908 matches
-
goi și din răni îi picura încet sângele și înroșea pământul de dedesubt... Fantoma vie, deși oarbă, putea auzi bine și mi-a cerut în dialectul său niște apă să-și ușureze setea. [Crèvecoeur îi dă sclavului apă:] cu mâini tremurânde am dus cana către buzele nefericitului... Acesta a auzit zgomotul făcut de cană atunci când a trecut printre gratiile cuștii. "Îți mulțumesc, om alb, pune otravă și dă-mi." "De cât timp stai aici?", l-am întrebat. "De două zile și
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sub lovituri de bâtă să sărute dosul celorlalți 4. Prin vara lui 1951, un țăran a fost obligat să își lovească fiul, F.M., care avea în jur de 18-20 de ani, dar a refuzat răspunzându-i lui Țurcanu cu vocea tremurândă și printre lacrimi: „Cum să-mi pălmuiesc copilul, nu l-am pălmuit când era mic, că n-a fost nevoie”. Neimpresionat, Țurcanu a insistat: „Îți dau ordin să-l pălmuiești” și l-a împins pe I. înspre fiul său. Cei
[Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
am dat seama că se întâmplase ceva foarte grav din punct de vedere politic. Ajuns la locuința lui Mișu Antonescu, acesta abia mai putea să articuleze câteva cuvinte. Era într-o stare de om pierdut, livid la față, cu buzele tremurânde, cu privirile înspăimântate și rătăcite în gol. Abia a reușit să îngăime câteva cuvinte: << A fugit Horia Sima.>> Ajunși la Președinție, Turtureanu a luat contact cu Legația germană din București, cu Legația română din Berlin și cu Serviciul Secret de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
atent, chiar și atunci când ni se spune să stăm „grupați câte doi” și „lumânările și candelele nu mai pot fi aprinse acum, sunt prea multe, dar se va ocupa cineva mai târziu”. Undeva, vizavi de mormântul propriu-zis, arde cu flacără tremurândă un covor întreg de candele roșii, galbene, portocalii. Cred că noaptea, în timpul privegherii ce are loc la mormântul acesta, efectul trebuie să fie covârșitor asupra ochiului și inimii pelerinului. Crucea încrustată în scoarța copacului și ofranda în bani de la rădăcină
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
spune nimic, mănâncă dintr-o înghețată cilindrică, multicoloră, pe care a primit-o de pomană de la un domn bărbos, ce distribuia deliciosul produs celor din jur dintr-o cutie de carton ținută sub braț, spunând doar atâta, cu vocea ușor tremurândă : „Să fie de sufletul mamei mele, o chema Ioana, ca pe Sfântul, tare-i mai plăcea înghețata, să mănânce și ea cu noi, pe unde o mai fi ea acum”. Mănânc la rândul meu o înghețată oferită de domnul cel
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
încet și moșul ne privea, ofta și ochii îi lăcrimau. În pragul casei își făcu apariția un om, adică cred că era un om, pentru că încă putea îngăima cîteva cuvinte: O înghițitură..., domnu' Vasile..., pentru cuțitul ăsta... Cu o mînă tremurîndă întinse un cuțit fără mîner, ruginit și vai de el. Bunul nostru moș Vasile se scoală, prinde vietatea și o dă afară, departe de privirile noastre. Busculada ne-a înmărmurit și ne-a oprit din mîncat. Carolina și cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Deci telefonul a fost ascultat. Contez pe efect și insist: Hai să-ți redau conversația, din memorie... "Mîine se rezolvă. Am emoții..." Vă rog, dom' primar... Ce propui? Îmi dau demisia... Dă-ți-o! Îi întind hîrtia. Scrie cu mîna tremurîndă. Nu simt milă, ci silă. Pun rezoluția " Se aprobă" și-mi reiau activitatea. Continui să fiu misterios. Spre luare-aminte. Drepturile omului, legea, mandat, autorizare de ascultare. Vax! Doamna aceea, Dumnezeu să-i dea sănătate și ani mulți, poate citește aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Pe unde apucăm. Lumea are lacrimi în ochi. O bătrînă plînge în hohote! Prezentatoarea se apropie cu șiretenie de biata ființă. De ce plîngeți? Un copil al nimănui... Eu îi dăruiesc pensia mea pe șase luni! Bătrîna întinde, cu o mîna tremurîndă, fîșicul de bani. Bumberică lasă ochii în jos și, cu mișcări încete, ia banii. Lumea este înduioșată. Se plînge abundent, pe