2,360 matches
-
chiar dacă binecuvîntarea nu e de găsit decît în inspirația celor care l-au zugrăvit cu pasiune de cronicar. De la Constantin Bacalbașa pînă la Ioana Pârvulescu, de la Nicolae Iorga pînă la Henri H. Stahl, o tentă de melancolie surdă le străbate tomurile. Parcurgîndu-le, intuiești prea bine că Bucureștiul mai mult a fost decît este. Dintre autorii cu reazem cultural și viziunie istorică care s-au aplecat asupra orașului de pe Dîmbovița, Constantin C. Giurescu e un nume de referință. Lucrarea sa, apărută în
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
în punctul de pornire, în principiu; altminteri, copilăria petrecută la țară îți oferă larg șansa originalității. L-am purtat pe Creangă în traista mea de elev până l-am făcut ferfeniță. El a făcut la fel cu mine. Cele două tomuri masive de Amintiri... proiectate atunci la Trasnitu nu au fost scrise nici până azi. Ca să scap de Amintirile... și de Poveștile humuleșteanului, trebuia să scriu o carte despre Carte, ca să mă justific și să mă răscumpăr. Musai. Am publicat-o
În loc de Prefață la Amintirile… lui Creangă by Ion Pecie () [Corola-journal/Journalistic/6272_a_7597]
-
1893) se preciza că adjectivul dragare la plural formele dragi (la masculin) și drage (la feminin); sintagma dragele mele era indicată ca atare și tradusă „mes chéries". În epocă, forma drage era folosită de Alexandrescu („dragebatalioane", ap. Dicționarul limbii române, Tomul I, Litera D) sau de Eminescu („visul țărei drage", în Opere, vol. IV, Poezii postume) etc. Din toate explicațiile și justificările de mai sus, cea mai importantă mi se pare - prin generalizarea în uz - diferențierea femininului de masculinul adjectivului substantivizat
Dragi, drage by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6276_a_7601]
-
formă de lăcomie, de consumism primitiv, o obsesie a acumulării de bunuri scumpe); de obicei, însă, fără număr e un simplu intensificator la modă. Moda reia, de fapt, o structură cât se poate de veche. Dicționarul Academiei (Dicționarul limbii române, Tomul VII, Litera N, 1971) înregistrează o primă atestare a construcției, în varianta fără de număr, în secolul al XVI-lea, la Coresi: „cad... ca picăturile fără de numărr nevoi și năpăști". În Letopisețul lui Ureche întâlnim chiar varianta fără număr: „oaste fără
Fără număr by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6309_a_7634]
-
adică tocmai acele idioame pe care le consideră „limbi de profunzime”, în contrast cu „limbile de circulație”, engleza și franceza. În al doilea rînd, și aici se simte stofa savantului, oralitatea prelegerilor nu dăunează erudiției, căci Istoria filozofiei limbajului nu e un tom pe care să-l parcurgi cap-coadă, ci o lucrare pe care o consulți pe secțiuni. E o panoramă cronologică în care fiecărui gînditor i se pun în lumină ideile pe care le-a rostit în problema limbii. Vrei să știi
Cunabula verborum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4875_a_6200]
-
sensurile „vrednic, merituos”, „isteț, îndemânatic”, „capabil; (...) competent”. Ultimul înțeles este pus în relație cu o construcție foarte rară în limba actuală, în care adjectivul e urmat de un verb (destoinic să facă, destoinic a face). În Dicționarul limbii române (DLR, Tomul I, partea a 4-a, Litera D, 2006) sensul „demn, vrednic” apare ca învechit; nu la fel sunt considerate sensurile „priceput”, „apt, capabil”, „competent” etc. Exemplele din limba mai veche ilustrează diferite posibilități de combinare dispărute între timp: „construirea, în
Destoinic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4879_a_6204]
-
în urmă ca pe o rămășită abandonată căreia i se pierde semnificația. Vestigiul e ce lași în urmă ca testimoniu pentru alții. Relicva cere părăsire sau naufragiu, vestigiul cere supraviețuire sau păstrare. Prin calitatea de vestigii adunate în forma unui tom, genealogiile de aici sunt subversive: dovedesc că există o continuitate prin liant de curgere subterană, o coerență culminînd într-o conștiință națională. „Ceea ce fascinează în cazul multor genealogii boierești este felul în care aceste familii și-au păstrat și perpetuat
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
înțelegem oscilațiile prezentului e întotdeauna util să urmărim istoria normei. E destul de surprinzător să constatăm, în acest caz, că norma e destul de recentă. În dicționarele interbelice, diferențierea nu exista. Dicționarul Academiei (Dicționarul limbii române, apărut sub coordonarea lui Sextil Pușcariu, tomul II, partea I, F-I, 1934) înregistrează, sub cuvântul-titlu a investi, mai multe sensuri, printre care cele două pe care norma actuală le desparte: „a pune pe cineva (în mod oficial) în posesia unei puteri, a unei demnități (dregătorii)” și
Învestire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4898_a_6223]
-
