2,431 matches
-
verde). Deoarece, implacabil, „la etajul patru/ capac peste moarte era cerul” (odată). Așadar un melanj de anecdotic, suspans, prozaism dinadins sfidător, o delicatețe dură, de tip „american”, asupra căreia, ca din întîmplare, binevoiesc a cădea reflexe, fie și contorsionate, ale transcendenței: „îngeri tereștri,/ privesc magnoliile fără să le miroasă,/ columbianca johanna villamil/ își desface mîndră părul, nu și labiile, (...) și cerul așteaptă pînă la plictiseală recolta de suflețele fragede,/ își spun îngeri tereștri și zîmbesc” (de un delete). Impresia generală e
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
un spațiu neclintit și absolut, un mister irațional prin care circulă demonii și zeii. Este tărâmul pe care nu îl vede decât un oculus imaginationis, de care vorbește Robert Fludd, tărâmul imperceptibil, dar atât de copleșitor al fantasmelor și al transcendenței. De o parte e lumea rațiunii și a ideilor văzute ca măsură a tuturor lucrurilor, de cealaltă parte o fenomenologie a iraționalului, un tărâm al misterelor pe care îl vizitează doar poeții și profeții. Amândouă lumi determină destinul omului, de
Originile oculte ale fanteziei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3428_a_4753]
-
drept țintă buna orientare și conduită în viață. Andrei Pleșu interoghează adevărul parabolelor christice cu o privire proaspătă, cu o percepție mobilizată de interesul metafizic față de tensiunea morală și religioasă a acestor narațiuni minimale din care se deslușesc irizațiile unei transcendențe eliberatoare: „Cui vorbește Iisus? Am constatat că discursul său nu exclude pe nimeni, că vizează, în final, o «descoperire» globală, fără discriminare, dar că ceea ce nu poate (respectiv nu vrea) să facă e să siluiască libertatea auditorilor săi. E dreptul
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
întregului. Autorul ne determină să percepem adevărul parabolelor biblice ca pe o modalitate de a ne sustrage atracției nocive a habitudinilor cotidiene, orientându- ne spre irizările unei gândiri dispuse să facă saltul spre metanoia, spre geometria esențializată și inefabilă a transcendenței, spre un decor sacru ce mizează pe verticalitate, centralitate, amplitudine spațială și deschidere. Ilustrative, în acest sens, sunt enunțurile privitoare la dinamica rugăciunii, ca formă de armonie cu Înaltul, ca modalitate de asumare a unei comuniuni, necesare, cu transcendentul, prin
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
decorului, în vreme ce, pentru neștiutori, același decor e opac. Parabolele seamănă cu un asemenea decor, cu o imagerie anume gândită pentru a conspira și deconspira în același timp o comoară ascunsă”. Ce altceva este, oare, Adevărul ca poveste decât modularea extazului transcendenței în carnea catifelată a unei epici exemplare, ce transpune, inefabil, nevăzutul în văzut, indeterminatul în determinat, necuprinsul în spațiul minimal al enunțului aforistic. Theodor Baconschi observa, de altfel, că „Hristos fiind Cuvântul, descifrarea parabolelor este necesarmente logocentrică - dar deloc platonizantă
Adevărul ca parabolă by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3448_a_4773]
-
exemplul concret - o critică a societății de consum capitaliste și, mai larg, a postmodernității, văzute - aceasta din urmă - ca o epocă a contingenței, a diseminării, a suprafețelor sau a „simulacrelor” (cu termenul lui Baudrillard), pe scurt o epocă lipsită de transcendență, de preocuparea metafizică. Or, „viața umană în afara iluziei metafizice e imposibilă” - scrie Gheorghe Crăciun, vechiul promotor optzecist al postmodernismului (ca formulă de frondă, de impunere teoretică și generaționistă, în anii ’80). Așa cum notează în primul eseu, „Pe un peron de
Despre viciile lumii postmoderne by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/3516_a_4841]
