârstei de aur, căderea din acesta și cortegiul de conflicte declanșate în consecință suferințe, mizerie urmată de venirea lui Mesia, care
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
compus (m-ai renăscut de-odată) are valoare aspectuală de fapt încheiat. Putem spune că după linioara din mijlocul versului 9, naratorul operează o relectură a evenimentului trecut care depășește povestirea întîlnirii. Verbele la prezent din versul 13 complică ciudat temporalitatea: întîlnirea trecută este reactualizată în prezentul enunțării. Dialogul imaginar, marcat de apostrofă, creează coprezența discursivă a absentei și a naratorului. Dar versul 14 este la condițional optativ perfect, adică, în limba clasică, timpul prin excelență al regretului pentru ceea ce nu
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
textul lui Kafka (T16, cap. 3) cu restul textului, vom observa că acest paragraf la PR se opune cu certitudine urmării, dominate de IMP și PS, dar înterg textul ține de aceeași enunțare distanțată. Diferența majoră rezidă în faptul că temporalitatea regimului "istorie" este un trecut real sau ficțional și că validitatea enunțurilor acestui regim enunțiativ este limitată la spațiul-timp al diegezei. În schimb, validitatea enunțurilor la PR de definiție și la PR gnomic este deschisă, ea acoperă în aceeași măsură
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
modul actualizat <2> ca în T9 și T10). În celălalt sens, lumile pe care le-am putea numi "anticipate" pot fi sau lumi alternative desprinse din actualitate (T54, v. 1006 și 1014), sau lumi proiectate pur și simplu într-o temporalitate viitoare, adică întreținînd o relație măsurabilă temporal în raport cu actualitatea enunțării (T54, v. 1019). 3. Diegetizarea autonomă sau "enunțarea istorică" <4> În primul mod de narațiune-diegetizare <4>, ancorarea evenimentelor este nonactualizată. Aceasta înseamnă că trama temporală a evenimentelor este așezată la
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
neapărat situat într-un timp t, mai apoi t + n și să se arate ce se întâmplă cu el în momentul t + n al predicatelor care l-ar caracteriza la momentul t" (1973: 99-100). La acești trei primi constituenți: subiect, temporalitate și predicate transformate, o a doua definiție vine să adauge alte câteva elemente: Orice povestire constă într-un discurs care integrează o succesiune de evenimente de interes uman în cadrul unității aceleiași acțiuni. Acolo unde nu există succesiune, nu există nici
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
povestire să existe, este nevoie de o succesiune minimă de evenimente care se petrec într-un timp t și mai apoi t + n. Definind "unitatea funcțională" care traversează diferitele moduri și genuri narative, Paul Ricoeur subliniază, la rândul său, importanța temporalității minimale: Caracterul comun al experienței umane care este marcat, articulat, clarificat prin actul de a povesti, în toate formele, este un caracter temporal. Tot ceea ce se povestește se întâmplă în timp, i se acordă timp, se desfășoară în timp; iar
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de a povesti, în toate formele, este un caracter temporal. Tot ceea ce se povestește se întâmplă în timp, i se acordă timp, se desfășoară în timp; iar ceea ce se desfășoară în timp poate fi povestit" (1986: 12). Acest criteriu de temporalitate nu este totuși un criteriu definitiv: numeroase alte genuri de texte (rețete și cronici, de exemplu) presupun o dimensiune temporală; însă ele nu sunt transformate în povestiri numai datorită acestui fapt. Pentru a fi povestire, trebuie ca această temporalitate de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de temporalitate nu este totuși un criteriu definitiv: numeroase alte genuri de texte (rețete și cronici, de exemplu) presupun o dimensiune temporală; însă ele nu sunt transformate în povestiri numai datorită acestui fapt. Pentru a fi povestire, trebuie ca această temporalitate de bază să fie dirijată de o tensiune: determinare retrogradă care face ca o povestire să fie orientată către un sfârșit (t + n), fiind organizată în funcție de situația finală. Claude Bremond face, pe bună dreptate, următoarea observație: "Naratorul care vrea să
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
uitat pe de ce? și de a naturaliza sau de a realiza (în sensul de: a face să treacă drept reală) ficțiunea, disimulând ceea ce aceasta a dirijat, [...] adică artificialul: pe scurt, fictivul" (Genette 1969: 97). Această dezagregare a logicii și a temporalității este, înainte de toate, realizată prin "logica" macro-propozițională a punerii în intrigă de care ține seama schema divizibilă în cinci; aceasta ierarhizează relațiile, de altfel cronologice și liniare, între cele cinci momente (m) al oricărui proces din interiorul unei secvențe (sau
