1,998 matches
-
vas emailat, apoi se lăsă cu toată greutatea pe un scaun de ratan, trase adânc aer În piept și privi În noapte. Harry rămase În picioare. —Uite ce e, Încep să cred că li s-a Întâmplat ceva rău. Heinrich tuși și apoi râse scurt. —O, m-aș mira foarte tare. Tonul lui era clar fals, iar eu Îl simțeam În continuare Încordat, duplicitar. Spera să nu fie nevoit să raporteze dispariția autorităților, cel puțin nu acum. Dar de ce? Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cum, spuse Belinda. Data a rămas pe Pacific Standard Time. Harry făcu ochii mari. —Nu-mi vine să cred că te-ai gândit la asta. Nu e chiar așa, spuse ea. Mereu uit să-mi potrivesc ceasul când sunt În... Tuși ca să nu se vadă că aproape-i scăpase cuvântul „misiune“. În vacanță, o drese ea, mustrându-se În gând. Gata cu greșelile de-acum Înainte. Chiar și așa, spuse Harry cu admirație. Începu să deruleze Înainte, iar viețile prietenilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ea, dar nu reușeam. Horcăiam. Parcă mă ridica o macara. Vedeam aerul din ce în ce mai strălucitor, aproape verde, apoi violet. Când să trec spre negru, macaraua mi-a dat drumul. Am aterizat pe-un morman de moloz. Mă țineam de piept și tușeam, saliva nu ieșea din gât. Încă mai simțeam urmele lăboanțelor, ziceai că mă strâng singure. S-a apropiat și posesorul lor; era Rapotan. „Așa, pulică, ușurel, să nu-ți sară plămânii.“ De data asta nu mai rânjea, părea chiar serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apos și rece, de cârciumă. Nu găseai birt în orașul ăsta care să nu țină toată băutura în frigider iarna; comandai bere sau apă minerală, și îți venea sloi, ca-n mijlocul lui august. Parcă se vorbiseră între ei. Clienții tușeau și beau. Dacă cereai la temperatura camerei, se uita ospătarul la tine ca la felul paișpe. Cezar ne-a mai zâmbit o dată, vizibil satisfăcut de ispravă, după care a țopăit la locul lui. Cu ocazia asta, am observat că purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un tăiș otrăvit. E sistemul de a ucide al asasinilor mongoli. Nici un tratament nu are vreun efect. Moartea survine, de obicei, În câteva ore. Contele are o conformație puternică, dar nu va mai prinde zorile... Contesa se făcu lividă. Medicul tuși, negăsind un răspuns la această problemă cu totul necunoscută. O privi pe contesă, cerând parcă aprobarea de a utiliza o metodă mai „neconvențională”. Indiferent ce fel de reproșuri i-ar fi putut face lui Oană, contesa Fabiana știa cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din față și acoperișul. Tot atunci vom merge la târg, să alegem animale. Până nu Începe vara, vreau să fie totul așa cum era În vremea tatălui meu, sub Alexandru cel Bun. Nou și curat. Bătrânul Înghiți strâmb și Începu să tușească. După ce se potoli, spuse: - Na, că am trăit s-o văd și pe asta! Domniță Erina, mi se pare mie că e și voia Domniei Tale... - O fi, moș Onofrei, zâmbi tânăra, dar mai degrabă e a căpitanului, care din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spuse nimic, dar, din dreapta lui, se auzi vocea limpede a Erinei Litovoi: - Nu-l Întrista, Măria Ta, că fuge de nuntă mai aprig decât craiul Mateiaș de sabia moldovenilor! Măria Sa izbucni În râs și nu se putu opri decât anevoie, tușind. - Deci așa, căpitane! Dai bir cu fugiții! Când e vorba de domnița Erina, cine Îi mai apără pe Apărători? - Nici bunul Dumnezeu, Măria Ta! spuse căpitanul Petru Ilaș, din celălalt colț al mesei. Sunt pierduți! - Dă-mi vești, iubită domniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
deschisă larg... După dânsa a urmat Georgel Davidel, de la Banca Țiriac: l-am auzit când a-nvârtit cheia în broasca ușii sale, când a scăpărat din brichetă și și-a aprins țigara, când s-a lăsat sprințar din treaptă-n treaptă, tușind de câteva ori și lăsând în urmă-i o pală subțire de fum parfumat, din care o boare ușoară s-a lățit și-a intrat până la mine... Pe urmă, rând pe rând i-am recunoscut după mers, coborând și trecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Râde portocaliu. Uneori merge la cenaclul gâștelor din spermatozoidul porcului. Rânjește la microfon și suduie de Papa. Se pomenește strugure de cățea. Cumpără organe majore și vinde chibrituri cu mămăligă. Își bate joc de capre. E cu gândul țeapăn și tușește pe mânecă. Strigă la bube." Unele "numere din labirint" demonstrează că tânărul de atunci a început cu poezia, dar s-a resemnat, pentru că s-a trezit din somnul poetic la realitatea critică. Mi-ar fi plăcut să rămână în atmosfera
