1,090 matches
-
sincron cu cel european, nu a fost un fenomen de imitație a școlilor simboliste franceze, ci manifestarea unei atitudini estetice moderne, născută din tentativa de a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al. Macedonski - Excelsior, 1895, Ștefan Petică - Fecioare în alb, 1902, Dimitrie Anghel
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
105, evidențiind, astfel, plasarea conștientizată și asumată sub semnul gândirii, care capătă consistență în numeroase tratate și eseuri. Hume, Voltaire, Rousseau, Diderot, Kant și atâtea alte nume ilustre vin să întregească o listă care atestă pe deplin această voluptate a teoretizărilor care marchează secolul al XVIII-lea. În același spirit, după cum am mai sugerat, sfera literară își reordonează mecanismele, ducând la crearea unui nou domeniu cel al criticii. Aceasta este scoasă din marginalitate, nu mai este un simplu apendice al creației
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care a adus un imens beneficiu dezvoltării intelectuale. Scrisorile atingeau uneori calitățile unor creații literare, fiind citite și comentate în saloanele vremii, dar, mai presus de aceasta, reprezentau instrumente pentru desfășurarea polemică a ideilor și pentru exprimarea nestigherită a unor teoretizări în domenii din cele mai diverse. Acest flux epistolar care impune constituirea unui gen aparte, ridicându-se cu mult, atât prin stil cât și prin conținut, deasupra unui schimb de banalități cotidiene, este rodul, dar și una din sursele acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
modelul galic. Astfel, pentru stabilirea unei viziuni de ansamblu vom lua în considerație periodizarea făcută de Matei Călinescu ce distingea trei etape: 1660-1700 coagularea ideilor, 1700-1740 maturitatea, 1740-1770 stingerea. Fiecare din aceste diviziuni se subsumează, din punct de vedere al teoretizării anumitor concepte, celor trei nume importante John Dryden, Alexander Pope, Samuel Johnson. Prin eseul său Of Dramatic Poesy Despre poezia dramatică apărut în 1668, înaintea Artei poetice a lui Boileau (1674), Dryden este primul în spațiul britanic care coagulează într-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
urmări, în acest sens, câteva figuri ilustrative ale epocii, care și-au exprimat clar adeziunea la ideologia clasică Gheorghe Asachi, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Odobescu, Timotei Cipariu etc., iar într-un capitol separat, vom avea în vedere principalele teoretizări în ceea ce privește arta dramatică, unul din punctele de bază ale clasicismului. IV.2. Gheorghe Asachi Personalitate oarecum anacronică față de restul pașoptiștilor prin diferența de vârstă (avea deja 60 de ani la Revoluția din 1848), dar și prin atitudinea negativă în ceea ce privește elanurile
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
perceput clasicismul doar în liniile sale generale 216. Această ultimă perspectivă este, de altfel, cea mai des întâlnită în studiile critice sau istoriile literare unde Heliade figurează printre reprezentanții de seamă ai romantismului românesc. Cu toate acestea, lectura atentă a teoretizărilor scriitorului muntean, mai mult din prima parte a activității sale literare, e drept, dezvăluie un atașament destul de ferm față de principiile clasice. Iată un fragment din articolul Serafimul și Heruvimul și Visul 1836: "A scri însă cu un scop, a avea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în inima lectorului, cu cât cuvintele vor fi mai alese, cu atât ele îi vor susține mintea în sfere nobile și mai înalte." IV.6. Ardelenii Dintre personalitățile de marcă ale Transilvaniei pașoptiste, doi autori mai cu seamă proiectează în teoretizările lor principii ale doctrinei clasice este vorba despre George Barițiu și Timotei Cipariu. Primul dintre aceștia al cărui nume se pronunța de către contemporani Bariț reprezintă o figură proeminentă a emancipării culturale de peste munți prin rolul fundamental în dezvoltarea învățământului și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
se așteaptă clasicitatea nici nu poate să fie crudă, necultivată, nici să aibă o cultură scâlciată, nici să fie prea cultivată." Aceste rânduri atestă, printre altele, și conștientizarea stadiului incipient al literaturii române, ceea ce face din articol nu doar o teoretizare sterilă, ci mai ales o promovare a căilor de urmat în dezvoltarea culturii. Este, de altfel, sensul în care trebuie citite articolele pașoptiștilor care nu aveau timp de dispute estetice gratuite, subsumându-și toate eforturile emancipării naționale, politice și culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al efectului exercitat asupra cititorilor, asociată cu statuarea importanței modelelor și cu numărul copleșitor al exemplelor din scriitorii clasici pentru ilustrarea conceptelor avute în vedere, reprezintă alte motive importante pentru care lucrarea lui Timotei Cipariu să fie percepută drept o teoretizare în spiritul viziunii clasice. Așadar, după cum o sugerează exemplele discutate anterior, se poate vorbi de existența neoclasicismului