641 matches
-
tavă de argint pe care a așezat două păhărele, clondirul cu vișinată și un platou de cornulețe făcute în casă. Unele sunt mărunte cât degetul mic și delicat curbate precum secera lunii noi, altele, de o jumătate de palmă, se tolănesc pe plaja de zahăr pudră ca masculii de morsă după o luptă câștigată. Căci treabă la bucătărie face, și chiar cu plăcere, dar nu prea des, atât cât să mai treacă o după-amiază de iarnă în care s-a săturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cercetând amuzat decupajele. Chiar mângâie ușor petecul de gazetă cu trăsura regală, ca și cum ar fi vrut să o pună cât mai bine în lumină. - Cum trec anii, oftă mai apoi, ducându-se spre pat. Netezi cuvertura vărgată și se așeză tolănit între două perine. Trec anii ăștia ca nebunii peste noi, dar trece și peste istorie. Oftă, copleșit de povara timpului care, după cum își încrețise fruntea, puteai crede că, chiar în acele clipe, trecea în marș, forțat și peste el. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și în teorie nu avea moarte. Erorile erau niște plăcute excepții de la regulă. Dar el uitase răspunsurile la câteva întrebări simple și, cu vremea, uită până și de existența acestor întrebări. Implicat în mărunțișurile unei vieți de parvenit care se tolănește toată ziua pe nisipul Tenerifelor, fumează havane și construiește vile peste vile, exploratorul regresă de la condiția de pilot și astronaut până la cea de novice. Uită cu desăvârșire de mecanismele de regenerare ale computerului, care necesitau oprirea tuturor sistemelor nevitale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
la tine în casă, nu-i așa? Luase un ton destul de periculos și mă temeam să nu se sature de vorbit și să plece, cu Jerry cu tot. Nu m-ar fi deranjat câtuși de puțin ca potaia să se tolănească pe o canapea și s-o băloșească, atâta timp cât Sdgsgff era alături de mine, discutând și bând vin. Poate că idealizam frumusețea ei și mintea mi-o luase puțin razna. Văzută de la înălțimea balconului, te ducea cu gândul la o fată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Mircea a auzit de ei numai în treacăt, pentru că el e fan Slapshire, dar va fi de acord să o însoțească pe Andreea. Ajunși în camera ei ticsită de postere în mărime naturală și luminată în roșu, Andreea se va tolăni pe covor înșirând minidiscurile cu Black Eleison. Vor asculta cât vor asculta, pe urmă Mircea, dacă îl va duce capul, o va trage pe Andreea la pieptul lui și o va săruta. Muzica asurzitoare le va acoperi gemetele și icnetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Mi-am sacrificat excelentele sensibilități artistice pe altarul închinat enervării homofobului de Bill, cel turbat, bătrân și depășit. Dumnezeu știe ce caută el la teatru. L-aș vedea mai degrabă pe post de șef de echipă de vânzări la televizor. Tolănit pe masa de lucru a tâmplarilor, făcea rotocoale de fum și mă fixa, cântărindu-mă. Își pieptănase părul blond pe spate; pomeții și nasul, scoase în relief, atrăgeau și reflectau lumina. Sunt cam dezamăgit, zise el. Când ți-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
atunci la teatrul Cross, Cui i-e frică de Virginia Woolf, înclinată până sus de tot, plină ochi cu rafturi cu cărți, covoare din blană artificială și șezlonguri de piele. Bez și electricianul șef, al cărui nume îl uitasem, stăteau tolăniți pe niște fotolii, urmărind scena cu interes. —Mă simt îngrozitor. Numai că am avut o criză absolut groaznică - nici măcar nu știu cum să-ți explic. Încearcă, îi sugeră MM. Vocea ei era cât se poate de calmă și prietenoasă. Mă îndoiam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și cu decorul luminat ca pentru miezul nopții, la fel de întunecat, de rece și de distant ca hăul, cu mobilele atârnând asemenea unor planete ciudate, care păreau cu atât mai ciudate în lumina slabă a lunii. Helen, în rolul Titania, apăru tolănită pe o grămadă de frunze argintii. Costumele lui Sophie erau uimitoare; Helen semăna cu Crăiasa zăpezilor