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
an de Închisoare, fiindcă nu o denunțat pe soră-sa, no! Dintre fetele astea, care erau din lotul francez, două făcuseră tuberculoză la Securitate. Erau mai sensibile, așa, și de-alea spusese șefa de celulă că erau bolnave, că săracele tușeau și erau În ultimul hal de bolnave... Și abia după mai multe cereri pe care le-am făcut să le ducă la Îngrijire la spitalul deținuților la Văcărești... Și abia le-o putut duce... Și una o murit, dar una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ședință fulger... Se îneacă... deoarece s-au întâmplat niște evenimente neprevăzute... Rumoare în sală. Nu vă neliniștiți! Totul este sub control! Organele de partid și de stat au luat toate măsurile pentru ca ordinea și liniștea să domnească la toate nivelurile. Tușește nervos! Aveți grijă ca și la comunele pe care le conduceți să fie totul sub control. Nu părăsiți sediile.! Faceți de gardă prin rotație, împreună cu secretarul cu propaganda, cu vicepreședintele și cu secretarii de comitet de partid de la cele două
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că vor sta cuminți să se lase străpunși de soldații tăi, ca turcii de mucava de la Întrecerile cavalerești? Îl zeflemisi priorul. Celălalt tuși violent, Încercând să scape de praful din gâtlej. În jurul lor se pornise un haos de oameni În fugă, orbiți de praf, Îngroziți că prăbușirea se putea repeta. Cei rămași teferi căutau Între timp să se reorganizeze, târându-i pe răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de pe frunte. Și... comoara? - Nu există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
am auzit, însă mi-am înăbușit zâmbetul și l-am întrebat: — Nu-i faceți injecții? — Nu sunt necesare, răspunse el, grav. E vorba de o răceală și dacă stă liniștită, scapă repede. Temperatura nu a scăzut nici după o săptămână. Tușea mai puțin, însă febra varia între 37,7 dimineața și 39 seara. Doctorul a făcut o criză de stomac în ziua următoare. M-am dus după medicamente și am rugat-o pe asistentă să-i transmită că mă îngrijora teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
știința modernă, un punct mort. Complet neinteresantă. În următoarea jumătate de oră, n-a reușit să fie coerent decât pe alocuri; se vedea că obosise și începuse să bată câmpii, clipea din ochii lui vrâstați cu linii de foc și tușea în pumn. Acuma ssssspune-mi mai multe lucruri despre tine, mi-a zis. Nu știam de unde să încep și mi-a venit să îl omor pentru că îmi punea asemenea întrebare. Însă oricum nu era atent. După felul în care se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
picioarele de dinapoi asemeni unui orator și am început să țin discursuri tuturor. Apoi m-am dus să mă înrolez voluntar, dar s-a dovedit că Bizcocho îmi cauzase leziuni interne. Armata de medici ai Marinei m-a pus să tușesc și cu toții au fost de acord că aveam hernie inghinală. Mi-au recomandat să îmi fac operație, care se făcea pe gratis. Așa că m-am dus la Spitalul Municipal să mi-o fac. Nu i-am spus nimic Mamei, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a dispărut pe undeva cu el... Voiam să se oprească. Era prea mult, zborul cu avionul pe furtună și viețile irosite, iar el arăta din ce în ce mai indiferent, lucru pe care nu-l putea face decât detașându-se complet. Am început să tușesc. Am avut un acces lung de tuse. Să vă explic de ce? Pentru că, cu mulți ani în urmă, când eram puști, și m-am dus să îmi scoată amigdalele, am început să plâng când mi-au pus masca cu eter. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