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cu claritate, acest prim mimesis marchează ancorarea compoziției narative în capacitatea practică de înțelegere a cititorului. Într-adevăr, "A imita sau a reprezenta acțiunea înseamnă mai întâi a pre-înțelege resortul faptei omenești în semantica sa, în simbolistica sa și în temporalitatea sa". Or, tocmai pe această pre-înțelegere împărtășită atât de poet, cât și de cititor se înalță punerea în intrigă și, împreună cu ea, mimesisul textual și literar (Ricœur 1983: 100) Cel de-al doilea mimesis, planul succesiunii și al configurării, este
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
treilea mimesis sau planul reconfigurării, situat în aval față de text, "marchează intersectarea celor două lumi, cea a textului și a auditorului sau cititorului. Intersectarea, deci, a lumii configurate [...] și a lumii în care acțiunea propriu-zisă se desfășoară și își desfășoară temporalitatea specifică" (Ricoeur, 1983: 109). Momentul în care lumea operei devine și lumea cititorului se regăsește chiar în acea operă. Cu alte cuvinte, efectul produs de text, acest act de "reconfigurare" a experienței cititorului pe care actul lecturii îl îndeplinește, nu
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
și un punct de vedere personal, care se reliefează de fiecare dată, cadrul fiind o schemă cvasiidentică, aplicată în investigarea fiecărei opere: date biobibliografice, geneză, receptare, arhitectură generală (simetrii, opoziții, polifonie), organizare tematică, personaje, modalități epice și dramatice, descriere, dialog, temporalitate și spațialitate, probleme estetice, etice și filosofice incluse în text. În funcție de particularitățile unei scrieri, structura comentariului se modifică, secvențele își schimbă ordinea și ponderea sau atrag interpretări cu privire, bunăoară, la focalizare, tipuri de viziune, relația dintre autor și cititor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289808_a_291137]
-
sistematiza artere de circulație, umanizând microcosmosul colectivităților urbane. Peisajul unei localități, cu precădere al celei urbane, nu este numai spațiu și volum, ci se conturează și în timp. Timpul orașului este istorie. Orașul care numai produce și consumă își devorează temporalitatea. Orașul care nu amintește, nici nu reprezintă. El trăiește numai pentru cei ce-l locuiesc. Peisajul Romei rămâne în sufletul călătorului nu numai prin ceea ce produce folositor. Columna lui Traian, coloana lui Marc Aureliu, Colosseum, via Appia, Fontana din Trevi
PENTRU SĂNĂTATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR by VLAD BEJAN, VICTOR BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91837_a_93173]
-
nu reprezintă. El trăiește numai pentru cei ce-l locuiesc. Peisajul Romei rămâne în sufletul călătorului nu numai prin ceea ce produce folositor. Columna lui Traian, coloana lui Marc Aureliu, Colosseum, via Appia, Fontana din Trevi, întregul trecut conservat creează spațiul temporalității istorice a cetății de aur. Tot astfel, pentru orașul Iași, citând doar Casa Dosoftei, Muzeul Unirii, strada Lăpușneanu, nu sunt doar urme reci ale trecutului, ci etape ale istoriei și culturii, deci etapele unei spiritualități care asigură perenitatea unei colectivități
PENTRU SĂNĂTATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR by VLAD BEJAN, VICTOR BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91837_a_93173]
-
ca întreaga omenire să devină conștientă de aceasta. Așa cum Isus reprezintă Binele absolut întrupat, opusul său, Anticrist, reprezintă întruparea răului absolut în istorie. Prin urmare, din acest moment, confruntarea dintre Bine și Rău se derulează la nivelul istoriei și al temporalității, omul fiind parte integrantă a acestora. Aceasta este, în opinia noastră, marea diferență dintre mitul diavolului și mitul Anticristului. În timp ce primul constituie, într‑un anumit fel, o prelungire a viziunii mitologice anistorice a răului, cel de‑al doilea depășește evident
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un „film alb-negru” (după caracterizarea autorului) centrat în jurul unui simbol repetitiv (întoarcerea războinicului) și orchestrat monologal. Începând cu Apocalypse d´un adolescent de bonne famille (1980), prozatorul descoperă tehnică articularii epice și a închegării atmosferei. Biografia personajului, proiectată după ritmurile temporalității nărăvașe (ale „patefonului stricat”, cum spune Ț.), devine un puzzle, iar ingeniozitatea naratologica a Noului Român francez este folosită atât cât să potențeze aventură onirica a perspectivei epice. Scriitorul își descoperă, totodată, stilul și temele proprii, iar texte precum Apocalypse
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
avea în fapt o altă dimensiune, o perspectivă (de carieră, care putea fi săltată deasupra apei, cu hidroglisorul puteai ajunge lector în străinătate sau și mai mult, puteai avansa într-un deceniu cât alții în patru). Ba chiar și o temporalitate extinsă, incluzând generația următoare (diplome și posturi pentru copii, uși deschise spre cei care ne hotărăsc destinul). În faza decisivă, apar argumentele de drept (al muncii, acela care dă dreptul unui grup de decizie să excludă un individ din comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
