980 matches
-
construcții unde unitățile sintactice relaționate nu sunt predicate. "Repoziționarea" verbului nu produce modificări semantico-sintactice. Determinarea infernului odiseic nu este preponderent axiologică, nu este doar o lume a expiației și un sălaș al răilor, ci lăcaș al tuturor morților ( G. Liiceanu, Tragicul) = "este nu doar o lume a expiației și un sălaș al răilor, ci lăcaș al tuturor morților" postmodernismul nu este doar o etapă în evoluția formelor artistice (...), ci o întrerupere a acelei ordini culturale în care este posibilă evoluția formelor
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
care sunt scrise de același autor, dar vizează domenii diferite de semnificanță. Compară: M. Cărtărescu, De ce iubim femeile și Orbitor. Aripa stângă sau G. Liiceanu, Ușa interzisă (integrate în categoria textelor artistice) cu M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc sau G. Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (integrate în categoria textelor estetico-filozofice). 8 In paranteze sunt redate siglele folosite în tabelele din paginile următoare. 9 Cf. Manoliu Manea (2001). 10 Cf. Spiță (2003: 219-223). 11 Vezi GALR II: 241-246. 12 Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
aspiră, Penia este antrenată pe panta delincvenței violente. Pe vremea fazei II, Georges Perec evoca „tragedia liniștită” a societății de consum. Este o pagină încheiată. În ciclul III, Penia trăiește o dramă de o cu totul altă natură: dur, hiperrealist, tragicul căruia îi suntem cu toții martori coincide cu spirala violențelor fizice, prelungirea pedepselor cu închisoarea, creșterea populației carcerale. Noua precaritate și agravarea inegalităților sociale nu explică totul. Departe de așa ceva. Se știe că dezvoltarea violenței contemporane se datorează, în principal, minorilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
cei din jur. Oamenii histrionici nu sunt parteneri ce pot face familiile fericite în iubire... Noroc că, fire cerebrală fiind, am înțeles la timp cât de tragic e totul, dar nu am și luat-o în tragic. Am lăsat sentimentele tragicului pentru opera literară și pentru pictură. Viața trebuie trăită așa cum vine, pentru că rostul ni-l dă Dumnezeu, dar înțelegem mult mai târziu. M-au iubit sincer, în schimb, părinții, profesorii mei (multora le mulțumesc, pentru că mi-au alimentat astfel valoarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ca model umanist imaginea cetățeanului sovietic. Numeroase sunt „luările de atitudine” împotriva autorilor interbelici, unele aparținând lui Miron Radu Paraschivescu (Un impostor: d. Tudor Arghezi), sau Aurel Baranga (Ionel Teodoreanu sau Viața romanțată a unui băiat frumos, Lucian Blaga și tragicul metafizicei tracice). Ion Caraion se pronunță împotriva revistelor „estetice, independente, aristocratice, nepolitice”, propunând cultivarea unei arte „progresiste, pentru colectivitate, care cucerește și înlocuiește formele vechi” (Poezia în marș, 187/ 1945). Reprezentanți marcanți ai literaturii interbelice își exprimă adeziunea la noua
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289316_a_290645]
-
presiunea unui eveniment crucial. O. creează cu mână sigură scene de masă, „dovedind mai multă robustețe masculină decât finețe feminină” (Valeriu Cristea). Inspirate din primul război mondial sunt și nuvelele din volumul Hoții în templu (1986), titlu semnificativ pentru insinuarea tragicului și a violenței în existența individului. SCRIERI: E pace noaptea asta-n codru, București, 1958; Boarii, București, 1968; Cavalerul libertății, I-II, București, 1968; Atunci au tras toate clopotele, București, 1970; Bun rămas, crânguri de alun, București, 1973; Urechea năzdrăvană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288591_a_289920]
-
a aplecat cu minuțiozitate, grație pregătirii sale de elenist și latinist, asupra clasicismului greco-roman și a legăturilor sale cu literatura română, într-o serie de lucrări: Sofocles (I-II, 1920-1925), Clasicismul greco-roman și cultura românească (1937), Frumusețea poeziei homerice (1938), Tragicul la Sofocles (1939), Drama istorică la Sofocle și Euripide (1970). M. face istorie literară aplicată prin intermediul unor excursuri numite „cercetări cronologice”, referitoare la opere depărtate în timp. Ca folclorist, s-a preocupat, într-o viziune personală, de baladă, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288042_a_289371]
-
Pe drumul idealului, Cernăuți, 1919; Sofocles, I-II, Cernăuți, 1920-1925; Eroului de la Cireșoaia: Ion Grămadă, Cernăuți, 1936; Un sfert de veac de la moartea lui Petre Liciu, Cernăuți, 1937; Clasicismul greco-roman și cultura românească, Cernăuți, 1937; Frumusețea poeziei homerice, Cernăuți, 1938; Tragicul la Sofocles, Cernăuți, 1939; Aspecte din viața culturală a Bucovinei, București, 1941; Bucovina în cultura neamului, București, 1944; Drama istorică la Sofocle și Euripide, București, 1970. Traduceri: Horațiu, Scrisoare către Pisoni, București, 1916. Repere bibliografice: Predescu, Encicl., 528-529; Bârlea, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288042_a_289371]