păstreze - deși de obicei distruge orice ciornă - și, mai mult încă, să le publice pentru a permite cititorului să aibă acces la genetica unei cărți, fenomen care o preocupă în mod deosebit pe cercetătoarea devenită, cu acest prilej, coautoare a tomului Sur le désir de se jeter à l’eau. Este povestea argonautului Butes care nu rezistă atracției exersate de cîntecul sirenelor și se aruncă în apă; este ocazia pentru Quignard de a reflecta la opoziția între cîntecul lui Orfeu, muzică
Regal Quignard by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4905_a_6230]
-
și sub influența cuvântului italienesc maliziosità. Maliție apare în proza lui Eminescu („Mario, mă iubești tu? - Dar dacă nu m-ar chema Maria ? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții”, Sărmanul Dionis) și - evident - la Caragiale. Dicționarul limbii române (DLR, tomul VI, Litera M, 1965-1968) cuprinde numeroase exemple din literatura secolului al XIX-lea și al XX-lea, în care adjectivul malițios (cu precizarea „livresc, despre oameni și despre firea sau manifestările lor”) are sensul atenuat, ca în franceză: „cu o
Programe malițioase by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4841_a_6166]
-
nedezmințindu-le sensul unic: prima ține de mefiența față de opera scrisă, o neîncredere mergînd pînă la disprețuirea ideii de carte: „Numai geniile au voie să scrie cărți. Azi la noi proștii scriu cărți. Dar cînd proștii academici dau buzna să scrie tomuri confecționate după toate regulile industriei maculate, ți-e oarecum scîrbă să mai scrii.” (p. 50) A doua trăsătură ține de repulsia față de instituția parlamentară: o adunătură de palavragii mînați de interese financiare, de unde și refuzul lui Nae de a lua
Condotierul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4855_a_6180]
-
și tratate. Sursele acestora fiind diferite, se consideră că termenul are etimologie multiplă: a putut fi preluat din greacă, dar și din latină, germană, franceză etc. N.A. Ursu, în Formarea terminologiei științifice românești (1962), ca și Dicționarul limbii române (DLR, Tomul VIII, Litera P, partea a 5-a) oferă numeroase citate caracterizate de îmbinarea hibridă, specifică epocii, între rigoarea științifică a ideii și oscilațiile limbii încă nefixate: „Liniile precum AB, BA care sânt întâlnirile a doo paralelograme vecine să numesc muchele
Prin prisma... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4859_a_6184]
-
persoană publică fiind, limba lui a căpătat un smalț oficial de diluare scorțoasă, tonul său dăunînd aerului de spovedanie pe care o cere un interviu izbutit. Una peste alta, nu e ușor să strîngi atîtea notorietăți literare în scoarțele unui tom de interviuri, și chiar dacă titlul volumului nu are acoperire în conținut, căci leii literari cu pricina nu sunt nici dresați și nici domesticiți în cursul dialogurilor, Ioanei Revnic i-a reușit o carte de intensitate colocvială, care marchează un debut
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
simți nevoia să dai pagina pentru a scăpa de senzația că autorul se chircește tot mai mult sub apăsarea ranchiunii, o ranchiună care îl micșorează pînă la a-l face să nu mai semene cu un profesor de catedră. Un tom erudit și rafinat în asociații, dar ros în subsidiar de un ghem de obsesii ideologice.
Libido sciendi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5255_a_6580]
-
care răspund la întrebările Ralucăi Naclad au elanul vîrstei, dar și aroganța îngustă a ignoranților naivi. Unul dintre ei este Daniel Clinici, literat constănțean aflat la studii în Amsterdam, ale cărui păreri seamănă leit cu un conspect sîrguincios făcut din tomurile lui Foucault: aceleași clișee anti-elitiste inspirate de revolta împotriva interdicțiilor și de înverșunarea împotriva formelor de dominație culturală. Discursul lui Daniel Clinici sună astfel: să terminăm cu obsesia malignă a elitei intelectuale înțelese ca o pătură savantă care stă deasupra
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5264_a_6589]
-
cărturar de formație enciclopedică. O ediție completă a operei lui Samuil Micu rămâne, cel puțin deocamdată, un deziderat a cărui realizare se arată dificilă. De aceea autorii acestei ediții au ales formula antologiilor multum in parvo, oferindu-ne într-un tom de aproape 700 de pagini imaginea unui cărturar și scriitor căruia nu i-au fost străine niciunul din domeniile științelor umaniste. Între reprezentanții Școlii Ardelene, Samuil Micu se distinge prin lucrările de teologie: este traducătorul în limba română al Bibliei
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
siktired.wordpress. com); „fițuici, servite, scris pe bancă, rezumat pe telefonul mobil, handsfree” (adprice.ro). Termenul servit e cuprins în dicționarele curente cu o definiție legată de sport și de jocul de cărți; în Dicționarul limbii române (DLR, serie nouă, Tomul X, partea a 3-a, 1990) unul dintre sensurile cuvântului este „pus în joc” („despre minge”), iar celălalt „care nu mai cere alte cărți, considerându-le bune pe cele primite din prima mână” („la unele jocuri de cărți”). În Dicționarul
