598 matches
-
pe fondul neînțelegerilor cu sora sa, Lucie (Lucienne) pentru succesiunea tatălui său, reia luptele cu adversalul său Guy al II-lea Embriaco, senior de Gibelet care o sprijinea. Guy caută o alianță cu Templierii, Bohémond răspunde distrugând clădirile acestora din Tripoli. Templierii ard fortăreața Boutron și asediază Tripoli. Când templierii se întorc, contele Bohémond trimite trupe pentru a asedia Gibelet. Guy Embriaco, însoțit de câțiva cavaleri, așteaptă trupele contelui în apropiere de oraș unde se dă o sângeroasă luptă al cărui
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
mai 1268, după numai două zile de asediu, garnizoana de 8000 de soldați predau Antiohia lui Bairbas I iar până in 1287 (când este cucerit ultimul oraș din principat, Laodiceea) anexarea este completă. Evident că după Antiohia urma comitatul de Tripoli. Pe 29 octombrie 1287, Bohémond al IV-lea moare fără urmași. Sora sa Lucie de Poitiers revine în Orient pentru a lua fieful fratelui său însă comercianții genovezi refuză a-i preda administrația generând un nou conflict. Noul senior de
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
un nou conflict. Noul senior de Gibelet, Bartolomeo Embriaco, cere ajutorul sultanului Kalaun în conflictul dintre el și Lucie, sprijinită de soțul ei, Narjot de Toucy. Ajutorul nu a întârziat să apară iar în 1289, o uriașă armată musulmană asediază Tripoli, pe 29 aprilie orașul fiind cucerit punând astfel capăt existenței acestui stat. Lucie de Poitiers păstrează titulatura de contesă de Tripoli alături de soțul ei Narjot de Toucy († 1293) până la moartea ei survenită în 1299, apoi titlul este moștenit de Phillippe
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
soțul ei, Narjot de Toucy. Ajutorul nu a întârziat să apară iar în 1289, o uriașă armată musulmană asediază Tripoli, pe 29 aprilie orașul fiind cucerit punând astfel capăt existenței acestui stat. Lucie de Poitiers păstrează titulatura de contesă de Tripoli alături de soțul ei Narjot de Toucy († 1293) până la moartea ei survenită în 1299, apoi titlul este moștenit de Phillippe de Toucy care îl dă urmașilor lui până la stingerea familiei, ajungând în posesia familiei de Antiohia-Lusignan, ramură descendentă din Bohémond IV
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
survenită în 1299, apoi titlul este moștenit de Phillippe de Toucy care îl dă urmașilor lui până la stingerea familiei, ajungând în posesia familiei de Antiohia-Lusignan, ramură descendentă din Bohémond IV cel Chior de Poitiers, principe de Antiohia și conte de Tripoli (ca Bohémond I). Marcel D. Popa, Horia C. Matei „Mică enciclopedie de istorie universală“, București, 1988.
Comitatul de Tripoli () [Corola-website/Science/298739_a_300068]
-
lui Bernard de Clairvaux, care era considerat drept prima organizație internațională eficace din Europa. Structura organizațională avea un puternic lanț al autorității. Fiecare țară cu o prezență notabilă a templierilor (Franța, Anglia, Aragon, Portugalia, Poitou, Apulia, Regatul Ierusalimului, Comitatul de Tripoli, Principatul de Antiohia, Anjou și Ungaria) avea un Maestru al Ordinului Templierilor în acea regiune. Toți aceștia răspundeau în fața Marelui Maestru (întotdeauna un cavaler francez), numit pe viață, care supraveghea atât eforturile militare ale Ordinului din est, cât și proprietățile
Ordinul Templierilor () [Corola-website/Science/298894_a_300223]
-
neozeelandeze și franceze. Noua armată a lansat o ofensivă și a recucerit teritoriul recent ocupat de Rommel, nereușind să recucerească însă garnizoanele de la Bardia și Salum. Linia frontului a ajuns din nou la Agheila. După ce s-a reaprovizionat prin portul Tripoli, Rommel a reluat atacul. A reușit să-i înfrângă pe Aliați la Gazala, a recucerit Tobruk și i-a împins pe britanici până la frontiera Egiptului, unde înaintarea sa a fost oprită în timpul primei bătălii de la El Alamein. În acest moment
Campania din Africa de Nord (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307994_a_309323]
-
moment, generalul Bernard Montgomery a preluat comanda forțelor Aliate din nordul Africii și, după bătăliile Alam Halfa și de la El Alamein, a început să împingă forțele Axei înapoi pe aliniamentele de plecare, reușind până în cele din urmă să cucerească orașul Tripoli. Campania din Algeria și Maroc a început pe 8 noiembrie 1942 și s-a încheiat pe 11 noiembrie 1942. Într-o încercare de învăluire a forțelor germane, Aliații occidentali (Statele Unite și Commonwealthul Britanic) au debarcat în Africa Franceză de Nord
Campania din Africa de Nord (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307994_a_309323]
-