și în spațiul transilvănean, îmbogățind prin contribuții interesante peisajul ideologic al epocii pașoptiste. IV.7. Teoretizări despre teatru Este deja cunoscut faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Timotei Cipariu să fie percepută drept o teoretizare în spiritul viziunii clasice. Așadar, după cum o sugerează exemplele discutate anterior, se poate vorbi de existența neoclasicismului și în spațiul transilvănean, îmbogățind prin contribuții interesante peisajul ideologic al epocii pașoptiste. IV.7. Teoretizări despre teatru Este deja cunoscut faptul că teatrul a reprezentat "principalul cal de bătaie al clasicismului"231 după cum sugera P. Cornea, de aceea numeroasele articole ale vremii, ce aveau ca obiect actul dramatic, sunt subsumate principiilor acestui curent. Punctul comun
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
deja cunoscut faptul că teatrul a reprezentat "principalul cal de bătaie al clasicismului"231 după cum sugera P. Cornea, de aceea numeroasele articole ale vremii, ce aveau ca obiect actul dramatic, sunt subsumate principiilor acestui curent. Punctul comun al tuturor acestor teoretizări îl constituie evidențierea scopului educativ al reprezentărilor scenice, fiind întâlnit chiar și la Negruzzi în prefața la traducerea sa Triizeci de ani sau Viața unui Jucătoriu de cărți, deși restul textului sugerează mai mult afilierea la romantism. Sintagma "școală de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dezvăluie complexitatea resorturilor ideologiei pașoptiste. În acest sens, a percepe maniheist clasic vs. romantic opțiunile estetice ale perioadei 1830-1860 este o greșeală. Nuanțările multiple ale îmbinărilor elementelor celor două paradigme o dovedesc atât la nivelul creațiilor literare cât și al teoretizărilor. Desigur, nici a privi unilateral epoca doar din perspectiva romantismului nu ar corespunde cu adevărul. Numeroasele mărturii ideologice din care cele mai importante au fost selectate în lucrarea de față atestă prezența asumată în mod conștient a neoclasicismului. Caracterul mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
definit, ci se naște, mai mult, din numeroasele mărturii și angajamente individuale, care particularizează idealurile generale, fără însă a părăsi sfera clasică. De asemenea, ca și în celelalte epoci, această adeziune la principiile clasice se manifestă, mai mult, la nivelul teoretizărilor, al crezurilor explicite, fiind mai puțin evident în sfera creațiilor propriu-zise, care au fost, de altfel, asimilate curentelor epocii, ajungându-se la situația paradoxală de a se considera neoclasicismul drept una din multiplele fațete ale modernismului. Dincolo însă de asemănările
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Lovinescu, a cărui fire înclinată spre patriarhal ar fi fost mai potrivită cu aspirațiile clasice decât cea a lui Călinescu, mult mai explozivă, mai vulcanică. S-a produs, așadar, o supunere a pornirilor romantice, cel puțin la nivelul conștient al teoretizărilor și în opțiunea făcută în ceea ce privește formula de roman abordată, dar această supunere nu a fost niciodată totală, după cum observa același Dimitrie Micu: "Călinescu s-a autoconstruit ferecându-se. [...] Îmbrățișarea clasicismului nu a implicat suprimarea tumultului romantic; a implicat doar reprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de universal, diminuarea subiectului printr-un proces de depersonalizare a operei, transcenderea noțiunii de caz și de moment istoric prin adoptarea unei perspective ce implică noțiunea de "umanitate canonică". Sunt principii pe care, în general, le-am mai regăsit în teoretizările menționate în acest capitol, sugerându-se astfel nevoia reinstituirii unei dimensiuni clasice ca nouă opțiune estetică. Clasicismul lui Călinescu se încadrează în aceeași linie programatică animată de impunerea unei viziuni considerată într-un fel salvatoare. Este, desigur, doar un punct
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
literară. Cât însă din aspirațiile clasice s-au concretizat pe deplin? A existat până la urmă această renaștere? Răspunsul la aceste întrebări presupune anumite nuanțări, mai ales în ceea ce privește disocierea dintre dimensiunea teoretică și cea practică, a creațiilor literare propriu-zise. La nivelul teoretizărilor, angajamentele sunt destul de clare, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol și, chiar dacă nu s-au constituit într-o mișcare pe deplin coagulată, aceasta nu înseamnă că nu trebuie luate în considerație. Pe de altă parte însă, la nivelul operelor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
IV. Neoclasicismul pașoptiștilor români 99 IV.1. Coordonatele epocii pașoptiste. Ambivalența clasic-romantic 99 IV.2. Gheorghe Asachi 107 IV.3. Grigore Alexandrescu 109 IV.4. Ion Heliade Rădulescu 111 IV.5. Al. Odobescu 115 IV.6. Ardelenii 117 IV.7. Teoretizări despre teatru 120 IV.8. Alte prezențe notabile 122 IV.9. Concluzii 123 V. Recuperări clasice în secolul al XX-lea 125 V.1. Contextul general 125 V.2. Nevoia de ordine: Acțiunea franceză și Jean Cocteau 129 V.3
