793 matches
-
un prilej de etalare a științei, a puterii, a personalității lor. Naturile psihotice abia așteaptă să demonstreze cât de „tari” sunt. Cu cine? Cu niște ființe plăpânde și neajutorate, care nu pot riposta tocmai pentru că sunt încorsetate într-un mecanism tiranic și nimicitor. Să ne gândim, de pildă, la acei profesori care abia așteaptă să-și „articuleze” elevii (cu note proaste, bineînțeles), să le demonstreze că „nu știu”, că „știu prea puțin” (comparativ cu ei!). Aceștia pun note, paradoxal, când elevii
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
conducând (sau încercând să o facă) spre uitarea de sine prin teama de sancțiuni pe care orice nesupunere o produce. În Casa Bernardei Alba, îngrădirea se erijează în condiție esențială pentru exercitarea deplină a supravegherii impuse de către o mamă singuratică, tiranică, o femeie ce-și construiește o aparență masculină de împărat roman, potrivită pentru a interzice orice eschivare sau tentativă de autonomie. García Lorca organizează un univers coerent, în care totul se articulează în jurul verbului „a vedea”, a vedea în interior
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și nu se poate în nici un chip retrage: ea instaurează un regim al coprezenței propriu oricărei forme de supraveghere, cu cele două laturi ale ei, inseparabile - fascinația și dorința de evadare de sub control -, consecință a unei supravegheri drăgăstoase și, totodată, tiranice. Oximoronul lui Mnouchkine. Până la urmă, indiferent de felul în care se exercită, supravegherea este integrată de către actori: ei joacă știindu-se priviți de spectatori și, câteodată, chiar și de regizor. Tocmai acest lucru încearcă să-l evite unii regizori, care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Kantor însuși - care când dictează, când se retrage. Funcțiile lui sunt multiple, motivele prezenței sale numeroase. El nu încetează să se prezinte în postură de creator, să-și asume această lume pe care a plămădit-o și al cărei stăpân tiranic înțelege să rămână permanent. Supraveghind, regizorul evită orice modificare a obiectului teatral, putându-se astfel afirma, așa cum visa Craig, ca un artist deplin. În aceste condiții, opera lui veșnic vie nu e pândită de nici o deviere. Mai puțin explicită, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
măsuri, momente și timpuri, astfel Încît să fie cu toții Înlănțuiți de aceea #Fatalitatea## care ocîrmuiește toate lucrurile: țel dăunător și funest!”74. „Într-adevăr, din această Fatalitate au venit toate nedreptățile, ticăloșiile și blestemele, legăturile urii și neștiinței, precum și poruncile tiranice și păcatele apăsătoare și spaimele cele mari. Și astfel, Întreaga creație a fost orbită, ca să nu-l mai poată cunoaște pe Dumnezeul care stă deasupra tuturor”75. În alte pasaje, spiritului contrafăcut i se dă o explicație precisă: el este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un spirit critic ascuțit, de loc dispus la toleranță. E un disident prin vocație. Nu e exclus ca tocmai atitudinea lui nonconformistă, dublată de un instinct de dominare, manifestat nu numai față de colaboratorii direcți (cu actorii e de-a dreptul tiranic), ci și față de critici, de alte persoane, să fii fost decisv pentru o carieră și împlinire de excepție. Nu evită să se pronunțe asupra unor chestiuni dintre cele mai diverse și îi place să aibă ultimul cuvânt. E pasionat de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
timp. întotdeauna m-a "speriat" profunzimea lui Caragiale, contemporaneitatea sa. Din textele sale am înțeles că există două dimensiuni fundamentale care îi ordonează opera: demonismul politic și cel erotic, delirante amândouă, legătura între acestea făcând-o o altă forță la fel de tiranică: "bășcălia". Nimicul care sufocă întregul univers caragialian. Această lume se aruncă cu o patimă nebună într-o trăire falsă. Caragiale este o obsesie și încerc să-l deslușesc înțelegându-mă pe mine însumi. Spectacolele mele care apelează la un text
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
stimulatoare, pe atât de mult amenință și atacă straturile profunde, esențiale ale operei, fiindcă esențialul se află întotdeauna ascuns adânc înăuntrul ideilor și nu poate fi adus la suprafață prin căutări superficiale, estetizante, formale. Chiar și actorii noștrii simt această tiranică pretenție de schimbare și fac de la ei, unii modificând adesea până la deformare rolurile, pentru a fi pe placul publicului. Când le merge! Sau, poate, când modelul care li se propune nu le vinde și aripile. Ceea ce pentru a reveni din
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
