1,607 matches
-
bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce mai degrabă cu Callatis (Mangalia), colonia greacă din Dobrogea care a fost centru de emisii monetare. În privința provinciei romane Galatia din Asia Mică, este valabilă aceeași remarcă. Totuși, etimologia toponimului nu poate fi legată de circulația monetară. Însă de aici au plecat misionarii creștini care au participat la convertirea la creștinism a populației din fosta Dacie. Astfel, în anul 313, împăratul Constantin cel Mare a înființat un vicariat condus de
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
roman din Histria datând din anul 157 d.Hr. O altă ipoteză, mai puțin plauzibilă, este legată de numele celților gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică. Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galați (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turcești pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab "kala'at" "cetate, fortăreață" (vezi comparativ cuvintele "kala", "kale" și "kula" "culă" din limbile turcice contemporane). O altă ipoteză ar fi
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
datând din anul 157 d.Hr. O altă ipoteză, mai puțin plauzibilă, este legată de numele celților gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică. Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galați (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turcești pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab "kala'at" "cetate, fortăreață" (vezi comparativ cuvintele "kala", "kale" și "kula" "culă" din limbile turcice contemporane). O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc "γαλάζιο
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
locuiesc cu preponderență ucrainenii și ei susțin că satul i-a luat denumirea de la acei urși (de la ucrainescul medvidi). Alții zic că denumirea provine de la numele moșierului Medvedev, care era pan, din polonezi. Pînă azi se mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit români, lucru demonstrat și de multe toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii ș. a. Drept că mai tîrziu apar și Movila lui Savițchi, Cîmpul lui Sprujinschi, Panskaia Storona, Kazionnaia Storona (Partea de Stat). De aceea mai cu adevăr ar fi versiunea preluării denumirii satului de la pîrîiașul Medvedca
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
inscripția de pe borna kilometrică din anul 108, însă acum micul sit este acoperit de deșeuri. Aici a fost centrul unei unități spaniole ecvestre. Prima menționare documentară a satului Aiton cu numele "Villa Ohthunth" este din 1320, iar în 1329 cu toponimul "Ahthon". Din 1456 apare sub denumirea actuală "Ayton" . În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor și tătarilor. În secolul al XVIII-lea aici a fost descoperită o bornă kilometrică (denumită Miliarul de la Aiton) din perioada romană
Comuna Aiton, Cluj () [Corola-website/Science/299567_a_300896]
-
denumirea actuală a satului o întâlnim în Dicționarul geografic al Basarabiei, autor Zamfir Arbore, publicat în 1904. De aici aflăm că satul se numea Sărata-Galbenă sau Slobozia și avea o populație de 2900 de suflete. Începând, însă, cu anul 1915, toponimul Sărata-Galbenă nu s-a mai schimbat și a rămas până în zilele noastre. Conform Legii privind organizarea administrattiv teritoriala a R.M. nr.292 XIV din 19.02.1999 satul Sărata-Galbenă a fost transformat în comuna Sărata-Galbenă, în componența căreea intră 5
Sărata-Galbenă, Hîncești () [Corola-website/Science/305182_a_306511]
-
poalele munților Parângului. Este situat la 30 km est de Târgu-Jiu pe șoseaua care duce la Novaci. În august 2010 avea o obște de 8 călugări. Ansamblul schitului Crasna este prezent pe lista monumentelor istorice, cu codul . Crasna este un toponim slavon care înseamnă „roșu”. În documentele istorice apare pentru prima dată menționat la data de 30 iunie 1486, când voievodul Vlad Călugărul întărește jupânului Roman și „popii” (preotului) Jitian mai multe sate, între care și Crasna. Locuitorii de atunci ai
Schitul Crasna () [Corola-website/Science/324905_a_326234]
-
este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,89%). Pentru 2,92% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Existenta unei vieți organizate pe aceste plaiuri încă din vremuri străvechi este confirmată de însăși legenda unor toponime ca "Movila" sau "Gorgonul" care ar fi fost cetăți naturale ale dacilor preluate de romani pentru baza drumului roman. Comuna Gura Vitioarei este amintită în analele istoriei comunei prin existența următoarelor construcții: În locul numit "Movila" a existat o puternica davă