-
sideful negrăit și vrednic/ licărul seminal/ smălțuie embrionul divin/ în uterul nopții (...) și rupt de carnea veche/ ce miros acriu de placentă/ poartă prin cete/ Îngerul prea ostenit de strigarea/ numelui meu” (Cîmp luminos țesut din raza minții). Aspirația spre transcendență e aici cu atît mai semnificativă cu cît străbate stratul anatomo-fiziologic, uriașul freamăt trupesc spre a-și articula imaginea. Drumul terestru, constrîns pînă la un punct de visceralitate, capătă o perspectivă ascendentă. Deși „întîrzie”, duhul își semnalează prezența: „am găsit
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
și cu ghilimele). E dificil, însă, de translat modernismul lui Mureșan în postmodernismul generației sincrone cu debutul său. Observînd paradoxul, Mușina îl teoretizează. Ar fi vorba de o „imposibilitate” (din nou, ghilimelele autorului) pe care o face posibilă „talentul poeților”. Transcendența este „trăită ca eveniment «real» al eului”, eul devenind „sistemul de referință”. Nu e greu de observat că această formulă categorială ar putea include și poezia lui Mircea Cărtărescu, pe dimensiunea ei vizionară desfășurată de la elementele cele mai „umile” ale
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
cu rol de fundament al lumii, hramul unui gînditor scade pînă sub pragul minimei valori. De aceea a fi minor în filosofie nu e consecința unei inaptitudini pentru distincții abstracte, ci urmarea unui handicap de observație. Nu ai fler pentru transcendențe, și de lacuna aceasta nu te poate vindeca nici un jargon. Pritocești sterp calambururi și te miști pe mici suprafețe semantice, în jurul unor chichițe verbale fără orizont numinos, adică faci analiză sterilă cu expresii la modă, fără o perspectivă care să
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
trei volume, astfel alcătuite, dezvăluie și trăsăturile care diferențiază echinoxismul poetic - pornind de la elemente comune, cum ar fi blagianismul sau baladescul - de lirica promovată de reprezentanții Cercului Literar de la Sibiu. Acest baladesc echinoxist este de factură orfică, cultivând miticul și transcendența, iar nu livresc și intelectual, ca la Radu Stanca sau Doinaș. Nu aventura limbajului i-a preocupat pe poeții de la Echinox, ci recuperarea în neo-modernitate a singurei modalități poetice (și intelectuale) din perioada interbelică încă nereprezentată în poezia generației șaizeci
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
optzecistul Al. Cistelecan taxa, de altfel, acest limbaj echinoxist drept „entuziast-emfatic”: o apreciere care trădează, zic eu, nu neaderența criticului la text, ci diferența dintre generații... De asemenea, aș remarca - pe lângă substanța „filosofică” (adică mitică, preocupată de sacru și de transcendență) a poeziei lui Horia Bădescu - și o altă trăsătură a ei care o individualizează, în interiorul echinoxismului, ca și în afara lui: importanța pe care o au meșteșugul și travaliul asupra versului. Culminând în Ronsete (specie inventată chiar de poet), tehnica versului
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
despre tine” (Neputința luminii). Semantismul reflectării, al reprezentării corporalității e cât se poate de elocvent în Portret de femeie, desen emblematic al organicului pur, al concreteții carnalului ce adastă, ca într-un palimpsest, dinaintea unor sugestii și irizări ale unei transcendențe abia bănuite: „Ne-am desfăcut atunci. Ne-am închinat/ ca după o masă cu bucate curate,/ ca după o mărturisire spusă cu buzele celuilalt,/ deci fără ocolișuri./ Tu nu știi că în acest răstimp perdeaua din templu/ s-a despicat
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