săturate. S-a mutat Bumbărează? întreb a doua zi. Da. Dar ieri a venit cu cartușe de Kent, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sînt român trimis în misiune în afara granițelor, latru jalnic și fără convingere. Președintele nostru era un Saint Bernard, cu un bot mai mare decît capul meu. Țipă: Întîi dă osul, Simirade! Am urcat plouat pe punte și, cu o labă tremurîndă, întind osul. Îndrăznesc totuși să protestez puțin: Traiane... Constituția... fără decret... Decretul îl semnez eu și acum, te rog să mă crezi, am mare nevoie de oase. Uite ce am în spatele meu. Înțelege, omule, pardon, cîine! Traian, cu un gest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întuneric ce ne înghițise literalmente. Pentru a ne deplasa în spațiul intim unde însuși regele merge pe jos, ne cuplam doi câte doi pentru a ne face curaj și pentru a ne ține lumânarea unul celuilalt. La lumina sărăcăcioasă și tremurândă a lumânării, înaintam încet, cu grijă, pentru a nu se stinge flăcăruia călăuzitoare. "In foveam cadunt qui sine lumine vadunt" (Proverb latin) (În groapă vor cădea cei care vor merge fără lumină.) E adevărat că forța de iradiere a sistemului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
fiți atenți! Mircea, ai grijă de frații tăi! Da, mama. Și am pornit însoțiți de prietenul nostru, Leu, care, supus unui post prelungit de natură secularizată, ajunsese un ghemotoc de blană ce numai printr-un miracol înainta pe picioarele-i tremurânde. Am depășit casa familiei Condor, mergând pe strada a IX-a, în direcția dispensarului uman. Ne deplasam în aceeași coloană de tip indian, capul ei fiind Mircea, surclasat de bietul cățelandru care de slăbit ce era înainta cu dificultate, lăsând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
an. Înainte, magazinul avusese norocul să obțină un venit de 20 000 de dolari. Judith fusese un om de afaceri admirabil, o soție și o femeie minunate. Se afla acum în curte. Zăbovi să închidă poarta după el cu degetele tremurânde și urcă în grabă scările până la ușă. Încă tremurând, introduse cheia în broască. Îl mistuia graba, convingerea că trebuia să intre cât mai grabnic cu putință. Pe măsură ce ușa se închidea ușor în urma lui, văzu că ceasul din hol arăta că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
forma unei balerine În costum de Înger cu aripi albe. Dacă Mefisto e acceptat ca „realist“ În cabinetul lui Faust, de ce n-ar fi și un Înger?! Îngerul bun Îl atinge pe Faust și, delicat, Îi ia pana din mâna tremurândă, pentru a-l Împiedica să semneze. Din partea opusă, un Înger cu aripi negre apare și, cu un gest brusc, Îi smulge pana din mână Îngerului alb, i-o dă Înapoi lui Faust și-l forțează să semneze. Acest Început era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cum i se spunea, nos talgia acțiunii conducându-mă la un divorț, categoric și absurd, cu muza favo rită, Terpsihora, căreia n-am mai putut să-i suport, vreme de zece-cincisprezece ani, farmecul aromitor al liricii sale, smuls din coardele tremurânde de citară. ÎNSĂ ACEASTĂ CARTE A MEA - VENITĂ MULT MAI TÂRZIU și ca un produs hibrid Între proză și poezie sau cântec, lucru care nu strică urechii și nici nu șade rău, fiindcă Aristot laudă acest fel de scris, care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tâmplă. Ai tu cataplasmă pentru aiastă nevăzută rană. Ai?!... Arhimandrit!... Mitropolit te fac! Am!!... Am!! se repede bătrânul îmbiindu-l cu o ulcică de pe policioară... Ce-i aicea? Afion ... Îți alină durerile toate ... Toate?! Toate! Fantastic! Ia ulcica cu mâinile tremurânde, o duce la buze.... Șovăie... O sucește.... O răsucește. Încet, o pune pe masă: Durerile zici? Toate?... Toate! Lasă-le! Să mă doară! Ale mele-s! Le merit! Rana aiasta-i prea adâncă și n-are leac de tămăduire. Lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și iese plutind ușor pe ușa de taină. Maria, singură, cu privirile rătăcite în gol... Oblonul zgâlțâit de vânt se lovește de perete. Maria se ridică, îngenunchează pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos, și