745 matches
-
de poziția ei socială nesigură și de locul pe care îl ocupă în ierarhia cetății, scriitorul englez creionând un personaj mai puțin mândru și încrezător decât cel al confratelui său italian, conferindu-i, prin această conștientizare a propriei condiții, un tragism aparte.999 Personajul feminin adoptă o poziție rezervată, căci știe că este fiica unui trădător. Are toate atributele unei victime, deoarece societatea în care trăiește poate dispune de ea după bunul plac. Cresida vorbește despre rolul femeii în actul iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
oroare metafizică, fără explicații și fără a accepta vreo nuanțare. Iluminarea avută Încă de la șapte ani Îi furnizează, poate, cel mai puternic alibi pentru a Împiedica orice modificare a deznodământului funest. Notațiile sale se Încarcă, desigur, cu o aură de tragism, validând retrospectiv ceea ce, la cei mai mulți dintre scriitori, e simplă vorbărie neurmată de transpunere practică. Jurnalul lui Pierre Drieu la Rochelle, acoperind un segment extrem de dramatic din existența europeană și, firește, din aceea a autorului Însuși (Journal 1939-1945, Éditions Gallimard, 1992
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
resentimentele și nici o secretă admirație pentru delicatețea feminină. Privită dinspre punctul ei final, biografia lui Drieu nu pare a conduce acolo unde, În Idele lui Marte 1945, va sfârși implacabil. Încă tânăr (deși Își percepe vârsta cu un fel de tragism teatral, plângându-se de boli și necazuri pe care le va avea doar mult mai târziu), el trăiește cu un acut presentiment al dezastrului. Recapitulând, constată că nimic În viață nu i-a ieșit cum trebuie. Cinismul și răceala spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiunii, notațiile pline de disperare ale Virginiei Woolf și ariditatea unor note cvasi-contabilicești, din Jurnalul lui Liviu Rebreanu? Dar emfaza aproape adolescentină din notele lui Henri BeyleStendhal și patetismul rece al frazelor fără șir Înscrise În jurnalele lui Tolstoi? Dar tragismul cutremurător din Însemnările lui Kafka și scriitura albă, impasibilă, a lui Camus? Firește, asemănările nu sunt de suprafață. Mai mult, ele sunt irelevante atâta vreme cât vrem să comparăm cantitatea sau calitatea informației oferite. Toate acestea rămân lipsite de semnificație chiar dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e" "singura realitate și valoare pozitivă i se părea moartea, al cărei simț nu izvora dintr-o infirmitate, dintr-un conflict cu viața, dintr-o deziluzie", ci se manifesta "ca o simplă constatare ineluctabilă", vădind "un simț resemnat și fără tragism". Mai mult decât "lirismul propriu-zis", Bizu aprecia la Horațiu "prezența efectivă și eficace a morții, cu toate limitările aduse normelor unei vieți trăite fără iluziile voinței de putere". Evident că în personalitatea poetului tiburtin, asumată bovaric drept model ideal, studentul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fusese niciodată nenorocit în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu voise să fie fericit în același înțeles" și "își trăsese substanța vieții din toate virtuțile negative ce-l apărase de ravagiile furtunilor". Concluzia e că viața lui Bizu (lipsită de tragism, "banală și fără interes") nici nu trebuie, de fapt, "povestită". Într-adevăr, biografia omului fără însușiri nu poate inspira un povestitor (de tipul "moldovenilor" Creangă, Sadoveanu sau Dragoslav), dar poate face foarte bine obiectul unui roman ceea ce Lovinescu, ambițiosul romancier
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
explica mai bine "pe omul controversat și puțin cunoscut care era el însuși"64. Și tot consemnările cu caracter intim explică motivele pentru care scrisul lui Lovinescu devine "testamentar", lucru vădit în "relaxarea cenzurii sobrietății" manifestată "și în direcția pateticului, tragismului și confesiunii sentimentale, dar și în cea a condimentelor de limbaj caricatural, grotesc sau sarcastic"65. În plus, Lovinescu însuși a încurajat în repetate rânduri, după cum am văzut, procedeul confruntării textului literar cu subtextul său biografic. Nu mă voi angaja