prin redarea gradată a luminii și umbrei, fie printr-un contrast violent între lumină și umbră. Ceea ce în pictură generează un anumit dramatism al compoziției dincolo de logica narativului și a tematicii, la Sokurov devine mistic, o formă obscură, difuză de transcendență sau cu un termen care nu este tocmai fericit ales în acest context, metafizic. Aceasta pentru că nu există aici nimic din rigorismul german al subiectului. Încă o dată, Faustul lui Sokurov este rusesc, prin urmare ghidat de un fel de nebunie
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
liniștea pe măsură ce se vorbea mai mult despre ei”. Așadar povestirea ca o modalitate de redempțiune... Romanul conține diverse mișcări speculative, aidoma unui om care poartă-n spinare o povară grea, spre a-și atenua efortul. Țelul urmărit: un inefabil, o transcendență sui generis, care să semnifice evadarea din lumea suferinței („ceea ce voiau ei să cucerească nu se află pe lumea aceasta”). Ori reducția la virtualitate: „Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi înnodat la
Un soi de epopee by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3377_a_4702]
-
la suprafață nu ca violență pură, ci ca o formă de sacru camuflat. Eroul ataraxic al lui Refn, Julian, se oglindește în implacabilul Chang, un maestru care înaintează tăcut pe calea lui; tăcerile converg către o formă de iluminare, de transcendență într-o lume care pare închisă etanș în cercul violenței. Din prima clipă, Julian pare edificat asupra inutilității oricărui demers de a-l opri pe implacabilul Chang, resortul unei mașinării distructive s-a pus în mișcare. Însă filmul dedicat lui
Despre zei și neoane by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3379_a_4704]
-
Petru Creația, la un dualism spirit-natură, care va fi depășit de autor în Luminile și umbrele sufletului. Gîndirea etică a lui Petru Creția cunoaște o evoluție: în timp ce în scrierile din anii '70-'80 nu există nici o raportare a eticului la transcendență (fie și într-un limbaj criptic ca în Minima moralia de Andrei Pleșu), Luminile și umbrele sufletului (1995; ediția a II-a, postumă, nemodificată, a acestei cărți a apărut în anul 2000 sub titlul Eseuri morale) este în esență opera
Petru Creția ca filosof by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/14876_a_16201]
-
Creatorului. Eu sunt un om al Creatorului, îl reprezint numai dacă fac tot ceea ce pot, cât mai apropiat de chipul Creatorului, chip pe care mi l-a dat și mie. D.P.De altfel, nici n-ai putea atinge culmile cunoașterii, transcendența, fără să parcurgi, să te confrunți cu experiențele pur umane� M.L.C. E adevărat, dar tocmai pentru a nu fi prost înțelese, experiența umană nu înseamnă a face cutare lucru interzis ci, mai întâi, să te folosești de toate simțurile pe
Dialog inedit cu Maria-Luiza Cristescu: Arca lui Noe by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Imaginative/14976_a_16301]
-
focul își joacă limbile prin aceste poezii: ,chipurile noastre se sting", ,numai sarea de pe cuvintele noastre/ mai pâlpâie în lumânări", ,pocăința stâncilor aprinde pustiul", ,pletele lui Dumnezeu ard în păduri", ,se aud sărbători în zăpada ce arde"... Focuri bengale ale Transcendenței - căci secvența finală (,pletele lui Dumnezeu ard în păduri" ori ,prin tibia lui Dumnezeu") e nu doar la propriu, ci și la figurat una terminus, un capăt de drum, un reper de nedepășit. Traseul poetului începe și sfârșește în punctul
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
Ștefan Călărășanu a realizat două lucrări, perfect individualizate, a căror miză expresivă este foarte diferită în pofida unității stilistice care marchează profund opera sculptorului. Relația dintre pasiv și activ, dintre feminin și masculin, dintre volum și suprafață, dintre substanța imanentă și transcendența universului livresc este miza întregului scenariu pe care Călărășanu l-a imaginat la Baia Mare. Clopotul, o formă stabilă în repertoriul său de forme, și alfabetul opac, reperul grafic desemantizat, o altă constantă a imaginarului pe care sculptorul l-a acreditat