i)nările Magistrului din Cajvana, 56, sublinierile îmi aparțin. kk "Dreptu-i că narațiunile despre hasizi, culese de Martin Buber, menționează și un rădăuțean cu puteri taumaturgice" (vol. cit., 21). ll În alt text, LP ne atrage atenția asupra diferenței dintre temporalitatea rurală și cea indusă de "timpurile noi". mmAparent, povestea nu are legătură imediată cu alegerea prenumelui, în care au intervenit nașii de căsătorie ai genitorilor. Aceștia au dorit să-l readucă (simbolic) la viață pe fiul lor, mort în luptele
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
dintâi iluminări ale revelației. Privirii conștiinței i se deschid, la începutul clar-vederilor sale, profunzimea și fundamentele metafizice ale mundaneității și complexului social ce poartă majoritatea existențelor umane. Esența acestor temelii se dovedește a fi efemeritatea dictată de fluxul ireversibil al temporalității. Într-un mod paradoxal, relativitatea se arată drept unica constantă, factorul primar și statornic ce rămâne ca temelie și resort pentru paradigma terestră a existenței umane. Trecerea, tranzitarea dinspre ce a fost spre ce va fi implică înlocuirea vechiului cu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mai fermă cu cât acesta din urmă își trăiește mai profund resurecția determinată prin revelația mistică. Apocalipsa personală, fiind intens susținută de energiile transcendenței, dăruiește sufletului forța de supunere înnobilantă peste greutatea trupului. În strălucirea descoperirii și reînnoirii mistice, darurile temporalității se ofilesc înainte de a fi oferite. Survine aici demersul unei departajări valorice între opțiunea înclinării conștiinței spre întreținerea dinamicii senzuale a trupului și cea a dăruirii sale către efervescența spiritualității absolute. Pentru cel deschis trăirii mistice, corporalitatea aparține materiei ce
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
operaționarea lui concretă nu poate fi determinată decât prin și de către voința umană. În acest sens, misticul ne spune că demonul tentează, ispitește fiind un negustor, un ofertant abil care, cu răbdarea unui înger intrat în dizgrațiile edenice, pândește peste temporalitatea clipelor adamice de îndoială și orgoliu rătăcitor. Ce aruncă el în fața omului dublicitar și instabil este promisiunea unui altceva care întrece cu mult darul Divinității. Această noutate bizară este asemeni unei porți sculptate în fildeșul demiurgiei cosmice. Ea atrage ca
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
privește cel îndurerat lumea ce-l învăluie cu marasma ei de nuanțe și parfumuri ale deșertăciunilor iluzorii? Și cum ăl percepe pe cel suferind această lume și cei ancorați efervescenței sale instabile? În ce constă raportul dintre ancorarea umană în temporalitate și cei doi poli afectivi extremi, fericirea și suferința? Cum este resimțit timpul în fiecare dintre cele două cadre și poziționări ontice? Suferința, ca experiență personală extremă, poate fi supusă unei departajări conceptuale fundamentată în natura surselor și motivațiilor sale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra existenței. Dar această zăbovire în interiorul unei astfel de insule edenice nu poate dura la nesfârșit. Temporalitatea nu distruge o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și nemilos aceste ființe din paradigma fericirii lor, paradigmă pe care o proiectează intactă în imensitatea trecutului. Astfel, momentele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
umană. Acest aspect cunoscut tuturor este total neglijat de cel captiv în tensiunea fericirii sau a suferinței. Tocmai acest adevăr recunoscut de semenii săi îl respinge fericitul sau suferindul. Ambii nu observă propriu-zis propria experiență fundamentală sesizând constanta și uniformitatea temporalității, ci trăiesc exacerbat, pâna la extaziere această experiență. Așadar, cel străpuns și copleșit de ascuțimea durerii resimte presiunea ce stă să-l zdrobească ca una ce tinde la nesfârșit, ca o zguduire ce macină ontic fiecare palier al ființei sale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întreaga viață a orbului își consumă tensiunea în interiorul criptei de întuneric, căderile și îndreptările sale fiind doar răsuciri fixe în caverna beznei proprii. Și orbul percepe timpul dilatat, extins dincolo de perspectiva unei finalități, unei diluări ontice finale. În experiența orbirii temporalitatea se comportă ca un fundal al succesiunii tactile, al însușirilor senzoriale ce se perindă în fluxul atingerii dintre cel lipsit de vedere și lumea împrejmuitoare. Acest fundal este resimțit aici drept concentrat în propria-i densitate și fără tendință spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]