461 matches
-
Ahab reteză vîrful de oțel al lancei, apoi, întinzîndu-i secundului lunga bară metalică rămasă, îi ceru s-o țină bine, fără să atingă puntea. Și după ce izbi de cîteva ori în marginea de sus a acestei bare, puse acolo acul tocit, pe care-l ciocăni ceva mai încet, în vreme ce secundul ținea bara la fel ca înainte. Făcu apoi niște mișcări ciudate - necesare poate pentru magnetizarea oțelului sau menite doar să sporească spaima echipajului, n-aș putea spune precis - și ceru să
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al mâinilor lui Lopahin (o ironie absolută replica lui Petea către acesta, la sfârșitul actului patru: "Nu mai da din mâini."). Toate, puse în mișcare cu gesturi mici aceleași cu care Firs îi aranjează perna stăpânei abia întoarse, încărcând cuvintele tocite ale textului cehovian ("Du-te la mănăstire, Ohmelia". ..) de sevă, de sens, de trăire: nu e înjurătură mai puternică pe lume ca "arendarea" livezii, de care vorbește Lopahin, o întreagă istorie a mentalităților încape între perspectiva entuziastă a celor 15
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
asumate, i-au determinat pe unii să afirme că identitatea este un termen de care abuzăm, care tinde să însemne când prea mult, când prea puțin; un termen devenit ambiguu, din cauza supraîncărcării sau subîncărcării cu semnificații; un termen târât și tocit prea mult și de prea mulți, un termen ce pare a-și pierde valoarea de categorie analitică. În acest sens Brubaker, și Cooper (2000:1-2) afirmă că "perspectiva constructivistă, dominantă, asupra identității în încercarea de a desubstantiviza termenul, de a
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
folclorice. Demersul ocolește exagerările, pendulând cu dezinvoltură între nivelul individual și acela al unei întregi culturi. În plus, reexaminarea anumitor concepte și relații se face cu discernământ și spirit critic, ceea ce contribuie la inducerea unui suflu nou în „semnele” prea tocite. Și cele opt eseuri reunite sub titlul Critica și modelul (1986) implică numeroase distanțări, luări de atitudine față de opiniile critice inerțial încetățenite și față de perspectivele anchilozante. Punctele de rezistență sunt eseul titular și cel intitulat Momentul actual al criticii. Acesta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288027_a_289356]
-
sociologie literară. Protocolul argumentației se sprijină pe un „dosar” al receptării critice, uzitat cu discernământ. O cercetare doctă își propune să probeze inaderența lui Titu Maiorescu la febrele modernității. Evocat cu un condei de monograf, D. Anghel este văzut, dincolo de tocitul clișeu de „poet al florilor”, prin prisma sensibilității moderne, ultimele sale proze prefigurându-l pe Urmuz. Ion Anestin, a cărui portretizare se axează pe însușirile de umorist, este una dintre restituirile meritorii înfăptuite de D., la fel ca și Gheorghe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
soare!" Autorul Desperado face un astfel de soare, de bucurie a creației din demolarea tuturor convențiilor cunoscute. Romanul distruge happy end-ul, romanțiozitatea, perceperea afectivă a istorisirii, chiar accesibilitatea. Textul e inconștient preocupat să radă orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tineri. Există totuși o deosebire: de multe veacuri, din antichitate până la realismul acestor vremi, cititorii au urmat un tipar, acela al cronologiei, al cuplului care trăiește (ne)fericit până la adânci bătrâneți. Cuplul și finalul cert sunt două convenții demodate și tocite. Iată cum ajung autorii Desperado să sfideze ficțiunea tradițională din temelie. Sfidarea lor e mai profundă decât hibridizarea genurilor literare practicată de Fluxul conștiinței. Joyce, Woolf, Eliot au jonglat cu convențiile, păstrându-le intacte. Era epoca literaturii ca joc. Autorii
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
țin ochii închiși, Ce odaie e, sau unde. Atâtea încăperi. Câte nopți nedormite, dupăamiezi ostenite. Senzație de sfârșeală, de sângerare nesfârșită... Confundarea lui a fi cu a nu fi, sentimentul că rădăcina revine la viață din zăpadă (Eliot, "răscolind / Rădăcini tocite, cu ploaia de primăvară") se risipește în cele din urmă: "Știu că mă voi trezi". Ruth Fainlight se trezește pentru a înfrânge spaima. Deadheading the Roses (Decapitarea trandafirilor) e un poem care se luptă cu îmbătrânirea, cu moartea. Când taie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ale Stângii (opuse tendințelor totalitare), terorismul violent al sistemului capitalist în expansiune. 8 noiembrie 2000 4.4. Alan Brownjohn: "Mi-e de ajuns să se înțeleagă ce spun indiferent dacă poezia mea place ori nu" LIDIA VIANU: Scrii cu vorbe tocite, banale, aparent "goale", ca să folosesc un cuvânt extrem de prezent în poezia ta. Scrii clar. În spatele clarității vine o armată de sensuri complicate, de tandreți nebănuite. Eliot dădea un adevărat spectacol de vorbe și emoții înzorzonate, zgomotoase. Tu pui o perdea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a fi evident și comun pentru toți. Și totuși, în realitate, încercarea de a defini munca ridică numeroase probleme și dificultăți. Întrebarea „ce este munca?” este „prost formulată” (după expresia lui Karl Popper) deoarece ea se bazează pe o ipoteză tocită (neformulată explicit, dar care stă la baza raționamentului ca o premisă majoră) și anume presupoziția că s-ar putea da un singur răspuns corect pe care noi trebuie să ne dovedim capabili să-l formulăm. În realitate, conceptul de „muncă
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
se dovedește cel român. El s-a născut creștin. El n-are la bază o altă structură religioasă, care s-o tulbure pe cea ortodoxă". Superlativul intensității este completat de creștinătatea incipientă și puritatea ortodoxiei românești. La care se adaugă tocitele mituri ale cumințeniei românești ("neamul nostru n-a făcut și nici nu va face răsboaie de cuceriri, răsboaie din îngâmfare") pus în contrast cu vitejia defensivă demonstrată în apărarea pământului și a credinței, prilej cu care românii s-au ridicat veacuri de-
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]