Comuna Gura Vitioarei, Prahova () [Corola-website/Science/301681_a_303010]
-
utilității unor vase ceramice așa de mari, a căror resturi se mai puteau vedea de-a lungul veacurilor în zonă și care au dus la concluzia că numai niște uriași ar putea să le folosească. Același respectabil autor susține că toponimul Podu Gogoronii provine de la cuvântul daco-trac go-ghora, care înseamnă bou mare, care reduplicat înseamnă mulți boi mari, adică cireadă, arătând existența pe acele vremuri a Zimbrului (Bourului) în Poienile Maotei. Acest lucru este ușor de crezut câtă vreme ”bizonul” nostru
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
celei de-a treia sau a patra generații de proprietari cunoscuți. Tot cu această ocazie mai este reatestat și satul "Liudești pre Bârlad", care făcea parte din moșia Bârzeștilor, și sunt atestate satele Bănești și Tărăceni care astăzi sunt doar toponime care desemnează două trupuri de moșie aflate cam la 2-2,5 km. est de satul Bârzești. Începând cu catagrafiile rusești de la 1772-1773 și 1774, satul apare în toate celelate statistici. În anul 1907 o mare parte din clăcașii acestui sat
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
Telciu”, lua locul unei sihăstrii de lemn din veacul XV și a durat posibil până către sfârșitul sec. XVII când a fost desființată de calvini. Existența unei mănăstiri sub culmile Țibleșului dinspre Nedeia și Măgura Calului este atestată și de toponimul Valea Călugărului. La 14 februarie 1533, autoritățile bistrițene întăresc printr-un “act de protecție” vechea concesiune dată mănăstirii Bichigiu, căreia ii conferă dreptul de posesie asupra unor păduri, poieni, mori și a altor bunuri. În acest act este pomenit, de
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
numele ,Tătărasca, - o lăsătură relativ adâncă sub pădure, aici au fost găsite lulele, ciubucuri, diverse monede ținând de această perioadă. Denumirea râpii și obiectele găsite, alte mărturii istorice confirmă faptul că aici a fost dislocat unul dintre triburile hoardei Orumbet-oglu. Toponimul Tartaul ne amintește numele unui trib Caracalp-tartruulî. Un asemenea trib e posibil să fi existat și la tătarii din Basarabia, fiind dislocat aici sub pădure. Toponimul de azi Tartaul, reprezintă probabil varianta tătărască a numelui de trib sau vreo modificare
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
mărturii istorice confirmă faptul că aici a fost dislocat unul dintre triburile hoardei Orumbet-oglu. Toponimul Tartaul ne amintește numele unui trib Caracalp-tartruulî. Un asemenea trib e posibil să fi existat și la tătarii din Basarabia, fiind dislocat aici sub pădure. Toponimul de azi Tartaul, reprezintă probabil varianta tătărască a numelui de trib sau vreo modificare. Există și o altă variantă a provenienței acestui toponim, anume că ar constitui o îmbinare a cuvintelor turcice ,tart, și ,aul, - tart-aul (sat de pădure), care
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
asemenea trib e posibil să fi existat și la tătarii din Basarabia, fiind dislocat aici sub pădure. Toponimul de azi Tartaul, reprezintă probabil varianta tătărască a numelui de trib sau vreo modificare. Există și o altă variantă a provenienței acestui toponim, anume că ar constitui o îmbinare a cuvintelor turcice ,tart, și ,aul, - tart-aul (sat de pădure), care e de asemenea verosimilă. Se presupune că mai apoi călătorii, care au găsit aici condiții de trai necesare și, poate, speranța de apărare
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
parte din vânat, pește, carne și silindu-i să se așeze aici cu traiul spre a-i asigura în continuare cu produse pentru hrană. Astfel, a luat naștere cătunul (aulul) cu denumirea Tartauulî, care mai tîrziu modificându-se, a devenit toponimul Tartaul. Documentele de arhivă atestă începând cu anul 1723 și până în 1925 denumirea de ,Tartaul de Larga.Și e firesc, deoarece satul este așezat pe ambele maluri ale râului Larga, ce izvorăște din adâncul văii Larga și se varsă în
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române "Olt", până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și transmiterea lui în secolele XI-XII populațiilor nou venite argumentează această continuitate. Prezența pe teritoriului Țării Făgărașului dar și în zonele sale limitrofe a unor toponime slave - Debran, Dopca, Lisa, Ungra, Breaza și, respectiv, Glâmboaca, Sadu, Bran, Câlnic sau Lovnic -, și conservarea lor în limba română într-o formă fonetică identică sau apropiată celor slave, demonstrează conviețuirea slavo-română din secolele X-XI în Țara Făgărașului. Începând cu
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