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poate decît să depășească egoismele naționale și logica confruntărilor. Acest demers reprezenta o ruptură de trecutul statelor europene: dorea să realizeze unificarea în timp de pace, prin consimțămînt mutual și pe etape, antiteză a cuceririlor, prin dorința de a transcede tragismul istoriei. Aici este atins domeniul misiunii și se înțelege mai bine ideea de credință europeană avansată de anumiți creștin-democrați. Manifestul Uniunii Europene a Democrației Creștine (UEDC) proclamă: "Obiectivul nostru este realizarea unei uniuni politice, democrate și supranaționale a Europei. Guvernul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ar fi putut, desigur, să o aleagă pe cea de prețuitor și protector al artelor. De această cale l-a îndepărtat, mai întâi, dorința afirmării printr-o activitate creatoare independentă și, apoi, începând cu anii Primului Război Mondial, un sentiment acut al tragismului vieții, care nu putea fi armonizat cu acea existență senină ce i se potrivește unui mecena. Wittgenstein a fost astfel împins spre rupturi radicale, înfăptuite prin renunțări care au conferit vieții sale o aură de mister și de dramatism: participarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în acea vară în Norvegia și nu ar fi trăit mai mult de patru ani ca soldat. Ar fi fost el un alt om, și-ar fi dus viața mai departe altfel? E posibil, ba chiar probabil. Acea conștiință a tragismului vieții, pe care i-au imprimat-o experiențele războiului, a lăsat o pecete de neșters asupra sensibilității sale morale. Încă din primele zile ale războiului, Wittgenstein a trebuit să ia o decizie. Fusese scutit medical de serviciul militar cu un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fi semne arbitrare pentru a deveni sau redeveni, în termeni de mentalitate primitivă, semnale, mecanism inductor a ceea ce ele chiar semnifică..." (Les Bâtisseurs d'empire, 1959). Împărțindu-se între solar și nocturn, între cuvânt și tăcere, între râsul concesiv și tragism, și între mii de alte repere opozitive (cu accente pe o pantă ori pe alta), creatorul de excepție, căutător înverșunat, acționează într-un mobilism continuu. Numai moartea, începând cu momentul Marii Treceri, e imobilism definitiv; moartea-finitudine (la Platon ritm în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în cîte o boabă de rouă, în fiecare dintre universuri, cu toate spaimele lor infinite; soarta omului e, oricum, dincolo de ele. Așa cum o picătură de apă închipuie oceanul, un om conține întreaga rasă umană. Manifestîndu-și răutatea, el a devenit centrul tragismului universal. Fiecare suferință a fost activată prin intermediul omului, boala omului s-a răspîndit la toată făptura, tristețea sa a luat chipul fiecărei ființe. Întreaga existență a devenit tarată, iar omul a concentrat și declanșat întregul ei tragism. Acesta este anti
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a devenit centrul tragismului universal. Fiecare suferință a fost activată prin intermediul omului, boala omului s-a răspîndit la toată făptura, tristețea sa a luat chipul fiecărei ființe. Întreaga existență a devenit tarată, iar omul a concentrat și declanșat întregul ei tragism. Acesta este anti christul. Omul poartă în sine două infinituri. El este regina albinelor în jurul căruia se ațin roiurile de sus și roiurile de jos și produc mierea cea mai gustoasă. Totodată, omul a devenit și trîntorul, care fecundează regina
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
mai mult de starea de plenitudine, cu cât tot ea înmulțește ocaziile plăcerii. Mizeria abundenței, obsesia Peniei: sub Edenul abundenței se ascunde un nou butoi al Danaidelor orchestrând nesfârșita frustrare a tuturor. Un neotragism a pus stăpânire pe viețile noastre: tragismul „satisfacției etern nesatisfăcute”24. Contexul economic și social s-a schimbat, ideea „ororii” consumeriste își continuă drumul. Ea este sistematic exprimată, cu mai multă sau mai puțină violență, în presă, în cadrul curentelor antipublicitare, în mișcările New Age, de către intelectualii consumofobi
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
bucuriilor furate, să trăiască într-o stare de frustrare de nelecuit? Să ne ferim de beția conceptelor și a înclinației facile spre catastrofism. E suficient să ne raportăm la experiențele din viața cotidiană pentru a înfrunta așa cum se cuvine problematica „tragismului” consumului. În perioadele de hiperconsum, visăm mereu, ni se spune, la ceea ce nu avem, la ce e mai frumos și mai scump: în loc să se bucure, fiecare suferă că nu poate accede la bunurile de care se bucură alții. Chiar așa
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
în rândurile unei bune părți a populației. În aceste condiții, Penia n-ar putea fi metafora unei penurii luxoase și a fugii înainte a nevoilor; ea desemnează apariția unui pauperism care, deși de un gen nou, aduce cu sine un tragism al consumului așezat pe baze mult mai realiste. În cursul fazei II, prosperitatea economică, angajările cu normă întreagă și statul providențial par să poată asigura eliminarea pauperității prin ridicarea generală a nivelului de viață. Chiar dacă marea sărăcie subzistă, ea apare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