care, într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Zboară! Și, odată cu ea, trecem și noi... Uite, mangosâta aiasta, arată el clepsidra fir cu fir, ne fură clipele, zilele, ne fură viața... Doar moartea o oprește... Și tu?!... Ce stai ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de o ilustrație, intitulată FARFURIA DE LEMN. Un bătrânel plăpând locuia cu fiul său, nora și nepotul Mâinile îi tremurau, vederea îi era încețoșată, iar mersul clătinat... Toată familia mânca de obicei împreună. Dar bunicul mânca foarte greu din cauza mâinilor tremurânde și a vederii slabe. Mazărea se rostogolea din lingură pe podea, iar când apuca paharul, laptele se împrăștia pe masă. Atunci fiul și nora sa au pus o masă în colțul camerei, unde bunicul putea mânca singur, în timp ce familia se
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
am luat biletul de examen cu tema “numărătoarea globulelor albe”. M-am așezat la masa de lucru, am solicitat instrumentele necesare și doamna Vasiliu mi-a Înțepat degetul cu acul lui Franke ( Încă nu era scos din uz). Cu mâna tremurândă de emoție și de ce nu, de frică, m-am apropiat cu pipeta Potain de platina microscopului pe care Îmi așezasem camera BűrkerTurk. Totul era bine, dar celulele nu apăreau În câmpul microscopic. La o privire mai atentă am observat că
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
obligat sub lovituri de bâtă să sărute dosul celorlalți. Prin vara lui 1951, un țăran a fost obligat să își lovească fiul, F.M., care avea în jur de 18-20 de ani, dar a refuzat răspunzându-i lui Țurcanu cu vocea tremurândă și printre lacrimi: ' Cum să-mi pălmuiesc copilul, nu l-am pălmuit când era mic, că n-a fost nevoie'. Neimpresionat, Țurcanu a insistat: 'Îți dau ordin să-l pălmuiești' și l-a împins pe I. înspre fiul său. Cei
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
politic din orașul Constanța, dansa cu o femeie aproape goală, având doar o ață între fese. Într-un moment al dansului, femeia își ridicase un picior și-l așezase pe umărul partenerului, afișând pe întreg ecranul televizorului, fesele ei goale, tremurânde, cu o ață între ele. Femeia era durdulie și i tremurau dezgustător grăsimile, ca o piftie. Noi toți plătim și întreținem T.V.-ul și de multe ori ne arată doar fundul gol. Pe alte canale sunt prezentate filme cu sex
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE by NARIH IVONE () [Corola-publishinghouse/Science/810_a_1736]
-
Ă, și Mihai Gafița, redactorul-șef și factotumul acelui monstru editorial, și ne-am așezat pe o banchetă, la perete, alături. Cineva ne-a adus de jos, de la serviciul tehnic, un exemplar al romanului, eu l-am luat cu mâinile tremurânde și mi-am afundat fața în el, prima mea „odraslă ideatică”, de a cărei realitate și naștere m-am îndoit ani lungi, „vis, utopie” pentru care am dat, inconștient și sinucigaș, la o parte, într-un soi de nebunie, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
atletic, cât mai cu seamă omul umil, gârbovit de nevoi, autorul știind că aceștia sunt indicii profunzimii în viață, ca și în artă. Precum Blaise Pascal, referitor la sculptură, profesorul vede omul în scrisorile sale comparându-l cu o trestie tremurândă, mereu fragilă, aflată permanent în bătaia vântului, trestie care se înclină până la pământ, dar nu se rupe, orice ar urma. Nu spunea Heidegger, că „omul viu, adevărat, s-a născut din grijă și trăiește zilnic pe versantul acesteia, preocupându-se
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
acum. Hai s-o lăsăm moartă. - Mi se pare rezonabil, am murmurat, amabil, întorcându-mă la ziare. Am încercat să sorb o înghițitură bună, dar sucul s-a revărsat peste buza paharului, așa că l-am pus pe masă cu mâna tremurândă. Înfuriată de tonul meu relaxat, Jayne se dezlănțui încă o dată. - E ilegal, Bret. Doar pentru că s-au consumat în casa noastră... - O reședință privată! am urlat și eu. - ... nu înseamnă că e mai puțin ilegal. - Sigur, tehnic vorbind nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]