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
limbajele nonverbale, așa cum se întîmplă cu limbajul dramatic al stilului beletristic, cu limbajul liturgic al stilului religios sau cu limbajele politic și juridic în variantele dominate de forma discursivă oratorică. Originea și condițiile schimbării lingvstice Încă de la primele observații și teoretizări asupra limbii s-a emis și ideea că aceasta nu este ceva fix, ci că se schimbă permanent, fie prin voința vorbitorilor (în special a celor cu un anumit statut din punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aspecte care deseori generează rezultate contradictorii, datorită faptului că nu întotdeauna există o corelație directă și puternică între aceste două elemente definitorii. 2.2. Fundamentarea teoretică a rolului comerțului exterior în susținerea creșterii economice Un important reper în definirea și teoretizarea implicațiilor generate de schimburile externe ale unei anumite țări asupra fenomenului de creștere economică este reprezentat de publicarea în anul 1936 a lucrării "Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor" de către economistul englez John Maynard
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
și strategii și se dorește novator și rebel, în sensul de a schimba ordinea discursului și a propune propriile strategii. El se bazează pe o intuiție sensibilă la o schimbare în ordinea și aprehensiunea evenimentelor economice. Este un început de teoretizare care se naște din observarea atentă a relațiilor internaționale și de practică ce propune aplicații noi într-un mediu plin de contradicții logice, într-o lume pluridomestică și o concurență fără limite. În mod paradoxal, discursul geoeconomic nu a intrat
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
instabilității din economie. 8) Există multe încercări de modelare a sistemelor ecologice, care sunt similare cu economiile, în sensul că sistemele ecologice sunt sisteme auto organizaționale datorită fluxurilor de energie și materiale. Acest lucru ne dă o bază metodologică pentru teoretizarea unei economii într-un mod în care rolul energiei este intrinsec și elemente cum ar fi ce facem cu pierderile inevitabile de produse din procesele industriale este necesar să apară. 9) Diferitele cicluri funcționale de transformare a valorilor din economie
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
unor caracteristici naturale ale universului raționalizării de care se ocupă Economia. Teoria haosului este o soluție la care se recurge adesea pentru a umple cu înțelesuri cogniția economică. Suprafețele văzute ca finitudine a spațierii infinite de Mandelbrot (Mandelbrot, 1998) inspiră teoretizările din Economia recentă. Neregularitățile perceptibile până la finalizarea cogniței în spațiul economic devin ținte preferate, poate și pentru faptul că neregularitățile prin autocopiere sugerează procesul de creștere, ultima relicvă a teoriei progresului păstrată cu sfințenie de Economie. Dar este posibil ca
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
asimilare astfel a unor concepte deviante. Împerecherea, chiar cu furie neselectivă, a sufixului decadent post cu concepte vizând întârzierea consecințelor primei modernități, are și încărcătura reacției alergice la revoluție ca formulă de schimbare violentă a constituției realității. Însă recursul la teoretizarea postcomunismului ca laborator de îndreptățire a disidenței reprezintă o relativizare mult prea mare a sensului ieșirii dintr-un experiment eșuat precum comunismul. Caracterul difuz al acestei împerecheri conceptuale nu mai este deloc inocent, mai ales când transferă confuzia asupra intrării
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
local, agent comunitar, participare comunitară, dezvoltare comunitară, dezvoltare comunitară durabilă, capital social, supervizor de proiecte comunitare etc. Volumul de față se subscrie acestui trend al profesionalizării în dezvoltarea comunitară din România. Drumurile profesionalizării unor noi practici sunt multiple - cursuri, manuale, teoretizări, reglementări, asociații profesionale, evaluări, transferuri de experiență de la comunități care au consolidată practica în domeniu la cele noi, începătoare etc. În forme și grade diferite, toate acestea sunt prezente și în spațiul public românesc interesat de dezvoltarea comunitară. Deficitare îmi
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
și emoții, pe de altă parte. Ar mai fi de remarcat că antinomiile macrosocial vs. microsocial, cantitativ vs. calitativ și pozitivism vs. antipozitivism au marcat evoluția gândirii sociologice, nu doar reflecția despre sociologia emoțiilor. 2. Teoriile sociologice ale emoțiilor Multitudinea teoretizărilor emoțiilor din perspectiva sociologică a condus la necesitatea grupării contribuțiilor din domeniu. Astfel, Jonathan H. Turner și Jan E. Stets (2005, 23-25Ă propun luarea în considerare a următoarele clustere: 1Ă Sociologia dramaturgica și teoriile culturale asertează că trăirile emoționale sunt
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]