-
de la dimensiune, dispoziție grafică la metaforism și sintaxă. O disperare blândă se citește în jocurile cu moartea (Jocuri), în versurile religioase, ludic-ermetice (Dansuri). Poezia se zbate între tăcere și țipăt și trece nestingherită din regimul gratuității ludice în cel al tragicului. O anumită influență bacoviană (tristețea, motivul ploii, simplitatea melodioasă), perceptibilă în ultimele două culegeri, se identifică mai clar în Biserica ploii (2001) sau în Spălarea apei (2001), unde moartea e sinonimă cu spaima de vid. Dacă lirismul se concentrase, S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
cu aspect de cântec, de incantație; „Pulbere, pulbere, / Mâna e negură, mâna e pulbere / Trupul e pulbere, sticlă și pulbere. / Vântul zăpezilor, lacrima tulbure” (Pulbere, pulbere). Trecerea ireversibilă a timpului, motiv central în Șah, melancolia din Sclav pe lave, răsturnarea tragicului în ironie prin lexic și structură poematică în Jocul par să nu aibă mare pondere, placheta de debut impunându-se prin coloratură, prin imagini, prin jonglarea cu mereu aceleași elemente ale universului. Metalele, roua, ploaia, lumina, ceața, focul, stropii revin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
și de către Socrate, care afirma că „cele mai mari binefaceri ne vin de la zei pe calea nebuniei”. Referiri la nebunie întâlnim și la Homer, subiectul Iliadei constituindu-l „divina nebunie” (theamania) a lui Achile. În Antichitatea clasică, nebunia ocupă spațiul tragicului, ea apărând ca o pedeapsă, o nenorocire și un blestem căzute pe capul oamenilor care se împotrivesc (hybris) voinței zeilor. Exemplele sunt numeroase la tragicii greci (Ajax, Hercule, Medeea, Oreste), dar și la autorii latini, ca Virgiliu (Sibila din Cumae
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și de civilizație. În Evul Mediu și Renaștere, mai ales, o dată cu trecerea în prim-plan a problematicii omului, în urma mișcării umaniste, nebunia apare din nou ca tematică socială, morală și medicală Dar, spre deosebire de Antichitatea clasică care o plasa în registrul tragicului, ca suferința cea mai profundă a omului; Renașterea plasează nebunia în registrul comicului. Nebunul încetează să mai fie personaj tragic, el apărând sub imaginea „bufonului”, care colorează decorul peisajului social și înveselește lumea. Aceeași concepție, de data aceasta dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Reluând problematica omului, romantismul aduce în mod inevitabil în discuție nebunia. O dată cu acesta se produce însă neta diferențiere a preocupărilor în două direcții: filosofico-morală (E. Schopenhauer și Fr. Nietzsche, până la S. Kierkegaard) și medico-morală (Ph. Pinel). Nebunia reintră în spațiul tragicului, al tenebrosului și misterelor (M. Foucault). La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX-lea se produce însă marea reformă, o dată cu opera medico-morală a lui Ph. Pinel, care va considera nebunia o boală mintală, iar nebunul - din damnat
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
întâmplător Marius Oprea selectează drept moto al unui capitol o „mostră” din gândirea sa: „Principala noastră problemă este lipsurile noastre”. Și alți ofițeri superiori gândesc rudimentar (pp. 152-156, 161-208). La fel ca în comediile cu Chaplin, dincolo de comic se ascunde tragicul. Oameni nevinovați au fost condamnați pentru „sabotaj”, fiind învinuiți de Securitate că au stricat „utilaje sovietice” la Canal, deși acestea au ajuns în România defecte, după ce au fost exploatate ani buni în construcțiile „Marelui Frate” (pp. 141, 182). Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
huligan naționalist (el „poartă pe umărul drept un susținător de armă” și vrea „transilvăneni fără Transilvania”). O chestiune finală ar fi aceea dacă totul în Pagini bizare e numai parodie, dacă nu cumva sensul e mai adânc. Existând „comedie tragică”, tragicul se poate disimula sub învelișul parodicului și al absurdului. Parodiind vorbirea în formule, U. semnalează implicit tragedia limbajului. Nu se poate vorbi eludând orice convenții, iar convenția devine, inevitabil, clișeu. Și cum gândirea comunică doar prin limbaj, ea riscă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
criză structurală, mai mult chiar o mutație istorică de mare amploare, pentru care s-au pregătit. Și nu în spirit neoliberal, cum acuză Attali, ci al celebrei lor economii sociale de piață, mai curînd ordo-liberale, decît neoliberale. Nemții au sentimentul tragicului, francezii duc totul în derizoriu. Astfel, Franța a ajuns să îngrijoreze marile cancelarii europene. Credeți că întîmplător "perfidul Albion" bate iar în retragere ? Cum să accepte orgoliul britanic să fie condus de o paiață ca van Rompuy ? Revenind însă la
