3,788 matches
-
deja. Uneori aceste prelungiri frizau indecența. Doina își aștepta soțul la masă și dorea să-și rezerve câteva ore de intimitate în căminul conjugal. Simona însăila pe o pânză imaginară o sumedenie de gânduri, care se adunau asemenea unor nori tulburi pe un cer de vară. Când se afla în casa doctorului și acesta nu era acasă, prelungea înadins meditația, cu intenția de a-l întâlni pentru a schimba câteva vorbe și apoi să părăsească mulțumită incinta. După această scurtă întrevedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
înainte de a face primul pas pe un drum plin de povârnișuri. Acum toate acestea trebuiau iertate. Ce rost mai avea să reediteze implicațiile întregii povești, când sfârșitul rămânea irevocabil același. Totuși, de undeva dintr-un izvor necunoscut, se iveau ape tulburi a căror limpezire era greu de presupus ca durată în timp. Uitarea se afla undeva, unde anume și cât de departe era greu, dacă nu imposibil de stabilit. Situația prin care trecuse Doina își prelungea tentaculele tristeții ca niște umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
trădător umplut de căldura căinței, își ridică din cale-afară de temător privirea și rămase uluit în nemișcare. Își privea atent chipul răsfrânt în oglinda țeapănă din perete și i se părea parcă atât de străin și de îndepărtat, atât de tulbure și de răvășit... De fapt, el nici nu și dorea prea tare să vadă acel chip, dar nici nu putea pleca, căci ceva îl ținea în loc. Chiar oglinda îl oprea, pentru că ea îi era unicul său prieten, pe altcineva nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ianuarie, 2013 Invidie mocnită ucrul cel mai ieșit din comun, pe care l-am trăit în vremea cât am lucrat la deratizare, care mi-a rămas mult timp în minte și în inimă și care m-a lăsat cu mințile tulburi, a fost atunci când cineva a anunțat firma la care eu eram angajat că are mare nevoie să îi scăpăm hambarul de puzderia de șobolani, ce își găsiseră bine locul de adăpost și de procreere în el. Am pornit cu toții, prin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ceea ce avusese ea mai ales. Astfel, capul său, potrivit de mare și chipeș din cale-afară, scotea la iveală doi ochi mici și verzi, pierduți mai tot timpul în zare, și în spatele cărora părea că se află mereu gânduri adânci și tulburi. Avea linia de contur a nasului hotărâtă, în stil grec, care, împreună cu bărbia pronunțată, ofereau vigoare întregului său chip, lăsând parcă impresia că spintecă văzduhul. Iar buzele sale, aprinse și bine conturate, erau suficient de cărnoase și de ispititoare, încât
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ușor că așa fusese toată viața ei: o nestatornică în suflet. Poate că acesta este și motivul pentru care izbucnise la ea acum, cu atâta forță, lupta aprigă dintre firea sa interioară și serviciul său veșnic același, căci un spirit tulbure și schimbător, aflat într-o cușcă neschimbată, nu va putea rezista nicicând până la capăt! Iar Adriana, deși trăise până la vârsta aceea, abia acum le constatase pe acestea toate cu înfrigurare, gândind: „Cred că se vede destul de limpede și pentru mine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nestatornice sunt cele pentru care sensul vieții lor încă nu s-a deslușit complet. Așa este, Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își zicea ea. Ce tot sunt cu atâtea mofturi la mine? Poate că gărgăunii aceștia ai mei vor trece! Trebuie să fac cumva să-mi potolesc sufletul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și abătută, dar, totodată, oarecum optimistă în inimă, cu eterna speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând-o pe Luiza cu atenție, ea chiar dădu uitării orice fel de iluzie și, astfel, moralul ei căzu și se risipi complet. De acum, în inima
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
dintr-odată puteri nebănuite, începu să vorbească grăbit, cu un fel de patimă sălbatică, uneori părând că se adresează Luizei, alteori părând c-ar vorbi singură, iar, la izvorul dârelor ei de lacrimi, i se vedeau bine ochii deznădăjduiți și tulburi, ce parcă, fără voia lor, își spuneau ei singuri propria poveste: - Dorești explicații, zici? Dar cine ești tu, de te-ai găsit să-mi ceri tocmai mie socoteală? În fine, nu-mi răspunde, nu-i nevoie. Într-un fel, te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că ar fi un superb lac cu apă limpede, atunci cu siguranță că sufletul meu n-ar fi altceva, decât un heleșteu părăsit, plin cu alge care put! Mă privesc câteodată în oglindă și observ doar o străină cu privirile tulburi, răvășite. Mam schimbat mult, sunt ca o haină învechită, destrămată, ponosită. Totul în mine poartă pecetea altcuiva decât a mea, încât simt că nu-mi mai aparțin deloc. Dar atunci, totuși, cui aparțin? Nu cui trebuie, asta-i limpede! Întotdeauna