Lovnic -, și conservarea lor în limba română într-o formă fonetică identică sau apropiată celor slave, demonstrează conviețuirea slavo-română din secolele X-XI în Țara Făgărașului. Începând cu secolul al X-lea, poate fi datată și apariția unor noi populații migratoare. Toponime de genul Iași, Avrig, Arpaș, Porumbac sau Beșimbac (azi rebotezat în „Olteț”) relevă prezența dar și sedentarizarea unor grupuri de alani, pecenegi și cumani pe teritoriul Țării Făgărașului. Avansarea spre Carpații Meridionali, granița naturală a Transilvaniei, și stabilirea temporară, timp
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
dac "dava", care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune română care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la "Castrum Deva", acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arata ca toponimul "Deva" provine din cuvântul slav "deva", care înseamnă „fecioara”. Prima atestare documentara a cetății Deva datează din anul 1269, fiind menținoată prin cuvintele latine "castro Dewa". Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de "Deva" sau "Dewan". Climă acestui
Deva () [Corola-website/Science/296946_a_298275]
-
E-V Cluj, sunt atuurile dezvoltării social-economice a localității Sânnicoară. Prima atestare documentară este din anul 1363, când apare ca ”Villa Zenthmiklos”, un an mai târziu, în 1364, fiind menționat ca ”Scenthmiclous”. Secolul al XIV-lea este bogat în denumiri, toponimul mai apare în două variante: în anul 1371 ”poss. Zenthmilos” iar în anul 1389 ”Hospites de Sanct Nicolao” . Și în secolul al XV-lea sunt câteva notificări cu diferite toponime: în anul 1423 ”Zentmiklos”, în anul 1450 ”Zenthmilos”, în 1472
Sânnicoară, Cluj () [Corola-website/Science/300353_a_301682]
-
ca ”Scenthmiclous”. Secolul al XIV-lea este bogat în denumiri, toponimul mai apare în două variante: în anul 1371 ”poss. Zenthmilos” iar în anul 1389 ”Hospites de Sanct Nicolao” . Și în secolul al XV-lea sunt câteva notificări cu diferite toponime: în anul 1423 ”Zentmiklos”, în anul 1450 ”Zenthmilos”, în 1472 ”Zenthmiklos” iar în anul 1478 satul să fie numit ”Zenth Myklos”. Urmează un hiat de aproape trei secole, abia cu ocazia Conscripției Bucow, între anii 1760-1762 să apară toponimul Puszta
Sânnicoară, Cluj () [Corola-website/Science/300353_a_301682]
-
diferite toponime: în anul 1423 ”Zentmiklos”, în anul 1450 ”Zenthmilos”, în 1472 ”Zenthmiklos” iar în anul 1478 satul să fie numit ”Zenth Myklos”. Urmează un hiat de aproape trei secole, abia cu ocazia Conscripției Bucow, între anii 1760-1762 să apară toponimul Puszta Sz. Miklos. Trebuie să treacă alți nouăzeci de ani până la următoarea atestare din secolul al XIX-lea: în anul 1850 apare numele Szint Mikleus, iar în anul 1854 să fie cunoscut sub două denumiri: Puszta-Szent-Miklos și San-Miclaus. În anul
Sânnicoară, Cluj () [Corola-website/Science/300353_a_301682]
-
Apollonios din Rhodos (295-230 î.Hr.), ("frumoasa" în grecește) era inițial un grind nisipos format în mare, între actualele brațe Sulina (pe atunci Naracon stoma) și Sf.Gheorghe (pe atunci Hieron stoma) din Delta Dunării. Este posibil, după Grigore Antipa, ca toponimul "Peuce" să corespundă cu actualul grind Caraorman care a izolat de mare lacurile Gorgova și Isacov, sau cu actualul grind Sărăturile care a izolat lacurile Lumina, Roșu și Puiu de mare. Formarea acestor grinduri, astfel devenite parte integrantă din deltă
Insula Peuce () [Corola-website/Science/310971_a_312300]
-
cele mai populate din regiune sunt Gdańsk, Szczecin, Gdynia, Koszalin, Słupsk, Stargard Szczeciński, Stralsund și Greifswald. Cuvântul "Pomerania" este un împrumut din denumirea latină desemnând această regiune. Denumirea latină este un calc semantic din cuvântul german cu același sens, "Pommern". Toponimul german vine în schimb de la denumirea pomeraniană "Pòmòrze", formată din tulpinile protoslave "*po" ("după", "prin", "lângă") și "*more" sau "*morě" ("mare"). Din același sursă protoslavă provin denumirile în limbi slave de vest, incluzând și . Limbile germanice (în afară limbii engleze
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
este centrul unui areal din nordul județului Neamț în care se găsesc aproximativ 20 de mănăstiri ortodoxe, unele de o importantă valoare artistică și culturală, de exemplu Văratec, Agapia sau Secu. Are o populație de de locuitori (2011). Asupra originii toponimului Neamț au existat diferite discuții și ipoteze, care nu au soluționat mulțumitor această problemă. Bogdan Petriceicu Hasdeu 1870 consideră că "Neamț e tot Neamț", adică numele de Neamț se referă la grupul de nemți (germani), poate chiar cavaleri teutoni ori
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]