extindă fruntariile regatului, cucerind orașele Acra (1104), Beirut (1110) și Sidon (1111), în același timp extinzându-și suzeranitatea și asupra altor state cruciate din nord: Comitatul de Edessa (al cărui fondator fusese de altfel), Principatul Antiohiei și, după cucerirea orașului Tripoli în 1109, și asupra Comitatului Tripoli. Balduin a reușit să respingă în 1113 invaziile musulmane în bătăliile de la Ramala, Damasc și Mosul. În timpul domniei sale s-a mărit numărul de creștini catolici din regiune, odată ce mica cruciadă din 1101 a adus
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
1104), Beirut (1110) și Sidon (1111), în același timp extinzându-și suzeranitatea și asupra altor state cruciate din nord: Comitatul de Edessa (al cărui fondator fusese de altfel), Principatul Antiohiei și, după cucerirea orașului Tripoli în 1109, și asupra Comitatului Tripoli. Balduin a reușit să respingă în 1113 invaziile musulmane în bătăliile de la Ramala, Damasc și Mosul. În timpul domniei sale s-a mărit numărul de creștini catolici din regiune, odată ce mica cruciadă din 1101 a adus noi întăriri în regat. Statele oraș
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
până și Baldwin însuși a fost luat prizonier de mai multe ori de selgiucizi, ceea ce a dus la instaurarea unei regențe la Ierusalim, până la reîntoarcere regelui pe tron. Fiicele lui Baldwin au fost căsătorite în familiile nobile ale contelui de Tripoli și a prințului de Antiohia, în vreme ce fiica sa cea mai mare, Melisanda, a fost fost desemnată moștenitoarea tronului și a devenit regina Ierusalimului după moartea tatălui ei în 1131. Populația latină a regatului a fost tot timpul redusă din punct
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
provocat ranchiuna rivalului său, William din Tyr. În scrierile sale, ca și în cele ale continuatorilor "Cronicii lui Ernoul", reputația politică și sexuală a reginei-mamă a fost grav afectată de afirmațiile nefondate și răutăcioase. Contele Raymond al III-lea de Tripoli, vărul primar al tatălui regelui, a fost "bailli" - regent în timpul minoratului lui Baldwin al IV-lea. Baldwin a atins majoratul în 1176 și, în ciuda bolii, a dovedit că nu are nevoie de sprijinul niciunei regențe. De vreme ce Raymond era cea mai
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
William al V-lea de Montferrat a venit la Ierusalim să-și sprijine nepotul, Baldwin al V-lea. Baldwin al IV-lea a murit în primăvara anului 1185, fiind urmat pe tron de Baldwin al V-lea, cu Raymond de Tripoli numit regent și cu unchiul regal Joscelin al Edessei numit apărător al tronului. Până la urmă, copilul-rege bolnăvicios a murit în vara anului 1186. Coroana a trecut la mama sa, Sibylla, cu condiția ca mariajul său cu Guy să fie anulată
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
stat, pentru a-i pune pe tron pe Baldwin al IV-lea și pe sora vitregă a lui Sibyll, Isabella, alături de soțul ultimei, Humphrey al Toronjului. Humphrey, însă, s-a alăturat taberei lui Guy. Desgustat, Raymond s-a reîntors la Tripoli, iar Baldwin de Ibelin a părăsit regatul. Guy s-a dovedit un conducător dezastruos. Aliatul său Raynald de Chatillon, liderul Transiordaniei și Kerakului, l-a provocat pe Saladin atacând caravanele musulmane și amenințând până și Mecca. Pentru ca lucrurile să evolueze
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
Căderea Ierusalimului, care a urmat la scurtă vreme, a dus la dispariția primului Regat al Ierusalimului. Cea mai mare parte a populație, din care numeroși refugiați din regiunile cucerite deja de Saladin, a primit dreptul să se plece la Tyr, Tripoli sau în Egipt, de unde au fost trimiși mai departe în Europa, dar cei care nu au reușit să plătească o răscumpărare pentru libertatea lor au fost vânduți ca sclavi. Mulți dintre cei care au reușit totuși să plătească au fost
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
și a sudului Libanului, inclusiv orașele Jaffa, Arsuf, Caesarea, Tyr, Sidon și Beirut. În vremurile cele mai bune, regatul includea încă câteva alte orașe importante, așa cum era Ascalonul, sau unele fortărețe din interiorulul țării, și își exercita suzeranitatea asupra orașelor Tripoli și Antiohia. Noul rege, Henry de Champagne, a murit accidental în 1197, iar Isabella s-a căsătorit pentru a patra oară, de data asta cu Amalric de Lusignan, fratele lui Guy. Au fost făcute pregătiri pentru Cruciada a patra, care
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