Un spațiu al contrariilor - simpozionul de la Baia Mare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11123_a_12448]
-
de stare civilă. "Aceste acte de atribuire (adesea publice și solemne), operate sub controlul și garanția statului, sunt astfel de desemnări rigide, adică valabile pentru toate lumile posibile, care dezvoltă o adevarată descriere oficială a acestui gen de esență socială, transcendență fluctuațiilor istorice..."18 Bourdieu consideră că povestea de viață se apropie mai mult de modelul de "prezentare oficială de sine", aproape de anchetă judiciară sau polițienească, motiv pentru care ea implică un surplus de constrângeri și cenzură. În povestea vieții se
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
unei lumi". Ea are revelația ființei răvășite, a universului pustiit, cu echilibrul și armonia pierdute. Frântura finală de vers din Apostolul: "Ardealul n-are Dumnezeu" e în măsură să dea rezonanță extraordinară lamento-ului. Afirmația nu trebuie speculată în sensul transcendenței goale. Ar fi exagerat. Credința religioasă e fundamentală în poezia lui Goga. Dumnezeu pune la încercare credința unui întreg popor prin suferințele pe care i le provoacă: Ardealul din poezia lui Goga e atât de deznădăjduit încât pare că nu
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
retras provizoriu dintr-o lume supusă suferinței. Avem aici revelația singurătății esențiale a unei lumi părăsite de divinitate: un neam întreg înalță "străină rugăciune" "spre Dumnezeul rece-al morții". E fiorul unei profunde pătimiri sau cumplite ispășiri. Speranța există, totuși. Transcendența nu e goală. Eliberarea Ardealului e echivalată cu mântuirea. Codrul înfiorat, pătruns de "amarul cântării" (în poemul Dimineața) ar putea fi martorul izbăvirii: "Deschideți larg poarta, cărunților brazi,/ Să vie-mpăratul măririi,/ Să mângâie jalea nestinsului dor,/ Să-mpace durerile
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
dintre personaje - și trebuie să convenim că avem de-a face cu un alexandrin aproape perfect mai degrabă decît cu o fugace analiză psihologică. Comparați însă citatele de mai sus cu această prozopopee lapidară, ,fenomenologică", care lasă să strălucească o ,transcendență goală", inomabilă: Ea ascultă cuvintele, liniștea, zumzetul îndărătul ochilor săi. E ca și absentă. Privește peretele gol. Se numește Vanadé." (Alain Robbe-Grillet, Topologie d'une cité fantôme, 1976). Ar fi o greșeală să înțelegeți că Ludo, Meyer (personajul lui Echenoz
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
Ființei.” Înțelegem, prin versurile lui George Popa, ca și Creatorul, la rândul Său, are puteri controlate. De cine? Aici plutește încă misterul. „Mai sus de cer, mai sus de zei Misterul e esența. Acesta-i cel dintâi temei Ce-ntrece transcendență”. Da, continuarea propusă de autorul nostru, aici în ipostaza de Hyperion, se demonstrează a fi un exercitiu liric contemplativ, tulburător, autoevaluator. Spiritul eminescian a ales, în cele din urmă, condeierul cunoscător practicant al învățăturii metafizice. Fiindcă, în spațiul această prin
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
caracterizarea geniului, cu instrumentale lirice atribuite de George Popa lui Eminescu, rămâne memorabilă, fiindcă ajunge să pășească liber în absolut: „Doar geniu-atinge pur si sfânt Supremă libertate.” O viziune integratoare a Luceafă rului, leitmotivul definitoriu în lirica eminesciana, aceea de transcendență spirituală, de transtemporal, spre deosebire de intratemporalul cucerit de Faust. 1. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Critică (1967), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1970), profesor de medicină internă... George Popa a confirmat în toate cele înfăptuite. A obținut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]