rămâne totuși una puțin răspândită, putin comentată. C. Bogdan Duică dă în anii '20 prima cronologie corectă a publicării poeziilor, cronologie externă atestată prin tipărire, iar nu prin deducție, după manuscrise. Ibrăileanu inițiază studiul postumelor, intervențiile sale frisonant-polemice vizând modelele tiranice gen Maiorescu, Scurtu. După ediția sa din 1930, celebră și foarte comentată va fi ediția de lux din 1941. Pledând pentru unificarea limbii poemelor eminesciene în direcția formelor literare, spre care tindea însuși Poetul, ediția Ibrăileanu este neliniștitoare atât prin
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
lui Caragiale ascultă de o rețetă inefabilă, comică pînă la frison. O lume care se repetă, într-o operă care se autocitează ar fi pierdut pe drum mulți entuziaști. De ce nu se întîmplă niciodată așa? Atracția pe care o exercită, tiranic, textul lui Caragiale spune ceva despre măsura veritabilei magii cu care el își "răpune"cititorul. O bună parte din această putere vine din faptul că autorul respiră cu nesaț, el însuși, aerul comediei. Că autorul își închipuie personajele într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
poate. Ești fecior de împărat și ai să fii împărat. Nici inima ta n-are voie să bată cum îi place, nici tu n-ai voie s-o asculți cum bate." Al doilea stîrnește precipitarea mînioasă (impaciența cunoscută, febrila aplecare tiranică): "De ce, de ne-ce...Uite pentru că nu vreau eu! zise împăratul răstit. Ieși afară! ieși, că se-ntîmplă nu știu ce!"(Cititorul știe, deja: al treilea nu mai apucă nici să pună întrebarea.) " Se scoală împăratul necăjit foc și șart! o palmă lui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
supune unor procese de autoanaliză psihologică. Naratorul știe tot atât cât știu personajele sale (viziune "cu", dar și o "viziune stereoscopică", din mai multe unghiuri), încât "Rebreanu este un analist al stărilor de subconștiență, al învălmășelilor de gânduri, al obsesiilor tiranice" (T. Vianu). Modernitatea constă în analiza unor viziuni complicate ale adâncurilor sufletești. Criza sufletească a lui Apostol Bologa începe de când asistă, la execuția unui camarad ceh care a dezertat, fiind în acea vreme membru al Curții Marțiale. În timp ce soldații sufereau
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
existența oricare germen de necesitate și finalitate cum ar fi iluzia supereroului la Nietzsche pentru că ar constitui renunțarea la a mai trăi cu amarele scuze ale lucidității. Existența este superflua, este lipsită de boală neesențialului. Cu toate acestea, viața este tiranica și locul unde își exercită această tiranie este eu-ul, spune Cioran: "Universul începe și se termină cu fiecare individ în parte, fie el Shakespeare sau Neica Nimeni, pentru că fiecare individ își trăiește în absolut meritele sau nulitatea"29. Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
imediat după ce moare un frate al lui mai mic al cărui nume l-a și moștenit pe care mama sa il adoră și pe care nu l-a uitat niciodată, fapt pentru care mama s-a transformat în posesiva și tiranica, obligându-l să se închidă în el. Copilăria să a fost închisă, gri, nu stia să se joace: "cu nasul lipit de geam, mă uitam ore întregi la ceilalți copii care se jucau aproape de mine"34. Dona Juana este hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mod mai intens decât era normal acea dragoste bolnăvicioasa prin care ființele în amurgul existenței se agață cu unghiile și dinții de cel ce reprezinta viață"35. Din teama de nu-l pierde că și pe celalalt Ernesto, a devenit tiranica, transformându-l în "copil-problemă", atât pentru el, cât și pentru ceilalți, cum spune scriitorul. Lipsindu-l de libertatea de a se juca că și ceilalți copii, i-a mutilat copilăria, în termeni literări am putea spune că l-a împins
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a suveranității; desemnează modalitatea prin care puterea suverană distribuie onoruri și funcții conform unor criterii stabilite de uzanțe 57. Rezultă că, după modul în care suveranul se raportează principiului propriei sale puteri, monarhia poate fi "regală sau legitimă, seniorială și tiranică". Germanul Althusius (Politica methodice digesta), adept la teoriei dreptului natural 58, afirma că suveranitatea aparține poporului, este inalienabilă și nimeni nu va îndrăzni să spună că poporul poate transfera cuiva suveranitatea sa (acesta fiind un drept indivizibil, inalienabil și imprescriptibil
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
separației puterilor în stat: atunci când în mâinile aceleași persoane sau ale aceluiași corp de a-leși sunt întrunite puterea legiuitoare și cea executivă, nu există libertate, deoarece se poate naște teama că același monarh sau același Senat poate întocmi legi tiranice pe care să le aplice tiranic. Dacă legiuitorul ar fi și judecător scria Montesquieu -, puterea asupra vieții și libertății cetățenilor ar fi arbitrară, iar dacă ar fi îmbinată și cu puterea executivă, judecătorul ar avea forța unui opresor. Aceasta este