forța lor atrage, împinge mintea spre delir! Și câtă frumusețe sfâșietoare descoperim și în dansul delirant al femeii, în sufletul căreia e vie prezența unei fantome absente! Mai mult decât atât, ca și cum ar vrea să cristalizeze într-o metaforă poetică tragismul fantomei rămase inaccesibile și tăcute, în aceeași piesă no e introdusă povestea regelui din Kan. Incapabil să se consoleze după moartea iubitei sale, nobila doamnă Ri, regele pune să-i fie pictat chipul pe un perete al pavilionului Izvorului Liniștit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
proprii asupra unei modelări de sine utile pentru a genera jubilare adevărată și plăcere autentică. Pentru că viața merită să fie trăită; nu este decât una; ocaziile de neplăcere, de suferințe și necazuri sunt prea numeroase ca să mai sporim și noi tragismul existenței prin nepricepere, incompetență ori prin ignorarea a ceea ce trebuie făcut. Într-o lume fără măreție, fără noblețe, copleșită de meschinărie, marcată de fragilitate și de efemeritate, în fața numeroaselor supărări și a nenumăratelor ocazii de suferințe fizice și psihice, atunci când
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
își așază printre primii palatele conceptuale dincolo de bine și de rău. Lumea merge, târâș-grăpiș, pentru că majoritatea oamenilor se mint, se iluzionează, construiesc decoruri de teatru în care-și spun povești. Pentru a nu privi în față mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a evita să privească ceea ce trebuie văzut. Negare, rea-credință, refulări, proiecții, bovarism, tot atâtea mecanisme de apărare organizate
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de rezistență, vechilor construcții, care necesită demolarea; prezentul/viitorul care solicită o nouă abordare urbanistică din perspectiva gândirii socialiste, o nouă viziune. Ca Într-un diptic, se pot vedea de o parte ruinele trecutului - „memoria implacabilă a aparatului a reținut tragismul acestei imagini”45 - și prezentul - „ăiar ochii prezentului admiră două Înaripate Împliniri arhitecturale și constructive, armonios integrate În peisajul citadin (Blocurile Casata și Grădinița)”; sau: „Pe fostele vetre ale dureriiă” - trecutul dezastruos -, față de prezentul luminos - „ănoi și superbe eflorescențe, Însemne
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
rătăcind caraghios și groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor ce dau sens moral vieții. Prin neașteptate tranziții din real în imaginar, de la un context social care poate genera și alienarea morală la tragismul existențial survenit ca expresie a lipsei de adevăr și de autenticitate a vieții, autorul conferă piesei sale o dinamică în stare să intereseze, luminînd, prin contrast, aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul rînd, echilibru lăuntric
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de regie (ba chiar bănuiesc că este unul din cele mai izbutite roluri ale sale din ultimii ani), dar cred că linia generală a personajului a fost gîndită într-o cheie prea blajină, prea bonomă, ceea ce estompează în mare parte tragismul condiției sale umane. Îl secondează, în schimb ireproșabil, Violeta Popescu (Mina), o mască a durerii resemnate, cu o privire terifiată de sălbătăciune rănită. În două roluri mai puțin importante, Florin Mircea (Ștefan) și Liana Mărgineanu (Vera) completează strict și eficace
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Piesă psihologică avînd ca fundal politic totalitarismul antedecembrist, " Mașina de vînt" e mai mult un poem dramatic al stărilor / ipostazelor între bărbat și femeie, un joc al renunțărilor, al pasiunilor și încleștărilor care nu poate sfîrși decît în derizoriu sau tragism. Autorul a ales să-și regizeze singur piesa, încredințîndu-le celor patru interpreți partituri dificile și nuanțate. Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Călin Chirilă și Livia Iorga dau viață unui spectacol plin de sensibilitate și emoție, în care realismul și metafora, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu te-ai săturat, / C-o curs sângele șuvoi / Din voinicii de la noi / Și din gospodari ca noi."100 Prezența altor variante lexicale pentru arhetipul "pământ" lut, țărnioară, rădăcini, țară, mormânt pune în evidență tragismul unui destin potrivnic, construcția lirică realizându-se gradat, secvențial, în funcție de ipostazierea semnificațiilor originare: "Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi ani o tot plouat / Și nu te-ai mai săturat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]