scoată amigdalele, am început să plâng când mi-au pus masca cu eter. Și o soră a spus: „Nu se poate, plânge? Un băiat așa de mare?“ Și alta I-a răspuns, „A, nici pomeneală, e foarte curajos. Nu plânge, tușește.“ Și când am auzit acele vorbe, am început pe bune să tușesc. Și iată ce fel de tuse a fost aceea, o tuse de mare necaz. A întrerupt conversația. Maître d’hotel a venit chiar să vadă ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
eter. Și o soră a spus: „Nu se poate, plânge? Un băiat așa de mare?“ Și alta I-a răspuns, „A, nici pomeneală, e foarte curajos. Nu plânge, tușește.“ Și când am auzit acele vorbe, am început pe bune să tușesc. Și iată ce fel de tuse a fost aceea, o tuse de mare necaz. A întrerupt conversația. Maître d’hotel a venit chiar să vadă ce s-a întâmplat și mi-a dat un pahar cu apă. Doamne! Câte astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
e mai grea decât milităria. Să mergi gol pe ger și cu șuba într-o baie de abur. Să fii prăjit de reflectoare. Să vezi lumina zilei tot atât cât un miner. Să n-ai voie să strănuți sau să tușești. Să te îmbraci și să te dezbraci de zeci de ori într-un spectacol.” Ce ziceți copii, mai dorește cineva să se facă actor? Sunt sigur că da, dacă are har și iubește teatrul. Dragi copii, teatrul este aparent o
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
militar din Fort Benning mi-a fost așezată o scrisoare sosită de la sora mea, Boo Boo; în acele momente mi se împacheta diafragma în benzi adezive (un procedeu medical uzual în cazurile de pleurezie, garantat, chipurile, să împiedice pacienții să tușească până-și scuipă plămânii). Când s-a încheiat acest calvar, am citit scrisoarea lui Boo Boo. O am încă și o reproduc cuvânt cu cuvânt. Dragă Buddy, Trebuie să-mi fac bagajele într-o goană nebună, așa încât scrisoarea asta o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de a mă întoarce, cu coada între picioare, în Georgia. În 1942, toate vagoanele trenurilor erau doar teoretic aerisite, înțesate de poliție militară și miroseau a suc de portocale, a lapte și a whisky de secară. Mi-am petrecut noaptea tușind și citind un exemplar din Comics-urile Ace, pe care cineva a avut bunăvoința să mi-l împrumute. Când trenul a ajuns la New York, - la două și zece în după-amiaza cununiei - eram secătuit de tuse, epuizat în general, transpirat, șifonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cum s-a scurs următorul ceas și un sfert, în afară de faptul crucial că nu a existat nici o plonjare în Lohengrin. Îmi mai aduc aminte de un grup dispersat de fețe nefamiliare, care se întorceau discret spre mine, ca să vadă cine tușește atâta. Și mai țin minte că doamna din dreapta mea mi s-a adresat din nou, cu aceeași șoaptă pătrunsă de festivism: — Probabil că a intervenit o întârziere. L-ai văzut vreodată pe judecătorul Ranker? Are o față de sfânt. Și îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
m-a întrebat locotenentul după ce m-am potolit. În chip ciudat, în clipa aceea m-a podidit un nou acces de tuse, tot autentic. Eram încă întors pe trei sferturi către ceilalți și un sfert spre fața mașinii, ca să pot tuși cu întreaga cuviință igienică necesară. Deși pare să strice cursul povestirii, trebuie să strecor aici un paragraf care să răspundă anumitor întrebări. În primul rând, de ce continuam să stau în mașină? Făcând abstracție de orice alte considerente incidentale, mașina era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
atunci sari, pur și simplu, în mașini înțesate și rămâi acolo. Ca să mă întorc la intriga acțiunii, îmi aduc aminte că, în timp ce toți trei - doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn - se zgâiau conjugat la mine și mă ascultau tușind, am aruncat o privire bătrânelului pipernicit. Am observat, aproape cu gratitudine, că picioarele nu-i atingeau podeaua. Picioarele lui îmi apăreau ca niște vechi și prețuiți prieteni. — Cu ce se ocupă omul ăsta? și-a continuat doamna de onoare investigația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]