Copiuță, fițuică, servită by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5273_a_6598]
-
cineva din amăgire”, iar exemplul oferit era tipic pentru acest sens: „Am fost mult amăgit, acum însă m-am dezamăgit cu totul”. Distanța dintre cele două accepții e vizibilă și în exemplele cuprinse în Dicționarul limbii române (DLR, serie nouă, tomul I, partea a 5-a, Litera D, 2007), chiar dacă autorii nu au simțit nevoia să le despartă, ci le-au prezentat ca pe un continuum. În secolul al XIX-lea, sensul pozitiv al dezamăgirii era clar mai ales pentru forma
Amăgire și dezamăgire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5287_a_6612]
-
simplă formulă de aproximare a culorii, strict descriptivă; termenul lături își actualizează totuși o puternică notă negativă, chiar dacă nu se referă neapărat la apa rămasă în urma spălării, ci, mai curând, la o zeamă tulbure. (În dicționarul academic - Dicționarul limbii române, tomul II, partea II, fascicula 2, 1940 -, pentru lături e indicat și sensul „mâncare proastă”.) De fapt, expresia e atestată mai ales în varianta zamă de pește (în care zamă sau zeamă e cvasisinonim cu supă, ciorbă sau, mai general, fiertură
Zamă de pește by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5304_a_6629]
-
întîrzia așezarea patinei de uitare peste textele lui, caz în care într-o zi va putea să facă antologie din cronicile proprii. Cu acest tabel de defecte și calități ne putem apropia de volumul Ora de citit al Serenelei Ghițeanu. Tomul conține o selecție din cronicile pe care autoarea le-a publicat în ultimii cinci ani în revistele 22, Timpul, Observator cultural, Adevărul literar și artistic și Vatra. Autorii recenzați sînt în număr de 23, printre care W. N. P. Barbellion
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
un iremediabil aer diletant, de cazuistică morală făcută parcă din dorința de a umple spațiul, de unde și senzația că autorul s-a grăbit să înghesuie între coperți fragmente care se resping din incompatibilitate de gen. Ce rămîne însă în urma acestui tom inegal, de pestrițătură literară clădită după regula mozaicului, e aplecarea mărturisitoare a autorului. Nicolae Radu e un povestitor cu vădită ușurință verbală, care își descrie, cum poate, greșelile și greșiții biografiei sale.
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
colegială. Urmarea este că volumul are două părți: una în care dialogul nu se leagă fiindcă cei doi au alte premise și a doua în care, sub convenția prevenitoare a comentării operei interlocutorului, fiecare trimite bezele politicoase în direcția unor tomuri pe care le-a răsfoit parțial, în fugă, și numai sub presiunea prilejului. E anevoie să te arăți impresionat de niște cărți pe care, ignorîndu-le toată viața, le străbați în pripă din nevoia unui eseu grațios de flatare culturală, iar
Paracleții declinului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5381_a_6706]
-
frumusețea unui text nu înseamnă nimic dacă nu transmite nuanțe verificabile sub unghi vital. Cu alte cuvinte, valoarea unui fragment vine din adevărul pe care îl împărtășește, numai că „adevărul e ceea ce mă însuflețește“ (p. 22), caz în care doar tomurile impregnate de o revelație spirituală au consistență propriu-zisă. Ficțiunea literară îl răstoarnă de plictiseală, între adagiile părinților Bisericii și un roman modern neexistînd comparație: primul e o apoteoză de duh, celălalt o lespede de mediocritate, criteriul de separare stînd în
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
verbale pot produce însă ambiguități involuntare sau echivocuri voite, ca în enunțul „Serviciile secrete românești au deservit puterea politică” (contributors.ro). Cele două verbe a deservi sunt împrumuturi din secolul al XIX-lea; în Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, Tomul I, partea a 4- a, Litera D, deja-deținere (2006), sunt înregistrate și forme vechi, care primeau în conjugare sufixul -ez (deservez, cu sensul tehnicpozitiv) sau se foloseau fără sufixul -esc (deservă, cu sensul negativ). E interesant că ambele variante apar
Deservire by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5403_a_6728]
-
an” (voxpublica.realitatea.net); „Singura locomotivă de mare tracțiune, care mai funcționează în acest moment, remorcând târâș- grăbiș economiile europene, este Germania” (Ziua de Vest, 26.10.2011) etc. Explicația etimologică a lui grăpiș, în dicționarul Academiei (Dicționarul limbii române, tomul II, 1934), evocă realități agricole care nu ne mai sunt familiare. Grapa, „unealtă de plugărie cu dinți de lemn sau de fier, cu care se zdrobesc bulgării de pământ de pe brazde, după ce ogorul a fost arat, spre a netezi brazdele
Târâș-grăpiș by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5100_a_6425]