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o noapte albă ca o foaie de hârtie... pătată cu lacrimi, cu lacrimi... 7 oct.2013 Ultima toamnă... ( o pagină de viață...) Mai erau doar două zile până la evenimentul pe care-l așteptam cu nerăbdare, eveniment care a reușit sămi tulbure liniștea peste așteptări. Porunceam gândurilor să se Întoarcă liniștite În matca cu ape limpezi până nu demult... Încercam să păcălesc timpul ce mă pândea cu ochi nemilos... Îndeletnicindu-mă cu lucruri mai „lumești”. După ce am răscolit toată casa ștergând cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
-o cu mare atenție. Dar eu sunt un copil!. Nu vreau să renunț prea curând la copilărie! Eram tot mai mirată de cele auzite și nu-mi vedea să cred că mai există și astfel de rarități, În aceste vremuri tulburi, haotice și pline de primejdii, la orice pas. Blondă, cu părul Împletit Într-o coadă, ochi albaștri verzi, o floare În păr, o eșarfă albastră cu nuanțe verzui, Înfășurată În jurul gâtului, o fustă mai jos de genunchi, deschisă la culoare
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
simte cum piciorul îi devine mai elastic, călcătura mai săltată. Clipe nebune, natură molipsitoare. A visat, a iubit în imaginație, dar sângele și carnea ei nu au cunoscut acel amestec amețitor de plăcere care îți frige simțurile. Ca atunci când dorința tulbure îi întunecase mintea, durerea adunată în sufletul ei de copil se răzbunase pe un trup umilit. O îmbătase aroma cuvintelor șoptite la ceasul înmuguririi. Miroși a pădure, a căprioară". "Căprioara cum miroase?" Nu știu, ca tine... a pădure, a muguri
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și ea este bolnavă, dar ea nu umblase cu băieți. Nici măcar nu se gândea la ei. Cochetăriile și hârjoneala colegelor, înghesuite de băieți printre hainele din cuier, îi făceau scârbă. Țipau, ieșeau de acolo cu fețele congestionate și cu ochii tulburi. Ea știa să muncească și să rabde, îi plăcea să învețe și să privească lumea cu doi ochi înnebunitori de limpezi. A ajuns în curte. Era duminică, aveau clacă. Stricau poiata cea veche. Cu ochii în pământ, a vrut să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se închega o altă imagine, părul, mâinile, ochii, vocea aceluia care îi arsese nopțile mai bine de un an. Cel de lângă ea? Tânăr, frumos, uimit. Ce făcuse? Se jucase. O joacă dureroasă în care copilul fusese învins de femeie. Dorința tulbure îi întunecase mintea, durerea adunată în sufletul ei de copil se răzbunase pe un trup umilit. O îmbătase aroma cuvintelor șoptite la ceasul înmuguririi. Miroși a pădure, a căprioară". "Căprioara cum miroase?" Nu știu, ca tine... a pădure, a muguri
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
diverse nade specifice: muscari, doctorași, cosași, greieri, coropișnițe, lipitori, peștișori vii, broscuțe, mergând pe malul râului mai mulți kilometri, aruncând și recuperând firul, acesta fiind adevăratul pescuit sportiv. Pescuitul la fundul apei cu plumb greu îl practicam când apa era tulbure, după ploaie, cu râmă groasă, vermuști sau carabeți, dar era prea static și plicticos, iar peștii prinși aveau dimensiuni reduse, fiind reprezentați în mare parte de mrene, porcușori, ochene și boiști, buni doar pentru un borș cu lobodă și leuștean
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
nu mai aveam voie să mă apropii de vreun utilaj staționat sau în mișcare. Coca, balaoacheșul concubin, Lala și cu mine am fost împreună de nenumărate ori la pescuit, mai ales în zilele de după diluviu când apa era mare și tulbure, permițând mrenelor să urce în amonte în bancuri ce se localizau la coturi, meandre, holboane, hătii sau șipote. Fiecare prindea mrene cu zecile, utilizând nadă vie: râme de gunoi și grădină, carabeți îlarve gălbui învelite într-o cochilie din nisip