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
mâinile aceleași persoane sau ale aceluiași corp de a-leși sunt întrunite puterea legiuitoare și cea executivă, nu există libertate, deoarece se poate naște teama că același monarh sau același Senat poate întocmi legi tiranice pe care să le aplice tiranic. Dacă legiuitorul ar fi și judecător scria Montesquieu -, puterea asupra vieții și libertății cetățenilor ar fi arbitrară, iar dacă ar fi îmbinată și cu puterea executivă, judecătorul ar avea forța unui opresor. Aceasta este "imaginea trecutului", pe care Revoluția franceză
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
ar putea fi inclus în familia versificatorilor (neo)moderniști, vizionari, gnomici și ezoterici, cultivatori ai obscurității și ambiguității, ai figurilor de sunet și de construcție care să corporalizeze teme lirice dintre cele mai grave. Dragostea spiritualizată și moartea, obsesia timpului tiranic și a artei care să confere sens unei lumi a aparenței, dimensiunea sacră a ontosului, logosul și veșnicia sunt doar câteva dintre temele de recurență ale liricii acestui poet. Ștefan Amariței refuză, fără nicio îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scrise de Ștefan Amariței (Foamea de timp, Editura Cronica, Iași, 2006, respectiv Suspendat spre fructul prelung, Editura Cronica, Iași, 2009) trebuie văzute ca secvențe complementare ale unei aventuri metafizice (pe-)trecute într-un spațiu poetic plin de însemnele unei temporalități tiranice. Dialectica unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
universurile utopice, descrise în multe dintre cărțile sale) la o lume complet ieșită din canoanele clasice. Propovăduia amorul liber și îndemna la abolirea sentimentelor religioase. A încercat să pună în practică asemenea convingeri (de un radicalism absurd pînă la urmă, tiranic el însuși prin revers!) în viața personală. Se căsătorește mai întîi cu verișoara Isabel Mary Wells (din mărturisitul impuls obsesional-voluptuos al sexului incestuos!), iar, după ceva timp, cu o studentă de-a sa, Amy Catherine Robbins (cunoscută drept Jane), pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a intra în legătură cu ele și a le oferi ajutorul. Între toate acțiunile lor de penetrare a misterului, se disting invitația celor patru surori rămase, într-o seară, la dans (după îndelungi tratative cu domnul Lisbon și, indirect, se presupune, cu tiranica mamă) și legătura amoroasă clandestină, pe care Trip Fontaine (efebul grupului) o are cu Lux (ultra-senzuala fiică a familiei Lisbon). Nici una dintre aceste "punți" către miezul enigmei din casa Lisbon nu duce însă la o limpezire a confuziei, ci, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
orwelliană, dar interac țiunea genuină dintre cele două narațiuni se petrece pe un palier mai degrabă metatextual. E vorba despre planul semnificației ultime din alegoria lui Haruki Murakami. Orwell, se știe, imaginează un univers concentraționar, unde maleficul Big Brother controlează tiranic destinele tuturor. Aparent, în 19Q4, un astfel de control psihedelic lipsește. Lipsește și cea mai neînsemnată aluzie la sistemul totalitar, anihilat dictatorial. Sîntem confruntați, dimpotri vă, cu imaginea societății nipone contemporane, cu între gul ei set de libertăți și practici
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
loc lipsei de decizie sau neimplicării, dar nu răul (sau „mai răul”Ă. Nu este iubire de aproape. Dimpotrivă, tolerezi ceea ce nu-ti este aproape. Iubirea, ca și responsabilitatea, de altfel, se bazează pe o relație asimetrică; iubirea confiscă, este tiranică, unidirecțională. Toleranța nu este asimetrică, numai dinspre mine spre celălalt. Dacă iubirea este necondiționată, toleranța presupune reciprocitate: „Te accept În măsura În care mă accepți și tu”. Iubirea este irațională, mistică, non-reciprocă ca determinare. Nu are importanță dacă cel iubit Îmi Întoarce sentimentul
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
un proces de "etalare mediată a eului" (G. Călinescu..., p.125), în spiritul distincției lui Tudor Vianu despre "dubla intenție" a limbajului 3. Iată câteva exemple din acest nou palier de viziune: Ipostaze... "Heliade, concentrat asupra "potențelor" extraordinare ale eului tiranic chiar și cu sine, ni se înfățișează de pretutindeni ca personaj al operei. Acest personaj demonic de activ și omniprezent, vorbind într-un constant stil incisiv, e una din primele condiționări ale unității scrisului heliadesc" (p. 53); "Indiscutabil, ipostazele heliadismului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]