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Unirea din Focșani, între 1937-1949. Între 1949-1953 a urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității “Al.I. Cuza”, imediat după absolvire fiind numit asistent universitar la Institutul de Căi Ferate București, la disciplina Algebra, iar din 1954 până la tragicul sau sfârșit a fost cadru didactic la Catedră de Matematică a Institutului Politehnic Iași. Aici a parcurs toate treptele ierarhiei didactice universitare (asistent, lector, conferențiar și profesor). Între 1982 - 1989 a fost șeful Catedrei de Matematică, urmând profesorilor Alexandru Climescu
Volum memorial dedicat foştilor profesori şi colegi by Alexandru Cărăuşu, Georgeta Teodoru () [Corola-publishinghouse/Science/91776_a_92841]
-
aceea inductivă, cu exemplificări din literatura universală și din cea română. Teoria dramei... a trezit ecouri favorabile, dar a provocat și serioase critici, de pildă, în revista „Convorbiri literare”, din partea lui Ghiță Pop. În replică, B., în articolul Din estetica tragicului (1900), retipărit în broșură, reia, cu noi precizări, discuția asupra subiectelor intrate în litigiu (vina tragică, eroul tragic, fatalismul în tragediile vechilor greci ș.a.). În estetica românească, el rămâne ca autor al celei dintâi cărți care se ocupă, într-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285755_a_287084]
-
dintâi cărți care se ocupă, într-un mod sistematic, de unele probleme de estetică a literaturii dramatice. SCRIERI: Teoria dramei, cu un tratat introductiv despre frumos și artă, Brașov, 1899; ed. îngr. și introd. Serafim Duicu, Craiova, 1995; Din estetica tragicului, Sibiu, 1900; Excursiunea școlară în Italia, Brașov, 1907; Societatea pentru fond de teatru român și domnul Zaharia Bârsan, Brașov, 1907; Directorul Virgil Onițiu. Sufletul și activitatea lui, Brașov, 1916. Repere bibliografice: Ghiță Pop, „Teoria dramei” de Iosif Blaga, CL, 1899
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285755_a_287084]
-
să-și joace nu numai prezentul, dar și trecutul, nu numai biografia, ci și genealogia, să se despartă, adică să demitizeze figura mamei, amintirea tatălui etc., cu o detașare de-a dreptul terifiantă pe alocuri. Dedramatizarea existenței, bagatelizarea solemnității, a tragicului chiar, ating în scurte texte culmi încă necercetate până acum de poeții români. Dar toată această licitație a marilor sentimente nu sfârșește în distanțare ironică și sarcasm, ci într-o reasumare. De aceea efectele comice, strălucite altfel, sunt pasagere. Tragicul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
tragicului chiar, ating în scurte texte culmi încă necercetate până acum de poeții români. Dar toată această licitație a marilor sentimente nu sfârșește în distanțare ironică și sarcasm, ci într-o reasumare. De aceea efectele comice, strălucite altfel, sunt pasagere. Tragicul existenței este reasumat împreună cu comicul ei inerent. [...] Disocierea ironică, spectaculoasă, sfârșește într-o îmbrățișare sentimentală. MIRCEA MARTIN SCRIERI: Familia Popescu, București, 1987; Cuvânt înainte, București, 1988; Arta Popescu, București, 1994; Caiet de citire și de caligrafie, îngr. și postfață Nicolae
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
de înalte în ambele contexte, încît "rezolvarea" conflictului constă, invariabil, într-un gest unic de distrugere, (eradicare, pulverizare), fie a întregului decor de derulare a faptelor, fie a cauzei inițiale a unei astfel de încleștări insolvabile. Sublinierea acestei specificități a tragicului și a tragediei are o importanță majoră, măcar în domeniul literaturii, dacă nu cumva și în alte teritorii disciplinare, precum psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
albul și negrul se combină, devenind gri, plusul și minusul se anulează reciproc, determinînd haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse, egale ca intensitate, a căror ciocnire duce la distrugerea/anihilarea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
refuzînd prizonieratul identitar. Conflictul cultural este, prin urmare, baza tragediilor autentice. Orice antagonism ireconciliabil se regăsește ultimativ în interiorul unei paradigme axiologice, de extracție culturală. Marile tragedii shakespeariene demonstrază faptul cu prisosință, impunînd, pînă la un punct, o regîndire a teoriei tragicului. Bibliografie William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman and Company, 1980. William Shakespeare. Hamlet. Traducere de Ion Vinea. București: ESPLA, 1955 William Shakespeare. Opere complete. Traducere de Ion Vinea, Mihnea Gheorghiu ș.a. București: Univers, 1987, 1988
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
materializate în volume cu impact major în zona intelectuală euro-americană: Tolstoy or Dostoievsky/Tolstoi sau Dostoievski (1958), o monografie critică întrucîtva comparativă asupra celor doi romancieri ruși, The Death of Tragedy/Moartea tragediei (1961), o replică teoretică dată filozofiei asupra tragicului, articulate anterior de către Nietzsche, In Bluebeard's Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture/În castelul lui Barbă Albastră: cîteva note referitoare la redefinirea culturii (1971), o contribuție importantă la impunerea studiilor culturale ca metodologie critică perfect acceptabilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]