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Plâng Înfundat, covârșit de un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude de lacrimi. Gâtul mă ustură sufocat, ștrangulat de o mână nevăzută. Mă topesc. Trupul mi se Împuținează. Nu sunt altceva decât o materie vâscoasă. Memoria simte migrația apelor ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea cea vie mă părăsește. Lumina scade necontenit. Beznă. Sete. Foame. Frig. Singurătate. Cumplită singurătate. Mă trezesc Într-o baltă de lacrimi. Trupul Îmi este cleios. E aproape Întuneric. O greață cumplită plutește Înăuntru. Ceașca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
meu? Nu știu. Până dimineață, am executat mai multe crochiuri, dar nici unul nu răspundea așteptărilor mele. Le sfâșiam unul după altul, fără să renunț, totuși, fără să simt cum trece timpul. Se lumina de ziuă. Prin sticla ferestrelor, o lumină tulbure se revărsa în cameră. Eram absorbit de o schiță pe care o găseam mai bună decât pe celelalte. Dar ochii? Acestor ochi acuzatori, care păreau să-mi reproșeze greșelile de neiertat, lor nu reușeam să le redau strălucirea. Întreaga lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nostru, un leagăn încăpător cu două locuri, doica ne spunea aceleași povești. Anumite episoade care mă făceau altădată neîncrezător îmi păreau acum perfect credibile. E adevărat, boala a provocat în mine nașterea unei lumi noi, a unei lumi necunoscute și tulburi, plină de forme și culori și ascultând de tendințe despre care oamenii sănătoși n-au cea mai precară intuiție. Trăiam interiorizat peripețiile din aceste povești și resimțeam o bucurie de nespus. Redeveneam copil. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, resimt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nea Petrică. Un imbold la timpul potrivit va face minuni. Portarul se trezi vorba vine pe la trei și jumătate. L-am ajutat și noi cu nițel amoniac dat pe la nas. Tuși gros și-și aprinse o țigară cu ochii încă tulburi. Dădu să se ridice, dar parcă nu-i reușea chiar așa cum ar fi vrut. Se clătină și se sprijini cu mâna de tocul ferestrei. Își mișcă hotărât capul în dreapta și în stânga, începând după aceea să-și maseze ușurel grumazul. Constată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pahare, care de vin, care de tescovină, după puteri și plăcere, zicând la răstimpuri cu ochii umezi: "Să fie dă sufletu' lu' Molda!". Probabil că înspre dimineață, lovit năprasnic de valul inspirației, viitorul domnitor a spus falnic, arătând cu ochi tulburi spre zare: "Moldova să se numească țara aiasta!". Iar voinicii, care or mai fi fost treji la ceasul ăla, s-au minunat: "Că bine zici, Măria Ta!". Și uite că așa i-a rămas numele. M-am întrebat de câteva
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la un lapsus. Spatele d-tale - reia el discuția, parcă mai plin de elan-e mult mai solid decât îți închipui. Să nu-ți fie frică niciodată. Ordinea trebuia instaurată definitiv în principat, ca să se pună odată pentru totdeauna, capăt vremurilor tulburi parafrazează el modificând timpul vorbirii, adică pe trebuie cu trebuia. Nu-mi venea să-mi cred urechilor că omul cifrelor, cel cu care vorbeam, era capabil de asemenea citate. Eu care mă sculam și mă culcam cu nasul în carte
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de nuntă de la o altă verișoară de-a lui Karintante, din Viena, una Hilda care tot așa se mutase și ea definitiv în Ardeal, la Domald, ca și cum ar fi știut că peste câțiva anișori, urmau să vină timpuri tot mai tulburi și că va fi dusă împreună cu soțul ei, sas din Roșia de Secaș, la Cotul Donului. Radioul ocupa locul ca și cum ar mai fi funcționat și ca și cum ar mai fi fost capabil să scoată din el aceleași voci cristaline. I se
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
proprie generațiilor mai vârstnice, adică mai precis, felul lor de a se comporta în societate. Manierele. Dacă nu mă înșel, Regizorul era cu ceva mai tânăr decât mama mea. Agream la nebunie orice fel de povești despre alte vremuri, mai tulburi sau mai generoase, despre cum se trăia pe timp de război, despre foametea din ’46, despre colectivizare, despre arestarea legionarilor, despre moartea dubioasă a lui Iorga, despre Primăvara de la Praga, etc. Confruntam toate cele discutate cu ceea ce știam de la părinți
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]