mai târziu de fiul acestuia, Conradin. După moartea lui Conradin, coroana regatului a fost moștenită de regele Hugh al III-lea al Ciprului. Teritoriul regatului a fost răvășit de certurile nobililor de pe continent și cei din Cipru, dintre resturile Comitatului Tripoli și Principatului Antiohiei, care vizau și ei creșterea influenței personale asupra orașului Acra, dar în mod special între comunitățile de comercianți italieni, ale căror certuri au dus la un conflict militar deschis în 1257. După încheierea celei de-a șaptea
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
locali preferând să facă pace și să le ofere provizii cruciaților decât să lupte. Se pare că musulmanii suniți locali au preferat probabil să fie sub controlul curuciaților creștini decât sub controlul șiiților fatimizi. Raymond a plănuit să cucerească orașul Tripoli pentru sine și să formeze un stat cruciat de tipul celui din Antiohia lui Bohemund. Pentru început, Raymond a asediat orașul Arqa. Înte timp, Godfrey și Robert de Flandra, care refuzase la rândul lui să devină vasalul lui Raymond, i
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]
-
cruciați să nu continue marșul spre sud, spre Ierusalim. Inițiativele egiptenilor nu au fost luate în seamă de cruciați. Iftikhar ad-Dawla, guvernatorul fatimid al Ierusalimului părea că nu înțelege care sunt intențiile cruciaților. Pe data de 13 mai, guvernatorul orașului Tripoli le-a dat în dar luptătorilor creștini bani și cai. În conformitate cu cele relatate de cronica anonimă "Gesta Francorum", acest guvernator a jurat și că se va converti la creștinism dacă luptătorii creștini reușesc să cucerească Ierusalimul de la dușmanii fatimizi. În
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]
-
Aquitania se bucura de șederea în Antiohia, dar unchiul ei Raymond îi cerea să rămână în oraș și să divorțeze de Ludovic, dacă acesta refuza în continuare să lupte împotriva turcilor. Ludovic a părăsit Antiohia și s-a îndreptat spre Tripoli. Între timp, Otto de Freising și resturile armatei sale au ajuns la Ierusalim la începutul lunii aprilie, fiind urmat în scurtă vreme de Conrad, iar Patriarhul latin al Ierusalimului Fulk a fost trimis în tabăra lui Ludovic pentru a-l
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
maestru al Ordinului cavalerilor ospitalieri), Manasses de Hierges (conetabil al Ierusalimului]), Humphrey al II-lea al Toronului, Philip de Milly și Barisan de Ibelin, reprezentând Regatul Ierusalimului. Ar mai trebui amintit că nu au fost prezenți nicun reprezentant din Antiohia, Tripoli sau din fostul Comitat al Edessei. Unii dintre cavalerii francezi au considerat că și-au îndeplinit scopul pelerinajului și și-au exprimat dorința să se întoarcă în patrie. Unii dintre nobilii originari din Ierusalim au subliniat că nu ar fi
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
Section Disparue — care înseamnă literal, secțiunea care a dispărut în limba franceză (Sydney o traduce ca "secțiunea care nu există"). Aceste celule organizate sunt răspândite în întreaga lume; câteva locații cunoscute sunt: Berlin (SD-1), Paris (SD-2), Atena (SD-3), Roma (SD-4), Tripoli (SD-5), Los Angeles (SD-6), Beijing (SD-7), Madrid (SD-8), Londra (SD-9), Seul (SD-10), Tokyo (SD-11) și Zurich (SD-12). Scopul Alianței este dominația pieței negre care comercializează arme, secrete militare, informații industriale, tehnologie medicală, descoperiri în calculatoare și agende politice. Printre lienții
Alianța celor Doisprezece () [Corola-website/Science/303721_a_305050]
-
de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanță de 1100 km, între Romă și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
pe ruta București - Belgrad - Zagreb - Veneția - Romă , cca 1150 km, peste munți și întinderi de apă, în condiții meteo dificile. La Romă face o lungă escală, bucurându-se de minunile capitalei italiene. De la Romă, în 19 mai 1935, zboară spre Tripoli (Tunis), survolând mari întinderi de apă peste Marea Tireniană și Marea Mediterana, cca 1100 km. Aici se bucurpă din nou de ospitalitatea mareșalului Italo Balbo, rămânând în Tunis mai mult de o săptămână. Zborul retur pe traiectul: Tripoli - Brindisi - Atena - Sofia
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]
-
1935, zboară spre Tripoli (Tunis), survolând mari întinderi de apă peste Marea Tireniană și Marea Mediterana, cca 1100 km. Aici se bucurpă din nou de ospitalitatea mareșalului Italo Balbo, rămânând în Tunis mai mult de o săptămână. Zborul retur pe traiectul: Tripoli - Brindisi - Atena - Sofia - București, îl excută în 30 mai 1936, survolând din nou marile întinderi de apă ale Mediteranei și zonele muntoase ale Balcanilor. Dorind un nou avion, mai performant, Smaranda vinde avionul Miles Hawk. La banii proveniți din vânzare
Smaranda Brăescu () [Corola-website/Science/303800_a_305129]