din poveste, gata să înfigă un ac de gheață în inima oricui era îndeajuns de nebun s-o iubească. Purta o perucă atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nu mai ajungă să vadă doar ferestre și iar ferestre de clădiri cenușii? De câte ori n-a traversat în fugă străzile în căutarea soarelui sfios ce încerca să încălzească colțul opus al străzii? De câte ori n-a mers până în parc ca să se tolănească pe iarba veștejită, să contemple coroanele copacilor, deranjat de strigătele copiilor, de gemetele cuplurilor care făceau dragoste sau de fluierăturile polițiștilor care încercau să-i împiedice.? La Chicago a învățat să iubească Natura, pentru că ea nu exista. Pe străzile orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îți aduc ție mulțumiri, oh, Doamne, că ai grijă de robii tăi până și în ultimul colț de pe planetă... Dumnezeule, ce foame! Intră ca fulgerul și se așeză la masă. — Spălați-vă pe mâini, părinte. — N-am chef! — Ați stat tolănit lângă un desiș de urzici roșii. E de-ajuns doar să le fi atins. Dacă înghițiți așa ceva, o să aveți trei zile diaree. — Ai pretenția că mă înveți să trăiesc pe Amazon? Pe mine, care de paisprezece ani...? — Niciodată nu încetezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Amazoniei devenea unul dintre locurile cele mai oribile de pe planetă. Căută locul cel mai adânc, departe de norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fără să se gândească nici o clipă că în acest fel se va și termina totul mai degrabă. — Viața e lungă... Cu atât mai lungă, cu cât o trăiești mai domol, cu cât profiți de ea mai adânc. Viața e lungă tolănit într-un caiac cu fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mărgini să-l privească așa cum ar fi putut să-l privească un câine de vânătoare. — Ne-am aranjat...! comentă el cu voce tare. Nici măcar n-o să vorbim. Poate că e mai bine așa - se gândi el după câteva clipe. Se tolăni în hamac, deschise o carte și începu să citească, dar după câteva clipe, o privi din nou pe indigenă. Încerca să-și dea seama de cine îi amintea. De Clarence, nu, bineînțeles; nici de Zoraida, micuța negresă cu care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndeajuns de liber ca să nu trebuiască să-și iubească patria, să simuleze curajul sau să se vadă obligat să se fălească cu virilitatea. Libertatea lui mergea dincolo de faptul că se trezea la ora când avea chef, că își petrecea ziua tolănit într-un hamac și că mânca atunci când avea poftă. Libertatea lui nu însemna faptul că s-a despuiat de o haină și o cravată, ci, mai ales, că s-a despuiat de o mască. Libertatea de a nu vorbi; libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe om din momentul în care îi restrânge libertatea. Puteau petrece ore în șir construind o casă sau tăind un copac, dar o vor face numai atunci când vor avea chef. În clipa în care alegeau să pescuiască sau să se tolănească la umbră, vor lăsa casa sau copacul la jumătate, fără să stea mult pe gânduri că și-ar fi asumat o responsabilitate. „Responsabilitatea“ era un concept inexistent pentru indian. Responsabilitatea însemna aservire, iar aservirea însemna o frână pentru libertatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de un fum gros și urât mirositor. Îi văzu îndepărtându-se și privirea lui se opri, cu neplăcere, pe pata de ulei ce rămăsese pe suprafața apei, lângă mal. — Duceți-vă dracului! mormăi el. Se întoarse încet la hamac, se tolăni în el și deschise cartea la pagina pe care o însemnase. La mijlocul după-amiezii, fata se întoarse. Fratele ei o însoți până la canalul cel mare, se asigură că străinii plecaseră și o apucă din nou pe drumul spre satul lui. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era în pace cu sine însăși. Se tolăni pe fundul ambarcațiunii, cu fața în sus, și lăsă ca soarele să-i prăjească din nou trupul. Așa trecură orele și zilele, fără să se gândească la nimic și nici să ceară nimic, permițând ca viața să înainteze în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că i se umflă pieptul, că plămânii adună mai mult aer și o ciudată apăsare, care îi tăia mereu respirația, a dispărut pe neașteptate. A fost doar o clipă, dar amintirea ei l-a urmărit ani întregi. Și acum, aici, tolănit în caiac, cu fața spre cer, încerca aceeași senzație, dar dusă la infinit. Putea să se bucure de plăcerea aceea cât timp ar fi dorit, putea să o abandoneze și să o trăiască din nou, ca și cum ar fi vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se va întoarce acasă și va face încă un duș, fierbinte, neapărat fierbinte, din acela care îți înroșește pielea (piele de rac, un pas înainte, doi înapoi), după care va desface, în sfârșit, prima cutie de bere și se va tolăni în fotoliu, așteptând-o pe Lucia. (Care Lucia, deșteptule, nu ți-am mai spus că Lucia nu există? Ți-ai construit-o, nefiind în stare să te adaptezi singurătății, ești un inadaptat fără șanse de salvare, chiar nu ai puterea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
În care a intrat În camera mea poezia. Eram În vacanța dintre anul Întâi și anul doi, era cald și mă plictiseam de moarte. Tocmai terminasem de citit Salinger și de mâncat brânză de oaie cu mere, mâncare yin-yang. Stăteam tolănită În pat cu ochii În tavan, când am simțit cum vine un val care mă ia și mă ridică la cer. montagne russe. Așteptasem douăzeci de ani și acum, În sfârșit, viața Începea ! m-am ridicat din pat și mi-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
prețul tabloului. De ce nu ? SĂ contemplezi dansul păsĂrilor În timp ce stai pe budă ar putea la o adică să stimuleze peristaltismul. Cu părul Înfășurat Într- unul dintre prosoapele de un alb imaculat pe care le-am găsit În baie m-am tolănit În așternutul impecabil, nu fărĂ oarecare nostalgie după această ultimă seară burgheză de dinaintea marii aventuri, care, iată, era pe sfârșite. Însă cum am Început să mă uit pe hărțile și instrucțiunile pe care ni le dăduse Tukalaq, nostalgia s-a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
aflase că eram aici ? Era ceva ciudat În toată povestea asta. — Ce vrei de la mine ? Ce cauți aici ? Șaman 197 — Doamne, și norii ! a continuat el fărĂ să mă bage În seamă. Uneori mă gândesc că aș sta și acum tolănit În iarbă cu mâinile sub cap, privind cum se mișcă norii pe cer, acolo sus, pe deal, lângă cimitir la măgina. măgina ? A spus măgina ? De unde să știe Teo Haiduc cum se numește satul În care m-am născut ? Dar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
în care a intrat în camera mea poezia. Eram în vacanța dintre anul întâi și anul doi, era cald și mă plictiseam de moarte. Tocmai terminasem de citit Salinger și de mâncat brânză de oaie cu mere, mâncare yin-yang. Stăteam tolănită în pat cu ochii în tavan, când am simțit cum vine un val care mă ia și mă ridică la cer. Montagne russe. Așteptasem douăzeci de ani și acum, în sfârșit, viața începea ! M-am ridicat din pat și mi-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
prețul tabloului. De ce nu ? Să contemplezi dansul păsărilor în timp ce stai pe budă ar putea la o adică să stimuleze peristaltismul. Cu părul înfășurat într- unul dintre prosoapele de un alb imaculat pe care le-am găsit în baie m-am tolănit în așternutul impecabil, nu fără oarecare nostalgie după această ultimă seară burgheză de dinaintea marii aventuri, care, iată, era pe sfârșite. Însă cum am început să mă uit pe hărțile și instrucțiunile pe care ni le dăduse Tukalaq, nostalgia s-a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cum naiba aflase că eram aici ? Era ceva ciudat în toată povestea asta. — Ce vrei de la mine ? Ce cauți aici ? — Doamne, și norii ! a continuat el fără să mă bage în seamă. Uneori mă gândesc că aș sta și acum tolănit în iarbă cu mâinile sub cap, privind cum se mișcă norii pe cer, acolo sus, pe deal, lângă cimitir la Măgina. Măgina ? A spus Măgina ? De unde să știe Teo Haiduc cum se numește satul în care m-am născut ? Dar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]